În viața aceasta trebuie să știi să te strecori printre probleme. Eu nu am știut niciodată! Am luat viața în piept așa cum iei câte un val dacă nu te poziționezi bine.
Lovitură după lovitură, clipă de clipă...
În urmă cu câțiva ani am intrat în apa mării( eu nu prea intru, îmi place doar să o privesc!) și m-am gândit că e acolo cineva care o să mă prindă dacă cad...dar nu a fost. Trist, nu?
Ce-ți veni? o să mă întrebați.Unde ai fost? o să mă certați voi. Ai lipsit!
Da. Am lipsit. O să râdeți de mine, dar mi-am compromis unealta de scris!
Cum? o să râdeți voi cu gura până la urechi.
Ei cum, simplu...spun eu supărată. Am vrut să văd un film și...nici nu l-am văzut! Asta e, ce să mai fac!
Ha! Ha!Ha! râdeți voi de mine.
Da, accept...ce să mai zic. Problema cea mai mare e că atunci când nu pot scrie parcă imi vine să...
Să? întrebați voi.
Nu vă zic! spun eu bosumflată.
Astăzi o să scriu foarte puțin, doar despre un singur lucru.
De ce? întrebați voi nedumeriți.
Pentru că așa vreau, așa simt, așa trebuie.
Problema de astăzi e dacă trebuie să-i iertăm pe cei care ne fac rău.
Grea problemă, spuneți voi. Grea...
Da. Foarte grea.
Îi iertăm?
Să presupunem că ați răspuns: Da.
De ce? mă întreb eu. De ce?
Cineva vă face rău în mod intenționat că așa vrea și tu poți să ierți?
Așa e creștinește, o să răspundeți.
Da, e drept, dar...Să mă gândesc...
Ieri am văzut ceva deosebit de frumos. O libelulă.
E prima dată când am văzut o astfel de libelulă. Era de un albastru intens, un albastru de catifea.
M-am uitat la ea și gândul meu a fost: Ce caută aici? Nu-i este locul aici!
Doar oare toate trebuie sa fie unde trebuie?
Apoi m-am gândit că poate e un semn. O arătare a frumuseții care există în jurul meu...
Da, poate...
Să revin.
Nimic nu e întâmplător în viața aceasta. Cu câteva clipe înainte de libelula mea frumoasă am văzut chipul răutății...
Chipul răutății? o să vă mirați voi.
Da. E așa de cumplit să poți vedea asta. Dar eu am văzut, eu am simțit, eu...aș vrea să nu mai văd!
Cum să ierți? Cand vezi doar rautate? Doar asa ca vrea!
Trebuie, o sa imi spuneti voi, doar daca ierti poti merge mai departe.
Da, stiu si ma straduiesc, chiar ma straduiesc, dar cateodata e imposibil.
Dar imi zic asa: Viata e plina de surprize, astazi poate sunt suparata si nu vad nici o iesire din situatia mea, dar peste cateva clipe, sau peste o zi, sau peste cateva zile...totul se va schimba in bine. O sa rad, o sa zambesc, o sa privesc senina viata si o sa pot merge mai departe.
Hei! strigati voi spre mine, ce ai astazi!
Nimic, doar va explicam cum e sa gandesti crestineste.
Sa revenim la problema noastra: Ii iertam pe cei care ne fac rau?
Daca raspunsul vostru e: NU.
O sa va intreb: De ce?
Pai pentru ca nu merita! raspundeti voi mirati. Ii excludem din viata noastra si gata. Priveste viata practic.
Practic? intreb eu nedumerita.
Da, practic. Viata e o insiruire de evenimente. Unele placute, altele triste, altele vesele, altele urate...si tot asa! Trece zambind prin toate aceste evenimente. Vezi partea buna din fiecare moment urat al vietii tale si atunci poti cu siguranta sa mergi mai departe.
Si...cand simti ca viata ta se prabuseste si ca totul nu mai are rost? Ce faci atunci? intreb eu cu lacrimi in ochi.
