Treceți la conținutul principal

Inima mea...cu dragoste!

E târziu și sunt tare obosită...am avut o zi plină de activitate intensă, dar sunt așa de mulțumită!
De ce? o să mă întrebați. Tu ești cam...tare supărată în ultima vreme!
Da. Sunt tristă și nimeni nu-mi poate lua această tristețe...e acolo și o să rămână pentru o vreme.
Dar sunt mulțumită de MINE!!!
Sentimenul acesta e minunat!
Cu adevărat minunat.

De ce? vă veți mira voi...de ce?
Pentru că e minunat atunci când îți dai seama că poți să faci un lucru. Că ești bun. Că reușești, TU doar TU singur!

Ești copil? veți râde voi.
Da. Sunt un copil mare!
Sunt un copil care descoperă lumea, care face greșeli și învață din ele, care face lucruri bune și e mulțumit de el, care zâmbește, care râde. Doamne, cât de dor mi-a fost de copilul acesta din mine!
Sunt EU.
Sunt eu așa cum mă știu de o viață. Eu...așa cum îmi place să fiu.
Cu speranțe, cu optimism, cu putere de muncă!
EU!

Dar nu ai fost tu până acum? mă veți întreba nedumeriți.
Nu. Nu am mai fost eu.
Am fost ceea ce a vrut el să fiu. Cea pe care a schimbat-o pentru a-i fi lui bine, fără să țină cont de dorințele mele!
Am fost...eu, doar în meseria mea...Acolo...acolo oricât de mult a încercat nu a reușit să mă schimbe!

Dar dacă e așa ... de ce? o să ridicați voi din umeri...
Ooo...
Pentru că...e greu. Pentru că ai impresia că dacă lași de la tine o să fie bine, pentru că mereu găsești scuze, pentru că mereu îi găsești scuze!

Dar de ce ești fericită azi? zâmbiți voi amuzați.
Păi încă, încă nu v-ați dat seama?
E...chiar așa de greu?
Gândiți puțin!
Ce fac eu...cam de o lună jumătate?
SCRIU!!!!
De ce?
Pentru că îmi place! Și...

Și ce? mă veți întreba nerăbdători.
Și am observat că sunt oameni care citesc cu plăcere ce scriu.
Cum?
E! simplu, șmecherește!
Am eu cititorii mei fideli pe care-i salut și le mulțumesc astăzi, așa că sunt fericită.
Dar vă salut și pe voi cei care descoperiți cuvintele mele întâmplător. ( Apropo nimic nu e întâmplător în viață!)

Tot nu înțeleg, de ce ești fericită? mă veți întreba iarăși.
Din două motive: pentru că mă simt mai bine ( în privința bolii monitorizăm și e ok!) și cel mai important...

Hai odată!
Păi...
Hai!
Păi astăzi am depășit 1000 de accesări de pagină, în câteva săptămâni de scris!
Nici nu știu dacă e mult, dar pentru mine, pentru încrederea în mine e ENORM!
Asta e ceea ce contează.
Pot și vreau!
Trebuie să merg mai departe cu ceea ce îmi place să fac!

Iar pentru voi, cititorii mei ...pentru voi am astăzi o INIMĂ mare, mare plină de multă, multă dragoste!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un m...

Doar...supărare?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu mai am puțin și ... Fără cuvinte. Cei care urmăriți relatările mele știți deja că doar când sunt supărată nu mai am cuvinte. Și chiar sunt. Păi încerc de 2 luni să mă educ, să fiu calmă, calmă să accept tot ce ni se zice, deși mintea mea logică îmi spune că nu e chiar așa. Încerc să dau speranță celor din jur, să-mi educ răbdarea... Măi, dar până când? Aștept soluții. Aștept decizii concrete, nu abureli. Și da, am așteptări, așa ca un simplu cetățean al țării acesteia. De ce să nu am? Muncesc AICI. Cotizez AICI. Fac voluntariat AICI. Imi cresc copii AICI. Și nu pot să am așteptări? Vreau să văd ceva concret, nu povești, nu certuri. Nu mă interesează certurile lor și acuzațiile, mă interesează faptul că stau de 2 luni în casă ca să nu pun presiune pe sistemul medical. Serios? Dar de ce? Sistemul medical de ce să nu mă vindece? Ha? De ce să nu primesc tratament dacă am nevoie? Sau alții? Nu am nimic cu oamenii care pleacă- vin. Dar ei...