Treceți la conținutul principal

Timp de jale...

Doină, doină cântec dulce
Când sunt trist, unde m-oi duce?

Astăzi o tristețe fără seamăn străbate ființa mea. Nu pot să-mi explic sentimentul, nu înțeleg motivul, dar e acolo în sufletul meu...
Cântecul de jale îmi răsună în urechi, e durerea răbufnită într-o tânguire...
O tânguire plină de jale, o tânguire plină de DOR..

Toată ziua m-am gândit la scopul meu din viața aceasta...
Scopul? o să mă întrebați. Ce-ți veni iară?
Da. Scopul. Fiecare dintre noi are un scop și spre el tinde mereu, acesta dă sens vieții...
Când nu îl mai deslușești ce faci? vă întreb eu astăzi pe voi. Ce faci?

Tânguirea...e în sufletul meu și se lovește de pereții inimii mele...Se aude ca un ecou, iară și iară...
Care este SCOPUL meu în viață? Care?

Mă ghemuiesc ca să prind cumva sunetul și să-l opresc. E prea mult, e prea mult!
Hei! Ce faci? o să strigați voi la mine. Ieri spuneai că ești o fire pozitivă! Azi?
Da...da sunt...în general, dar azi e ...doar o presimțire.
Nu te lăsăm, o să ziceți voi. Du-te la locul fără gânduri...acolo ești fericită!
Da...aș vrea, dar nu mai există locul fără gânduri...e doar un loc.

Sunetul se aude tare și cântecul îmi străbate ființa întreagă: DOR, DORRRR

Nu! țipați voi. Gata, ajunge!
Ridic privirea de la jalea mea uimită de...forța țipătului, de puterea atâtor voci care au devenit UNA!
Du-te pe dealurile copilăriei tale, spuneți voi hotărâți. Acolo, acolo o să te regăsești.
Da...aș vrea, dar...încă nu pot. Nici măcar în gând, răspund eu tristă.

Atunci, atunci...plângi.
Nu pot. Lacrimile mele au secat.

Știm! strigați voi veseli.
Mă uit uimită la privirile șugubețe. Ce știți? vă întreb serioasă.
Știm cum să te înveselim!
Daaa?
Da. Amintirile frumoase! Ei?
Da...dar e greu să îmi amintesc azi...

Închid ochii și o aud pe MAMA cântând doina aceea de jale și dor, doina strămoșilor mei. Cu fiecare vers care-mi străbate inima, glasul mamei mele devine mai duios, tot mai duios...

Acum știu! strig eu cât pot de tare.
Te-ai deșteptat? spuneți voi amuzați.
Da! Da! Da!

Doină, doină cântec dulce
Când sunt trist, la MAMA m-oi duce!



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe