Treceți la conținutul principal

Cantecul prieteniei...

Oare e atat de greu sa vedem ce inseamna prietenie?
Prietenia este...gestul acela simplu in care...oferi ceva dezinteresat.
Prietenia este...zambetul acela al sufletului, zambet care se revarsa pe fata ta cu o bucurie de nedescris!
Prietenia...e momentul acela trist cand...uiti de tot ce ti-ai programat si stai acasa pentru simplu fapt ca...prietenul tau are nevoie de tine!
Prietenia este...rasul acela din toata inima la amintirea momentelor placute din viata voastra.
Prietenia e...

Doamne, cate as putea spune in seara aceasta!
Doar ca as vrea sa pot cuprinde toata trairea bucuriei revederii si...imi dau seama ca nu pot!
Nu pentru ca nu vreau, nu.
Pentru ca o prietenie este...dincolo de cuvinte!

La inceputul anului cand am inceput sa scriu...una dintre scrierile mele era despre ganduri si despre gandul meu verde! Ciudata scriere imi pare si mie astazi, dar atunci am simtit-o ca o primire a gandului de prietenie. Gandul meu...batea cumva la poarta sufletului meu si ma intrebam daca sa-i deschid sau nu!
Bataia aceea in poarta sufletului, acel: cioc, cioc...apoi a devenit cumva in mod surprinzator o parte a unui cantec...Un cantec al prietenilor mei, un cantec al prieteniei!

Acum cred, chiar cred ca toate lucurile se aseaza la locul lor. Ca nimic nu e intamplator, ca viata aceasta nu e nici buna, nici rea, e doar asa cum trebuie sa fie intr-un moment sau altul...
Invatam permanent, cred ca este cel mai important lucru.
Invatam sa fim buni si...de cele mai multe ori suntem rai! Adica facem raul cu buna stiinta!
Nu ma intrebati de ce, ca nu as putea sa va raspund.

E asa de ciudat...
Ce este ciudat, o sa ma intrebati.
Pai e ciudat, toata lumea care ma cunoaste stie ca sunt aspra ( aspra cu mine!), dar ca sufletul meu e de o bunatate iesita din comun ( Nu ma mandresc!), dar...
Dar...
Pai, cum sa va spun...E greu sa cred si eu dar cineva incearca cu toata puterea de convingere sa arate ca sunt altfel!
Cum? spuneti voi ridicand din sprancene. De ce?
Adevarul e...ca nu stiu. Chiar nu stiu. As vrea sa fiu asa cum spune persoana respectiva...dar oricat de mult ma straduiesc ( Sa fiu cea mai rea fiinta!) NU POT si gata.
Nu e rea vointa, e pur si simplu...sufletul meu.
Asa este el, sufletul, e privirea aceea a bunatatii care se pogoara asupra tuturor, e simplitatea fiintei mele, e...
Hei! nu exagerezi? radeti voi infundat.
As vrea sa spun DA, dar nu pot! Ce sa fac? Sa devin altcineva? doar pentru...nici macar nu stiu pentru ce!

Deci, gandule bun care bati la poarta sufletului meu: Cioc, cioc... Gandule ramai acolo, nu pleca pentru ca prietenia e atat de frumoasa, iar eu ma simt asa de bine cand pot sa rad doar la amintiri placute petrecute alaturi de cei dragi.

Haideti sa facem un exercitiu in seara aceasta, asa pentru ca sunt bine-dispusa!
Un exercitiu? radeti voi.
Da. Un exercitiu.
Unul mic: priviti viata cu seninatatea unui copil, asa simplu fara intrebari. Impartiti lucurile in bune si rele si apoi pe cele rele sa le ascundeti bine sa nu va mai ganditi la ele!
Cand nu va place ceva sa spuneti simplu ca mine: Esti prost!( sau invers, varianta feminina!!!!)
Hei! de cand vorbesti urat?
Urat? rad eu...Nu e urat. E doar o afirmatie, simpla la obiect pentru o persoana care nu poate sa vada dincolo de...cuvinte!
De ce sa spuneti, pentru ca de fapt nu conteaza ce spuneti, conteaza ca iti exprimi sentimentele si poti sa treci mai departe! Aici e...simplitatea copilariei.
Mi-aduceam aminte in zilele trecute cum se certau doi copii: "In viata mea, strigau ei...In viata mea nu mai vorbesc cu tine!"
Ce credeti ca faceau la doua minute dupa aceasta afirmatie?
Se strigau pe nume! ( Nu cred ca exista un moment mai fericit pentru noi care urmaream evenimentul care se desfasura foarte des! Ne distram copios!) Si nu numai ca se strigau imediat se si impacau...o luau  de la capat cu jocul!
Adultii mai pot face acest lucru?
Nu. Niciodata. Pentru ca nu uitam, pentru ca nu vrem, pentru ca sunt "binevoitori" care ne conving cat de rai suntem!

Totusi, care era exercitiu? ma intrebati mirati.
O...da, am uitat. Simplu: inchideti ochii imaginati-va un moment fericit petrecut impreuna cu prietenii si apoi incercati sa il povestiti.
De ce? Ce rost ar avea?
Of, ca greu mai intelegeti! Daca atunci cand povestiti cei (cel,cea)  de langa voi rad ( rade) cu lacrimi, atunci inseamna ca...sunt ( este) prietenii ( prietenul/a) care au trait momentul, sau pur si simplu rezoneaza cu voi.
Daca in schimb...e TACERE...atunci...e degeaba.
Asa vezi...prietenia de dincolo de cuvinte, e simtirea!

Pentru mine, pentru prietenii mei, eu care nu am participat la Cantecul prieteniei, in seara aceea...e unul din momentele acelea pline de haz, care ma fac sa rad pana fata mea e brazdata de lacrimi!

Prietenia este...bucurie!
Prietenia este...daruire!
Prietenia este...comunicare!
Prietenia este...frumusete sufleteasca!
Prietenia...trece peste ani!
Prietenia trece...peste cuvinte!
Prietenia este...fapta!
Prietenia este ...mangaiere!

Prietenia este...sufletul meu pus in palmele voastre deschise...sufletul meu care vrea doar sa fie mangaiat prin cuvinte soptite incetisor, sufletul meu care a deschis porti pentru fiecare gand frumos: verde, albastru, rosu, violet, galben...

Inchideti palmele voastre sa-mi fac culcus acolo! Lasati-ma pentru cateva clipe sa ma odihnesc...sa zambesc iarasi, sa incurajez, sa oftez si sa ma bucur alaturi de voi!
Iar daca degetele voastre imi mangaie incetisor sufletul...atunci eu...nu mai am cuvinte!

Cantecul prieteniei se schimba astazi...
De ce? soptiti voi cu lacrimi in ochi.
Simplu...pentru ca prietenia asemeni iubirii este intr-o continua schimbare!

Priviti frumusetea acestor flori, doar IMPREUNA  sunt SPECTACULOASE!


Ce simt eu cand le privesc?
Optimism! Bucurie! Fericire!
Ce simti voi?
Nu stiu...raspundeti fiecare...
***
Imaginea e facuta de mine, normal!
Asa cum m-a indemnat buna mea prietena de cand am inceput sa postez: Fiecare imagine trebuie sa-ti poarte amprenta!
Ma straduiesc, ma straduiesc! Pentru voi, dar mai ales pentru...mine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat