Tara mea, tara mea de vis!
Toti rad de mine pentru expresia aceasta. Nimeni nu ma intelege...dar eu chiar cred ca e o tara de vis.
E un loc de poveste. Doar ca noi, locuirorii , nu stim sa ne traim povestea intr-un mod minunat.
Am plecat asa cum va spuneam.
Am plecat din dorinta de a nu sta acasa!
O! ce filozofie, o sa spuneti voi!
Da. Mare filozofie, chiar adanca, o sa rad eu. Pai nu ati inteles ca am timp? Si daca am timp de ce sa nu-l folosesc constructiv?
Parerile sunt impartite asa cum se intampla in cele mai multe cazuri. Unii care spun: ca trebuie sa stai acasa! Altii care imi spun: Pleaca! De ce sa stai singura!
Adevarul este ca eu ...nu ascult de nimeni. Am facut ce am simtit. Am stat acasa pana cand mi-am zis si v-am zis: Gata, e timpul de plimbare, de revedere, de vazut locuri frumoase.
Asa ca ieri rapid bagajul ( jumatate de ora!) si la drum!
E...stati asa. Peripetiile mele au inceput inca de la inceput!
Sa vedeti...trenul a avut intarziere 25 de minute. Am fost calma pentru ca stiam ca asa o sa fie.
Vine trenul... Eu tin sa va zic ca nu am mai fost cu trenul, spre rusinea mea, de vreo zece ani.
Sa revin. Vine trenul, ma uit dupa vagoane, normal caut numarul doi si urc.
Si? o sa ziceti voi ce mare lucru.
Stati...stati, ca ne aflam aici in tara noastra, ati uitat? Dupa ce urc mi se spune ca nu sunt in vagonul numarul 2 ca este vagonul numarul 4! Ok, imi spun sa caut vagonul meu! Si ma plimb eu sa-mi caut vagonul! Ce simpatic!
Ajung intr-un final dupa ce tot apas butoane si ma uit mirata ( ca omul care a avut in minte imaginea trenurilor de acum 10 ani!!!) la tehnologia care era in tren! Ajung la vagonul meu la locul meu.
Si?o sa spuneti voi nerabdatori.
Pai...locul meu era ocupat!
Serios? De ce nu ai ridicat persoana, ce mare lucru!
Stati putin ca si acum imi vine sa rad! Pentru mine a fost asa de haios, doamna care imi ocupase locul se instalase asa de bine, le avea toate intinse! Ha!Ha! Si normal tipic pentru mine, nu vorbea limba romana! Engleza!!!
Si? Nu ai spus tu in articolul trecut ca stii limba engleza?
Da, era o expresie pentru prietenii mei! Stiu ei de ce!
Deci, stii sau nu?
Secret! Important e ca doamna respectiva avea bilet in vagonul 5 pe locul 65 si statea in vagonul 2 pe locul 65!
Si? Nu a plecat?
Ei, ma vedeti pe mine ca pot sa nu fac o fapta buna in prima mea zi de calatorie? M-am uitat la ea, am lasat-o acolo si iarasi prin tren spre vagonul 5 de data aceasta!!!!
Asa ca am strabatut trenul inca o data pana cand intr-un sfarsit mi-am gasit un loc, dupa aproape zece minute de cand a plecat trenul!
Si incepe calatoria mea...
M-am bucurat ca un copil de faptul ca sunt la geam si pot sa privesc pe geam. Am privit dealurile line acoperite de paduri, lanurile de porumb, campiile cu flori multicolore...
Am trecut cu privirea pe langa lanuri unde oamenii treierau graul si mi-a venit in minte o imagine a copilariei mele. Atunci, demult grau era adus intr-un loc din sat. Sa intelegeti voi cei mai tineri, graul era secerat de oameni adica se taia si asa se aducea, iar apoi era treierat. Nu era totul mecanizat ca acum!
Oamenii stateau acolo in praful care se facea si lucrau punand ei in masina respectiva graul. E, eu copil, am vrut sa vad si sa fac si eu. Sa tin de sacul acela in care veneau boabele de grau coapte si aurii, doar ca oamenii care stateau acolo se umpleau de praful acela! Asa ca eu dupa zece minute eram alba din cap pana-n picioare. Cat de greu! Multa munca! Dar aceste lucruri au dat farmec copilariei mele.
Acum...pe camp totul e gata!
Lipsa farmec, mi-am zis eu singura! Dar e adevarat timp eficient!
Tu vrei sa ramanem in urma cu toata tehnologia? o sa ma intrebati voi incruntati.
Nu, nu vreu. Cred ca tehnologia e buna, de aceea o si folosesc, dar atunci cand plec in calatorii plec sa vad, nu?
Si? intrebati voi.
Pai stati sa vedeti. V-am spus deja ca nu am mai fost cu trenul de 10 ani si am fost uimita de tehnologia din tren. Pai in jurul meu era plin de tablete, telefoane la care se asculta muzica sau cine stie ce priveau ei acolo, de laptopuri pe care se vedeau filme...
Si, ce mare lucru?
Pai...eu aveam la mine unealta de scris ( cea imprumutata, ca a mea...stiti voi!), dar ...
Dar?
Pai de ce sa nu ma uit pe unde trec, de ce sa nu vad locurile, de ce sa nu vad frumusetea acestei tari care mi-e asa de draga. Nu m-am saturat de privit, nu m-am saturat de admirat. Si vreau sa va spun ca timp am avut...ca trenul a mers asa de incet incat am ajuns cu o ora intarziere!!!!
A si inca ceva, ca sa radeti si sa aveti astazi o zi frumoasa si destinsa!
Ce credeti voi ca mi-am luat de acasa?
Uimeste-ne!
Pai un caiet in care sa scriu impresii!
Caiet? Nu ai spus ca ai unealta de scris?
Pai da o am, dar daca eram cu nasul in ecran mai puteam vedea eu in voie?
Asa ca va rog sa zambiti si sa va imaginati: un vagon (numarul 5 nu uitati!) in care fiecare om era preocupat sa vada ecranul tehnologiei lui si eu...tacticoasa imi scot caietul si un stilou si incep sa scriu si privesc si scriu...
Va dati seama? Ce situatie amuzanta!
Dar credeti ca mi-a pasat? Nu pentru ca multe din acele impresii o sa se regaseasca in scrierile mele.
Cu speranta ca v-am luminat ziua si ca ati ras din toata inima eu va las pentru ca astazi voi vizita orasul de la poalele Tampei!
Toti rad de mine pentru expresia aceasta. Nimeni nu ma intelege...dar eu chiar cred ca e o tara de vis.
E un loc de poveste. Doar ca noi, locuirorii , nu stim sa ne traim povestea intr-un mod minunat.
Am plecat asa cum va spuneam.
Am plecat din dorinta de a nu sta acasa!
O! ce filozofie, o sa spuneti voi!
Da. Mare filozofie, chiar adanca, o sa rad eu. Pai nu ati inteles ca am timp? Si daca am timp de ce sa nu-l folosesc constructiv?
Parerile sunt impartite asa cum se intampla in cele mai multe cazuri. Unii care spun: ca trebuie sa stai acasa! Altii care imi spun: Pleaca! De ce sa stai singura!
Adevarul este ca eu ...nu ascult de nimeni. Am facut ce am simtit. Am stat acasa pana cand mi-am zis si v-am zis: Gata, e timpul de plimbare, de revedere, de vazut locuri frumoase.
Asa ca ieri rapid bagajul ( jumatate de ora!) si la drum!
E...stati asa. Peripetiile mele au inceput inca de la inceput!
Sa vedeti...trenul a avut intarziere 25 de minute. Am fost calma pentru ca stiam ca asa o sa fie.
Vine trenul... Eu tin sa va zic ca nu am mai fost cu trenul, spre rusinea mea, de vreo zece ani.
Sa revin. Vine trenul, ma uit dupa vagoane, normal caut numarul doi si urc.
Si? o sa ziceti voi ce mare lucru.
Stati...stati, ca ne aflam aici in tara noastra, ati uitat? Dupa ce urc mi se spune ca nu sunt in vagonul numarul 2 ca este vagonul numarul 4! Ok, imi spun sa caut vagonul meu! Si ma plimb eu sa-mi caut vagonul! Ce simpatic!
Ajung intr-un final dupa ce tot apas butoane si ma uit mirata ( ca omul care a avut in minte imaginea trenurilor de acum 10 ani!!!) la tehnologia care era in tren! Ajung la vagonul meu la locul meu.
Si?o sa spuneti voi nerabdatori.
Pai...locul meu era ocupat!
Serios? De ce nu ai ridicat persoana, ce mare lucru!
Stati putin ca si acum imi vine sa rad! Pentru mine a fost asa de haios, doamna care imi ocupase locul se instalase asa de bine, le avea toate intinse! Ha!Ha! Si normal tipic pentru mine, nu vorbea limba romana! Engleza!!!
Si? Nu ai spus tu in articolul trecut ca stii limba engleza?
Da, era o expresie pentru prietenii mei! Stiu ei de ce!
Deci, stii sau nu?
Secret! Important e ca doamna respectiva avea bilet in vagonul 5 pe locul 65 si statea in vagonul 2 pe locul 65!
Si? Nu a plecat?
Ei, ma vedeti pe mine ca pot sa nu fac o fapta buna in prima mea zi de calatorie? M-am uitat la ea, am lasat-o acolo si iarasi prin tren spre vagonul 5 de data aceasta!!!!
Asa ca am strabatut trenul inca o data pana cand intr-un sfarsit mi-am gasit un loc, dupa aproape zece minute de cand a plecat trenul!
Si incepe calatoria mea...
M-am bucurat ca un copil de faptul ca sunt la geam si pot sa privesc pe geam. Am privit dealurile line acoperite de paduri, lanurile de porumb, campiile cu flori multicolore...
Am trecut cu privirea pe langa lanuri unde oamenii treierau graul si mi-a venit in minte o imagine a copilariei mele. Atunci, demult grau era adus intr-un loc din sat. Sa intelegeti voi cei mai tineri, graul era secerat de oameni adica se taia si asa se aducea, iar apoi era treierat. Nu era totul mecanizat ca acum!
Oamenii stateau acolo in praful care se facea si lucrau punand ei in masina respectiva graul. E, eu copil, am vrut sa vad si sa fac si eu. Sa tin de sacul acela in care veneau boabele de grau coapte si aurii, doar ca oamenii care stateau acolo se umpleau de praful acela! Asa ca eu dupa zece minute eram alba din cap pana-n picioare. Cat de greu! Multa munca! Dar aceste lucruri au dat farmec copilariei mele.
Acum...pe camp totul e gata!
Lipsa farmec, mi-am zis eu singura! Dar e adevarat timp eficient!
Tu vrei sa ramanem in urma cu toata tehnologia? o sa ma intrebati voi incruntati.
Nu, nu vreu. Cred ca tehnologia e buna, de aceea o si folosesc, dar atunci cand plec in calatorii plec sa vad, nu?
Si? intrebati voi.
Pai stati sa vedeti. V-am spus deja ca nu am mai fost cu trenul de 10 ani si am fost uimita de tehnologia din tren. Pai in jurul meu era plin de tablete, telefoane la care se asculta muzica sau cine stie ce priveau ei acolo, de laptopuri pe care se vedeau filme...
Si, ce mare lucru?
Pai...eu aveam la mine unealta de scris ( cea imprumutata, ca a mea...stiti voi!), dar ...
Dar?
Pai de ce sa nu ma uit pe unde trec, de ce sa nu vad locurile, de ce sa nu vad frumusetea acestei tari care mi-e asa de draga. Nu m-am saturat de privit, nu m-am saturat de admirat. Si vreau sa va spun ca timp am avut...ca trenul a mers asa de incet incat am ajuns cu o ora intarziere!!!!
A si inca ceva, ca sa radeti si sa aveti astazi o zi frumoasa si destinsa!
Ce credeti voi ca mi-am luat de acasa?
Uimeste-ne!
Pai un caiet in care sa scriu impresii!
Caiet? Nu ai spus ca ai unealta de scris?
Pai da o am, dar daca eram cu nasul in ecran mai puteam vedea eu in voie?
Asa ca va rog sa zambiti si sa va imaginati: un vagon (numarul 5 nu uitati!) in care fiecare om era preocupat sa vada ecranul tehnologiei lui si eu...tacticoasa imi scot caietul si un stilou si incep sa scriu si privesc si scriu...
Va dati seama? Ce situatie amuzanta!
Dar credeti ca mi-a pasat? Nu pentru ca multe din acele impresii o sa se regaseasca in scrierile mele.
Cu speranta ca v-am luminat ziua si ca ati ras din toata inima eu va las pentru ca astazi voi vizita orasul de la poalele Tampei!
Comentarii
Trimiteți un comentariu