Mama...

Cât de capabili suntem să judecăm corect în momentul în care viața ne pune în situații limite?

Puteți face acest lucru?
Ce-ți veni iară? o să ziceți voi...Încă o filozofie de-a ta?
Nu. Doar un gând care astăzi nu mi-a dat pace deloc!

În viața aceasta a mea...am avut mai multe puncte de cumpănă. Unele deosebit de grele, altele poate puțin mai ușoare, dar la momentul producerii mi s-au părut foarte greu de purtat. Nu am de gând să vă povestesc astăzi de punctele acelea de cotitură din viața mea...aș vrea însă să vă spun că deși permanent am fost văzută ca o persoană blândă, simplă și care...nu este în stare să ia o decizie, eu am reușit să ridic capul și să depășesc momentul!
O să îmi spuneți că sunt...modestă!
Eu voi zâmbi în stilul meu caracteristic, un zâmbet din care nici măcar cei mai apropiați prieteni nu pot desluși nimic și...o să zic:
Da, sunt un om modest. Dar am o tărie de caracter pe care puțini o au. Am o putere de revenire formidabilă. O am! Nu mă întrebați de unde e...că nu vă răspund. Pot doar să vă spun că fiecare din noi ducem o cruce, una mai ușoară, una mai grea depinde de noi. Crucea mea e foarte grea, cumplit de grea. Am avut momente când am simțit că sunt în genunchi sub ea...Dar apoi, am reușit să mă ridic și când am făcut-o...am mers înainte purtându-mi crucea ca pe o jucărie frumoasă!

Spuneam zilele trecute că aș putea să lupt pentru drepturile femeilor și chiar cred că ar trebui să o fac. Pentru că aici în țara mea, țara mea de vis pe care o iubesc din toată ființa mea, aici încă femeia e văzută doar ca ceva necesar. E nevoie de ea pentru satisfacerea nevoilor fizice, e nevoie de ea pentru a naște copii, e nevoie de ea pentru a crește copii, pentru a fi menajera...
Cam asta este încă concepția generală.
Da, e drept muncim și la locul de muncă că nu ne permitem să nu o facem și trebuie, e obligatoriu să reușim să le facem pe toate! Dacă nu...nu ești bună gospodină!

Deci ce este femeia?
Ființa delicată pe care ți-ai dorit-o atât de mult?
Dar după ce ai avut-o și este a ta...nu mai e delicată?
Ființa iubitoare, simpatică, spirituală pe care ți-ai dorit-o pentru că și alții și-au dorit-o! Și tu, doar tu ai reușit să o ai!
Dar după, e rea...e tot timpul îngrijorată, nu mai are farmecul acela care cândva te-a orbit!
Ființa care a adus pe lume copii tăi cu sacrificii imense, la un pas de moarte?
E în firea lucrurilor să fie așa, doar e...femeie!
Aș mai putea adăuga multe, dar nu știu dacă are rost. Concepția e greșită. Degeaba se spune că suntem egali. Nu vom fi niciodată! Pentru că nu se vrea, pentru că nu se dorește o schimbare adevărată, pentru că noi, noi femeile tăcem.
Noi nu ne spunem punctul de vedere pentru că am fost educate în felul acesta. Nu suntem în stare să spunem NU.
Cât de greu e să zici NU! Cât de greu!
Cred cu tărie că de foarte multe ori suntem manipulate.
E atât de greu să recunoști tu această problemă...
De ce? o să mă întrebați, doar sunteți înțelepte!
O, da. Chiar suntem înțelepte, lăsăm de la noi. De ce? Simplu. De dragul familiei, de dragul copiilor.
Iar voi profitați. Cât de mult.
Noi știm asta, dar...ne facem că nu o vedem...
De ce? râdeți voi.
În cele mai multe cazuri pentru că nu au o soluție la problemă. Adică...unde să plec? Ce să fac singură...Înțelegeți?
În cazul meu...trist...haios: Pentru că sunt o femeie educată!

Să revin la SITUAȚII LIMITĂ că de aici am plecat.
Exemplu:
Ești undeva într-o excursie cu familia: părinți și copii. La un moment dat unul dintre copii cade, se lovește și e plin de sânge pe toată fața.
Întrebarea este: cine se va descurca cel mai bine tatăl sau mama?
Tatăl, o să strigați voi, că doar e bărbat!
GREȘIT.
Niciodată tatăl nu are tărie. Niciodată. MAMA ia copilul îl spală pe față rapid și vede în clipa următoare că de fapt nici nu e mare lucru. Ea, doar ea poate să liniștească copilul. Îi dă sperață, îi dă putere să meargă mai departe.
Cine nu înțelege asta, e...prost! ( îmi scuzați limbajul, dar acesta e adevărul!)

În urmă cu vreo 7 ani a fost un caz...greu caz de despărțire.
Atunci am fost șocată când am auzit o expresie folosită de respectivul: mama e ca un cuptor cu microunde! Vă vine să credeți? Ce comparație! Adică copilul stă în burta mamei doar așa cam cât stă o pungă de popcorn...
Păi cum să știe tata ce simte o mamă când are copilul în ființa ei?
Cum ar putea?
E ceva de nedescris. E fericire, e bucurie, e duioșie, e dorința de a proteja viața aceea atât de mică din primele minute...e sacrificiul suprem!
Eu...eu la al doilea copil am știut toată sarcina că aș putea să-l pierd... O sarcină așa de grea, așa de dificilă, dar am luptat zi și noapte ca să fie bine...
Să nu credeți că am fost menajată...nu. Datoria e datorie! Dar asta e altă discuție, altădată!
Altceva voiam să vă zic:
Puterea gândului unei mame e foarte mare. Eu am fost așa de convinsă că voi avea o fată, că o să fie bine, că voi reuși...încât s-au îndeplinit toate! Toate, înțelegeți!
Medicii, medicii...m-au întrebat când după aproape 12 ore de luptă am deschis ochii:
  - Doamnă dumneavoastră credeți în minuni?
Am zâmbit așa în stilul meu caracteristic și în sinea mea am zis: Auzi la ei pe cine întreabă!

Așa că doamnelor vă rog să credeți în voi, în puterea pe care o aveți, în gândul care vă poate da aripi să zburați, în lumina pe care v-o aduc copii în sufletele voastre, să nu mai acceptați să fiți sclavele unui bărbat ci cu demnitate să-l priviți în ochii și să spuneți simplu:

                                                        Sunt MAMĂ!