Treceți la conținutul principal

Inima mea...cu dragoste!

E târziu și sunt tare obosită...am avut o zi plină de activitate intensă, dar sunt așa de mulțumită!
De ce? o să mă întrebați. Tu ești cam...tare supărată în ultima vreme!
Da. Sunt tristă și nimeni nu-mi poate lua această tristețe...e acolo și o să rămână pentru o vreme.
Dar sunt mulțumită de MINE!!!
Sentimenul acesta e minunat!
Cu adevărat minunat.

De ce? vă veți mira voi...de ce?
Pentru că e minunat atunci când îți dai seama că poți să faci un lucru. Că ești bun. Că reușești, TU doar TU singur!

Ești copil? veți râde voi.
Da. Sunt un copil mare!
Sunt un copil care descoperă lumea, care face greșeli și învață din ele, care face lucruri bune și e mulțumit de el, care zâmbește, care râde. Doamne, cât de dor mi-a fost de copilul acesta din mine!
Sunt EU.
Sunt eu așa cum mă știu de o viață. Eu...așa cum îmi place să fiu.
Cu speranțe, cu optimism, cu putere de muncă!
EU!

Dar nu ai fost tu până acum? mă veți întreba nedumeriți.
Nu. Nu am mai fost eu.
Am fost ceea ce a vrut el să fiu. Cea pe care a schimbat-o pentru a-i fi lui bine, fără să țină cont de dorințele mele!
Am fost...eu, doar în meseria mea...Acolo...acolo oricât de mult a încercat nu a reușit să mă schimbe!

Dar dacă e așa ... de ce? o să ridicați voi din umeri...
Ooo...
Pentru că...e greu. Pentru că ai impresia că dacă lași de la tine o să fie bine, pentru că mereu găsești scuze, pentru că mereu îi găsești scuze!

Dar de ce ești fericită azi? zâmbiți voi amuzați.
Păi încă, încă nu v-ați dat seama?
E...chiar așa de greu?
Gândiți puțin!
Ce fac eu...cam de o lună jumătate?
SCRIU!!!!
De ce?
Pentru că îmi place! Și...

Și ce? mă veți întreba nerăbdători.
Și am observat că sunt oameni care citesc cu plăcere ce scriu.
Cum?
E! simplu, șmecherește!
Am eu cititorii mei fideli pe care-i salut și le mulțumesc astăzi, așa că sunt fericită.
Dar vă salut și pe voi cei care descoperiți cuvintele mele întâmplător. ( Apropo nimic nu e întâmplător în viață!)

Tot nu înțeleg, de ce ești fericită? mă veți întreba iarăși.
Din două motive: pentru că mă simt mai bine ( în privința bolii monitorizăm și e ok!) și cel mai important...

Hai odată!
Păi...
Hai!
Păi astăzi am depășit 1000 de accesări de pagină, în câteva săptămâni de scris!
Nici nu știu dacă e mult, dar pentru mine, pentru încrederea în mine e ENORM!
Asta e ceea ce contează.
Pot și vreau!
Trebuie să merg mai departe cu ceea ce îmi place să fac!

Iar pentru voi, cititorii mei ...pentru voi am astăzi o INIMĂ mare, mare plină de multă, multă dragoste!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Maturitate

Sunt momente în viață când nu am cuvinte... Cam rare cei drept, dar sunt. Mă uit spre voi visătoare, cu gândurile mele nebune care nu se opresc nici măcar un moment. Ciudat e că în învălmășala de idei nu pot să mă opresc să gândesc logic! Așa că stau, scriu câteva cuvinte apoi îmi dau seama că nu asta vreau și iarăși mă uit la pagina goala așa...fară să pot face ceva. Știu...întrebarea voastră: "Ce ai pățit?" Răspunsul e așa de simplu: "Nimic. E doar un sentiment al jalei, al tristeții supreme care-mi întuneca sufletul, care-mi duce privirea spre o lume numai de mine știută. E un presentiment? Cine știe. Încerc să nu mă gândesc prea mult, dar..." Cât de uimitoare este viața aceasta. Am impresia de multe ori că te întoarce pe toate părțile, te scutură și apoi aproape te lasă lat! Doar că atunci când te poți ridica de la pământ ești cu mult mai curat decât ai fost înainte! Și atunci mă întreb oare era nevoie de zguduitura aceasta? Fiecare moment din per...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...