Dansul fluturilor...

Astăzi aș vrea să-i fac o dedicație soțului meu: Pentru clipele frumoase petrecute împreună, pentru magia întâlnirii noastre la locul de muncă, pentru felul în care am învățat să ne iubim, să ne respectăm și să ne acceptăm așa cum suntem, cu bune și rele.

Când am scris aceste rânduri m-am gândit la acea bibliotecă...știi tu!

Pentru tine dragul meu.

***

A venit atât de repede în viața mea încât n-am avut timp să o opresc, să pun o barieră între sufletele noastre…Sau poate n-am vrut?

Am trecut de atâtea ori unul pe lângă altul zâmbind politicos și răspunzând monosilabic la un salut, doi oameni  care se vedeau din când în când…Până-ntr-o zi…când am văzut-o altfel…Parcă nu-mi venea să cred că este aceeași persoană, era..altfel și atât de mult m-am uitat la ea, încât la un moment  am simțit instinctiv privirea ei că s-a coborât asupra mea…Oare m-a descoperit și ea? Sau nu? Nu am putut să-mi dau seama, doar că din momentul acela am început să fiu mai atent la tot ce era în jurul ei…

Câteodată părea că am ajuns…mai aproape, dar apoi…dispărea, cu zâmbetul, cu râsul ei copilăresc…în lumea ei…Iar eu mă întorceam în lumea mea…în care eram fericit…Sau poate așa am vrut să cred?

Viața nu e corectă, când crezi că ai totul, că totul se desfășoară foarte bine…ceva vine și schimbă acel echilibru. Durerea care am simțit-o în suflet a fost atât de mare încât am crezut…că nu o voi putea depăși niciodată…Dar a trecut…încet, încet și când am putut vorbi…

Un cuvânt i-am spus, un cuvânt care mi-a țâșnit din suflet…dar care a năucit-o, nu a știut ce să zică, s-a uitat lung la mine și parcă toată tristețea mea a trecut cumva în sufletul ei… apoi a plecat…

Oare am greșit? De ce i-am spus? De ce ei? Întrebări care m-au chinuit… Dar când ne-am văzut…am simțit privirea ei, altfel…dorea să-mi ia suferința din suflet. Și am zâmbit, pentru prima dată după mult timp, cineva era lângă mine…și am început să mă liniștesc…

Așa a început prietenia noastră, timid, timid…un zâmbet, un sfat, o glumă, un râs copilăresc…O urmăream cu privirea și mă minunam mereu cum se oprește și vorbește cu cei din jurul ei, cum găsește pentru fiecare câte un sfat, cum îi face pe ceilalți să se simtă fericiți…Cum își prindea flori în păr, cum o îmbrățișau toți… dar câteodată îi întâlneam ochii mari și negri, care erau triști și nu din cauza tristeții mele…Oare de ce? Dar nu îndrăzneam să o întreb, mi-era teamă că poate dispărea din viața mea…

Și într-o zi…a venit, s-a așezat la pian și a început să-și plimbe degetele pe clape, fără să cânte, fără să zică ceva, dar am simțit dureros…tristețea ei, asemeni tristeții mele…Am ieșit, nu am putut suporta…prea îmi aducea aminte de momentele prin care am trecut…Când m-am întors era tot acolo cu degetele care dansau pe clape, într-o mângâiere mută…mă uitam vrăjit, le atingea, dar nu atât de tare încât să se audă sunete, dar eram ferm convins că ea auzea…muzica…Aș fi vrut să o iau în brațe, dar nu am îndrăznit, mi-era frică că dispare asemeni unui miraj…

Am ieșit și am încercat să mă liniștesc, căci știam că trebuie să-i dau liniștea mea…Ascultam ploaia de vară, care a început dintr-o dată și nu mă puteam mișca… din cealaltă încăpere nu se auzea nimic…Oare ce face? Să mă duc?

Priveam pe fereastră…și îmi imaginam că dansăm amândoi în ploaie și că încerc să-i fur picăturile de apă de pe părul lung și negru…Am zâmbit…și mi-am dat seama că liniștea m-a cuprins, așa că am intrat… Nu mai era la pian, ci lipită de geamul mare al încăperii, parcă dorind să se contopească cu ploaia…Privirea mea a coborât asupra ei…și am simțit cum liniștea mea a cuprins-o…Am facut un pas…și brațele mele au îmbrățișat-o…Tremura…Încet, încet, s-a liniștit, ploaia s-a oprit și soarele ne mângâia fețele…Am întors-o spre mine, fața ei era plină de lacrimi, lacrimi care-i răcoreau sufletul…

S-a uitat la mine cu ochii mari și negri și am simțit pentru prima dată în viața…mii de fluturi în sufletul meu, fluturi care dansau, se jucau, râdeau…

***

O ploaie de vară, o răceală, injecții, o bluză împrumutată și...o viață schimbată!

Frumusețea acestor momente e așa de greu de cuprins în cuvinte!

Fluturi în sufletele noastre, fluturi, fluturi!

O imagine care nu este făcută de mine, e preluată și prelucrată.