Treceți la conținutul principal

Povestea iubirii...

Vă vine câteodată să vă dați palme și să spuneți: Doamne dar câtă prostie a fost în capul meu! Cum am putut să-l cred?
Mie acum chiar îmi vine!
Uite! o să ziceți, apare revolta!
O, da...
Revolta mea, dar tot slabă de tot. Așa sunt eu, un om care a încercat permanent  să găsesc scuze tuturor fără să țin cont de persoana mea.
Să nu faceți ca mine. Nu. Să strigați, să nu vă lăsați în fața nimănui. E dreptul vostru!
O să râdeți acum și o să ziceți că devin o luptătoare pentru drepturile  femeilor!
Și?
O femeie trebuie să fie pentru un bărbat adevărat raza lui de soare. 
E cea care încălzește căsnicia, este aceea care dă farmec și culoare, este  simțirea, este sufletul, este cea care dă VIAȚĂ!
Ea trebuie prețuită, trebuie ajutată, sprijinită pentru că doar așa relația poate să se întrepătrundă, să prindă viață, să devină Una.

Fiecare om bărbat sau femeie trebuie să-l prețuiască pe cel de lângă el. E obligatoriu. Să găsească puncte comune în care să comunice, să râdă împreună, să danseze, să simtă amândoi că trăiesc.
Cineva, un om învățat, mi-a spus așa: bărbatul rămâne acolo...cu mintea la 18 ani!
M-a distrat lucrul acesta. 
Dar se pare că este așa. Este explicația logică de ce bărbații se tot îndrăgostesc de nu mai știu de nimic, de nevastă și de copii.
Pe la 40 de ani încep! Și tot câte unu face câte o trăznaie! Parcă sunt copiați la indigo.
Păi valorile morale unde sunt? În lumea asta nebună s-au pierdut toate? 
Se pare că da.

E așa de ușor să dai vina pe cineva...
Iară începe, o să ziceți!
Nu, nu încep...merg cu logica mai departe. 
Vina e ceva foarte subiectiv. Când m-am căsătorit un cunoscut mi-a zis așa: în căsătorie trebuie să închizi câte un ochi câteodată și de cele mai multe ori amândoi ochii.
Am râs! Mi se părea haios totul...
Dar a venit rândul când am închis un ochi...apoi amândoi...
Problema e că...tot așa am făcut...până am simțit că ORBESC!
Și atunci de ce să închizi ochii?
NU.
Să nu faceți ca mine. Când vedeți că e nemulțumit spuneți-vă părerea. Cu hotărâre. Simplu.
Zâmbiți frumos și spuneți: Dragă, eu asta cred, vrei altceva...drum bun!

Ooo! Cam dur! o să râdeți.
Poate, dar e timpul să învățăm că avem drepturi, că nu mai trăim în urmă cu sute de ani, că nu suntem menajere suntem ceea ce și-a dorit cu ardoare cândva.
Revolta, a apărut!
Nu, nu încă, doar începe așa oarecum timid...
Când o să vină vai, vai, vai!

Așa că astăzi într-o notă optimistă o să spun: 
  - Dragă, ai fost naivă, dar nu mai ești!
  - Ai fost slabă, dar necazurile te-au făcut puternică!
  - Ai fost cea mai frumoasă, cea mai bună și ai devenit...neagră în cerul gurii! ( după părerea lui! după a ta doar mai determinată! ).
  - Ai fost inteligentă, dar apoi în concepția lui ai devenit...ființa care nu are habar de nimic. 
Tu ți-ai dezvoltat însă simțurile și ai devenit mai deșteaptă!
Așa că orice ar zice bărbatul acela cu mintea de 18 ani, dar cu mulți ani la activ, să nu îl crezi, o zice din răutate, pentru că el vede și nu poate recunoaște:
că ai devenit o femeie frumoasă, radiind de fericire lângă copii pe care i-ai născut, care se poate descurca în toate problemele și foarte foarte înțeleaptă!

Sunteți , MAMA!
                                                                                                                                                         
                                                                                                                                                        


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…