Treceți la conținutul principal

Inima mea...cu dragoste!

E târziu și sunt tare obosită...am avut o zi plină de activitate intensă, dar sunt așa de mulțumită!
De ce? o să mă întrebați. Tu ești cam...tare supărată în ultima vreme!
Da. Sunt tristă și nimeni nu-mi poate lua această tristețe...e acolo și o să rămână pentru o vreme.
Dar sunt mulțumită de MINE!!!
Sentimenul acesta e minunat!
Cu adevărat minunat.

De ce? vă veți mira voi...de ce?
Pentru că e minunat atunci când îți dai seama că poți să faci un lucru. Că ești bun. Că reușești, TU doar TU singur!

Ești copil? veți râde voi.
Da. Sunt un copil mare!
Sunt un copil care descoperă lumea, care face greșeli și învață din ele, care face lucruri bune și e mulțumit de el, care zâmbește, care râde. Doamne, cât de dor mi-a fost de copilul acesta din mine!
Sunt EU.
Sunt eu așa cum mă știu de o viață. Eu...așa cum îmi place să fiu.
Cu speranțe, cu optimism, cu putere de muncă!
EU!

Dar nu ai fost tu până acum? mă veți întreba nedumeriți.
Nu. Nu am mai fost eu.
Am fost ceea ce a vrut el să fiu. Cea pe care a schimbat-o pentru a-i fi lui bine, fără să țină cont de dorințele mele!
Am fost...eu, doar în meseria mea...Acolo...acolo oricât de mult a încercat nu a reușit să mă schimbe!

Dar dacă e așa ... de ce? o să ridicați voi din umeri...
Ooo...
Pentru că...e greu. Pentru că ai impresia că dacă lași de la tine o să fie bine, pentru că mereu găsești scuze, pentru că mereu îi găsești scuze!

Dar de ce ești fericită azi? zâmbiți voi amuzați.
Păi încă, încă nu v-ați dat seama?
E...chiar așa de greu?
Gândiți puțin!
Ce fac eu...cam de o lună jumătate?
SCRIU!!!!
De ce?
Pentru că îmi place! Și...

Și ce? mă veți întreba nerăbdători.
Și am observat că sunt oameni care citesc cu plăcere ce scriu.
Cum?
E! simplu, șmecherește!
Am eu cititorii mei fideli pe care-i salut și le mulțumesc astăzi, așa că sunt fericită.
Dar vă salut și pe voi cei care descoperiți cuvintele mele întâmplător. ( Apropo nimic nu e întâmplător în viață!)

Tot nu înțeleg, de ce ești fericită? mă veți întreba iarăși.
Din două motive: pentru că mă simt mai bine ( în privința bolii monitorizăm și e ok!) și cel mai important...

Hai odată!
Păi...
Hai!
Păi astăzi am depășit 1000 de accesări de pagină, în câteva săptămâni de scris!
Nici nu știu dacă e mult, dar pentru mine, pentru încrederea în mine e ENORM!
Asta e ceea ce contează.
Pot și vreau!
Trebuie să merg mai departe cu ceea ce îmi place să fac!

Iar pentru voi, cititorii mei ...pentru voi am astăzi o INIMĂ mare, mare plină de multă, multă dragoste!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Reconectare la umanitate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi. Î n ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate.   M ă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...