Treceți la conținutul principal

Scrisul...frumusete sufleteasca!


Exista momente cand ascult muzica si ma uit doar la foaia alba din fata mea. Nu e pentru ca nu am ce scrie, e pentru ca muzica imi place prea mult!
Asa si astazi...acelasi sentiment...
Privesc afara cum cad stropii de ploaie domol si ascult Bach...e o combinatie asa de buna! Normal pentru cei ca mine, iubitori de muzica clasica!

Eu...in ultimii ani am uitat ce imi place, sau pur si simplu nu mi-am facut timp de lucrurile care ma fac sa zambesc. Cred ca a fost greseala mea. E important sa ai grija de sufletul tau, sa-i dai bucurie, sa-i dai starea de liniste, sa-i dai starea aceea de multumire...
Acum...scrisul e imbinat cu muzica.
De cele mai multe ori scriu in timp ce imi rasuna in minte acorduri...Parca totul se limpezeste, parca totul prinde viata in imaginatia mea, totul se perinda in fata ochilor mei si se transmite inevitabil in varful degetelor!

In zilele acestea m-am gandit...la faptul ca scriu...
Imi tot pun intrebarea daca fac bine ceea ce fac. Poate o sa va uitati urat la mine si o sa ziceti ce-mi veni! dar...eu sunt omul care permanent se analizeaza si sa ma credeti sunt cel mai aspru critic!
Sunt constienta ca uneori articolul e mai bun, alteori nu...
Nu ma opresc pentru ca am nevoie sa-mi misc mintea si degetele...( De doua zile am avut dureri mari. Fiecare oscior m-a durut...e reactia unei suparari din urma cu cateva zile! E asa de ciudat, mi se intampla de un an, doar ca a fost asa de greu sa descopar motivul...Dar sa nu va speriati ca eu zambesc si incerc sa fiu super optimista! Cine ma vede spune ca sunt...Si ca totul e doar o parere! Ciudat! pana si pentru mine, dar...o doza dubla de calciu si  inainte cu incredere!)

Ploaia continua sa cada domol si acordurile muzicii rasuna in mintea mea aducandu-mi liniste sufleteasca.
Mi s-a spus ca nu exista liniste sufleteasca in zilele trecute, nu o liniste pe care o vrem noi ( Era ceva de genul..NOI= FEMEILE!!!) Sincer, am fost putin mirata pentru ca eu cred in linistea sufleteasca. Nu conteaza ca esti barbat sau femeie ai acea liniste doar daca o cauti, doar daca o gasesti. Nu cred ca vine  cineva si ti-o face cadou. O poti castiga singur.
Este  important ca atunci cand nu o mai ai sa iti dai seama ca e ceva gresit in viata ta si sa cauti sa schimbi.
E o teorie frumoasa, spuneti voi.
Da, teoria o stim toti, practica ne omoara! Acum cred cu tarie ca nu trebuie sa faci compromisuri. Ca trebuie sa ai linistea ta pentru a da mai departe liniste.
Mi s-a spus ca linistea pe care ne-o dorim NOI, e dupa moarte!
Imi vine sa rad si acum pentru ca eu in stilul meu simpatic am raspuns: De unde stii ca acolo, ajungi chiar la liniste si fericire! Poate ca esti putin....( Ironic!) in foc! Asa doar pana la genunchi!

Asa ca...da, linistea sufleteasca e greu de gasit, dar o cauti, incerci, te straduiesti, faci compromisuri
 ( repet, nu mai cred in ele, dar le faci!), zambesti celui de langa tine, cauti langa tine un gest cat de marunt in care sa simti ca e totul in regula...

Linistea sufleteasca e BUCURIE, e ZAMBETUL de pe buzele tale, e DORINTA de a-i face pe ceilalti fericiti!

Asa ca ma intorc la scrisul meu...
Cateodata, criticul din mine spune: Gata. Ajunge!
Dar apoi...primesc cate o incurajare...Nu lauda, nu.
Doar asa ceva...simpatic: Am citit ce ai scris cu o ceasca de cafea in mana si m-am simtit asa de bine!
Va spun drept ca acesta a fost un moment in care am simtit in suflet  o mare liniste sufleteasca!
Daca pot transmite...liniste...e pentru ca am inceput sa am LINISTEA!

Imi dau seama ca sunt intr-o cautare permanenta a definirii scrisului, dar nu ma deranjeaza acest lucru. Cred ca numai exersand poti sa devii mai bun. Si sunt convinsa ca la un moment dat o sa ma opresc din cautare.
Deocamdata conform criticului exigent: scrie si ea...
Dar eu ma bucur de astfel de afirmatii pentru ca...am curajul, in sfarsit, sa o fac, si o fac cu o deosebita placere si imi aduce , chiar imi aduce liniste, bucurie si de ce nu:
                                                 FRUMUSETE SUFLETEASCA!

***

Pentru voi in calatoria mea scurta, am gasit o veche masina de scris. Nu am rezistat si impreuna cu prietena mea am fotografiat-o.

Pe o pianina veche... o unealta de scris! De trasmis sentimente, idei, conceptii, credinte...
E asa de frumoasa!


Iar pianina...Of! Chiar mi-as plimba degetele putin, putin...acorduri de Bach...

Comentarii

  1. Inca un articol extraordinar in care m-am regasit si eu din plin !!!
    Da , avem nevoie de liniste sufleteasca la fel cum avem nevoie de aer sau de apa sau de hrana pt a putea supravietui !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur din suflet ca va regasiti in scrierile mele. Acesta este motivul pentru care scriu!
    Sunt fericita pentru cuvintele minunate! E inca un motiv pentru a continua!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

O Visătoare

S tarea aceasta între visare și trezvie, oare există? E xistă oameni care visează. Oare se cheamă visători? E xistă oameni vorbăreți, oare sunt și ei visători? E xistă oameni. Oare sunt visători? U n vis, două vise, mai multe vise, un infinit de vise lăsate în visare. Acea stare de imponderabilitate în care ne desfășurăm fiecare. Suntem cu gândurile pierduți în veșnica muțenie, sau suntem activi pe modul automat.  U nde suntem? Iată, întrebări care-mi săgetează străfundul sufletului. Cât e vis, cât e realitate? Î n seara aceasta am simțit nevoia să scriu pentru că sunt fericită. Nu, nu e fericirea aceea! E fericirea care te duce la visare, dar într-un mod atât de activ. Este fericirea de a face lucruri care-mi plac, de a simți că, da, fac parte dintr-o comunitate mică care-mi împărtășește pasiunea de a citi. Că reușesc să-mi expun punctul de vedere într-un mod plăcut, inteligibil și sa surprind esența trăirilor.                  ...

Sclipici

Î n ultima vreme gândurile mi-au invadat tot spațiul personal. Nu reușesc să prind o clipă libera în care să fie liniște. E așa...o apăsare, o tristețe care nu-și are locul, o presimțire, care nu știu dacă e bună sau rea. Cred că imbătrânesc. Am ajuns să nu pot dormi din cauza gândurilor.🤔 Tinerețe-bătrânețe. C red că depinde foarte mult de starea de spirit. De fapt nu contează câți ani ai, ci cum ești tu. Spuneam astăzi într-un discurs că fiecare dintre noi strălucim. Replica a fost, normal: Avem sclipici? Am râs de comicul situației și le-am explicat că nu sclipiciul dă strălucirea unui om, ci aura. Ceea ce este el, ceea ce transmite către ceilalți  și chiar mai mult, strălucirea vine din sufletul fiecărui. S-au uitat puțin cam neîncrezători spre mine 🙂 Nu am renunțat la discursul meu. Sclipirea...ne întinereste! Sclipirea...ne aduce beneficii. Sclipirea, ne dă mai multă putere de muncă, ne intăreste, ne descurcă prin lumea aceasta mare. Sclipirea se vede în chipul u...