Treceți la conținutul principal

Două luni...

Ce este fericirea?
Offff...iară începe...spuneți voi.
Da! Astăzi vorbim despre FERICIRE!
De ce? o să mă întrebați.
Păi...pentru că simt nevoia de a...lua fericirea  să o întorc pe toate părțile, să dau cu ea de pământ și să o arunc până la cer, iar apoi...să o prind în brațele mele tremurânde!
Ia-o încet...o să șoptiți voi...încet...
Mă tot întreb de o vreme oare putem exprima starea aceea de fericire? Cum aș putea să o fac? Cum?
Fericirea, fericirea e o clipă în care sufletul e plin de o adâncă bucurie.
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e...zâmbetul acela blând și bun pe care îl împărtășești celuilalt. E sclipirea de diamant din ochii care se îmbrățișează cu sfială, dar cu dorința de a proteja...
Fericirea e...momentul în care două suflete se întrepătrund, se joacă, râd și devin unul!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e... clipa în care vezi pentru prima dată chipul de înger al copilului tău... Când îi atingi mânuțele, când buzele tale mângâie delicat pielea fină. E...mirosul acela...de bebeluș!
Fericirea e ... primul zâmbet al minunii tale! E...primul pas, e primul cuvânt pe care-l rostește, e fiecare moment petrecut lângă copii tăi!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet, răspund eu cu emoție în glas.
Fericirea e...liniștea pe care cel de lângă tine poate să ți-o ofere. E sprijinul necondiționat al partenerului tău în momentele grele, dar și cele frumoase ale vieții tale...
Fericirea e...sclipirea de admirație din ochii celui care te iubește...
Ia-o încet...șoptiți voi...tot mai încet.

Da...șoptesc eu cu voce tremurândă...
Fericirea e...atunci când reușești să aduci un zâmbet pe buzele unor oameni cunoscuți sau necunoscuți.
Fericirea e dorința nebună de a-i face pe toți fericiți!
Ia-o încet...șoptiți...

Da...Emoția e puternică...știu... Nu am voie! Știu! Dar nu pot! Știți.
De ce?
Pentru că FERICIREA e mai presus de cuvinte, e simțirea pură, e clipa, e momentul acela nebun pe care nu-l poți controla cu mintea, care te pătrunde în suflet și cuget și care va rămâne acolo pentru totdeauna.
Nimeni, niciodată nu mai poate să-ți ia acel moment de fericire! E al tău!
Ia-o încet...șoptiți voi cu glas tremurat...încet...

Da...Știu. Sunt calmă, foarte calmă. Fiecare clipă minunată e în inima mea păstrată cu grijă, nu voi lăsa pe nimeni să se atingă de ea...
Ia-o încet...îmi spuneți voi cu lacrimi în ochi...încet...

Da...Să vă spun ceva...
Aseară mi-am întrebat minunea mea:
  - Dacă ai avea FERICIREA  în palmele tale mici, ce ai face cu ea?
S-a uitat la mine cu ochii ei mari și frumoși, atât de frumoși! Și a răspuns simplu:
  - Ți-aș da-o ție mama, ție!

Aceasta a fost o clipă de maximă fericire!

                                                  Acum eu cu glas șoptit vă îndemn:


                                  Ia-o încet...FERICIREA din palmele mele și pune-o în inima ta!


Poza e făcută de mine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Viața...în pași de dans

       A rc peste timp, peste sentimente, peste trăiri.                                                                                        O ricât de mult vrem să ne reconectăm la viața pe care am trăit-o înainte de oprirea în loc a lumii (Știți voi!), nu reușim. Sunt două pespective diferite. Stați o clipă și priviți în oglindă. Prima data din partea stângă, apoi din partea dreaptă. Vedeți același lucru? Cele două imagini sunt aproape identice. Aproape. Mici detalii le fac diferite. Aceste detalii ne îndepărtează așa de mult de lumea și timpul petrecut înainte și de ceea ce trăim acum. Infinit de mult. Schimbări peste schimbări.      L umea s-a schimbat, oamenii s-au schimbat, copii s-au schimbat și ei. Totul e altfel, nimic nu mai este la fel. Gândirea noastră s-a modificat, dar oricât de mult mă întreb în ultimul timp, dacă în bine, nu pot să mă hotărăsc asupra răspunsului.                                                                                                      M ă u

Fir de suflet

       Cine ești în lumea aceasta mare? Unde îți dorești să fii peste o clipă, o zi sau un an? Cum reușești să înfrunți fiecare zi din viață? Cu privirea plecată în înfrigurarea sufletului sau zâmbind senin spre cerul îmbujorat al dimineții?      Cine ești tu? În mulțimea destinelor ne pierdem, ne micșorăm până la un fir de suflet tremurat. Cum îți învingi teama de nou și răzbați deasupra inimii? Încredere înzecită în gândul tău răzleț, care străbate nemărginirea lumii.      Cine este el? Fantasmă a proprilor emoții, trăiri agățate în gânduri deșirate pe covorul vieții. Idei risipite în vântul primăvăratec, idei cu sens și fără sens, în îngemănare absurdă a senzațiilor, a simțirii, a trăirii la limită. Cu sens. Fără. Azi. Ieri. Mâine.      Cine suntem noi? Suflete îngemănate în dureri neștiute, în speranțe deșarte, în inimi pustiite de doruri nenumărate. Un gând, o idee încrezătoare, aducătoare de speranțe. Împărtășite sau nu. Dorite. Voite. Putere aducătoare de viață, de durere și