Dragostea...

Am avut câteva zile grele...amare!
Uimitor e că de câte ori sunt la pământ, cineva reușește prin cuvintele pe care mi le spune să mă ridice de acolo.
Eu spun așa: Dumnezeu mă ajută prin oameni. Cred cu tărie în lucrul acesta pentru că mi se întâmplă.
Astăzi nu scriu la cartea mea, nu pot.
Astăzi vă scriu vouă celor care aveți răbdarea și bunătatea de a citi cuvintele mele.
Astăzi o să vă vorbesc penru prima dată despre dragoste.

In săptămâna trecută un prieten drag mi-a spus așa:
Incorect: cafea cu zahăr și dragoste cu căsnicie...
Mai era ceva, dar nu mai știu ce!
Eu...rețin în general esențialul!!!
M-am distrat eu cu zahărul în cafea, dar...mă tot gândesc la partea a doua.
De ce să nu se poată dragoste și căsnicie?
E ceea ce ne dorim toți, e ceea ce visăm toți. Nu contează că esti bărbat sau femeie, toți vrem dragoste. Iar dacă e o căsnicie în care să fie dragoste cu atât mai bine!

Așa am crezut până de curând.
Acest lucru a fost crezul meu, a fost voința mea, a fost simțirea mea, a fost tot ce mi-am dorit mai mult în lumea aceasta.
De aceea poate...dezamăgirea unei realități cutremurătoare e atât de mare.
Toți îmi spun că nu sunt nici prima, nici ultima...
Dar...sunt EU!
EU persoana, EU aceea care am luptat atât, EU care am făcut imposibilul să devină posibil, EU care am ajutat sute de oameni ( o să ziceți că mă mândresc, dar nu o fac!), EU...pur și simplu EU.

Am primit în urmă cu două săptămâni o carte de la o prietenă: Rostul încercărilor a părintelui Arsenie și...nu am avut puterea de a citi. În fiecare seară însă o deschid și îmi spun așa: acolo unde se deschide acolo citesc o pagină. Ce credeți? În fiecare seară se deschide în același loc! Credeți că e o întâmplare? Nu cu siguranță, nu.
Să vă spun ce scrie:
"Aflați că neajunsurile voastre ( necazuri și boli) au un preț înaintea lui Dumnezeu, dacă le duceți de acum înainte cu înțelesul de cruce".
Acum fiecare dintre voi interpretați cum vreți, eu știu doar că și boala mea și necazul divorțului e o cruce, grea cruce...dar vorba doamnei doctor "Oamenii buni pot duce multe!"
Sunt un om bun?
Nu știu.
Sunt un om răbdător?
Da. Cu siguranță, da.

Să revenim la dragoste, că am deviat!
Dragostea e simțirea aceea minunată care-ți inundă sufletul și te face să simți că trăiești la intensitate cosmică. E bucuria de a fi alături de cel drag. E gândul permanent la acela pe care-l iubești, e simțire, e durere când vezi că suferă, e fericire ieșită din sferele lumești.
Aceasta e...dragostea!
Eu...am avut-o, dar am pierdut-o...cândva în căsnicia mea.
De ce?
Nu știu.
Am vrut?
Nu.
Am luptat?
Da.
S-a pierdut?
Da.
Am luptat până la capăt?
Da.
Am făcut imposibilul posibil pentru a o păstra?
Da.
Și atunci?
Atunci...
Atunci e cam așa...e nevoie de doi oameni să lupte!
E nevoie de doi oameni să simtă, e nevoie de doi oameni să creadă în dragoste!
Iar lucrul acesta...undeva în casnicie, dacă nu ai grijă, se pierde.

Mai există însă ceva!
Dragostea mamei pentru copii!
E cel mai frumos și cel mai prețios lucru.
E simțirea supremă, e ceva care te lasă fără cuvinte, e...fericire, bucurie, durere, mângâiere, e îmbrățișare, e mândrie frumoasă!
Femeia când ajunge mamă e frumoasă!
Are pe chipul ei acea bucurie infinită.
Mama trăiește prin și pentru copii ei.
Dar nu înseamnă că nu mai are dragoste pentru soț. Dimpotrivă dragostea s-a înmulțit.
Poate da, poate primi.
Și atunci...îmi pun eu o întrebare: Cu ce am greșit?
Nu am un răspuns.
Prietenii mei îmi spun: Tu, tu nu ai o vină. Așa a fost să fie.
Viața însă ne-o facem noi...
Poate e ...doar crucea vieții mele.

Deci, prieten drag, cred că ai dreptate dragostea cu căsnicia...incorect!
Dar...eu sunt o fire optimistă...poate într-o zi, cândva, voi spune...pentru mine e mai bine așa!
Dumnezeu vrea să-mi dea răgaz să-mi îndeplinesc visele: să scriu, să pictez, să cânt, să fotografiez și de ce nu...să călătoresc!
Nu singură!
Nu.
Sunt înconjurată de prieteni și de dragostea nemărginită a copiilor mei!
Și într-o zi...poate...
Voi privi cu zâmbet pe buze și voi zice: Nici nu știi ce ai pierdut!