Povestea iubirii...

Vă vine câteodată să vă dați palme și să spuneți: Doamne dar câtă prostie a fost în capul meu! Cum am putut să-l cred?

Mie acum chiar îmi vine!

Uite! o să ziceți, apare revolta!

O, da...

Revolta mea, dar tot slabă de tot. Așa sunt eu, un om care a încercat permanent  să găsesc scuze tuturor fără să țin cont de persoana mea.

Să nu faceți ca mine. Nu. Să strigați, să nu vă lăsați în fața nimănui. E dreptul vostru!

O să râdeți acum și o să ziceți că devin o luptătoare pentru drepturile  femeilor!

Și?

O femeie trebuie să fie pentru un bărbat adevărat raza lui de soare. 

E cea care încălzește căsnicia, este aceea care dă farmec și culoare, este  simțirea, este sufletul, este cea care dă VIAȚĂ!

Ea trebuie prețuită, trebuie ajutată, sprijinită pentru că doar așa relația poate să se întrepătrundă, să prindă viață, să devină Una.

Fiecare om bărbat sau femeie trebuie să-l prețuiască pe cel de lângă el. E obligatoriu. Să găsească puncte comune în care să comunice, să râdă împreună, să danseze, să simtă amândoi că trăiesc.

Cineva, un om învățat, mi-a spus așa: bărbatul rămâne acolo...cu mintea la 18 ani!

M-a distrat lucrul acesta. 

Dar se pare că este așa. Este explicația logică de ce bărbații se tot îndrăgostesc de nu mai știu de nimic, de nevastă și de copii.

Pe la 40 de ani încep! Și tot câte unu face câte o trăznaie! Parcă sunt copiați la indigo.

Păi valorile morale unde sunt? În lumea asta nebună s-au pierdut toate? 

Se pare că da.

E așa de ușor să dai vina pe cineva...

Iară începe, o să ziceți!

Nu, nu încep...merg cu logica mai departe. 

Vina e ceva foarte subiectiv. Când m-am căsătorit un cunoscut mi-a zis așa: în căsătorie trebuie să închizi câte un ochi câteodată și de cele mai multe ori amândoi ochii.

Am râs! Mi se părea haios totul...

Dar a venit rândul când am închis un ochi...apoi amândoi...

Problema e că...tot așa am făcut...până am simțit că ORBESC!

Și atunci de ce să închizi ochii?

NU.

Să nu faceți ca mine. Când vedeți că e nemulțumit spuneți-vă părerea. Cu hotărâre. Simplu.

Zâmbiți frumos și spuneți: Dragă, eu asta cred, vrei altceva...drum bun!

Ooo! Cam dur! o să râdeți.

Poate, dar e timpul să învățăm că avem drepturi, că nu mai trăim în urmă cu sute de ani, că nu suntem menajere suntem ceea ce și-a dorit cu ardoare cândva.

Revolta, a apărut!

Nu, nu încă, doar începe așa oarecum timid...

Când o să vină vai, vai, vai!

Așa că astăzi într-o notă optimistă o să spun: 

  - Dragă, ai fost naivă, dar nu mai ești!

  - Ai fost slabă, dar necazurile te-au făcut puternică!

  - Ai fost cea mai frumoasă, cea mai bună și ai devenit...neagră în cerul gurii! ( după părerea lui! după a ta doar mai determinată! ).

  - Ai fost inteligentă, dar apoi în concepția lui ai devenit...ființa care nu are habar de nimic. 

Tu ți-ai dezvoltat însă simțurile și ai devenit mai deșteaptă!

Așa că orice ar zice bărbatul acela cu mintea de 18 ani, dar cu mulți ani la activ, să nu îl crezi, o zice din răutate, pentru că el vede și nu poate recunoaște:

că ai devenit o femeie frumoasă, radiind de fericire lângă copii pe care i-ai născut, care se poate descurca în toate problemele și foarte foarte înțeleaptă!

Sunteți , MAMA!