Treceți la conținutul principal

Gândul meu...Verde!


Gânduri nebune trec mii și mii și nu se mai opresc...toate sunt într-o invălmășală totală, se întrepătrund, sar, dispar, se înlănțuiesc, dansează, se întristeaza, urlă, râd...nu au nici o noimă.Cum poate gândul să fie așa? Cum poate să apară și apoi să dispară? Viteza acestuia e atât de mare incât...nimeni altcineva nu l-ar putea cuprinde, sau ințelege. 
Aș vrea să închid ochii și nici un gând să nu mai fie...să fie liniște, să nu mă deranjeze nimic...


Alb? Negru? Poate roșu sau de ce nu verde...în ultima vreme îmi place tot mai mult verdele...oare de ce? 
Cred că rămân la verde... 
Deci, să închid ochii și să fie totul verde...să nu străbată nimic verdele meu...Doar liniște, nimic altceva...Ce frumos!


Cioc, cioc...ceva nu îmi dă pace...E un gând! 

Pleacă de aici, strig eu la el, e liniștea mea! Nu ai ce să cauți în ea! 
Gândul râde, hohotește dar...e un sunet cunoscut.
Uf! Uf! Ce să fac acum? Dacă îl primesc s-a dus liniștea mea, dacă nu...o să mă intreb mereu cine a fost atât de aproape de mine și nu l-am lăsat să intre... deci ce să fac?

Cioc,cioc...sunt eu, gândul...mă primești în liniștea ta?
Inima a săltat și dintr-o dată verdele a dispărut, gânduri nebune, nebune au apărut...se bat, se împing, se joacă, fac atâta gălăgie...doar un gând...stă liniștit și zâmbește...

Mă uit la acel zâmbet și inima incepe să bată încet, încet...Nu pot să-mi dezlipesc privirea de gând, de zâmbet și dintr-o dată toate celelalte dispar și apare LINIȘTEA MEA, doar că de data aceasta în mijlocul ei e...GÂNDUL.

Totul e verde și nimeni nu tulbură acea liniște, acea fericire care a apărut de nicăieri, dar care se incăpățânează încă să rămână...
Până când? Nu știu. 

Când închid ochii o găsesc acolo și asta e tot ceea ce contează!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…