Treceți la conținutul principal

Dragoste...pe apucate!



Frica...frica e cea mai cumplită!
Frica de un nou început, frica de cei din jurul tău, frica de problemele pe care trebuie să le rezolvi tu și nu cel care până atunci era lângă tine, frica e cea care provoacă o așa de mare tulburare a sufletului încât uiți de încercarea în sine, care de fapt nici nu e așa de grea...

Mai este ceva...dorința celuilalt de a intimida. Aici nu e vorba dacă e bărbat sau femeie, ci doar cel care în căsnicie a fost mai "puternic", acela crede că poate intimida în continuare...
Și uneori reușește. Te determină să crezi că nu ești în stare de nimic, că nu o să reușești fără el, sau fără ea! E ciudat...am crezut întotdeauna că doar femeia este cea care suferă, cea înșelată, cea care este ascultătoare, mama care se dăruiește pentru familia ei, nu am putut vedea altfel lucrurile...
Dar viața mi-a arătat că m-am înșelat încă o dată! Există superfemeia!!! Cea care conduce totul, cea care înșală, cea care are pretenții la tot și cea care...obține pentru că are tupeu!

E mai greu când tu ești bărbatul care...a avut o astfel de femeie!
Cum să mai ai încredere? Cum să îți mai oferi sufletul? Nu poți să faci asta pentru că...e frica!
Frica de nou, frica de durere, frica de...tot. Poate cineva să te condamne?
NU.
Poate cineva să condamne o femeie care își ia în mâini propria viața și spune într-un moment: Gata! Ajunge! Până aici!
NU.
A...da sunt mulți care dau sfaturi, care spun multe fără să spună ceva concret, dar pe aceștia îi asculți și atât! Trăirea...trăirea dramei unui divorț o știe numai cel care trece prin el. Acela poate da sfaturi, acela te înțelege. Ea sau el nu trebuie să spună nimic, doar să fie acolo, alături de tine și e de ajuns!

Masca...masca pe care ne-o punem pe față...pentru a nu vedea cel de lângă noi cum suntem cu adevărat! Pentru a nu ghici ce simțim, masca e acolo zi de zi...Zâmbetul poate fi o mască! E așa de ușor să ne ascundem, dar atât de greu când ești tu cu tine...Cum poți să te împaci cu viața ta?
E ceea ce îți dorești să faci? Viața ta e mai bună acum, după divorț? Liniștea ta, e cu adevărat liniște?

Dorința de a face ceea ce nu ai făcut atâția ani...e mare. Valorile care te-au ghidat în viață însă nu se schimbă, orice s-ar întâmpla. Ele sunt acolo și nu poate celălalt sau cealaltă să le ia!
Dragoste...pe apucate! Frumoasa expresie! Interesant... Dar dacă în casnicie nu ai fost tu cel sau cea care a vrut dragoste pe apucate, o să faci lucrul acesta acum?
NU!

Dragostea e dragoste, e simțirea celui de lângă tine, e zâmbetul pe care îl aduci celui de lângă tine, e liniștea care o dai celui de lângă tine, e dorința de a-l vedea pe cel de lângă tine că progresează, e bunătate, e bucurie, e...pur și simplu dragoste!
Că e greu de obținut? DA!
Că nu am avut șansa de a o avea în viață? DA...
Că va exista cândva? POATE...

Până atunci....MASCA...e pe chipul meu!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un m...

Doar...supărare?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu mai am puțin și ... Fără cuvinte. Cei care urmăriți relatările mele știți deja că doar când sunt supărată nu mai am cuvinte. Și chiar sunt. Păi încerc de 2 luni să mă educ, să fiu calmă, calmă să accept tot ce ni se zice, deși mintea mea logică îmi spune că nu e chiar așa. Încerc să dau speranță celor din jur, să-mi educ răbdarea... Măi, dar până când? Aștept soluții. Aștept decizii concrete, nu abureli. Și da, am așteptări, așa ca un simplu cetățean al țării acesteia. De ce să nu am? Muncesc AICI. Cotizez AICI. Fac voluntariat AICI. Imi cresc copii AICI. Și nu pot să am așteptări? Vreau să văd ceva concret, nu povești, nu certuri. Nu mă interesează certurile lor și acuzațiile, mă interesează faptul că stau de 2 luni în casă ca să nu pun presiune pe sistemul medical. Serios? Dar de ce? Sistemul medical de ce să nu mă vindece? Ha? De ce să nu primesc tratament dacă am nevoie? Sau alții? Nu am nimic cu oamenii care pleacă- vin. Dar ei...