O idee...

Sunt tare tristă...
Doar o persoană a recunoscut momentul acela de fericire...Of!
Mă așteptam să mai recunoscă cineva...cineva care citește la cafea! Of!

Dorința de a te schimba.
De ce ar trebui să avem această dorință.
Pentru noi.
Este egoism?
Puțin.
Oare e bun?
Câteodată, da. Pentru că trebuie să te gândești la tine.
Să nu se înțeleagă o dorință de schimbare în rău, doar o dorință de schimbare centrată pe bine. Doar că de data aceasta spre binele tău.
Care sunt pașii?
Simplu. Îți trebuie voință multă. Foarte multă. Să nu te lași, să crezi că poți, să demonstrezi că poți cu pași mici. Să nu renunți chiar dacă totul ți se pare deosebit de greu. Să îți spui mereu, mereu: pot, pot, trebuie să pot! Să fii convins sau convinsă că vei reuși.
Ce-ți veni, o să întrebați..
Nimic. Doar o idee care nu-mi dă pace în ultima vreme.
De ani de zile încurajez oamenii...
Când a fost momentul critic și pe mine m-au încurajat alții, dar...e deosebit de greu să accepți sfaturile. Teoria e ușoară, practica e...cumplită.
Am trecut hopul însă se pare că există momente în care ai impresia că toată viața ta a fost degeaba.
Nu cred asta. Cred că viața mea e lăsată așa cu un scop. Nu știu care, dar e unul...
Știu că pot, știu că mă motivez singură, știu că reușesc să-mi iau puterea din lucrurile care le fac cu plăcere.
Îmi găsesc ocupații frumoase, încerc să ajut în continuare, deși am avut, recunosc, un moment( destul de scurt, ce-i drept) în care am spus că nu mai are rost... și văd în jurul meu tot mai mult...recunoștința.
Acest lucru îmi dă speranță!
Am speranță!
Cred că e cel mai frumos lucru care mi se întâmplă. Mi-am găsit SPERANȚA!
O să râdeți poate...Cei mai mulți oameni cer bunuri materiale, sau fericire, iubire...
Eu mă bucur că am speranță!
De ce?
Simplu: bunurile materiale le ai, le pierzi, le câștigi iarăși, fericirea...e foarte scurtă și depinde ce înțelegi prin fericire, iar iubirea...nu durează prea mult. E ceva care zboară la orice adiere a vântului.
Dar SPERANȚA...
Speranța îți dă aripi de vis!
Speranța te face să simți că poți face lucruri frumoase!
Speranța te face să simți că poți ajuta oamenii!
Speranța îți dă puterea de a te trezi dimineața și a începe o nouă zi cu zâmbetul pe buze...
Speranța e zâmbetul blând și bun al mamei, care te încurajează, e zâmbetul copiilor care îți transmit optimismul lor și toată energia lor pozitivă, e zâmbetul oamenilor în general cunoscuți și necunoscuți...
Speranța e...puterea aceea infinită că poți muta munții dacă vrei!
Speranța...
Stop! strigați voi. Nu crezi că ești prea încrezătoare? De unde atâta speranță? De unde atâta putere?
Păi voi chiar nu înțelegeți? Chiar nu vedeți? Trebuie să vrei și totul se poate întâmpla.
Ia-o încet...șoptiți voi...încet...
Da, totul e încet, dar chiar nu vedeți? Nu contează timpul...
Cum nu contează?
Păi nu contează. Când ai speranță în suflet și încredere că un lucru se poate întâmpla atunci...se întâmplă pur și simplu.
Of! Tu cu ideile tale...spuneți voi triști.
Zâmbesc și mă uit la voi... De ce sunteți triști? De ce? Nu vedeți că voi nu aveți speranță?
Cum am avea...nu înțelegi situația...trăiești în vis...șoptiți voi.
Ha!Ha!Ha! Nu ați înțeles nimic!
Visul...e una, realitatea e alta. Realitatea o știu mai bine decât voi...Dar vouă vă lipsește ceva important...
Ce ne lipsește? întrebați voi ridicând din sprâncene.
Of! Increderea. Încrederea în ceea ce o să fie. Încrederea că o să fie bine, că toate se rezolvă pe căi nebănuite, că totul se termină foarte repede...Încrederea îți dă speranță! Speranța îți dă încredere!
Nu înțelegem de unde mai ai atâta putere de împărțit, spuneți voi uimiți.
Cum de unde? De acolo de unde vin toate...
Iar sufletul meu e plin de speranță și iubire pentru toți oameniii din jurul meu. O să fac tot posibilul să dau aceste două lucruri minunate tuturor, tuturor!
Uite o să vă mai spun un secret mic... Am fost tristă zilele trecute...Și ce credeți voi, am cunoscut pe cineva!
Cineva? o să întrebați voi curioși și cu zâmbetul acela specific pe buze...Parcă vă văd!
Da! Cineva...Să vă descriu: e...frumoasă, cu un zâmbet care îi luminează fața, cu părul bălai, cu ochișorii mici și plini de bunătate.
Of! spuneți voi dezamăgiți...Acum râd eu de voi!
Da, am cunoscut o fetiță minunată. Ne-am jucat puțin...și ce credeți voi, ieri am avut cel mai frumos dar pe care Dumnezeu mi l-a dat în ultima vreme.
De ce? întrebați voi nedumeriți.
Păi e simplu acum două zile am cunoscut-o pe micuța frumoasă și ieri când m-a văzut mi s-a aruncat în brațe și atât de tare m-a strâns în brațe...Era exact ceea ce aveam nevoie...Îmi venea să plâng, dar nu am putut decât să-i sărut fața, să-i șoptesc la ureche câteva cuvinte și să-i sărut mânuțele...Doamne ce dor îmi era!
Vedeți voi...copiii simt. Ei nu sunt ca adulții, ei au sufletele așa de curate...Ei simt...
Ea, prietena mea micuță de câțiva anișori, mi-a oferit dragostea ei necondiționat, mi-a dat ceva ce îmi lipsește...din motive greu de înțeles de mine, dar și de cei din jurul meu...Ea mi-a dat speranță, ea mi-a arătat că doar dăruind poți primii.
Așa că eu azi vă spun așa: Credeți că imposibilul poate devenii posibil.
Eu sunt sigură, sigură că o să fie bine.
Nu credem, o să ziceți voi.
Ba da. Pentru că IUBIREA unei mame  e atât de puternică încât ea se imprimă în sufletul copiilor ei și nu dispare de acolo niciodată, indiferent ce se întâmplă. NICIODATĂ!
Iar micuța mea prietenă prin îmbrățișările ei atât de strânse ( S-a lipit de mine! Doamne, ce dragă mi-este!) mi-a arătat că în sufletul meu încă e iubire...pentru toți!
Toți? spuneți voi încruntându-vă.
Da, toți. Nu contează că-ți fac rău...pentru toți!
Așa că vă ofer puțină iubire dintr-un suflet plin de încredere și speranță și dintr-o...
minte...plină de idei înțelepte!
Și...

Câteva flori frumoase făcute de mâini harnice!

***
Imaginea normal e făcută de mine!