Treceți la conținutul principal

Timp de jale...

Doină, doină cântec dulce
Când sunt trist, unde m-oi duce?

Astăzi o tristețe fără seamăn străbate ființa mea. Nu pot să-mi explic sentimentul, nu înțeleg motivul, dar e acolo în sufletul meu...
Cântecul de jale îmi răsună în urechi, e durerea răbufnită într-o tânguire...
O tânguire plină de jale, o tânguire plină de DOR..

Toată ziua m-am gândit la scopul meu din viața aceasta...
Scopul? o să mă întrebați. Ce-ți veni iară?
Da. Scopul. Fiecare dintre noi are un scop și spre el tinde mereu, acesta dă sens vieții...
Când nu îl mai deslușești ce faci? vă întreb eu astăzi pe voi. Ce faci?

Tânguirea...e în sufletul meu și se lovește de pereții inimii mele...Se aude ca un ecou, iară și iară...
Care este SCOPUL meu în viață? Care?

Mă ghemuiesc ca să prind cumva sunetul și să-l opresc. E prea mult, e prea mult!
Hei! Ce faci? o să strigați voi la mine. Ieri spuneai că ești o fire pozitivă! Azi?
Da...da sunt...în general, dar azi e ...doar o presimțire.
Nu te lăsăm, o să ziceți voi. Du-te la locul fără gânduri...acolo ești fericită!
Da...aș vrea, dar nu mai există locul fără gânduri...e doar un loc.

Sunetul se aude tare și cântecul îmi străbate ființa întreagă: DOR, DORRRR

Nu! țipați voi. Gata, ajunge!
Ridic privirea de la jalea mea uimită de...forța țipătului, de puterea atâtor voci care au devenit UNA!
Du-te pe dealurile copilăriei tale, spuneți voi hotărâți. Acolo, acolo o să te regăsești.
Da...aș vrea, dar...încă nu pot. Nici măcar în gând, răspund eu tristă.

Atunci, atunci...plângi.
Nu pot. Lacrimile mele au secat.

Știm! strigați voi veseli.
Mă uit uimită la privirile șugubețe. Ce știți? vă întreb serioasă.
Știm cum să te înveselim!
Daaa?
Da. Amintirile frumoase! Ei?
Da...dar e greu să îmi amintesc azi...

Închid ochii și o aud pe MAMA cântând doina aceea de jale și dor, doina strămoșilor mei. Cu fiecare vers care-mi străbate inima, glasul mamei mele devine mai duios, tot mai duios...

Acum știu! strig eu cât pot de tare.
Te-ai deșteptat? spuneți voi amuzați.
Da! Da! Da!

Doină, doină cântec dulce
Când sunt trist, la MAMA m-oi duce!



Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Sunete pline de culoare

M i-am prins flori în prin păr și privesc spre voi cu bunătate. Știu, știu am lipsit... Timp de o tristețe adâncă, timp de reflecție, timp de regăsire, timp de cugetare... Există momente în viață când ești nevoit să-ți faci ordine în gânduri, sentimente, trăiri. Nu, nu este ușor, pentru că sinceritatea îți distruge speranța. Doar că este singurul mod de a trece mai departe. Să-ți înfrunți propriul destin, să încerci să vezi partea bună a vieții când totul este întunecat îți consumă o mare parte din energie... A stăzi într-o zi așa de frumoasă mi-am aplecat gândurile spre suflet și mi-am spus: La naiba cu tristețea! Viața este prea scurtă pentru a sta tristă, viața se poate termina în orice moment și atunci? Gata. E timpul. E timpul de scris! E timpul de zâmbit, E timpul de întâlnit oameni, E timpul de dans! Pur și simplu, e timpul. Așa că mi-am prins florile în păr și iată-mă! Aya privește tăcută spre prietenul ei drag. Ar vrea să-i spună atâtea lucruri, dar cuvintele...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Culorile vieții

M i-am prins în păr o rază de soare și privesc spre voi amuzată. Știu, știu afară plouă de rupe, nici măcar nu ninge, dar aseară o prietenă dragă de care mi-e tare, tare dor mi-a spus să-mi prind în păr o rază de soare. Așa că astăzi am căutat concentrată pe cer și cumva dintre nori am găsit o rază, cam firavă cei drept, dar am găsit-o și mi-am așezat-o cu mândrie în plete. Uite-așa! A cum trecând la lucruri mai serioase...Nu mai vine odată primăvara? Că parcă sunt în poeziile lui Bacovia unde ploaia nu se mai termină și sufletul poetului este prins într-un sicriu...ceva de genul! Adevărul că vremea aceasta care se schimbă atât de tare ne dereglează tot organismul. Nu că n-am fi dereglați, că oricum suntem! ( zâmbesc ) Nu mai avem timp de bucuriile vieții. Nu mai avem timp de noi. Nu mai considerăm că trebuie să ne facem timp de ceea ce ne face plăcere. Avem timp, dar în același timp, nu avem. Pare un non-sens, dar știu ce vorbesc. Sunt zile în care nu fac nimic, dar sunt mai...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe