"Daca intreaba cineva: Esti cu mine..."
Dupa cateva zile in care sufletul meu a primit energia de a merge mai departe, iata-ma iarasi in tren, doar ca de data aceasta...spre casa!
Privirea mea pe jumatate adormita se coboara spre locurile prin care trece trenul acesta, care merge cu viteza...melcului turbat! O sa radeti de expresia mea, dar asa se deplaseaza!
" Daca spui ca ai plecat: Esti cu mine!"...
Zambesc pe jumatate adormita, zambesc la amintirea acestor zile in care mi-am regasit prietenii dragi. Citeam undeva ca trebuie sa invatam sa ne iubim in diferite perioade de timp, pentru ca ne schimbam permanent...
Asa si cu prietenia...trebuie sa ne acceptam si sa rezonam , sa acceptam schimbarea si sa te regasesti in povesti, in amintiri, in bucurii si tristeti, in glume si lacrimi. Aceasta e prietenia adevarata, cea care trece peste timp si ramane acolo in suflet, cea care poate accepta schimbarile!
"Esti cu mine!"
Tot cate un om ma intreaba mirat, nevoie mare, ce se intampla cu mine, ca m-am schimbat, ca arat tot mai linistita! Ca radiez!!!
Am raspuns sincer: Nu stiu!
Acesta e adevarul, chiar nu stiu. Eu nu vad asta. Eu...stiu doar ca e poate una din cele mai grele perioade ale vietii mele! Ciudat, nu?
Privirea mea plina de somn aluneca incet pe geamul trenului...
E asa de frumos!
Poate, poate imi spun eu, poate oamenii din jurul meu vad acum oglindit pe chipul meu o parte din suflet. Partea aceea frumoasa, aceea senina, pe care in ultimii ani am pierdut-o!
Ea a revenit si imi aduce pe chip seninatatea. Sunt asemenea unui copil mic care iti zambeste asa de senin chiar si cand face cine stie ce nazbatie.
Da. Aceasta e! imi spun eu cu gandul pe jumatate adormit si intr-o dorinta nebuna dupa o gura de cafea amara cu putin lapte!
"Daca intreaba cineva: Esti cu mine!"
Astazi nu am nici o aventura in tren, dar ca asa cum merge el incetisor, incepe sa-mi fie drag.
Va spuneam zilele trecute cat de frumos e peisajul si asa intr-o sclipire a mintii mele adormite, imi dau seama ca la viteza turbata pe care o avem pot sa fac cateva fotografii! Sa va arat...
Da!Da! imi spun eu.
Si incep sa prind cadru dupa cadru spre uimirea oamenilor din fata mea, care se uita mirati la femeia aceasta ciudata, care cu castile pe urechi, ascultand cine-stie ce muzica! acum mai si fotografiaza...
Ce? Dealuri? Paduri? Lanuri? Chiar ce?
Dar...ce imi pasa mie de gandurile lor! Am o idee fixa: trebuie sa va arat!
Trebuie sa vedeti: verdele crud, sa il simtiti in imaginile mele, sa va umpleti sufletele voastre de linistea desavarsita pe care ti-o dau acestea!
Ascult Vivaldi! E preferatul meu!
Mintea mea incepe sa filozofeze...
Cu privirea la verdele crud, cu muzica care reverbereaza in toata fiinta mea eu...eu imi dau seama asa intr-o sclipire, ca puterea mea nu sta in minte, puterea mea sta in sufletul meu!
Poate ca am reusit intr-o oarecare masura sa pot primi suferinta in suflet, suferinta mea, dar si a altor oameni!
E ciudat, dar daca ma las prada suferintei, atunci cand reusesc sa pun punct, parca renasc, sau conform prietenilor mei trec la next level!
Asa ca, DA, poate fericirea se vede pe chipul meu, sau mai degraba LINISTEA, dar in suflet e, de cele mai multe ori, o furtuna de sentimente, de trairi, o adevarata urgie.
Si totusi eu...privesc cu seninatate!!!
Sunt in furtuna,sunt biciuita de stropii uriasi ai ploii, sunt clatinata in bataia vantului, dar parca picioarele mele s-au contopit cu pamantul meu drag si surprinzator, sau nu! furtuna nu ma poate darama!
In mintea mea imi imaginez ca sunt asemeni unui copac care a prins radacini. Ca picioarele mele au prins radacini. Stiti imaginea aceea din Urzeala tronurilor, cand se contopeste cu radacinile...e, ceva de genu' doar ca eu doar sunt neclintita in pamantul meu!
Trenul a prin viteza!!!
Cum pamantul tau? o sa intrebati voi uimiti.
Simplu. Pamantul meu este pamantul tarii mele, e cel ce imi da putere, e cel ce imi da liniste, e cel care imi da incredere in fortele mele, e linistea mea!
Ai luat-o razna? radeti voi.
Nu, spun eu foarte serioasa, chiar nu. Cine nu cunoaste linistea pamantului, linistea naturii traieste degeaba! De aici am LINISTEA!
Oamenii cred ca sunt indragostita! E cel mai simpatic si haios fapt!
Si nu esti? soptiti voi.
Sunt indragostita de NATURA, de FRUMOS, de TARA MEA, de tot ceea ce imi ofera LINISTEA!
Nu de o persoana in sine.
De ce? o sa ma intrebati.
Pentru ca persoanele astazi sunt, maine, NU!
Pamantul nu pleaca, natura e tot acolo, padurea vibreaza de energie, cerul...e mereu surprinzator. Totul imi da energie, o energie pozitiva sa pot merge mai departe, sa pot imparti in jurul meu liniste, multumire, bucurie!
Sa pot transmite energia aceasta si iubirea de pamant generatiei viitoare!
Bine, bine, dar ce tot repeti cuvintele: "Daca intreaba cineva..."
O, de cand asteptam intrebarea! Pai in scurta mea calatorie am invatat sa ascult si altfel de muzica! Le multumesc prietenilor mei pentru ca pe langa muzica clasica preferata mea, descopar cantec cu cantec...
Hai, spune! ziceti voi.
E..o formatie...pe care unii dintre voi o cunosc cu siguranta.
Cei care sunteti ca mine, cautati: Robin and the Backstabbers!
Eu...am scris doar cateva versuri care mi-au placut dintr-o melodie. Cautati si descoperiti singuri melodia!!!!
" Linistea nu inseamna lipsa muzicii..."
***
Pentru cei care inca nu cunoasteti locurile acestea frumoase, va invit sa vizitati Transilvania!
Pamantul meu...de poveste!
Toate fotografiile au fost facute cu telefonul prin geamul trenului!!!!
Dupa cateva zile in care sufletul meu a primit energia de a merge mai departe, iata-ma iarasi in tren, doar ca de data aceasta...spre casa!
Privirea mea pe jumatate adormita se coboara spre locurile prin care trece trenul acesta, care merge cu viteza...melcului turbat! O sa radeti de expresia mea, dar asa se deplaseaza!
" Daca spui ca ai plecat: Esti cu mine!"...
Zambesc pe jumatate adormita, zambesc la amintirea acestor zile in care mi-am regasit prietenii dragi. Citeam undeva ca trebuie sa invatam sa ne iubim in diferite perioade de timp, pentru ca ne schimbam permanent...
Asa si cu prietenia...trebuie sa ne acceptam si sa rezonam , sa acceptam schimbarea si sa te regasesti in povesti, in amintiri, in bucurii si tristeti, in glume si lacrimi. Aceasta e prietenia adevarata, cea care trece peste timp si ramane acolo in suflet, cea care poate accepta schimbarile!
"Esti cu mine!"
Tot cate un om ma intreaba mirat, nevoie mare, ce se intampla cu mine, ca m-am schimbat, ca arat tot mai linistita! Ca radiez!!!
Am raspuns sincer: Nu stiu!
Acesta e adevarul, chiar nu stiu. Eu nu vad asta. Eu...stiu doar ca e poate una din cele mai grele perioade ale vietii mele! Ciudat, nu?
Privirea mea plina de somn aluneca incet pe geamul trenului...
E asa de frumos!
Poate, poate imi spun eu, poate oamenii din jurul meu vad acum oglindit pe chipul meu o parte din suflet. Partea aceea frumoasa, aceea senina, pe care in ultimii ani am pierdut-o!
Ea a revenit si imi aduce pe chip seninatatea. Sunt asemenea unui copil mic care iti zambeste asa de senin chiar si cand face cine stie ce nazbatie.
Da. Aceasta e! imi spun eu cu gandul pe jumatate adormit si intr-o dorinta nebuna dupa o gura de cafea amara cu putin lapte!
"Daca intreaba cineva: Esti cu mine!"
Astazi nu am nici o aventura in tren, dar ca asa cum merge el incetisor, incepe sa-mi fie drag.
Va spuneam zilele trecute cat de frumos e peisajul si asa intr-o sclipire a mintii mele adormite, imi dau seama ca la viteza turbata pe care o avem pot sa fac cateva fotografii! Sa va arat...
Da!Da! imi spun eu.
Si incep sa prind cadru dupa cadru spre uimirea oamenilor din fata mea, care se uita mirati la femeia aceasta ciudata, care cu castile pe urechi, ascultand cine-stie ce muzica! acum mai si fotografiaza...
Ce? Dealuri? Paduri? Lanuri? Chiar ce?
Dar...ce imi pasa mie de gandurile lor! Am o idee fixa: trebuie sa va arat!
Trebuie sa vedeti: verdele crud, sa il simtiti in imaginile mele, sa va umpleti sufletele voastre de linistea desavarsita pe care ti-o dau acestea!
Ascult Vivaldi! E preferatul meu!
Mintea mea incepe sa filozofeze...
Cu privirea la verdele crud, cu muzica care reverbereaza in toata fiinta mea eu...eu imi dau seama asa intr-o sclipire, ca puterea mea nu sta in minte, puterea mea sta in sufletul meu!
Poate ca am reusit intr-o oarecare masura sa pot primi suferinta in suflet, suferinta mea, dar si a altor oameni!
E ciudat, dar daca ma las prada suferintei, atunci cand reusesc sa pun punct, parca renasc, sau conform prietenilor mei trec la next level!
Asa ca, DA, poate fericirea se vede pe chipul meu, sau mai degraba LINISTEA, dar in suflet e, de cele mai multe ori, o furtuna de sentimente, de trairi, o adevarata urgie.
Si totusi eu...privesc cu seninatate!!!
Sunt in furtuna,sunt biciuita de stropii uriasi ai ploii, sunt clatinata in bataia vantului, dar parca picioarele mele s-au contopit cu pamantul meu drag si surprinzator, sau nu! furtuna nu ma poate darama!
In mintea mea imi imaginez ca sunt asemeni unui copac care a prins radacini. Ca picioarele mele au prins radacini. Stiti imaginea aceea din Urzeala tronurilor, cand se contopeste cu radacinile...e, ceva de genu' doar ca eu doar sunt neclintita in pamantul meu!
Trenul a prin viteza!!!
Cum pamantul tau? o sa intrebati voi uimiti.
Simplu. Pamantul meu este pamantul tarii mele, e cel ce imi da putere, e cel ce imi da liniste, e cel care imi da incredere in fortele mele, e linistea mea!
Ai luat-o razna? radeti voi.
Nu, spun eu foarte serioasa, chiar nu. Cine nu cunoaste linistea pamantului, linistea naturii traieste degeaba! De aici am LINISTEA!
Oamenii cred ca sunt indragostita! E cel mai simpatic si haios fapt!
Si nu esti? soptiti voi.
Sunt indragostita de NATURA, de FRUMOS, de TARA MEA, de tot ceea ce imi ofera LINISTEA!
Nu de o persoana in sine.
De ce? o sa ma intrebati.
Pentru ca persoanele astazi sunt, maine, NU!
Pamantul nu pleaca, natura e tot acolo, padurea vibreaza de energie, cerul...e mereu surprinzator. Totul imi da energie, o energie pozitiva sa pot merge mai departe, sa pot imparti in jurul meu liniste, multumire, bucurie!
Sa pot transmite energia aceasta si iubirea de pamant generatiei viitoare!
Bine, bine, dar ce tot repeti cuvintele: "Daca intreaba cineva..."
O, de cand asteptam intrebarea! Pai in scurta mea calatorie am invatat sa ascult si altfel de muzica! Le multumesc prietenilor mei pentru ca pe langa muzica clasica preferata mea, descopar cantec cu cantec...
Hai, spune! ziceti voi.
E..o formatie...pe care unii dintre voi o cunosc cu siguranta.
Cei care sunteti ca mine, cautati: Robin and the Backstabbers!
Eu...am scris doar cateva versuri care mi-au placut dintr-o melodie. Cautati si descoperiti singuri melodia!!!!
" Linistea nu inseamna lipsa muzicii..."
***
Pentru cei care inca nu cunoasteti locurile acestea frumoase, va invit sa vizitati Transilvania!
Pamantul meu...de poveste!
Toate fotografiile au fost facute cu telefonul prin geamul trenului!!!!
Un articol superb , scris cu foarta multa sensibilitate si traire !!!
RăspundețiȘtergereSi intradevar prierenia adevarata trece peste orice limita de timp si spatiu , caci sufletele nu se supun acestor limitari ci le transcend !!!
Multumesc.
RăspundețiȘtergere