Suflete pereche...

Oare există suflete pereche?
Părerile sunt împărțite. Unii cred unii nu, normal.
Mă tot întreb dacă eu cred și sincer nu știu ce să răspund. De două ori în viața mea am crezut că am găsit sufletul meu pereche...de două ori m-am înșelat.
Dar...sper! Sper că într-o zi pot să îmi spun sincer mie: este sufletul meu!
Pentru...speranță...o să scriu partea aceasta.
Sper să vă placă.
Lectură plăcută!

Capitolul II    Doctorul...de suflete

2. Suflete pereche...

Eram în birou și lucram concentrat și puțin iritat de gândurile mele care nu-mi dădeau pace...Of...
De ce am lăsat-o să plece? Puteam găsi atâtea motive să nu-i dau voie, dar dacă ea a vrut...nu am putut zice nu. Mi s-a strâns sufletul când am văzut-o că pleacă. Era îmbujorată, radia de fericire...
Trei zile...
Dacă se întâmplă ceva cu ea?
Dacă o să-i fie rău?
Nu o să-mi iert niciodată neghiobia! Of! Au trecut două zile...mai am una. Nici un semn, simt că...nu mai pot. Trebuie, trebuie să mă concentrez la ce am în față, e important.
Deodată ușa se deschide așa de brusc încât sar în picioare. În fața mea, cu fața în lacrimi e...asistenta mea vorbăreață, care acum parcă și-a înghițit cu totul limba. Mă holbez la ea și strig disperat:
  - Ce s-a întâmplat? E aici? Îi este rău?
Dar ea stă doar în fața mea și plânge. O scutur iritat și nervos de umeri și reușesc într-un final să înțeleg că a ajuns...doar că...plânge. Că e așa de tristă încât nu scoate un cuvânt...
Of, Doamne!
Bine că a ajuns. E...aici! Asta e tot ce contează.
O prind pe după umeri pe asistenta mea drăguță și încet o scot afară. Când închid ușa nu pot să-mi potolesc bucuria. Nu pot și gata. Sunt rău, dar nu mă interesează decât faptul că e aici, că...dacă plânge...poate, poate. Cine știe ce îmi rezervă viața? Ah! aș vrea să o văd. Dar mă abțin cu greu. O să merg la ea, dar după ce ies din operație, până atunci...
Pun repede mâna pe telefon și dau indicațiile necesare ca nimeni să nu o supere.
Așa, acum sunt liniștit.
[...]
Opt ore...opt ore de operație!
Dar mâinile mele au făcut iarăși minuni.
Am mai salvat un suflet!
O fac aproape zilnic, a devenit rutină, dar cazul ei e...complicat. Of, Doamne!
Cât de obosit sunt...ar trebui să dorm, dar pașii mei se îndreaptă fix spre camera ei...
Doarme. Normal doar am dat indicații stricte în acest sens...E necesar. E prea tristă. Și-a făcut atâtea speranțe!
Îmi pun fotoliul lângă patul ei, mă așez confortabil și mă uit la ea. Îi aranjez șuvița aceea rebelă de pe chipul ei și o privesc. Nu are nimic special. Nu e o frumusețe, dar când am văzut-o prima dată mi-a stat inima în loc. Nu îmi pot explica asta nici acum...felul ei de a fi, de a gândi, de a vorbi e ceva...ireal. Cred că asta o face atât de ...
Mi-e ciudă, sunt chiar furios pe ea. De ce a mai vrut să-i mai dea o șansă? De ce? Nu merita. A rănit-o atât de mult. S-a purtat ca un idiot. Au avut totul...tot ce mi-am dorit și eu atunci în anii facultății. Și? Ce a făcut? El..a vrut și mai mult? De ce unii sunt așa?
Ea...ea mi-a povestit că el este ...sufletul ei pereche!
Nu e. Nu cred asta. A vrut ea să se amăgească iarăși...Sufletul pereche...e altceva. E dorința de a-l face pe cel de lângă tine să fie fericit, e suferința pe care o simți atunci când celălalt suferă, e tresărirea inimii ...când pățește ceva!
El...el nu o merită.
Cum poate crede ea că el se va schimba? Cum? Un om nu se schimbă așa, el rămâne așa cum este...
Of! Dacă nu ar fi atât de naivă...
Dacă nu ar mai trăi în imaginație...
Dacă ar vrea să accepte intervenția...
Mă uit la ea, un copil care doarme liniștit. Aș vrea să o iau în brațe, dar știu că nu pot. Nu ar accepta, s-ar uita amuzată la mine și ar râde în hohote...
De ce? De ce l-a lăsat să intre iar în viața ei?
Poate...poate pentru că...Oare?
Da. S-ar putea...
Ea știe...Of! Știe riscurile operației, deși eu...încă nu am avut puterea să-i spun. Știe că ar putea uita totul, că există riscul să nu își mai aducă aminte nimic...
Mă aplec și-i sărut degetele lungi, degete care odată cântau de fericire...
Mă ridic și mă duc la geam. Privesc marea în asfințit. E...camera mea preferată și i-am dat-o ei!
Ea, Aya, este...sufletul meu pereche. Am știu asta din prima clipă!
Ea...însă i-a dat încă o șansă..lui. Pentru că...spune ea...el e sufletul ei pereche...
El...el, SOȚUL  ei!