Treceți la conținutul principal

Inima mea...cu dragoste!

E târziu și sunt tare obosită...am avut o zi plină de activitate intensă, dar sunt așa de mulțumită!
De ce? o să mă întrebați. Tu ești cam...tare supărată în ultima vreme!
Da. Sunt tristă și nimeni nu-mi poate lua această tristețe...e acolo și o să rămână pentru o vreme.
Dar sunt mulțumită de MINE!!!
Sentimenul acesta e minunat!
Cu adevărat minunat.

De ce? vă veți mira voi...de ce?
Pentru că e minunat atunci când îți dai seama că poți să faci un lucru. Că ești bun. Că reușești, TU doar TU singur!

Ești copil? veți râde voi.
Da. Sunt un copil mare!
Sunt un copil care descoperă lumea, care face greșeli și învață din ele, care face lucruri bune și e mulțumit de el, care zâmbește, care râde. Doamne, cât de dor mi-a fost de copilul acesta din mine!
Sunt EU.
Sunt eu așa cum mă știu de o viață. Eu...așa cum îmi place să fiu.
Cu speranțe, cu optimism, cu putere de muncă!
EU!

Dar nu ai fost tu până acum? mă veți întreba nedumeriți.
Nu. Nu am mai fost eu.
Am fost ceea ce a vrut el să fiu. Cea pe care a schimbat-o pentru a-i fi lui bine, fără să țină cont de dorințele mele!
Am fost...eu, doar în meseria mea...Acolo...acolo oricât de mult a încercat nu a reușit să mă schimbe!

Dar dacă e așa ... de ce? o să ridicați voi din umeri...
Ooo...
Pentru că...e greu. Pentru că ai impresia că dacă lași de la tine o să fie bine, pentru că mereu găsești scuze, pentru că mereu îi găsești scuze!

Dar de ce ești fericită azi? zâmbiți voi amuzați.
Păi încă, încă nu v-ați dat seama?
E...chiar așa de greu?
Gândiți puțin!
Ce fac eu...cam de o lună jumătate?
SCRIU!!!!
De ce?
Pentru că îmi place! Și...

Și ce? mă veți întreba nerăbdători.
Și am observat că sunt oameni care citesc cu plăcere ce scriu.
Cum?
E! simplu, șmecherește!
Am eu cititorii mei fideli pe care-i salut și le mulțumesc astăzi, așa că sunt fericită.
Dar vă salut și pe voi cei care descoperiți cuvintele mele întâmplător. ( Apropo nimic nu e întâmplător în viață!)

Tot nu înțeleg, de ce ești fericită? mă veți întreba iarăși.
Din două motive: pentru că mă simt mai bine ( în privința bolii monitorizăm și e ok!) și cel mai important...

Hai odată!
Păi...
Hai!
Păi astăzi am depășit 1000 de accesări de pagină, în câteva săptămâni de scris!
Nici nu știu dacă e mult, dar pentru mine, pentru încrederea în mine e ENORM!
Asta e ceea ce contează.
Pot și vreau!
Trebuie să merg mai departe cu ceea ce îmi place să fac!

Iar pentru voi, cititorii mei ...pentru voi am astăzi o INIMĂ mare, mare plină de multă, multă dragoste!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...