Treceți la conținutul principal

Povestea iubirii...

Vă vine câteodată să vă dați palme și să spuneți: Doamne dar câtă prostie a fost în capul meu! Cum am putut să-l cred?
Mie acum chiar îmi vine!
Uite! o să ziceți, apare revolta!
O, da...
Revolta mea, dar tot slabă de tot. Așa sunt eu, un om care a încercat permanent  să găsesc scuze tuturor fără să țin cont de persoana mea.
Să nu faceți ca mine. Nu. Să strigați, să nu vă lăsați în fața nimănui. E dreptul vostru!
O să râdeți acum și o să ziceți că devin o luptătoare pentru drepturile  femeilor!
Și?
O femeie trebuie să fie pentru un bărbat adevărat raza lui de soare. 
E cea care încălzește căsnicia, este aceea care dă farmec și culoare, este  simțirea, este sufletul, este cea care dă VIAȚĂ!
Ea trebuie prețuită, trebuie ajutată, sprijinită pentru că doar așa relația poate să se întrepătrundă, să prindă viață, să devină Una.

Fiecare om bărbat sau femeie trebuie să-l prețuiască pe cel de lângă el. E obligatoriu. Să găsească puncte comune în care să comunice, să râdă împreună, să danseze, să simtă amândoi că trăiesc.
Cineva, un om învățat, mi-a spus așa: bărbatul rămâne acolo...cu mintea la 18 ani!
M-a distrat lucrul acesta. 
Dar se pare că este așa. Este explicația logică de ce bărbații se tot îndrăgostesc de nu mai știu de nimic, de nevastă și de copii.
Pe la 40 de ani încep! Și tot câte unu face câte o trăznaie! Parcă sunt copiați la indigo.
Păi valorile morale unde sunt? În lumea asta nebună s-au pierdut toate? 
Se pare că da.

E așa de ușor să dai vina pe cineva...
Iară începe, o să ziceți!
Nu, nu încep...merg cu logica mai departe. 
Vina e ceva foarte subiectiv. Când m-am căsătorit un cunoscut mi-a zis așa: în căsătorie trebuie să închizi câte un ochi câteodată și de cele mai multe ori amândoi ochii.
Am râs! Mi se părea haios totul...
Dar a venit rândul când am închis un ochi...apoi amândoi...
Problema e că...tot așa am făcut...până am simțit că ORBESC!
Și atunci de ce să închizi ochii?
NU.
Să nu faceți ca mine. Când vedeți că e nemulțumit spuneți-vă părerea. Cu hotărâre. Simplu.
Zâmbiți frumos și spuneți: Dragă, eu asta cred, vrei altceva...drum bun!

Ooo! Cam dur! o să râdeți.
Poate, dar e timpul să învățăm că avem drepturi, că nu mai trăim în urmă cu sute de ani, că nu suntem menajere suntem ceea ce și-a dorit cu ardoare cândva.
Revolta, a apărut!
Nu, nu încă, doar începe așa oarecum timid...
Când o să vină vai, vai, vai!

Așa că astăzi într-o notă optimistă o să spun: 
  - Dragă, ai fost naivă, dar nu mai ești!
  - Ai fost slabă, dar necazurile te-au făcut puternică!
  - Ai fost cea mai frumoasă, cea mai bună și ai devenit...neagră în cerul gurii! ( după părerea lui! după a ta doar mai determinată! ).
  - Ai fost inteligentă, dar apoi în concepția lui ai devenit...ființa care nu are habar de nimic. 
Tu ți-ai dezvoltat însă simțurile și ai devenit mai deșteaptă!
Așa că orice ar zice bărbatul acela cu mintea de 18 ani, dar cu mulți ani la activ, să nu îl crezi, o zice din răutate, pentru că el vede și nu poate recunoaște:
că ai devenit o femeie frumoasă, radiind de fericire lângă copii pe care i-ai născut, care se poate descurca în toate problemele și foarte foarte înțeleaptă!

Sunteți , MAMA!
                                                                                                                                                         
                                                                                                                                                        


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat