Treceți la conținutul principal

Regăsirea de sine...

Astăzi e o zi mai specială.
Am terminat un capitol știu ce va urma, dar încă nu am puterea de a-l începe...așa că...

Ce este tristețea?
E sentimentul acela care îți întunecă mintea și sufletul, care te face să nu-ți mai dorești nimic.
E atunci când privești în jurul tău și simți cu toată ființa ta că toate în viața ta au luat-o razna.
Sunt momente însă de tristețe pe care le simți doar pentru că nu ai o ordine în viața ta.
Lacrimile sunt bune, dar dacă  nu vin ce să faci?
Durerea? Durerea e întipărită pe fața ta...
În zilele trecute o prietenă dragă mie mi-a spus că se vede pe fața mea tristețea și durerea.
M-am uitat mirată la ea.
Cât de mult încerc să ascund sub mască și totuși ei, prietenii mei văd! Uimitor.
Viața, viața asta crudă își pune amprenta peste noi.
Îmi place să râd, îmi place să zâmbesc, îmi place să vorbesc cu oamenii să le ascult poveștile de viață, să îi îndrum, să îi îmbrățișez...doar așa mă regăsesc pe mine.
Mă caut pe mine, mă caut și nu mă găsesc pentru că tristețea s-a transformat în durere și durerea în momente mici de disperare. Au trecut acele momente mici pentru că am avut alături de mine oameni extraordinari, dar tristețea e acolo.
M-am gândit mult...
Am în jurul meu foarte multe exemple de oameni care au reușit să meargă mai departe...
M-am gândit la ei, m-am gândit la mine...
Pot, trebuie să pot, e obligatoriu să pot! îmi repet mereu...
Personajul meu devine încet, încet un exemplu de voință, de putere, de determinare pentru mine. Ea însumează oarecum toate persoanele din jurul meu care au reușit să depășească marele obstacol al despărțirii.( Și zău că am exemple multe! Oameni extraordinari cu povești de viață tulburătoare.)
Pentru prietenii mei dragi, pentru mine, pentru voi cei care citiți o să scriu povestea mai departe.
O iau tristețea și o arunc într-un colț al inimii mele, iar durerea într-un alt colț... măcar până scriu.
Scrisul este raza mea de soare.
Scrisul este felul meu de a transforma o zi ploioasă într-o zi însorită.
Scrisul e bucurie.
Scrisul e fericire.
Scrisul e modul de a schimba vieți, a mea, a ta, a altor oameni!
Aceasta e magia. Intri încet, încet într-o altă lume cu totul și cu totul diferită. O lume frumoasă, o lume de basm, o lume magică. O lume pe care fiecare și-o dorește, dar prinși de preocupările zilnice nu mai avem timp de ea.
Să vă faceți timp de voi, să nu vă dați deoparte, e important să te regăsești pe tine acela zâmbitor, acela fericit, acela plin de iubire.
O iubire pentru sine și pentru lumea înconjurătoare.
Doar dacă ești mulțumit cu tine, doar dacă ești în armonie cu tot din jurul tău atunci poți da iubire, altfel nu!
Așa că, eu vă doresc să vă găsiți azi  IUBIREA!
Scrisul este ceea ce mă transformă în ...vechea eu!
Așa că...astăzi sunt  EU.

Capitolul III se va numi: Surprizele vieții
O să vă pun două imagini frumoase de la munte, făcute de mine.
Așa e viața noastră a tuturor cu multe obstacole, dar când privești totul în ansamblu îți taie respirația.
Iar eu vă spun doar atât:
Trăiască surprizele frumoase!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...

Vis

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi, așa pur și simplu. Mă întrebam astăzi ce aș face dacă mâine când merg la serviciu mi-ar spune șeful: la revedere! Poate pare ciudat, dar am fost omul care nu a schimbat locul de muncă. Pentru că îmi place și sunt pasionată de ceea ce fac. Și totuși...dacă ar zice? Ce fac? Sunt gânduri care mă " izbesc" din când în când. Îmi provoacă o adevărată stare de tristețe.  Apoi trec în starea cealaltă și mă gândesc că poate am șansa de a face și altceva, de a mă determina pe mine să fiu mai creativă, mai încrezătoare. Sunt însă convinsă că nu ar fi ușor. Să începi de la zero totul, e greu. Avum să ne înțelegem,  dacă ești tânăr poți să faci asta, să tot schimbi locul de muncă. Dacă, însă, ai o vârstă, mai greu. Nu pentru că nu vrei tu,  ci pentru că nu te vor angajatorii. Nu prezinți un real interes. Și totuși ce aș face? Păi...cred că aș scrie mai mult. Și...mi-ar face o deosebită plăcere să îmi indeplinesc un vis. Iară vis...