Iubire...in alb si negru!

Sunt asa de obosita, dar trebuie sa scriu pentru ca astazi s-a incheiat aventura mea in orasul de poveste.

Ai atatea de vazut incat nu iti ajung cateva zile, dar pentru mine e suficient.

Priviti una din portile cetatii pe care am vazut-o ieri. Cuvintele cred eu sunt de prisos.

Ziua am inceput-o intr-unul din cartierele orasului, unde am descoperit o biserica atat de frumoasa. Cand am intrat am avut imediat sentimentul de acasa, sentimentul acela al regasirii mele...

Am surprins pentru voi imaginea din exterior, asa cum pot cu telefonul meu drag. 

Doar acum in ceas de noapte mi-am dat seama cat de frumoasa e imaginea. Surprinzator sau nu, soarele e acolo strajuind acel lacas minunat cu oameni deosebit de prietenosi si amabili.

La pas vioi am strabatut drumul cetatii si am gasit locuri pline de istorie, locuri frumoase...

Uneori e nevoie de o astfel de iesire ca sa te regasesti pe tine. Am avut si aventuri pentru ca altfel nu as mai fi eu, dar toate acestea, au fost deosebit de interesante si de un farmec deosebit.

Nu stiu daca am regasit-o  pe vechea EU, dar stiu ca am zambit soarelui, ca am zambit prietenilor, ca am zambit brazilor mareti, ca am zambit muntelui...

Sufletul meu s-a incarcat cu multa energie, iar mintea a incetat pentru cateva ore sa mai filozofeze!

Am citit un articol despre inima. Un articol interesant, care spune ca INIMA,  trebuie sa fie deschisa sa primeasca suferinta personala, dar si suferinta altor oameni. 

Doar in modul acesta inima noastra se dezvolta, doar asa poate sa treaca la un nivel mai inalt, un nivel al simtirii, un nivel al bunatatii.

Stiu ca pare ciudat: Cum sa primesti rautate ca sa devi mai bun?

Dar teoria e extraordinara. 

Doar primind cu adevarat suferinta ta si a altora, iti schimbi inima, deci te schimbi  tu ca persoana.

Nu se poate, o sa imi ziceti.

Ba da, se poate. 

Doar ca iti trebuie exercitiu enorm, iti trebuie putere sufleteasca uriasa si tarie de caracter.

Totusi, nu intelegem, o sa spuneti voi. Daca te-ai plimbat, cum ai avut timp sa citesti?

Simplu, in pauza de odihna am folosit tehnologia! E asa de usor, trebuie doar sa vrei!

Revenind la plimbarea mea astazi am vizitat Brasovul vechi, o parte de istorie...

O plimbare frumoasa in Poiana Brasovului o sa va faca sa va doriti din suflet sa nu mai plecati.

Am ramas impresionata placut de biserica de lemn, de simplitatea ei, de turla inalta care parca atinge cerul! 

In plimbarea mea se auzeau greierii cantand. 

In linistea aceea, in aerul curat si peisaje mirifice, eu...eu am reusit sa-mi incarc pozitiv fiecare celula a corpului meu, a sufletului meu si a inimii mele. 

Frumusetea delicata a macilor m-a facut sa uit pentru cateva clipe de suferinta din sufletul meu.

Daca ar fi fost dupa mine as mai fi stat...

Eu pot sa spun doar atat ca oricand m-as intoarce aici!

Peste cateva ore incepe aventura mersului cu trenul!!!!!

Hei! strigati voi, de ce ai numit asa articolul?

Da, asteptam...zambesc eu. Pentru ca am ascultat un cantec despre iubire.

Cantec despre iubire? soptiti voi incetisor.

Da. Cam asa: daca ai iubi in alb si negru fara culoare, atunci nu ai mai iubi si nu ai mai trai!!!!

Iar eu...acum...sunt la alb si negru....

***

Toate fotografiile sunt facute de mine!