Astăzi e o zi mai specială.
Am terminat un capitol știu ce va urma, dar încă nu am puterea de a-l începe...așa că...
Ce este tristețea?
E sentimentul acela care îți întunecă mintea și sufletul, care te face să nu-ți mai dorești nimic.
E atunci când privești în jurul tău și simți cu toată ființa ta că toate în viața ta au luat-o razna.
Sunt momente însă de tristețe pe care le simți doar pentru că nu ai o ordine în viața ta.
Lacrimile sunt bune, dar dacă nu vin ce să faci?
Durerea? Durerea e întipărită pe fața ta...
În zilele trecute o prietenă dragă mie mi-a spus că se vede pe fața mea tristețea și durerea.
M-am uitat mirată la ea.
Cât de mult încerc să ascund sub mască și totuși ei, prietenii mei văd! Uimitor.
Viața, viața asta crudă își pune amprenta peste noi.
Îmi place să râd, îmi place să zâmbesc, îmi place să vorbesc cu oamenii să le ascult poveștile de viață, să îi îndrum, să îi îmbrățișez...doar așa mă regăsesc pe mine.
Mă caut pe mine, mă caut și nu mă găsesc pentru că tristețea s-a transformat în durere și durerea în momente mici de disperare. Au trecut acele momente mici pentru că am avut alături de mine oameni extraordinari, dar tristețea e acolo.
M-am gândit mult...
Am în jurul meu foarte multe exemple de oameni care au reușit să meargă mai departe...
M-am gândit la ei, m-am gândit la mine...
Pot, trebuie să pot, e obligatoriu să pot! îmi repet mereu...
Personajul meu devine încet, încet un exemplu de voință, de putere, de determinare pentru mine. Ea însumează oarecum toate persoanele din jurul meu care au reușit să depășească marele obstacol al despărțirii.( Și zău că am exemple multe! Oameni extraordinari cu povești de viață tulburătoare.)
Pentru prietenii mei dragi, pentru mine, pentru voi cei care citiți o să scriu povestea mai departe.
O iau tristețea și o arunc într-un colț al inimii mele, iar durerea într-un alt colț... măcar până scriu.
Scrisul este raza mea de soare.
Scrisul este felul meu de a transforma o zi ploioasă într-o zi însorită.
Scrisul e bucurie.
Scrisul e fericire.
Scrisul e modul de a schimba vieți, a mea, a ta, a altor oameni!
Aceasta e magia. Intri încet, încet într-o altă lume cu totul și cu totul diferită. O lume frumoasă, o lume de basm, o lume magică. O lume pe care fiecare și-o dorește, dar prinși de preocupările zilnice nu mai avem timp de ea.
Să vă faceți timp de voi, să nu vă dați deoparte, e important să te regăsești pe tine acela zâmbitor, acela fericit, acela plin de iubire.
O iubire pentru sine și pentru lumea înconjurătoare.
Doar dacă ești mulțumit cu tine, doar dacă ești în armonie cu tot din jurul tău atunci poți da iubire, altfel nu!
Așa că, eu vă doresc să vă găsiți azi IUBIREA!
Scrisul este ceea ce mă transformă în ...vechea eu!
Așa că...astăzi sunt EU.
Capitolul III se va numi: Surprizele vieții
O să vă pun două imagini frumoase de la munte, făcute de mine.
Așa e viața noastră a tuturor cu multe obstacole, dar când privești totul în ansamblu îți taie respirația.
Iar eu vă spun doar atât:
Trăiască surprizele frumoase!
Am terminat un capitol știu ce va urma, dar încă nu am puterea de a-l începe...așa că...
Ce este tristețea?
E sentimentul acela care îți întunecă mintea și sufletul, care te face să nu-ți mai dorești nimic.
E atunci când privești în jurul tău și simți cu toată ființa ta că toate în viața ta au luat-o razna.
Sunt momente însă de tristețe pe care le simți doar pentru că nu ai o ordine în viața ta.
Lacrimile sunt bune, dar dacă nu vin ce să faci?
Durerea? Durerea e întipărită pe fața ta...
În zilele trecute o prietenă dragă mie mi-a spus că se vede pe fața mea tristețea și durerea.
M-am uitat mirată la ea.
Cât de mult încerc să ascund sub mască și totuși ei, prietenii mei văd! Uimitor.
Viața, viața asta crudă își pune amprenta peste noi.
Îmi place să râd, îmi place să zâmbesc, îmi place să vorbesc cu oamenii să le ascult poveștile de viață, să îi îndrum, să îi îmbrățișez...doar așa mă regăsesc pe mine.
Mă caut pe mine, mă caut și nu mă găsesc pentru că tristețea s-a transformat în durere și durerea în momente mici de disperare. Au trecut acele momente mici pentru că am avut alături de mine oameni extraordinari, dar tristețea e acolo.
M-am gândit mult...
Am în jurul meu foarte multe exemple de oameni care au reușit să meargă mai departe...
M-am gândit la ei, m-am gândit la mine...
Pot, trebuie să pot, e obligatoriu să pot! îmi repet mereu...
Personajul meu devine încet, încet un exemplu de voință, de putere, de determinare pentru mine. Ea însumează oarecum toate persoanele din jurul meu care au reușit să depășească marele obstacol al despărțirii.( Și zău că am exemple multe! Oameni extraordinari cu povești de viață tulburătoare.)
Pentru prietenii mei dragi, pentru mine, pentru voi cei care citiți o să scriu povestea mai departe.
O iau tristețea și o arunc într-un colț al inimii mele, iar durerea într-un alt colț... măcar până scriu.
Scrisul este raza mea de soare.
Scrisul este felul meu de a transforma o zi ploioasă într-o zi însorită.
Scrisul e bucurie.
Scrisul e fericire.
Scrisul e modul de a schimba vieți, a mea, a ta, a altor oameni!
Aceasta e magia. Intri încet, încet într-o altă lume cu totul și cu totul diferită. O lume frumoasă, o lume de basm, o lume magică. O lume pe care fiecare și-o dorește, dar prinși de preocupările zilnice nu mai avem timp de ea.
Să vă faceți timp de voi, să nu vă dați deoparte, e important să te regăsești pe tine acela zâmbitor, acela fericit, acela plin de iubire.
O iubire pentru sine și pentru lumea înconjurătoare.
Doar dacă ești mulțumit cu tine, doar dacă ești în armonie cu tot din jurul tău atunci poți da iubire, altfel nu!
Așa că, eu vă doresc să vă găsiți azi IUBIREA!
Scrisul este ceea ce mă transformă în ...vechea eu!
Așa că...astăzi sunt EU.
Capitolul III se va numi: Surprizele vieții
O să vă pun două imagini frumoase de la munte, făcute de mine.
Așa e viața noastră a tuturor cu multe obstacole, dar când privești totul în ansamblu îți taie respirația.
Iar eu vă spun doar atât:
Trăiască surprizele frumoase!
Comentarii
Trimiteți un comentariu