Treceți la conținutul principal

Our Story

Zâmbete furișate spre inimi rănite...
Privire spre viață, cu atenție sporită.
Surpriza de a descoperi câte lucruri te leagă cu fire invizibile...

Mi-am prins margarete în păr și zâmbesc spre voi, așa din tot sufletul meu, cu speranță, cu bunătate și multă bucurie. Uneori viața se îndură de mine și-mi dă și zile de liniște. Nimic nu se compară cu acestea și cu siguranța că sunt protejată, că nu mai sunt în bătaia vântului, în furtună, în uraganul acela fără sfârșit.

Privesc cu uimire la apa lacului și văd frumusețea care mă înconjoară.
Simt, simt cum sufletul meu tresaltă în bucurie.
Emoția, emoția  e așa de mare încât simt că nu mai am aer să respir.
Mă-ntreb cu uimire, cum se poate asta?
Și îmi dau seama cu surprindere că emoția fericirii e mai puternică decât durerea.
Emoție, emoție...nu am voie!

Îmi ridic ochii spre cerul înstelat și caut cu înfrigurare Carul Mare și...văd imensitatea cerul.
Îmi dau seama cât de neînsemnați suntem în infinitate. Asemeni fluturilor.
Vântul adie încetișor, soarele se pregătește să adoarmă, rațele sălbatice își conduc bobocii în liniște spre cuib, câte un pește sare din apă făcând în ciudă undițelor înșirate, broscuțele își încep concertul...
Flăcările focului se joacă în tihnă arucând lumină în noaptea înstelată.

Povești...
Povești din copilărie spuse cu amuzament în voci, cu bucuria de a povesti de timpuri demult apuse, dar vremuri în care fericirea sta în călătoria prin munții țării acesteia minunate, prin satele înșirate în zona de câmpie, pe apele râurilor bogate în pește...
Speranța, speranța în zile mai bune, în care proprii copii să se mai bucure de timp fericit la sat, speranța aceea a dispărut.
Chipuri triste că viața aceea lipsită de griji, copilărie fericită prin gesturi minuscule, nu mai există...

Dar minutele de tristețe sunt străbătute de cântecul tot mai puternic al broscuțelor obraznice care vin tot mai aproape de grup. Povestea începe și inevitabil începe râsul. Așa din tot sufletul, fără restricții, fără îngrădiri, doar cu bucuria de a expune amintiri!
Creangă ar fi fericit de poveștile spuse în lumina tot mai puternică a flăcărilor jucăușe!
Uneori e așa de bine să te înconjori de oameni faini! (cum îmi place mie să spun)
Frumusețea poveștilor e așa de bine expusă în vorbe simple, spuse cu amuzament și bunătate.

Doamne, parcă vă știți de-o viață!
Cuvintele acestea ne-au făcut să izbucnim toți în râs.
Bucuria noastră a străbătut noaptea, s-a izbit de dealurile care înconjoară lacul, a făcut broscuțele să sară în apă și să înceteze concertul, iar peștii să înoate spre locuri mai liniștite, nicidecum în undițele înșirate pe mal.
Privirea aceea neîncrezătoare ne-a amuzat și mai tare...

Vedeți voi, uneori nu e nevoie să cunoști oamenii, e suficient să fii tu însăți. Acest lucru este apreciat de cei din jur. Iar când amintirile fericirii tale, a unor timpuri de liniște sufletească, de bucurie, sunt sută la sută asemănătoare cu amintirilor celor din jurul tău...
Atunci glumele spuse cu veselie te apropie de acei oameni faini!

Uimitor e că noi, cei care am ales să rămânem aici, în țara noastră minunată, să muncim, să luptăm pentru timpuri mai bune, suntem cu toții niște visători!
Așa ca în cântecul acela așa de cunoscut.

Dar mai avem ceva, un lucru așa de important, care e așa de greu de transmis în ultimul timp generaților, e dragostea de țară.
E sentimentul acela pe care-l simți cu tot sufletul tău față de apele, câmpiile, dealuri și munții acestei țări, de oamenii de la sat, cu portul lor, cu obiceiurile din strămoși, cu valorile lor așa de bine determinate.
Uneori când te întâlnești cu oameni care au în sufletul lor aceeași dragoste pentru țara aceasta, care își amintesc cu drag de timpuri frumoase, liniștite când erai la țară și primeai laptele acela atunci muls, fără să fie fiert și nimeni stresat că se îmbolnăvește...fericirea amintirilor frumoase îți inundă sufletul.
Emoția, emoția e uriașă...nu am voie!

Timpul poate trece, dar...
Am în suflet acea emoție a unei nopți în care bucuria a atins cerul înstelat, în care fericirea a stat în lucruri așa de simple, iar povestea s-a țesut cu fire invizibile.
O emoție care și astăzi îmi inundă sufletul în fericire, liniște și bucurie.
Emoție, emoție...nu am voie!

Pentru voi, zâmbind,
              Mihaela

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat