Treceți la conținutul principal

Privirea mea...spre viitor!

Uneori viața te așează în locuri unde nici nu visai să ajungi. Ciudată viața asta!
Îți ia ...îți dă!
Astăzi am călătorit mult și am avut timp să mă gândesc...
O să ziceți: La nemurirea sufletului, nu?
Nu.
Nu la asta. În privința asta sunt lămurită de foarte mult timp.
Mă gândesc însă la TRECUT și VIITOR.

De ce? o să mă întrebați.
Pentru că trăim între trecut și viitor.
De cele mai multe ori ne gândim la trecut, la ce trebuia să facem sau ce am făcut bine.
Viitorul..e dorința noastră...
Am fost acuzată că...trăiesc în trecut. Că nu pot să trec peste trecut. Dar oare poate cineva? Poate să trăiască fără să-și amintească nimic din ceea ce a făcut?
Nu cred.
Nu te regăsești pe tine ca persoană dacă nu ai un trecut. El aparține ființei tale. E acolo.
M-au durut cuvintele...pentru că încerc să nu trăiesc în trecut, încerc să-mi clădesc un viitor nou.

Dar astăzi nu mai gândesc așa. Nu mă mai afectează.
De ce? o să spuneți uimiți.
Pentru că...eu știu ce sunt, cu bune cu rele, îmi știu trecutul îl accept așa cum e...și merg mai departe.
Astăzi știu că viitorul este...minunat!
De ce? o să mă întrebați.
Pentru că viitorul ni-l facem noi. Iar eu acum, în acest moment, sunt orientată spre el.

Cum te-ai schimbat așa de mult?
Nu, nu m-am schimbat, mi-am revenit ușor, ușor...
De unde ai putere?
De sus! Întotdeauna am fost protejată!
Ești sigură?
Da. Cineva mă poartă în brațe!

Ce îți dorești de la viitor?
O să râdeți...
Haide!
Sigur o să râdeți...
Hai odată!
Păi...să mă joc cărți!
Poftim?
Vezi?
Nu înțeleg.
E simplu...îmi doresc să mă joc cărți și să râd!
Chiar? Doar atât?
Da! Pentru că depinde cu cine joci cărți! Acesta e secretul.
Așa cum la cărți poți câștiga sau poți pierde, așa și în viață! Dacă le potrivești...ești fericit!

Dar PREZENTUL?
O! prezentul e ok. Nu e mare filozofie. Mergi înainte și încerci să te adaptezi din mers provocărilor.
Dacă reușești...bravo ție!
Și atunci...ce faci?
Cum ce fac?
JOC CĂRȚI!😊😊😊

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

hello...is me!

Hello...sunt eu! Zâmbetul meu este peste tot! Încăperea răsună de râsul meu copilăresc! Alerg prin casă dansând într-un ritm numai de mine știut, sau mai degrabă fără...ritm! Nu-mi pasă, sunt eu! Cânt, cânt anapoda pentru că am căștile pe urechi și doar eu știu ce sunete răsună în mintea, inima și ființa mea. Nu-mi pasă, sunt eu! Sunetul telefonului sună întrerupându-mi starea de aparentă fericire...Revin pe pământ... Hello...de ce ești așa? mă întrebați voi în șoaptă. De ce? Pentru că, șoptesc eu, astăzi...cineva mi-a spus că-i dau curaj! Vă dați seama ce înseamnă asta? Vă dați seama? șoptesc eu cu glasul plin de emoție... Nu...Ce înseamnă? spuneți voi uimiți. Sunt eu! Tu?- neîncrezători... EU! Fiecare dintre noi trecem prin perioade cumplite în viață, dar trebuie să vedem dincolo de ceea ce se întâmplă. Să căutăm să conștientizăm că suntem înconjurați de oameni cărora le pasă de noi, să vedem partea bună: "Că putea să fie și mai rău!" Știu, îmi pare rău, nu vre...