Simplu. Ia o hartie alba.
Hartie?
Da. O hartie alba, ea e viata ta! Asterne in scris cuvintele care-ti izvorasc din suflet. Cand o sa termini tragi o linie ca la matematica! Si apoi aduni.
Ce adun? intreb eu mirata.
Pai lucrurile frumoase si lucrurile urate din viata ta. Stanga, dreapta.
Da? Si?
Simplu. De cele mai multe ori lucrurile rele din viata ta sunt mai putine.
Serios? Dar nu va ganditi ca acestea sunt mai grele, mai mari?
Esti sigura? radeti voi. Priveste problema simplu, detaseaza-te si vezi daca in ea poti gasi partea buna. Ea este, doar trebuie sa o vezi. Si o vezi numai in momentul in care sentimentele ranite dispar.
Da! strig eu. Da! Aveti dreptate.
In sfarsit ne dai si noua dreptate o data! radeti voi.
Acum intrebarea e poti ierta, dupa ce vezi partea buna in problema ta grea de viata?
Da, cred ca da, spun eu sincer.
Viata ne izbeste permanent, important e sa ne ridicam de fiecare data, sa vedem frumusetea din jurul nostru asemeni libelulei mele, sa intelegem ca putem invata din fiecare experienta buna sau rea si sa zambim, chiar daca zambim cu lacrimi in ochi, doar sa zambim!
***
Pentru ca unealta de scris este compromisa, din vina mea, normal, o sa ma iertati ca nu scriu cu diacritice. O sa dureze ceva pana o sa pot remedia situatia! Pana atunci folosesc ce pot si scriu pentru ca am asa eu...o dorinta imensa de a asterne in scris sentimente, idei, dorinta de a ajuta prin cuvinte. Nu sunt specialist, sunt doar ideile mele si poate va regasiti in ele, poate va ajuta, sau nu. Voi decideti.
Si nu uitati: Vedeti frumusetea din jurul vostru!
***
O astfel de libelula am vazut. E superba!
Nu eu am facut poza, am preluat-o.
Credeti ca e un semn?
Lovitură după lovitură, clipă de clipă...
În urmă cu câțiva ani am intrat în apa mării( eu nu prea intru, îmi place doar să o privesc!) și m-am gândit că e acolo cineva care o să mă prindă dacă cad...dar nu a fost. Trist, nu?
Ce-ți veni? o să mă întrebați.Unde ai fost? o să mă certați voi. Ai lipsit!
Da. Am lipsit. O să râdeți de mine, dar mi-am compromis unealta de scris!
Cum? o să râdeți voi cu gura până la urechi.
Ei cum, simplu...spun eu supărată. Am vrut să văd un film și...nici nu l-am văzut! Asta e, ce să mai fac!
Ha! Ha!Ha! râdeți voi de mine.
Da, accept...ce să mai zic. Problema cea mai mare e că atunci când nu pot scrie parcă imi vine să...
Să? întrebați voi.
Nu vă zic! spun eu bosumflată.
Astăzi o să scriu foarte puțin, doar despre un singur lucru.
De ce? întrebați voi nedumeriți.
Pentru că așa vreau, așa simt, așa trebuie.
Problema de astăzi e dacă trebuie să-i iertăm pe cei care ne fac rău.
Grea problemă, spuneți voi. Grea...
Da. Foarte grea.
Îi iertăm?
Să presupunem că ați răspuns: Da.
De ce? mă întreb eu. De ce?
Cineva vă face rău în mod intenționat că așa vrea și tu poți să ierți?
Așa e creștinește, o să răspundeți.
Da, e drept, dar...Să mă gândesc...
Ieri am văzut ceva deosebit de frumos. O libelulă.
E prima dată când am văzut o astfel de libelulă. Era de un albastru intens, un albastru de catifea.
M-am uitat la ea și gândul meu a fost: Ce caută aici? Nu-i este locul aici!
Doar oare toate trebuie sa fie unde trebuie?
Apoi m-am gândit că poate e un semn. O arătare a frumuseții care există în jurul meu...
Da, poate...
Să revin.
Nimic nu e întâmplător în viața aceasta. Cu câteva clipe înainte de libelula mea frumoasă am văzut chipul răutății...
Chipul răutății? o să vă mirați voi.
Da. E așa de cumplit să poți vedea asta. Dar eu am văzut, eu am simțit, eu...aș vrea să nu mai văd!
Cum să ierți? Cand vezi doar rautate? Doar asa ca vrea!
Trebuie, o sa imi spuneti voi, doar daca ierti poti merge mai departe.
Da, stiu si ma straduiesc, chiar ma straduiesc, dar cateodata e imposibil.
Dar imi zic asa: Viata e plina de surprize, astazi poate sunt suparata si nu vad nici o iesire din situatia mea, dar peste cateva clipe, sau peste o zi, sau peste cateva zile...totul se va schimba in bine. O sa rad, o sa zambesc, o sa privesc senina viata si o sa pot merge mai departe.
Hei! strigati voi spre mine, ce ai astazi!
Nimic, doar va explicam cum e sa gandesti crestineste.
Sa revenim la problema noastra: Ii iertam pe cei care ne fac rau?
Daca raspunsul vostru e: NU.
O sa va intreb: De ce?
Pai pentru ca nu merita! raspundeti voi mirati. Ii excludem din viata noastra si gata. Priveste viata practic.
Practic? intreb eu nedumerita.
Da, practic. Viata e o insiruire de evenimente. Unele placute, altele triste, altele vesele, altele urate...si tot asa! Trece zambind prin toate aceste evenimente. Vezi partea buna din fiecare moment urat al vietii tale si atunci poti cu siguranta sa mergi mai departe.
Si...cand simti ca viata ta se prabuseste si ca totul nu mai are rost? Ce faci atunci? intreb eu cu lacrimi in ochi.
Simplu. Ia o hartie alba.
Hartie?
Da. O hartie alba, ea e viata ta! Asterne in scris cuvintele care-ti izvorasc din suflet. Cand o sa termini tragi o linie ca la matematica! Si apoi aduni.
Ce adun? intreb eu mirata.
Pai lucrurile frumoase si lucrurile urate din viata ta. Stanga, dreapta.
Da? Si?
Simplu. De cele mai multe ori lucrurile rele din viata ta sunt mai putine.
Serios? Dar nu va ganditi ca acestea sunt mai grele, mai mari?
Esti sigura? radeti voi. Priveste problema simplu, detaseaza-te si vezi daca in ea poti gasi partea buna. Ea este, doar trebuie sa o vezi. Si o vezi numai in momentul in care sentimentele ranite dispar.
Da! strig eu. Da! Aveti dreptate.
In sfarsit ne dai si noua dreptate o data! radeti voi.
Acum intrebarea e poti ierta, dupa ce vezi partea buna in problema ta grea de viata?
Da, cred ca da, spun eu sincer.
Viata ne izbeste permanent, important e sa ne ridicam de fiecare data, sa vedem frumusetea din jurul nostru asemeni libelulei mele, sa intelegem ca putem invata din fiecare experienta buna sau rea si sa zambim, chiar daca zambim cu lacrimi in ochi, doar sa zambim!
***
Pentru ca unealta de scris este compromisa, din vina mea, normal, o sa ma iertati ca nu scriu cu diacritice. O sa dureze ceva pana o sa pot remedia situatia! Pana atunci folosesc ce pot si scriu pentru ca am asa eu...o dorinta imensa de a asterne in scris sentimente, idei, dorinta de a ajuta prin cuvinte. Nu sunt specialist, sunt doar ideile mele si poate va regasiti in ele, poate va ajuta, sau nu. Voi decideti.
Si nu uitati: Vedeti frumusetea din jurul vostru!
***
O astfel de libelula am vazut. E superba!
Nu eu am facut poza, am preluat-o.
Credeti ca e un semn?
Comentarii
Trimiteți un comentariu