Speranța

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.
Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur.
Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie.
Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns.

În urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic?
Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot?
Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul?
Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând.
Am exemple, am trecut peste...trec și acum.
Atunci? De ce să nu scriu?
Eu nu pot face asta?

Așa că m-am așezat la unealta de scris și iată-mă: fata cu flori în păr și sclipici în suflet.
De ce sclipici?
Pentru că pictez suflete și le strecor fericire, bunătate, speranță și iubire.

Despre ce am scris?
Despre cumpărături 😀
Cum să facem cumpărături în siguranță și cât de important e să respectăm anumite reguli pentru a ne proteja pe noi și implicit familia.
Despre jocurile copilăriei mele și despre ceea ce simt eu și atâți oameni în perioada aceasta grea.
Despre furia mea...
Dar și despre speranță în Bună dimineața, soare!

***

Cuvintele de mai sus le-am scris în seara trecută. Simțeam că mai trebuie ceva așa că am lăsat totul pentru astăzi.

Când m-am trezit astăzi...am avut o surpriză frumoasă.  Oameni cunoscuți care au pus poze din natură, cu mesaje pozitive și cu urarea:

Să aveți soare în suflet!

A fost...fenomenal.
Pentru prima dată după aproape 3 ani de când scriu am simțit puterea cuvintelor.
Vă mulțumesc.
Să pastrați soarele acolo în suflet permanent.


Pentru voi,
   T.A.