În ultimele zile am lăsat într-un colț al minții mele ideile și personajele cărții pe care cu timiditate, dar și cu un oarecare curaj nesăbuit am început să o scriu. Recitind rândurile scrise nu sunt foarte mulțumită, dar mă bucur că mi-am găsit curajul să o fac. Dacă vă plac sau nu, nu știu, dar atâta timp cât se citesc, eu sunt fericită!
Mă tot întreabă oamenii în ce lume trăiesc eu?
Mă uit mirată la ei și îi întreb: Voi, voi în ce lume vreți să trăiți? Una mai bună, sau una rea?
Lumea...e formată din oameni. Aceștia sunt...oameni! Pur și simplu!
Nu poți să spui despre unul sau altul că e rău sau bun.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că un om poate reacționa diferit: cu unii poate fi mai aspru, cu alții mai bun.
O să spuneți că acel om e prefăcut.
Eu nu cred, cred că așa sunt oamenii...Sau poate...
Lumea mea...lumea mea de vis!
Lumea mea de vis este frumoasă!
Mă înconjor de oameni pozitivi, care știu să mă determine să fiu bună, care fac în așa fel încât să pot arăta partea mea bună întotdeauna!
Mi s-a repetat de câteva luni: Oamenii sunt răi!
Nu, nu sunt.
Oamenii spun ceea ce gândesc, când au curajul. De cele mai multe ori se feresc să spună adevărul ca să nu-l facă pe cel din fața lor să sufere.
Stați între copii...și să vedeți acolo!
Nu răutate, nu. Ei nu sunt răi, dar sunt sinceri. Sinceritatea lor merge până la cruzime, neinteționat de cele mai multe ori!
Nu poți să te superi pe ei, așa sunt!
Ești o ființă rea sau bună? o să mă întrebați.
Sunt simpatică! o să vă răspund.
Privesc lumea prin ochii mei, o judec așa cum o văd, îmi fac o părere de ceea ce e în jurul meu, încerc să deslușesc taine, (dar nu prea îmi iasă!), încerc să-i ajut pe cei de lângă mine...
În zilele trecute vă spuneam că trecutul și viitorul sunt două fețe ale vieții noastre. Că trebuie să ne orientăm spre viitor, lăsând trecutul undeva...
Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre trecut.
O să ne jucăm, o să fim copii!!
Țineți palmele adunate ca atunci când ai în mână o minge imaginară, nu trageți cu ochiul!
Acum închideți ochii...
Intrați cu încredere în lumea de vis care este în palmele voastre.
" E întuneric...tu, tu ești mic și ești speriat de întunericul din jurul tău...Te trec fiori adânci și lacrimi se strâng între genele lungi...
Deodată...două brațe te strâng puternic, dar cu delicatețe...încet o luminiță plăpândă își face loc în întunericul cel de necuprins.
Îți saltă sufletul, pășești încet cu grijă spre luminiță...
E...mică, plăpândă...În mijloc e ceva...
Dar ce? te întrebi mirat și curios.
Îți apleci privirea...Un copac!
E atât de frumos încât privirea îți rămâne fixată acolo...
Te așezi cu grijă...de jos pare imens!
Atingi cu degetele ușor...Tresari! O amintire se derulează prin fața ochilor. Începi să râzi fericit!
Când e gata, degetele tale ating o floare... O! Doamne! Chip de înger în fața ta! Lacrimile îți brăzdează fața, dar nu de tristețe, de bucurie pentru că...pentru că e momentul în care ți-ai văzut prima dată copilul!
Atingi încet, cu grijă fiecare părticică și plângi, simți, râzi în hohote, zâmbești...
Prins în amintiri nu îți dai seama că...în jurul tău e tot mai multă lumină...
E...Copacul, copacul care strălucește feeric, e...bucurie, e amintire, e frumusețea unor clipe deosebite petrecute în familie!
E...Copacul amintirilor frumoase!
Când realizezi strângi palmele ca să protejezi totul și încet, cu grijă așezi copacul minunat în locul cel mai de preț al sufletului tău."
Deschideți ochii încet, cu grijă să nu deranjați amintirile frumoase...
Vedeți?
Ce să vedem? o să mă întrebați.
Cum ce să vedeți!
Păi...ce?
Lumea mea...lumea mea de vis!
Comentarii
Trimiteți un comentariu