Treceți la conținutul principal

Două luni...

Ce este fericirea?
Offff...iară începe...spuneți voi.
Da! Astăzi vorbim despre FERICIRE!
De ce? o să mă întrebați.
Păi...pentru că simt nevoia de a...lua fericirea  să o întorc pe toate părțile, să dau cu ea de pământ și să o arunc până la cer, iar apoi...să o prind în brațele mele tremurânde!
Ia-o încet...o să șoptiți voi...încet...
Mă tot întreb de o vreme oare putem exprima starea aceea de fericire? Cum aș putea să o fac? Cum?
Fericirea, fericirea e o clipă în care sufletul e plin de o adâncă bucurie.
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e...zâmbetul acela blând și bun pe care îl împărtășești celuilalt. E sclipirea de diamant din ochii care se îmbrățișează cu sfială, dar cu dorința de a proteja...
Fericirea e...momentul în care două suflete se întrepătrund, se joacă, râd și devin unul!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet...
Fericirea e... clipa în care vezi pentru prima dată chipul de înger al copilului tău... Când îi atingi mânuțele, când buzele tale mângâie delicat pielea fină. E...mirosul acela...de bebeluș!
Fericirea e ... primul zâmbet al minunii tale! E...primul pas, e primul cuvânt pe care-l rostește, e fiecare moment petrecut lângă copii tăi!
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...

Da...încet, răspund eu cu emoție în glas.
Fericirea e...liniștea pe care cel de lângă tine poate să ți-o ofere. E sprijinul necondiționat al partenerului tău în momentele grele, dar și cele frumoase ale vieții tale...
Fericirea e...sclipirea de admirație din ochii celui care te iubește...
Ia-o încet...șoptiți voi...tot mai încet.

Da...șoptesc eu cu voce tremurândă...
Fericirea e...atunci când reușești să aduci un zâmbet pe buzele unor oameni cunoscuți sau necunoscuți.
Fericirea e dorința nebună de a-i face pe toți fericiți!
Ia-o încet...șoptiți...

Da...Emoția e puternică...știu... Nu am voie! Știu! Dar nu pot! Știți.
De ce?
Pentru că FERICIREA e mai presus de cuvinte, e simțirea pură, e clipa, e momentul acela nebun pe care nu-l poți controla cu mintea, care te pătrunde în suflet și cuget și care va rămâne acolo pentru totdeauna.
Nimeni, niciodată nu mai poate să-ți ia acel moment de fericire! E al tău!
Ia-o încet...șoptiți voi cu glas tremurat...încet...

Da...Știu. Sunt calmă, foarte calmă. Fiecare clipă minunată e în inima mea păstrată cu grijă, nu voi lăsa pe nimeni să se atingă de ea...
Ia-o încet...îmi spuneți voi cu lacrimi în ochi...încet...

Da...Să vă spun ceva...
Aseară mi-am întrebat minunea mea:
  - Dacă ai avea FERICIREA  în palmele tale mici, ce ai face cu ea?
S-a uitat la mine cu ochii ei mari și frumoși, atât de frumoși! Și a răspuns simplu:
  - Ți-aș da-o ție mama, ție!

Aceasta a fost o clipă de maximă fericire!

                                                  Acum eu cu glas șoptit vă îndemn:


                                  Ia-o încet...FERICIREA din palmele mele și pune-o în inima ta!


Poza e făcută de mine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Revenire

Am revenit! Greu, chiar greu. Situația aceasta de panică generală m-a determinat să mă opresc din scris pentru o perioadă de timp. Să-i dau timpului, timp! Se pare însă că degeaba vreau să treacă timpul, pentru că oamenii se schimbă și viața este diferită. Singurul lucru pe care-l pot face este să accept realitatea așa cum este ea și să merg înainte.  Foarte interesat este faptul că am crezut preț de câteva luni că oamenii ar putea fi mai buni, că în fața unui pericol se schimbă mentalitatea... Nu s-a întâmplat asta, din păcate. Este și mai rău.  Frică, invidie, răutate, abuz... Mă întreb cum pot rezista într-o astfel de lume? Cum să-mi educ copii? Cum să mă uit în ochii celor care îmi zâmbesc, deși m-au trădat?  Într-o astfel de lume cuvintele "nu s-au mai scurs" pe hârtie. Au făcut grevă!  Astăzi...E timpul! Timp pentru a așterne cuvinte, pentru a amesteca literele într-o ordine știută numai și numai de mine, a arunca în sus tristețea și furia și a reveni "fata cu ...

Lumea reală...

"Trenul trece încet prin ținutul de poveste. Albul imaculat al zăpezii e poleit de soarele care strălucește vesel pe  cer. Brazii sunt îmbrăcați în haina pufoasă și rece. Câte unul mai tinerel își mișcă crengile scuturându-și zăpada peste chipurile îmbujorate ale copiilor... Aya și-a pus ochelarii de soare și privește atentă pe geam. Nu vrea să povestească cu nimeni. Sufletul ei este așa de trist și pustiu, așa cum nu a fost niciodată... În compartiment e acum foarte multă lume și fiecare vorbește despre ceva... Un zumzet obositor, atât de obositor, își spune ea. Telefonul sună din minut în minut. E el... Se uită la ecran. Îi vede numele. Nu răspunde. Lacrimile-i străbat fața ajungând pe bărbie, unde ea le șterge încet. Nu poate vorbi, e prea greu. Cum să explice? Ce să spună? Cum să înțeleagă?  Nici ea nu înțelege! A fost așa de mândră de fiecare dată! Fiecare reușită a lui, îi făcea sufletul să tresalte. Simțea că ...e omul potrivit. Că visele lui, sunt și ale e...