Treceți la conținutul principal

Privirea mea...spre viitor!

Uneori viața te așează în locuri unde nici nu visai să ajungi. Ciudată viața asta!
Îți ia ...îți dă!
Astăzi am călătorit mult și am avut timp să mă gândesc...
O să ziceți: La nemurirea sufletului, nu?
Nu.
Nu la asta. În privința asta sunt lămurită de foarte mult timp.
Mă gândesc însă la TRECUT și VIITOR.

De ce? o să mă întrebați.
Pentru că trăim între trecut și viitor.
De cele mai multe ori ne gândim la trecut, la ce trebuia să facem sau ce am făcut bine.
Viitorul..e dorința noastră...
Am fost acuzată că...trăiesc în trecut. Că nu pot să trec peste trecut. Dar oare poate cineva? Poate să trăiască fără să-și amintească nimic din ceea ce a făcut?
Nu cred.
Nu te regăsești pe tine ca persoană dacă nu ai un trecut. El aparține ființei tale. E acolo.
M-au durut cuvintele...pentru că încerc să nu trăiesc în trecut, încerc să-mi clădesc un viitor nou.

Dar astăzi nu mai gândesc așa. Nu mă mai afectează.
De ce? o să spuneți uimiți.
Pentru că...eu știu ce sunt, cu bune cu rele, îmi știu trecutul îl accept așa cum e...și merg mai departe.
Astăzi știu că viitorul este...minunat!
De ce? o să mă întrebați.
Pentru că viitorul ni-l facem noi. Iar eu acum, în acest moment, sunt orientată spre el.

Cum te-ai schimbat așa de mult?
Nu, nu m-am schimbat, mi-am revenit ușor, ușor...
De unde ai putere?
De sus! Întotdeauna am fost protejată!
Ești sigură?
Da. Cineva mă poartă în brațe!

Ce îți dorești de la viitor?
O să râdeți...
Haide!
Sigur o să râdeți...
Hai odată!
Păi...să mă joc cărți!
Poftim?
Vezi?
Nu înțeleg.
E simplu...îmi doresc să mă joc cărți și să râd!
Chiar? Doar atât?
Da! Pentru că depinde cu cine joci cărți! Acesta e secretul.
Așa cum la cărți poți câștiga sau poți pierde, așa și în viață! Dacă le potrivești...ești fericit!

Dar PREZENTUL?
O! prezentul e ok. Nu e mare filozofie. Mergi înainte și încerci să te adaptezi din mers provocărilor.
Dacă reușești...bravo ție!
Și atunci...ce faci?
Cum ce fac?
JOC CĂRȚI!😊😊😊

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Iubirea mamei...

"Am prins în ochii tăi două stele și ți-am împletit soarele în păr, am luat luna și am pus-o să-ți sărute obrajii bucălați și am șoptit vântului să te gâdile ca să râzi în hohote... Ți-am îmbrățișat palmele mici și le-am mângâiat cu sărutările mele pline de iubire... Degetele mele ating delicat pielea de catifea într-o încercare disperată de a imprima în mintea mea, plină de fericire fără de seamăn, chipul tău, chip de înger venit să-mi dea aripi să zbor. Unde să zbor? Până la cer, să îngenunchez în fața divinității și să-i mulțumesc...pentru că te am, pentru că exiști, pentru că-mi luminezi sufletul, pentru că-mi înseninezi fiecare zi ploiasă a vieții mele. În plecăciunea mea ating pământul reavăn și simt căldura care emană din puterea Lui. Nu îndrăznesc să ridic privirea, nu trebuie pentru că spre mine vine...adierea fericirii. Mă alintă, îmi șoptește încetișor ceva la ureche și eu inevitabil... râd! Râsul meu răsună straniu în Cerul deschis, propagându-se în mii și mi...