Treceți la conținutul principal

Înregistrările...

Oare se poate să ne vedem pe noi în diferite momente ale vieții? Așa ca o peliculă care se derulează încet și vezi tot ce s-a întâmplat în viața ta.
Eu aș da dacă aș putea timpul înapoi cu douăzeci de ani...
Douăzeci de ani...o viață de om. Nici nu mai știu dacă o viață frumoasă sau urâtă...doar viață.
Mintea mea, mintea mă poartă înapoi.
Sunt alta. Altă ființă.
Nu cred că valorile mele de viață sunt schimbate, dar e ceva...ceva de care nu mi-am dat seama până acum...
Să îți accepți statutul...sunt cuvintele celor din jur.
Statutul? M-am uitat eu nedumerită. Adică?
Da, statutul...mi-au spus cei din jurul meu, statutul de ...femeie singură.
Vă spun sincer nu m-am putut dumiri multă vreme. Îmi venea să râd de prostia asta! Nu puteam să îmi imaginez ce înseamnă asta.
Dar viața, viața asta păcătoasă mi-a arătat încă o dată și destul de repede ce înseamnă asta.
O femeie singură e văzută ca...o femeie ...singură!
Ce trist, când se pun etichete... tare trist.
Eu am luptat o viață întreagă împotriva acestor...etichete. Pentru mine omul e...om. Bun sau rău.
Acum mă întreb, cu frică recunosc, oare mă voi descurca în lumea aceasta, care e atât de rea și nedreaptă?
Vom vedea!
Eu...eu nu pot să-mi schimb valorile în care am fost crescută și educată, dar am învățat deja că trebuie să fiu mai prudentă. Să întorc o problemă pe toate părțile, să o văd din toate unghiurile și apoi să iau o decizie.
Altfel voi suferi și...o s-o fac singură pentru că statutul e...de femeie singură!
Lectură plăcută!

Capitolul II   Doctorul...de suflete

7. Înregistrările...


În fiecare zi urmărește  câte o înregistrare. Câteodată e tristă, câteodată râde...dar nu vorbește nimic despre ele. Nu vrea. A intrat într-o muțenie totală...
Nu știu ce să fac..
Am sunat și am vorbit cu prietenul meu, dar mi-a spus doar să am răbdare... Răbdare, auzi, răbdare.
Dar eu sunt așa de îngrozit că...am pierdut-o. Dacă nu mai găsește nimic din ceea ce a fost între noi?
Acel...puțin. Dar...Off, cât de greu e!
În toate înregistrările nu a spus nici un cuvânt despre mine. Nimic. Râdea de fiecare dată și îmi spunea că ...o operație nu poate să despartă... o prietenie așa de frumoasă!
Ce știe ea? Uite...uite că nu își aduce aminte nimic.
Mai avem două zile și plecăm...
Acum se uită la ultima înregistrare...
Cât de greu, cât de greu...
Mă plimb nervos prin cameră și strâng din pumni, și nu știu pe cine să dau vina. Pe ea, că nu a vrut să mă asculte? Pe mine că am fost un ...prost așa de mare?
Ce să fac acum?
Stau stingher în mijlocul camerei și chiar nu știu ce să fac sau ce să spun. Știu că dintr-o clipă în alta o să vină, dar pur și simplu nu am cuvinte.

Uite! uite că vine! Sufletul meu e așa de mic...Nici nu îndrăznesc să spun ceva, mă prefac că sunt tare interesat de bradul din fața geamului. NU pot să-mi dau seama dacă e bine, sau nu, deși mă uit cu coada ochiului...
Nu are nici o expresie pe față...
Vine, doar vine...
Îmi întorc privirea cu totul, nu mai rezist.
  - Hei! Ce faci? zice ea voioasă.
Inima mi se oprește, de o săptămână nu vorbește cu mine, de când i-am arătat înregistrările.
  - Bine...spun eu neîncrezător.
  - Bine? Nu așa se răspunde, spune ea cu veselie. Trebuie să spui că: de la bine în sus.
  - Deci...ce faci? reia ea întrebarea.
Îi intru în joc și râzând îi răspund:
  - De la bine în sus!
  - Da! strigă ea. Da!
Eu mă uit mirat și temător spre ea. Încep să sper... căci o văd liniștită și parcă ceva din vechile discuții își reiau...
Dar e imposibil medical. Știu asta. Ea nu poate să-și aducă aminte nimic din ce am povestit noi, nimic din serile frumoase în care stăteam pe malul mării vorbind despre relații, despre familie, despre viața ei și despre viața mea. Cât de frumoase au fost acele seri! Ce n-aș da să mă întorc în timp și să fiu acolo pe malul mării...
Cum se juca ca un copil prin spuma valurilor jucăușe!
Cum aduna scoici și mi le aduce pentru a vedea cât de perfecte sunt. Și îmi explica că ei nu-i place marea...pentru înot, dar e îndrăgostită de marea văzută în asfințit. Atunci culoarea apei se schimbă, e de un albastru intens, totul capătă dimensiuni fantastice, aerul e altul, pescărușii vin până aproape de tine...iar soarele imens și roșu își reflectă ca-ntr-o oglindă ultimele raze.
Am vrut să filmez și o astfel de seară, dar nu m-a lăsat.
A zis că...înregistrările sunt pentru a afla despre viața ei cu bune și rele...

Dar...despre SUFLET trebuie să știe SINGURĂ!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…