După câteva zile pline de emoții puternice, de altfel emoții frumoase, boala asta bat-o vina și-a făcut de cap! Ce să fac, să o cert? Păi nu pot! Ea săraca își vede de treaba ei, eu nu prea am grijă!
Astăzi cînd fiecare părticică din corp își striga durerea, eu mă certam pe mine: Ai dansat, ai țopăit și ai chiuit alături de toți! Ba chiar le-ai luat-o înainte și astăzi te plângi!
Așa că...boală, pleacă! Lasă-mă!
De câteva zile îmi răsună în minte cuvintele următoare, pe care le-am găsit întâmplător:
"Noi astăzi trăim prezentul...care e viitorul trecutului".
Cuvintele sunt ale părintelui Arsenie și îmi dau mari bătăi de cap.
Poate o să mă întrebați de ce?
Pentru că nu am privit niciodată astfel viața. Niciodată nu m-am gândit că prezentul e viitorul trecutului.
Iară te-ai apucat de filozofie! o să ziceți voi.
Da...poate. Încerc cât se poate de mult să-mi mișc mintea! O să râdeți de expresie, dar e obligatoriu să o pun în mișcare, altfel boala asta...își face de cap! Așa că, la treabă!!!!
Să revenim.
Astăzi trăiesc ceva ce în trecut doar mi-am imaginat. Surprinzător! Atât de adevărat!
Cum putem să ne gândim, sau să visăm ceva și apoi după un timp acele lucruri să se întâmple.
O să râdeți și o să ziceți că nu se poate așa ceva!
Dar eu vă zic...că se poate. Mie mi s-a întâmplat de curând.
Eu...nu puteam să cred că e adevărat că totul e exact cum mi-am imaginat. Eram așa...mută de uimire.
Cum poate să fie ceva real, ceva care era numai și numai în mintea ta?
Cadrul era exact cum l-am văzut cu ochii minții mele, sentimentele...erau la intensitate maximă!
Ireal...ireal...am repetat eu atunci.
Astăzi spun la fel: ireal!
Da. Cred aceste cuvinte.
Poate din cauza asta am fost cam prea calmă în concepția unora. Ei nu au înțeles că de fapt undeva în sufletul meu am știut că o să trăiesc o durere uriașă, că aceasta va dura un timp ( nu pot spune cât!) apoi...totul se va liniști. Doar că atunci când o să vină liniștea cineva nu o să mai fie lângă mine...
Astăzi trăiesc PREZENTUL!
Nu pot să spun dacă e bun sau rău. E doar un prezent din atâtea trăiri, a atâtor oameni.
De ce? o să mă întrebați voi.
Pentru că fiecare dintre noi ne trăim prezentul, ca persoană, ca neam, ca oameni din lumea asta mare. Prezentul acesta al nostru se întrepătrunde și se încrucișează tainic, astfel noi, reușim într-o oarecare măsură să ne făurim un prezent comun.
Dar de ce un viitor al trecutului? sunteți voi nedumeriți.
Păi luați-o așa: în trecut aveam telefoane mobile? Nu. Au fost oameni care și le-au imaginat...și azi le avem. Aveam tablete, calculatoare...? Nu. Unii însă le-au avut în minte. Acesta putem noi să spunem că e UN GÂND SPRE VIITOR venit din trecut!
Acum ați înțeles logica?
Așa și așa, o să răspundeți voi.
Of! Să vă mai explic încă o dată!
Puterea minții e uimitoare. Fiecare om poate să o folosească pentru a visa viitorul. Acesta se poate întâmpla dacă reușești să te concentrezi asupra lui. Simplu!
Eu...voi crede că totul e bine.
Timpul meu de liniște o să vină mai curând decât cred eu! Rezolvările vor veni una după alta, uimitor de repede! Liniștea mea de a scrie și a termina cartea cu aventura Ayei se apropie cu pași mărunți, dar siguri! Iar...fericirea...habar nu am! Deocamdată o las deoparte și mă bucur de fiecare moment când pot să-mi mișc mintea și degetele pentru a așterne trăiri, sentimente, filozofii, sfaturi!
Mă opresc că...boala îți cere drepturile!
Fără prea multă oboseală! strigă ea complet amuzată.
