Înregistrările...

Oare se poate să ne vedem pe noi în diferite momente ale vieții? Așa ca o peliculă care se derulează încet și vezi tot ce s-a întâmplat în viața ta.
Eu aș da dacă aș putea timpul înapoi cu douăzeci de ani...
Douăzeci de ani...o viață de om. Nici nu mai știu dacă o viață frumoasă sau urâtă...doar viață.
Mintea mea, mintea mă poartă înapoi.
Sunt alta. Altă ființă.
Nu cred că valorile mele de viață sunt schimbate, dar e ceva...ceva de care nu mi-am dat seama până acum...
Să îți accepți statutul...sunt cuvintele celor din jur.
Statutul? M-am uitat eu nedumerită. Adică?
Da, statutul...mi-au spus cei din jurul meu, statutul de ...femeie singură.
Vă spun sincer nu m-am putut dumiri multă vreme. Îmi venea să râd de prostia asta! Nu puteam să îmi imaginez ce înseamnă asta.
Dar viața, viața asta păcătoasă mi-a arătat încă o dată și destul de repede ce înseamnă asta.
O femeie singură e văzută ca...o femeie ...singură!
Ce trist, când se pun etichete... tare trist.
Eu am luptat o viață întreagă împotriva acestor...etichete. Pentru mine omul e...om. Bun sau rău.
Acum mă întreb, cu frică recunosc, oare mă voi descurca în lumea aceasta, care e atât de rea și nedreaptă?
Vom vedea!
Eu...eu nu pot să-mi schimb valorile în care am fost crescută și educată, dar am învățat deja că trebuie să fiu mai prudentă. Să întorc o problemă pe toate părțile, să o văd din toate unghiurile și apoi să iau o decizie.
Altfel voi suferi și...o s-o fac singură pentru că statutul e...de femeie singură!
Lectură plăcută!

Capitolul II   Doctorul...de suflete

7. Înregistrările...

În fiecare zi urmărește  câte o înregistrare. Câteodată e tristă, câteodată râde...dar nu vorbește nimic despre ele. Nu vrea. A intrat într-o muțenie totală...
Nu știu ce să fac..
Am sunat și am vorbit cu prietenul meu, dar mi-a spus doar să am răbdare... Răbdare, auzi, răbdare.
Dar eu sunt așa de îngrozit că...am pierdut-o. Dacă nu mai găsește nimic din ceea ce a fost între noi?
Acel...puțin. Dar...Off, cât de greu e!
În toate înregistrările nu a spus nici un cuvânt despre mine. Nimic. Râdea de fiecare dată și îmi spunea că ...o operație nu poate să despartă... o prietenie așa de frumoasă!
Ce știe ea? Uite...uite că nu își aduce aminte nimic.
Mai avem două zile și plecăm...
Acum se uită la ultima înregistrare...
Cât de greu, cât de greu...
Mă plimb nervos prin cameră și strâng din pumni, și nu știu pe cine să dau vina. Pe ea, că nu a vrut să mă asculte? Pe mine că am fost un ...prost așa de mare?
Ce să fac acum?
Stau stingher în mijlocul camerei și chiar nu știu ce să fac sau ce să spun. Știu că dintr-o clipă în alta o să vină, dar pur și simplu nu am cuvinte.

Uite! uite că vine! Sufletul meu e așa de mic...Nici nu îndrăznesc să spun ceva, mă prefac că sunt tare interesat de bradul din fața geamului. NU pot să-mi dau seama dacă e bine, sau nu, deși mă uit cu coada ochiului...
Nu are nici o expresie pe față...
Vine, doar vine...
Îmi întorc privirea cu totul, nu mai rezist.
  - Hei! Ce faci? zice ea voioasă.
Inima mi se oprește, de o săptămână nu vorbește cu mine, de când i-am arătat înregistrările.
  - Bine...spun eu neîncrezător.
  - Bine? Nu așa se răspunde, spune ea cu veselie. Trebuie să spui că: de la bine în sus.
  - Deci...ce faci? reia ea întrebarea.
Îi intru în joc și râzând îi răspund:
  - De la bine în sus!
  - Da! strigă ea. Da!
Eu mă uit mirat și temător spre ea. Încep să sper... căci o văd liniștită și parcă ceva din vechile discuții își reiau...
Dar e imposibil medical. Știu asta. Ea nu poate să-și aducă aminte nimic din ce am povestit noi, nimic din serile frumoase în care stăteam pe malul mării vorbind despre relații, despre familie, despre viața ei și despre viața mea. Cât de frumoase au fost acele seri! Ce n-aș da să mă întorc în timp și să fiu acolo pe malul mării...
Cum se juca ca un copil prin spuma valurilor jucăușe!
Cum aduna scoici și mi le aduce pentru a vedea cât de perfecte sunt. Și îmi explica că ei nu-i place marea...pentru înot, dar e îndrăgostită de marea văzută în asfințit. Atunci culoarea apei se schimbă, e de un albastru intens, totul capătă dimensiuni fantastice, aerul e altul, pescărușii vin până aproape de tine...iar soarele imens și roșu își reflectă ca-ntr-o oglindă ultimele raze.
Am vrut să filmez și o astfel de seară, dar nu m-a lăsat.
A zis că...înregistrările sunt pentru a afla despre viața ei cu bune și rele...

Dar...despre SUFLET trebuie să știe SINGURĂ!