Treceți la conținutul principal

Timp de jale...

Doină, doină cântec dulce
Când sunt trist, unde m-oi duce?

Astăzi o tristețe fără seamăn străbate ființa mea. Nu pot să-mi explic sentimentul, nu înțeleg motivul, dar e acolo în sufletul meu...
Cântecul de jale îmi răsună în urechi, e durerea răbufnită într-o tânguire...
O tânguire plină de jale, o tânguire plină de DOR..

Toată ziua m-am gândit la scopul meu din viața aceasta...
Scopul? o să mă întrebați. Ce-ți veni iară?
Da. Scopul. Fiecare dintre noi are un scop și spre el tinde mereu, acesta dă sens vieții...
Când nu îl mai deslușești ce faci? vă întreb eu astăzi pe voi. Ce faci?

Tânguirea...e în sufletul meu și se lovește de pereții inimii mele...Se aude ca un ecou, iară și iară...
Care este SCOPUL meu în viață? Care?

Mă ghemuiesc ca să prind cumva sunetul și să-l opresc. E prea mult, e prea mult!
Hei! Ce faci? o să strigați voi la mine. Ieri spuneai că ești o fire pozitivă! Azi?
Da...da sunt...în general, dar azi e ...doar o presimțire.
Nu te lăsăm, o să ziceți voi. Du-te la locul fără gânduri...acolo ești fericită!
Da...aș vrea, dar nu mai există locul fără gânduri...e doar un loc.

Sunetul se aude tare și cântecul îmi străbate ființa întreagă: DOR, DORRRR

Nu! țipați voi. Gata, ajunge!
Ridic privirea de la jalea mea uimită de...forța țipătului, de puterea atâtor voci care au devenit UNA!
Du-te pe dealurile copilăriei tale, spuneți voi hotărâți. Acolo, acolo o să te regăsești.
Da...aș vrea, dar...încă nu pot. Nici măcar în gând, răspund eu tristă.

Atunci, atunci...plângi.
Nu pot. Lacrimile mele au secat.

Știm! strigați voi veseli.
Mă uit uimită la privirile șugubețe. Ce știți? vă întreb serioasă.
Știm cum să te înveselim!
Daaa?
Da. Amintirile frumoase! Ei?
Da...dar e greu să îmi amintesc azi...

Închid ochii și o aud pe MAMA cântând doina aceea de jale și dor, doina strămoșilor mei. Cu fiecare vers care-mi străbate inima, glasul mamei mele devine mai duios, tot mai duios...

Acum știu! strig eu cât pot de tare.
Te-ai deșteptat? spuneți voi amuzați.
Da! Da! Da!

Doină, doină cântec dulce
Când sunt trist, la MAMA m-oi duce!



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Marea mea de acasă...

N imeni nu înțelege mai bine ca mine că lumea aceasta nu e dreaptă, adică corectă, că fiecare om încearcă să lupte numai pentru binele lui, negândindu-se că Cei din jurul lui vor avea de suferit. Nu sunt înțeleaptă, nu pot să vă dau sfaturi... Nu sunt nici expertă să vă sfătuiesc să vă trăiți viața bine... Sunt doar un om care a trăit cea mai mare dezamăgire din viața aceasta, un om căruia i s-a zdruncinat tot universul, un om care a luat viața în piept așa de puternic încât i s-a tăiat suflarea, apoi încet și-a revenit! Nu a fost un lucru ușor, dar există undeva în sufletul meu o voință de fier! Uneori mă mir și eu de puterea pe care o am, știu însă că e permanent Cineva care mă ține în brațe! Vă aduceți aminte de povestea aceea a pașilor pe nisip, o poveste așa de frumoasă... O să încerc să v-o spun. Nu mai știu unde am citit-o, așa că încerc să o povestesc, așa în stilul meu! Un om îl întreabă pe Iisus: Unde ești Doamne când am nevoie de tine? Acesta îi zâmbește și-i spun...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Ținut de poveste...

E prima dată după mult timp când sunt fericită. E ciudat poate ar trebui să fiu tristă, dar nu sunt. Cineva o să ridice din sprâncene și o să mă întrebe: "Te-ai prostit? Tocmai ți-am dat iarăși vești proaste". Dar...nu sunt, râd eu din tot sufletul meu. Chiar nu sunt. E prima dată când mă simt eliberată deplin. Sunt propriul meu stăpân. Nu sunt naivă știu că o să fie greu, că o să mă lovesc de multe greutăți, dar sunt încrezătoare că le pot face față cu brio. Așa sunt de fericită că nici nu pot să dorm! Așa că...scriu, normal. Mai degrabă recuperez, că în ultima vreme am fost cam posomorâtă! Apropiații mei mă tot întreabă: "Ți-ai revenit?" Eu mă uit așa zâmbind și-mi spun în gând: "Omul acesta nu pricepe că nu ai cum să-ți revii după așa ceva! Doar poți uita, sau mai degrabă poți ascunde acele lucruri urâte într-o parte a inimii tale unde nu prea cauți". Norocul meu e că eu...sunt expertă în a face acest lucru! Așa că nu trebuie să-mi revin, ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe