Astăzi, într-o zi în care soarele "și-a făcut de cap" împrăștiind căldură de noiembrie, mi-am adunat gândurile și m-am hotărât să revin puțin la cartea mea. Pentru cei care au început să-mi citească blogul doar de puțin timp, trebuie să vă spun că atunci când am început mi-am propus să scriu o carte în timp real. Și am făcut acest lucru o perioadă de timp. Eram mulțumită de rezultat. Mi-am depășit limitele permanent. Am învățat în fiecare zi, am studiat.
Dar...m-am oprit.
Nu pentru că nu-mi plăcea ceea ce făceam, ci pentru că viața "mi-a dat o palmă" atât de grea încât m-a pus la pământ. Am simțit-o în toată ființa mea, atât de real, atât de dureros, încât mintea a refuzat să zboare în visare, în scris, în idei și cuvinte.
Nu, nu am vrut să renunț la pasiunea mea.
Am continuat să scriu. Gânduri. Idei. Principii. Sfaturi. Realități.
Și mi-a ieșit și asta. (știu, sunt foarte modestă!!!)
Astăzi, într-o zi călduroasă de noiembrie, am simțit că trebuie să mă întorc la personajele mele. La Aya în principal, pentru că ea este cumva prinsă de sufletul meu. Reflectând acum la întreaga situație mi-am adus aminte de ce am numit-o așa. Noi, aici, dacă spunem aia...înseamnă că e cineva, o femeie oarecare. Cineva care nu e așa important. Doar o...aia.
Aya, e o oarecare, dar care întruchipează multe, foarte multe femei din lumea aceasta.
Aceasta era ideea.
Curios, însă, e faptul că descopăr tot mai multe femei care seamănă izbitor cu Aya.😊👀
Deci, am avut dreptate.
Cântecul răsună încetișor în casa de la lac.
Aya privește tristă pe geamul bucătăriei.
Casa e pustie.
Lacul...lacul e acolo, martor al iubirii dintr-o primăvară cu flori de cireș.
Tell her...
Spune-i, spune-i...șoptește Aya, spune-i că-mi aparții. Orice ar face sufletul tău e aici, cu mine și va rămâne așa.
Aya zâmbește șăgalnic. Ea știe. Știe cât de mult se va schimba totul. Cum viața e imprevizibilă.
Totul se poate schimba într-o clipă. Iubirea e atât de ciudată. Uneori ții atât de mult la cineva încât îi dai drumul să zboare pentru că știi că lângă tine, la un moment dat, o să fie nefericit. Alteori, iubirea te duce la ură. O ură profundă, din toate "încheieturile" sufletului tău. Ajungi să-i urăști și voce, sau simpla prezentă, sau gândul la acel cineva.
Iubirea...iubirea poate să te înalțe, sau poate să te întindă pe pământ, să te calce în picioare și să te îngroape. Atâtea exemple în literatură, în istorie, dar și în viața de zi cu zi.
Iubirea...se câștigă în timp. E prețuirea celui de lângă tine, e dorința puternică de a-l face fericit.
Tell her you...
Spune-i, șoptește Aya, spune-i că atunci când viața ne va pune față în față o să te uiți la mine topit de doriță, înnebunit de amintiri.
Spune-i că oricât de mult va încerca să-mi ia locul în casa mea, în tot ce am clădit împreună o să fie doar o intrusă. Nu va umple locul acela niciodată. Viața alături de ea o să fie anostă.
Aya zâmbește șăgalnic.
Ea știe.
Știe că viața "o să-i dea o palmă" de nu o s-o poată duce.
Știe că o să-și dorească să revină în viața ei, dar nu o să poată. Prăpastia pe care a săpat-o prin atitudine, prin faptă nu o va mai putea trece niciodată.
Știe, așa cum a știut atâta timp ce face, doar că l-a crezut pe cuvânt, când se uita în ochii ei și o mințea: "Eu, niciodată."
Știe...și e tristă pentru asta.
Cântecul răsună trist.
Aya se ridică și iese din casă.
Lasă ușa deschisă.
Lacul e așa de tăcut.
Se așază pe banca de lângă lac și zâmbește, așa șăgalnic. Nimeni nu-i poate lua visele. Sunt parte din ea. Sunt ceea ce o reprezintă. Viziunile sunt acolo.
Știe. Știe ce se va întâmpla.
Și zâmbește așa cum n-a mai zâmbit de mult.
Tell her you belong to me, șoptește ea, zâmbind.
Doar mie pentru totdeauna.
Melodia s-a oprit.
Câinele a început să latre.
Aya tresare.
Vine? întreabă ea câinele😏
Se aud în spatele casei roțiile mașinii cum scârțâie pe pietrișul dintre cireși.
Aya se ridică grăbită și se îndreaptă spre...
Speranță.
Iubire.💗💗💗
Liniște.
I-ai spus că îmi aparții? șoptește Aya râzând.
Două brațe o înconjoară.
Un nou început.
O iubire.
Prețuire.
Liniște.
Dorință.
Casa cu obloane verzi este plină de speranță...
Într-o zi frumoasă de noiembrie,
pentru voi,
T. A.
Dar...m-am oprit.
Nu pentru că nu-mi plăcea ceea ce făceam, ci pentru că viața "mi-a dat o palmă" atât de grea încât m-a pus la pământ. Am simțit-o în toată ființa mea, atât de real, atât de dureros, încât mintea a refuzat să zboare în visare, în scris, în idei și cuvinte.
Nu, nu am vrut să renunț la pasiunea mea.
Am continuat să scriu. Gânduri. Idei. Principii. Sfaturi. Realități.
Și mi-a ieșit și asta. (știu, sunt foarte modestă!!!)
Astăzi, într-o zi călduroasă de noiembrie, am simțit că trebuie să mă întorc la personajele mele. La Aya în principal, pentru că ea este cumva prinsă de sufletul meu. Reflectând acum la întreaga situație mi-am adus aminte de ce am numit-o așa. Noi, aici, dacă spunem aia...înseamnă că e cineva, o femeie oarecare. Cineva care nu e așa important. Doar o...aia.
Aya, e o oarecare, dar care întruchipează multe, foarte multe femei din lumea aceasta.
Aceasta era ideea.
Curios, însă, e faptul că descopăr tot mai multe femei care seamănă izbitor cu Aya.😊👀
Deci, am avut dreptate.
Tell her you belong to me
Aya privește tristă pe geamul bucătăriei.
Casa e pustie.
Lacul...lacul e acolo, martor al iubirii dintr-o primăvară cu flori de cireș.
Tell her...
Spune-i, spune-i...șoptește Aya, spune-i că-mi aparții. Orice ar face sufletul tău e aici, cu mine și va rămâne așa.
Aya zâmbește șăgalnic. Ea știe. Știe cât de mult se va schimba totul. Cum viața e imprevizibilă.
Totul se poate schimba într-o clipă. Iubirea e atât de ciudată. Uneori ții atât de mult la cineva încât îi dai drumul să zboare pentru că știi că lângă tine, la un moment dat, o să fie nefericit. Alteori, iubirea te duce la ură. O ură profundă, din toate "încheieturile" sufletului tău. Ajungi să-i urăști și voce, sau simpla prezentă, sau gândul la acel cineva.
Iubirea...iubirea poate să te înalțe, sau poate să te întindă pe pământ, să te calce în picioare și să te îngroape. Atâtea exemple în literatură, în istorie, dar și în viața de zi cu zi.
Iubirea...se câștigă în timp. E prețuirea celui de lângă tine, e dorința puternică de a-l face fericit.
Tell her you...
Spune-i, șoptește Aya, spune-i că atunci când viața ne va pune față în față o să te uiți la mine topit de doriță, înnebunit de amintiri.
Spune-i că oricât de mult va încerca să-mi ia locul în casa mea, în tot ce am clădit împreună o să fie doar o intrusă. Nu va umple locul acela niciodată. Viața alături de ea o să fie anostă.
Aya zâmbește șăgalnic.
Ea știe.
Știe că viața "o să-i dea o palmă" de nu o s-o poată duce.
Știe că o să-și dorească să revină în viața ei, dar nu o să poată. Prăpastia pe care a săpat-o prin atitudine, prin faptă nu o va mai putea trece niciodată.
Știe, așa cum a știut atâta timp ce face, doar că l-a crezut pe cuvânt, când se uita în ochii ei și o mințea: "Eu, niciodată."
Știe...și e tristă pentru asta.
Cântecul răsună trist.
Aya se ridică și iese din casă.
Lasă ușa deschisă.
Lacul e așa de tăcut.
Se așază pe banca de lângă lac și zâmbește, așa șăgalnic. Nimeni nu-i poate lua visele. Sunt parte din ea. Sunt ceea ce o reprezintă. Viziunile sunt acolo.
Știe. Știe ce se va întâmpla.
Și zâmbește așa cum n-a mai zâmbit de mult.
Tell her you belong to me, șoptește ea, zâmbind.
Doar mie pentru totdeauna.
Melodia s-a oprit.
Câinele a început să latre.
Aya tresare.
Vine? întreabă ea câinele😏
Se aud în spatele casei roțiile mașinii cum scârțâie pe pietrișul dintre cireși.
Aya se ridică grăbită și se îndreaptă spre...
Speranță.
Iubire.💗💗💗
Liniște.
I-ai spus că îmi aparții? șoptește Aya râzând.
Două brațe o înconjoară.
Un nou început.
O iubire.
Prețuire.
Liniște.
Dorință.
Casa cu obloane verzi este plină de speranță...
Într-o zi frumoasă de noiembrie,
pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu