Treceți la conținutul principal

Două luni...

Ce este fericirea?
Offff...iară începe...spuneți voi.
Da! Astăzi vorbim despre FERICIRE!
De ce? o să mă întrebați.
Păi...pentru că simt nevoia de a...lua fericirea  să o întorc pe toate părțile, să dau cu ea de pământ și să o arunc până la cer, iar apoi...să o prind în brațele mele tremurânde!
Ia-o încet...o să șoptiți voi...încet...
Mă tot întreb de o vreme oare putem exprima starea aceea de fericire? Cum aș putea să o fac? Cum?
Fericirea, fericirea e o clipă în care sufletul e plin de o adâncă bucurie.
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e...zâmbetul acela blând și bun pe care îl împărtășești celuilalt. E sclipirea de diamant din ochii care se îmbrățișează cu sfială, dar cu dorința de a proteja...
Fericirea e...momentul în care două suflete se întrepătrund, se joacă, râd și devin unul!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e... clipa în care vezi pentru prima dată chipul de înger al copilului tău... Când îi atingi mânuțele, când buzele tale mângâie delicat pielea fină. E...mirosul acela...de bebeluș!
Fericirea e ... primul zâmbet al minunii tale! E...primul pas, e primul cuvânt pe care-l rostește, e fiecare moment petrecut lângă copii tăi!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet, răspund eu cu emoție în glas.
Fericirea e...liniștea pe care cel de lângă tine poate să ți-o ofere. E sprijinul necondiționat al partenerului tău în momentele grele, dar și cele frumoase ale vieții tale...
Fericirea e...sclipirea de admirație din ochii celui care te iubește...
Ia-o încet...șoptiți voi...tot mai încet.

Da...șoptesc eu cu voce tremurândă...
Fericirea e...atunci când reușești să aduci un zâmbet pe buzele unor oameni cunoscuți sau necunoscuți.
Fericirea e dorința nebună de a-i face pe toți fericiți!
Ia-o încet...șoptiți...

Da...Emoția e puternică...știu... Nu am voie! Știu! Dar nu pot! Știți.
De ce?
Pentru că FERICIREA e mai presus de cuvinte, e simțirea pură, e clipa, e momentul acela nebun pe care nu-l poți controla cu mintea, care te pătrunde în suflet și cuget și care va rămâne acolo pentru totdeauna.
Nimeni, niciodată nu mai poate să-ți ia acel moment de fericire! E al tău!
Ia-o încet...șoptiți voi cu glas tremurat...încet...

Da...Știu. Sunt calmă, foarte calmă. Fiecare clipă minunată e în inima mea păstrată cu grijă, nu voi lăsa pe nimeni să se atingă de ea...
Ia-o încet...îmi spuneți voi cu lacrimi în ochi...încet...

Da...Să vă spun ceva...
Aseară mi-am întrebat minunea mea:
  - Dacă ai avea FERICIREA  în palmele tale mici, ce ai face cu ea?
S-a uitat la mine cu ochii ei mari și frumoși, atât de frumoși! Și a răspuns simplu:
  - Ți-aș da-o ție mama, ție!

Aceasta a fost o clipă de maximă fericire!

                                                  Acum eu cu glas șoptit vă îndemn:


                                  Ia-o încet...FERICIREA din palmele mele și pune-o în inima ta!


Poza e făcută de mine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Cuvinte răsfirate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg.  T impul zboară și iarăși am intrat într-un ritm nebun al vieții din care este așa de greu să ieși și să faci strict ce-ți place. Încă nu-mi dau seama dacă sunt oameni care se trezesc dimineața și după ce-și beau cafeaua sau ceaiul lucrează numai și numai ceea ce le place. Societatea în care trăim ne închistează, ne pune limite în aspirațiile noastre. Sau limitele ni le punem noi? Cred însă, că de cele mai multe ori oamenii din jurul nostru zidesc garduri în jurul nostru tăind fiecare aspirație, fiecare dorință sau încercare de a merge mai departe cu o ură brăzdată de zâmbete batjocoritoare. Doar așa, pentru că pot! C u egoism, pătrunși de un așa zis "spirit civic". "Nu, nu trebuie să zbori, nu trebuie să ieși din rând. Nu, nu trebuie să visezi, nu trebuie să-ți deschizi aripile și să zbori! Zborul îți face rău...poți să cazi, poți să te rănești, poți să mori..." Câte și mai câte motive, pentru a-și justi...

Suntem praf, dar trăim!

Și acum să revenim la gânduri omenești! Hei! Ești veselă! strigați voi. Păi da! De ce nu aș fi? Astăzi a fost o zi frumoasă. Așa că...zâmbetul pe buze și...la scris! Ooo...ziceți voi mirați. Da, da...oooo! Cred că...veselia se ia! Se ia? vă strâmbați voi. Da! Se ia! În fiecare zi primesc veselia de pe chipurile lor și cumva, cumva își face loc în sufletul meu. Așa că da, sunt veselă. Sunt veselă pentru că astăzi am văzut un cer senin, de azur asemeni ochilor copilului meu. Sunt veselă...pentru că astăzi am văzut pomii cum s-au îmbrăcat straie de sărbătoare...galben, roșu, cărămiziu și încă mult, mult verde! Sunt veselă...pentru că astăzi am cântat împreună cu prietenii mei mici...și am râs cu ei, și ne-am jucat și a fost așa de bine! Sunt veselă...pentru că respir! Respiri? vă încruntați voi spre mine. Da! Respir, merg, reușesc să mănânc, zâmbesc...trăiesc! Dar...spuneți voi cu glas încet... Sunt veselă, nu vedeți?  Și trebuie să vă spun ceva să râdeți. Fiți atenți....