Iar eu, copil cuminte de altfel, dar tare, tare căpos! eu...vă spun simplu:
Astăzi cînd fiecare părticică din corp își striga durerea, eu mă certam pe mine: Ai dansat, ai țopăit și ai chiuit alături de toți! Ba chiar le-ai luat-o înainte și astăzi te plângi!
Așa că...boală, pleacă! Lasă-mă!
De câteva zile îmi răsună în minte cuvintele următoare, pe care le-am găsit întâmplător:
"Noi astăzi trăim prezentul...care e viitorul trecutului".
Cuvintele sunt ale părintelui Arsenie și îmi dau mari bătăi de cap.
Poate o să mă întrebați de ce?
Pentru că nu am privit niciodată astfel viața. Niciodată nu m-am gândit că prezentul e viitorul trecutului.
Iară te-ai apucat de filozofie! o să ziceți voi.
Da...poate. Încerc cât se poate de mult să-mi mișc mintea! O să râdeți de expresie, dar e obligatoriu să o pun în mișcare, altfel boala asta...își face de cap! Așa că, la treabă!!!!
Să revenim.
Astăzi trăiesc ceva ce în trecut doar mi-am imaginat. Surprinzător! Atât de adevărat!
Cum putem să ne gândim, sau să visăm ceva și apoi după un timp acele lucruri să se întâmple.
O să râdeți și o să ziceți că nu se poate așa ceva!
Dar eu vă zic...că se poate. Mie mi s-a întâmplat de curând.
Eu...nu puteam să cred că e adevărat că totul e exact cum mi-am imaginat. Eram așa...mută de uimire.
Cum poate să fie ceva real, ceva care era numai și numai în mintea ta?
Cadrul era exact cum l-am văzut cu ochii minții mele, sentimentele...erau la intensitate maximă!
Ireal...ireal...am repetat eu atunci.
Astăzi spun la fel: ireal!
Da. Cred aceste cuvinte.
Poate din cauza asta am fost cam prea calmă în concepția unora. Ei nu au înțeles că de fapt undeva în sufletul meu am știut că o să trăiesc o durere uriașă, că aceasta va dura un timp ( nu pot spune cât!) apoi...totul se va liniști. Doar că atunci când o să vină liniștea cineva nu o să mai fie lângă mine...
Astăzi trăiesc PREZENTUL!
Nu pot să spun dacă e bun sau rău. E doar un prezent din atâtea trăiri, a atâtor oameni.
De ce? o să mă întrebați voi.
Pentru că fiecare dintre noi ne trăim prezentul, ca persoană, ca neam, ca oameni din lumea asta mare. Prezentul acesta al nostru se întrepătrunde și se încrucișează tainic, astfel noi, reușim într-o oarecare măsură să ne făurim un prezent comun.
Dar de ce un viitor al trecutului? sunteți voi nedumeriți.
Păi luați-o așa: în trecut aveam telefoane mobile? Nu. Au fost oameni care și le-au imaginat...și azi le avem. Aveam tablete, calculatoare...? Nu. Unii însă le-au avut în minte. Acesta putem noi să spunem că e UN GÂND SPRE VIITOR venit din trecut!
Acum ați înțeles logica?
Așa și așa, o să răspundeți voi.
Of! Să vă mai explic încă o dată!
Puterea minții e uimitoare. Fiecare om poate să o folosească pentru a visa viitorul. Acesta se poate întâmpla dacă reușești să te concentrezi asupra lui. Simplu!
Eu...voi crede că totul e bine.
Timpul meu de liniște o să vină mai curând decât cred eu! Rezolvările vor veni una după alta, uimitor de repede! Liniștea mea de a scrie și a termina cartea cu aventura Ayei se apropie cu pași mărunți, dar siguri! Iar...fericirea...habar nu am! Deocamdată o las deoparte și mă bucur de fiecare moment când pot să-mi mișc mintea și degetele pentru a așterne trăiri, sentimente, filozofii, sfaturi!
Mă opresc că...boala îți cere drepturile!
Fără prea multă oboseală! strigă ea complet amuzată.
Iar eu, copil cuminte de altfel, dar tare, tare căpos! eu...vă spun simplu:
Mâine o să trăiți ceea ce astăzi doar v-ați imaginat!
Fotografia este făcută de mine, pentru cineva special!
Comentarii
Trimiteți un comentariu