Treceți la conținutul principal

Privirea mea...spre viitor!

Uneori viața te așează în locuri unde nici nu visai să ajungi. Ciudată viața asta!
Îți ia ...îți dă!
Astăzi am călătorit mult și am avut timp să mă gândesc...
O să ziceți: La nemurirea sufletului, nu?
Nu.
Nu la asta. În privința asta sunt lămurită de foarte mult timp.
Mă gândesc însă la TRECUT și VIITOR.

De ce? o să mă întrebați.
Pentru că trăim între trecut și viitor.
De cele mai multe ori ne gândim la trecut, la ce trebuia să facem sau ce am făcut bine.
Viitorul..e dorința noastră...
Am fost acuzată că...trăiesc în trecut. Că nu pot să trec peste trecut. Dar oare poate cineva? Poate să trăiască fără să-și amintească nimic din ceea ce a făcut?
Nu cred.
Nu te regăsești pe tine ca persoană dacă nu ai un trecut. El aparține ființei tale. E acolo.
M-au durut cuvintele...pentru că încerc să nu trăiesc în trecut, încerc să-mi clădesc un viitor nou.

Dar astăzi nu mai gândesc așa. Nu mă mai afectează.
De ce? o să spuneți uimiți.
Pentru că...eu știu ce sunt, cu bune cu rele, îmi știu trecutul îl accept așa cum e...și merg mai departe.
Astăzi știu că viitorul este...minunat!
De ce? o să mă întrebați.
Pentru că viitorul ni-l facem noi. Iar eu acum, în acest moment, sunt orientată spre el.

Cum te-ai schimbat așa de mult?
Nu, nu m-am schimbat, mi-am revenit ușor, ușor...
De unde ai putere?
De sus! Întotdeauna am fost protejată!
Ești sigură?
Da. Cineva mă poartă în brațe!

Ce îți dorești de la viitor?
O să râdeți...
Haide!
Sigur o să râdeți...
Hai odată!
Păi...să mă joc cărți!
Poftim?
Vezi?
Nu înțeleg.
E simplu...îmi doresc să mă joc cărți și să râd!
Chiar? Doar atât?
Da! Pentru că depinde cu cine joci cărți! Acesta e secretul.
Așa cum la cărți poți câștiga sau poți pierde, așa și în viață! Dacă le potrivești...ești fericit!

Dar PREZENTUL?
O! prezentul e ok. Nu e mare filozofie. Mergi înainte și încerci să te adaptezi din mers provocărilor.
Dacă reușești...bravo ție!
Și atunci...ce faci?
Cum ce fac?
JOC CĂRȚI!😊😊😊

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Reconectare la umanitate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi. Î n ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate.   M ă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...