Treceți la conținutul principal

Ireal sau real?

După câteva zile pline de emoții puternice, de altfel emoții frumoase, boala asta bat-o vina și-a făcut de cap! Ce să fac, să o cert? Păi nu pot! Ea săraca își vede de treaba ei, eu nu prea am grijă!
Astăzi cînd fiecare părticică din corp își striga durerea, eu mă certam pe mine: Ai dansat, ai țopăit și ai chiuit alături de toți! Ba chiar le-ai luat-o înainte și astăzi te plângi!
Așa că...boală, pleacă! Lasă-mă!

De câteva zile îmi răsună în minte cuvintele următoare, pe care le-am găsit întâmplător:
   "Noi astăzi trăim prezentul...care e viitorul trecutului".
Cuvintele sunt ale părintelui Arsenie și îmi dau mari bătăi de cap.
Poate o să mă întrebați de ce?
Pentru că nu am privit niciodată astfel viața. Niciodată nu m-am gândit că prezentul e viitorul trecutului.
Iară te-ai apucat de filozofie! o să ziceți voi.
Da...poate. Încerc cât se poate de mult să-mi mișc mintea! O să râdeți de expresie, dar e obligatoriu să o pun în mișcare, altfel boala asta...își face de cap! Așa că, la treabă!!!!

Să revenim.
Astăzi trăiesc ceva ce în trecut doar mi-am imaginat. Surprinzător! Atât de adevărat!
Cum putem să ne gândim, sau să visăm ceva și apoi după un timp acele lucruri să se întâmple.
O să râdeți și o să ziceți că nu se poate așa ceva!
Dar eu vă zic...că se poate. Mie mi s-a întâmplat de curând.
Eu...nu puteam să cred că e adevărat că totul e exact cum mi-am imaginat. Eram așa...mută de uimire.
Cum poate să fie ceva real, ceva care era numai și numai în mintea ta?
Cadrul era exact cum l-am văzut cu ochii minții mele, sentimentele...erau la intensitate maximă!
Ireal...ireal...am repetat eu atunci.
Astăzi spun la fel: ireal!

Da. Cred aceste cuvinte.
Poate din cauza asta am fost cam prea calmă în concepția unora. Ei nu au înțeles că de fapt  undeva în sufletul meu am știut că o să trăiesc o durere uriașă, că aceasta va dura un timp ( nu pot spune cât!) apoi...totul se va liniști. Doar că atunci când o să vină liniștea cineva nu o să mai fie lângă mine...
Astăzi trăiesc PREZENTUL!
Nu pot să spun dacă e bun sau rău. E doar un prezent din atâtea trăiri, a atâtor oameni.
De ce? o să mă întrebați voi.
Pentru că fiecare dintre noi ne trăim prezentul, ca persoană, ca neam, ca oameni din lumea asta mare. Prezentul acesta al nostru se întrepătrunde și se încrucișează tainic, astfel noi, reușim într-o oarecare măsură să ne făurim un prezent comun.
Dar de ce un viitor al trecutului? sunteți voi nedumeriți.
Păi luați-o așa: în trecut aveam telefoane mobile? Nu. Au fost oameni care și le-au imaginat...și azi le avem. Aveam tablete, calculatoare...? Nu. Unii însă le-au avut în minte. Acesta putem noi să spunem că e UN GÂND SPRE VIITOR venit din trecut!
Acum ați înțeles logica?
Așa și așa, o să răspundeți voi.
Of! Să vă mai explic încă o dată!
Puterea minții e uimitoare. Fiecare om poate să o folosească pentru a visa viitorul. Acesta se poate întâmpla dacă reușești să te concentrezi asupra lui. Simplu!

Eu...voi crede că totul e bine.
Timpul meu de liniște o să vină mai curând decât cred  eu! Rezolvările vor veni una după alta, uimitor de repede! Liniștea mea de a scrie și a termina cartea cu aventura Ayei se apropie cu pași mărunți, dar siguri! Iar...fericirea...habar nu am! Deocamdată o las deoparte și mă bucur de fiecare moment când pot să-mi mișc mintea și degetele pentru a așterne trăiri, sentimente, filozofii, sfaturi!

Mă opresc că...boala îți cere drepturile!
Fără prea multă oboseală! strigă ea complet amuzată.

Iar eu, copil cuminte de altfel, dar tare, tare căpos! eu...vă spun simplu:




Mâine o să trăiți ceea ce astăzi  doar v-ați imaginat!


Fotografia este făcută de mine, pentru cineva special!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat