Treceți la conținutul principal

Două luni...

Ce este fericirea?
Offff...iară începe...spuneți voi.
Da! Astăzi vorbim despre FERICIRE!
De ce? o să mă întrebați.
Păi...pentru că simt nevoia de a...lua fericirea  să o întorc pe toate părțile, să dau cu ea de pământ și să o arunc până la cer, iar apoi...să o prind în brațele mele tremurânde!
Ia-o încet...o să șoptiți voi...încet...
Mă tot întreb de o vreme oare putem exprima starea aceea de fericire? Cum aș putea să o fac? Cum?
Fericirea, fericirea e o clipă în care sufletul e plin de o adâncă bucurie.
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e...zâmbetul acela blând și bun pe care îl împărtășești celuilalt. E sclipirea de diamant din ochii care se îmbrățișează cu sfială, dar cu dorința de a proteja...
Fericirea e...momentul în care două suflete se întrepătrund, se joacă, râd și devin unul!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e... clipa în care vezi pentru prima dată chipul de înger al copilului tău... Când îi atingi mânuțele, când buzele tale mângâie delicat pielea fină. E...mirosul acela...de bebeluș!
Fericirea e ... primul zâmbet al minunii tale! E...primul pas, e primul cuvânt pe care-l rostește, e fiecare moment petrecut lângă copii tăi!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet, răspund eu cu emoție în glas.
Fericirea e...liniștea pe care cel de lângă tine poate să ți-o ofere. E sprijinul necondiționat al partenerului tău în momentele grele, dar și cele frumoase ale vieții tale...
Fericirea e...sclipirea de admirație din ochii celui care te iubește...
Ia-o încet...șoptiți voi...tot mai încet.

Da...șoptesc eu cu voce tremurândă...
Fericirea e...atunci când reușești să aduci un zâmbet pe buzele unor oameni cunoscuți sau necunoscuți.
Fericirea e dorința nebună de a-i face pe toți fericiți!
Ia-o încet...șoptiți...

Da...Emoția e puternică...știu... Nu am voie! Știu! Dar nu pot! Știți.
De ce?
Pentru că FERICIREA e mai presus de cuvinte, e simțirea pură, e clipa, e momentul acela nebun pe care nu-l poți controla cu mintea, care te pătrunde în suflet și cuget și care va rămâne acolo pentru totdeauna.
Nimeni, niciodată nu mai poate să-ți ia acel moment de fericire! E al tău!
Ia-o încet...șoptiți voi cu glas tremurat...încet...

Da...Știu. Sunt calmă, foarte calmă. Fiecare clipă minunată e în inima mea păstrată cu grijă, nu voi lăsa pe nimeni să se atingă de ea...
Ia-o încet...îmi spuneți voi cu lacrimi în ochi...încet...

Da...Să vă spun ceva...
Aseară mi-am întrebat minunea mea:
  - Dacă ai avea FERICIREA  în palmele tale mici, ce ai face cu ea?
S-a uitat la mine cu ochii ei mari și frumoși, atât de frumoși! Și a răspuns simplu:
  - Ți-aș da-o ție mama, ție!

Aceasta a fost o clipă de maximă fericire!

                                                  Acum eu cu glas șoptit vă îndemn:


                                  Ia-o încet...FERICIREA din palmele mele și pune-o în inima ta!


Poza e făcută de mine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Planul

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bucurie. Îmi doresc să am suficient timp pentru a scrie mai mult. Sufăr că nu pot să mă concentrez suficient atunci când scriu, din diferite motive,  nici nu contează care. Ideile, gândurile, scrisul meu acum nu are cursivitate și asta chiar mă enervează!😀 Păi cum e posibil? Dau sfaturi la alții și la mine nu le aplic? D a, cam așa. Lăsând gluma chiar am o perioadă în care nu mă pot concentra. Ai îmbătrânit,  râdeți voi. Da, da...și asta! Cred însă că vremea e de vină. Vreau primăvară! Vreau culoare! Vreau adierea vântului să-mi mângâie pletele să mă dezmierde și să-mi șoptească cuvinte numai de noi știute. Vreau...timp pentru scris. Intr-un colț de lume, într-o casă cu pridvor, într-o curte plină de câini și pisici și flori multe flori. Vreau liniște, ca din liniște să pot să-mi deapăn povestea pas cu pas, idee cu idee, până e un tot unitar. Vreau să nu mai uit cuvinte! Și vreau să nu mai uit de mine. Pentru că ...

Frumusețea cititului

M i-am prins flori în păr și fluturi în suflet și zâmbesc spre voi cu bunătate și tristețe. Știu, știu o să mă întrebați de ce tristețe! Păi.. E greu de explicat. E greu de înțeles chiar și de către mine! Așa că, mi-am propus să las tristețea pentru cinci minute într-un colț al inimii mele și să vorbesc cu voi! Da, da...scrisul meu e un mod de a povesti cu voi! V -am prezentat o carte interesantă de citit acum două zile. Normal că trebuie să vă prezint foarte pe scurt și continuarea. Dar să știți că am ales la întâmplare, din dorința de a cunoaște alt scriitor, pentru că m-am împotmolit la ultima carte pe care am achiziționat-o al lui Haruki Murakami , Underground . Îmi place atât de mult cum scrie, dar aici nu am putut să trec de 50 de pagini. Cum să vă spun, am înțeles că este prezentat un atentat, dar nu pricep de ce ar trebui să prezinți o mulțime de oameni cu trăirile lor din acel moment. Disperarea oamenilor, lipsa de ajutor și de compasiune cumva șochează. Două lumi, u...