Treceți la conținutul principal

Dragoste...pe apucate!



Frica...frica e cea mai cumplită!
Frica de un nou început, frica de cei din jurul tău, frica de problemele pe care trebuie să le rezolvi tu și nu cel care până atunci era lângă tine, frica e cea care provoacă o așa de mare tulburare a sufletului încât uiți de încercarea în sine, care de fapt nici nu e așa de grea...

Mai este ceva...dorința celuilalt de a intimida. Aici nu e vorba dacă e bărbat sau femeie, ci doar cel care în căsnicie a fost mai "puternic", acela crede că poate intimida în continuare...
Și uneori reușește. Te determină să crezi că nu ești în stare de nimic, că nu o să reușești fără el, sau fără ea! E ciudat...am crezut întotdeauna că doar femeia este cea care suferă, cea înșelată, cea care este ascultătoare, mama care se dăruiește pentru familia ei, nu am putut vedea altfel lucrurile...
Dar viața mi-a arătat că m-am înșelat încă o dată! Există superfemeia!!! Cea care conduce totul, cea care înșală, cea care are pretenții la tot și cea care...obține pentru că are tupeu!

E mai greu când tu ești bărbatul care...a avut o astfel de femeie!
Cum să mai ai încredere? Cum să îți mai oferi sufletul? Nu poți să faci asta pentru că...e frica!
Frica de nou, frica de durere, frica de...tot. Poate cineva să te condamne?
NU.
Poate cineva să condamne o femeie care își ia în mâini propria viața și spune într-un moment: Gata! Ajunge! Până aici!
NU.
A...da sunt mulți care dau sfaturi, care spun multe fără să spună ceva concret, dar pe aceștia îi asculți și atât! Trăirea...trăirea dramei unui divorț o știe numai cel care trece prin el. Acela poate da sfaturi, acela te înțelege. Ea sau el nu trebuie să spună nimic, doar să fie acolo, alături de tine și e de ajuns!

Masca...masca pe care ne-o punem pe față...pentru a nu vedea cel de lângă noi cum suntem cu adevărat! Pentru a nu ghici ce simțim, masca e acolo zi de zi...Zâmbetul poate fi o mască! E așa de ușor să ne ascundem, dar atât de greu când ești tu cu tine...Cum poți să te împaci cu viața ta?
E ceea ce îți dorești să faci? Viața ta e mai bună acum, după divorț? Liniștea ta, e cu adevărat liniște?

Dorința de a face ceea ce nu ai făcut atâția ani...e mare. Valorile care te-au ghidat în viață însă nu se schimbă, orice s-ar întâmpla. Ele sunt acolo și nu poate celălalt sau cealaltă să le ia!
Dragoste...pe apucate! Frumoasa expresie! Interesant... Dar dacă în casnicie nu ai fost tu cel sau cea care a vrut dragoste pe apucate, o să faci lucrul acesta acum?
NU!

Dragostea e dragoste, e simțirea celui de lângă tine, e zâmbetul pe care îl aduci celui de lângă tine, e liniștea care o dai celui de lângă tine, e dorința de a-l vedea pe cel de lângă tine că progresează, e bunătate, e bucurie, e...pur și simplu dragoste!
Că e greu de obținut? DA!
Că nu am avut șansa de a o avea în viață? DA...
Că va exista cândva? POATE...

Până atunci....MASCA...e pe chipul meu!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

O Visătoare

S tarea aceasta între visare și trezvie, oare există? E xistă oameni care visează. Oare se cheamă visători? E xistă oameni vorbăreți, oare sunt și ei visători? E xistă oameni. Oare sunt visători? U n vis, două vise, mai multe vise, un infinit de vise lăsate în visare. Acea stare de imponderabilitate în care ne desfășurăm fiecare. Suntem cu gândurile pierduți în veșnica muțenie, sau suntem activi pe modul automat.  U nde suntem? Iată, întrebări care-mi săgetează străfundul sufletului. Cât e vis, cât e realitate? Î n seara aceasta am simțit nevoia să scriu pentru că sunt fericită. Nu, nu e fericirea aceea! E fericirea care te duce la visare, dar într-un mod atât de activ. Este fericirea de a face lucruri care-mi plac, de a simți că, da, fac parte dintr-o comunitate mică care-mi împărtășește pasiunea de a citi. Că reușesc să-mi expun punctul de vedere într-un mod plăcut, inteligibil și sa surprind esența trăirilor.                  ...

În delirul tristeții...

Mă tot întreb cât de capabili suntem să trecem prin suferință. Bănuiesc că așa am fost făcuți ca să putem duce totul... Cei din jurul meu îmi tot repetă acest lucru. Că totul trece că toate se vor liniști...Dar ei nu pot să vadă ce e în sufletul meu. Durerea e atât de puternică încât simți că te sufocă, că nu mai ai aer să respiri. E ca și când cineva te-a întins pe o masă și taie din tine, taie...să-ți ia inima. Și e atât de aproape... Dar tu, tu încerci din toate puterile tale să oprești asta, încerci cu puterea minții să pui totul la loc, să închizi rănile, să așezi o alifie pe cicatrici pentru ca urma să se estompeze... Da. Cam asta simte un om care trece printr-un divorț...o durere amară. În urmă cu trei luni o doamnă doctor simpatică mi-a zis așa: Dumnezeu le dă oamenilor buni să ducă mai multe suferințe. Eu...m-am uitat mirată la ea, dar m-am gândit că poate așa e. Trebuie să văd realitatea...aceea că am puterea de a duce acea suferință. Acum două zile m-am întâlnit cu doa...