Treceți la conținutul principal

Două luni...

Ce este fericirea?
Offff...iară începe...spuneți voi.
Da! Astăzi vorbim despre FERICIRE!
De ce? o să mă întrebați.
Păi...pentru că simt nevoia de a...lua fericirea  să o întorc pe toate părțile, să dau cu ea de pământ și să o arunc până la cer, iar apoi...să o prind în brațele mele tremurânde!
Ia-o încet...o să șoptiți voi...încet...
Mă tot întreb de o vreme oare putem exprima starea aceea de fericire? Cum aș putea să o fac? Cum?
Fericirea, fericirea e o clipă în care sufletul e plin de o adâncă bucurie.
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e...zâmbetul acela blând și bun pe care îl împărtășești celuilalt. E sclipirea de diamant din ochii care se îmbrățișează cu sfială, dar cu dorința de a proteja...
Fericirea e...momentul în care două suflete se întrepătrund, se joacă, râd și devin unul!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e... clipa în care vezi pentru prima dată chipul de înger al copilului tău... Când îi atingi mânuțele, când buzele tale mângâie delicat pielea fină. E...mirosul acela...de bebeluș!
Fericirea e ... primul zâmbet al minunii tale! E...primul pas, e primul cuvânt pe care-l rostește, e fiecare moment petrecut lângă copii tăi!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet, răspund eu cu emoție în glas.
Fericirea e...liniștea pe care cel de lângă tine poate să ți-o ofere. E sprijinul necondiționat al partenerului tău în momentele grele, dar și cele frumoase ale vieții tale...
Fericirea e...sclipirea de admirație din ochii celui care te iubește...
Ia-o încet...șoptiți voi...tot mai încet.

Da...șoptesc eu cu voce tremurândă...
Fericirea e...atunci când reușești să aduci un zâmbet pe buzele unor oameni cunoscuți sau necunoscuți.
Fericirea e dorința nebună de a-i face pe toți fericiți!
Ia-o încet...șoptiți...

Da...Emoția e puternică...știu... Nu am voie! Știu! Dar nu pot! Știți.
De ce?
Pentru că FERICIREA e mai presus de cuvinte, e simțirea pură, e clipa, e momentul acela nebun pe care nu-l poți controla cu mintea, care te pătrunde în suflet și cuget și care va rămâne acolo pentru totdeauna.
Nimeni, niciodată nu mai poate să-ți ia acel moment de fericire! E al tău!
Ia-o încet...șoptiți voi cu glas tremurat...încet...

Da...Știu. Sunt calmă, foarte calmă. Fiecare clipă minunată e în inima mea păstrată cu grijă, nu voi lăsa pe nimeni să se atingă de ea...
Ia-o încet...îmi spuneți voi cu lacrimi în ochi...încet...

Da...Să vă spun ceva...
Aseară mi-am întrebat minunea mea:
  - Dacă ai avea FERICIREA  în palmele tale mici, ce ai face cu ea?
S-a uitat la mine cu ochii ei mari și frumoși, atât de frumoși! Și a răspuns simplu:
  - Ți-aș da-o ție mama, ție!

Aceasta a fost o clipă de maximă fericire!

                                                  Acum eu cu glas șoptit vă îndemn:


                                  Ia-o încet...FERICIREA din palmele mele și pune-o în inima ta!


Poza e făcută de mine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Stay in my heart...

Valsul inimii mele.. . Am simțit iubirea așa din tot sufletul, m-am îmbătat cu fericirea, am simțit că trăiesc la cote maxime, mereu pe câte un vârf aproape să cad...și nu am căzut foarte mult timp. Dar viața aceasta grea și păcătoasă m-a tras cumva în vâltoarea ei, m-a prins de degete și m-a aruncat în prăpastie arătându-mi partea urâtă pe care am refuzat permanent să o văd! The beautiful Blue Danube.. . Am fost nevoită să învăț să nu mai cred în oameni, să privesc cu uimire în jurul meu, să aleg cele bune din multe rele...Viața mi-a dat cea mai cruntă lecție, m-a pus la pământ și nu m-a mai lăsat să sper, să zâmbesc și să trăiesc. Am ridicat însă capul și nu am privit decât în față, am căutat să mă încurajez singură și să învăț să sper. Am încercat să văd frumusețea acolo unde nimeni nu o vede. Am ascultat muzica care îmi place și m-am lăsat purtată pe ritmurile muzicii clasice găsindu-mi cuvintele, speranțele distruse, visele uitate în colțul inimii mele și credința puternică. ...