Treceți la conținutul principal

Timp de jale...

Doină, doină cântec dulce
Când sunt trist, unde m-oi duce?

Astăzi o tristețe fără seamăn străbate ființa mea. Nu pot să-mi explic sentimentul, nu înțeleg motivul, dar e acolo în sufletul meu...
Cântecul de jale îmi răsună în urechi, e durerea răbufnită într-o tânguire...
O tânguire plină de jale, o tânguire plină de DOR..

Toată ziua m-am gândit la scopul meu din viața aceasta...
Scopul? o să mă întrebați. Ce-ți veni iară?
Da. Scopul. Fiecare dintre noi are un scop și spre el tinde mereu, acesta dă sens vieții...
Când nu îl mai deslușești ce faci? vă întreb eu astăzi pe voi. Ce faci?

Tânguirea...e în sufletul meu și se lovește de pereții inimii mele...Se aude ca un ecou, iară și iară...
Care este SCOPUL meu în viață? Care?

Mă ghemuiesc ca să prind cumva sunetul și să-l opresc. E prea mult, e prea mult!
Hei! Ce faci? o să strigați voi la mine. Ieri spuneai că ești o fire pozitivă! Azi?
Da...da sunt...în general, dar azi e ...doar o presimțire.
Nu te lăsăm, o să ziceți voi. Du-te la locul fără gânduri...acolo ești fericită!
Da...aș vrea, dar nu mai există locul fără gânduri...e doar un loc.

Sunetul se aude tare și cântecul îmi străbate ființa întreagă: DOR, DORRRR

Nu! țipați voi. Gata, ajunge!
Ridic privirea de la jalea mea uimită de...forța țipătului, de puterea atâtor voci care au devenit UNA!
Du-te pe dealurile copilăriei tale, spuneți voi hotărâți. Acolo, acolo o să te regăsești.
Da...aș vrea, dar...încă nu pot. Nici măcar în gând, răspund eu tristă.

Atunci, atunci...plângi.
Nu pot. Lacrimile mele au secat.

Știm! strigați voi veseli.
Mă uit uimită la privirile șugubețe. Ce știți? vă întreb serioasă.
Știm cum să te înveselim!
Daaa?
Da. Amintirile frumoase! Ei?
Da...dar e greu să îmi amintesc azi...

Închid ochii și o aud pe MAMA cântând doina aceea de jale și dor, doina strămoșilor mei. Cu fiecare vers care-mi străbate inima, glasul mamei mele devine mai duios, tot mai duios...

Acum știu! strig eu cât pot de tare.
Te-ai deșteptat? spuneți voi amuzați.
Da! Da! Da!

Doină, doină cântec dulce
Când sunt trist, la MAMA m-oi duce!



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Să plângi timpul

U neori viața noastră pare lipsită de...viață! Suntem ființe inteligente care însă prinși cumva în plasa timpului uităm de noi, de dorințele noastre și devenim roboți. O viață în care facem ceea ce trebuie, luptăm să ne construim case, o carieră, să ne îndeplinim toate obligațiile către societate și uităm de noi. Timpul, timpul e tot mai scurt.  Toți din jurul meu se plâng de timpul care nu mai ajunge. Mă întreb astăzi, însă, dacă nu ne dorim noi să facem mult mai multe lucruri într-un moment de timp. Poate că viața este asemeni unui bulgăre de zăpadă, care se rostogolește.  La început este mic, nesemnificativ, dar apoi el crește, crește și ajunge să ne dărâme și să-i pună la pământ și pe cei din jurul nostru. Timpul... Îmi aduc aminte de serile de vară de la bunicii mei. Parcă-i văd, cum vorbeau seara și se sfătuiau ce să facă în ziua următoare.  Era un adevărat ritual. Mâine, spunea bunicul meu, dacă nu plouă...facem asta, dar dacă plouă facem.....
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Maturitate

Sunt momente în viață când nu am cuvinte... Cam rare cei drept, dar sunt. Mă uit spre voi visătoare, cu gândurile mele nebune care nu se opresc nici măcar un moment. Ciudat e că în învălmășala de idei nu pot să mă opresc să gândesc logic! Așa că stau, scriu câteva cuvinte apoi îmi dau seama că nu asta vreau și iarăși mă uit la pagina goala așa...fară să pot face ceva. Știu...întrebarea voastră: "Ce ai pățit?" Răspunsul e așa de simplu: "Nimic. E doar un sentiment al jalei, al tristeții supreme care-mi întuneca sufletul, care-mi duce privirea spre o lume numai de mine știută. E un presentiment? Cine știe. Încerc să nu mă gândesc prea mult, dar..." Cât de uimitoare este viața aceasta. Am impresia de multe ori că te întoarce pe toate părțile, te scutură și apoi aproape te lasă lat! Doar că atunci când te poți ridica de la pământ ești cu mult mai curat decât ai fost înainte! Și atunci mă întreb oare era nevoie de zguduitura aceasta? Fiecare moment din per...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe