Treceți la conținutul principal

Aventura învățării...

" Aya închide încet ușa și zgomotul vijeliei rămâne afară...
Nu știe ce să facă, se uită în tăcere la prietenul ei care a străbătut atâta drum...
Se duce în tăcere spre fotoliul ei preferat, cel verde, se așează... ghemuindu-se ca un copil și se acoperă. Inevitabil tremură...Nu știe de ce, doar mintea care caută febrilă un răspund își dă seama că din cauza emoției revederii...
Se uită doar și nu scoate un cuvânt...
Ascultă cum povestește, cum explică, cum râde și cum dă din mâini în timp ce încearcă să-i spună cum s-a rătăcit și cât de greu a găsit drumul spre...ea!
Îl privește trist și mintea, mintea ei nu poate decât să spună: De ce? De ce...acum? 
Apoi închide ochii și lasă inima și mintea să se întretaie, să gândească împreună, să-și spună ideile, să se hotărască ce va face mai departe...
Nu știe...
Tresare!
Fruntea ei e mângâiată...ușor, parcă vrând să-i ia gândurile și să i le arunce departe...
E...liniște! 
Furtuna s-a potolit și cerul s-a înseninat!"


Învățarea...
E bine să învățăm?
Ce ne trebuie nouă învățare? o să mormăiți voi.
Pentru că avem nevoie de ea. Acum îmi dau seama cât de importantă este!
Nu râdeți, eu am învățat tot timpul câte ceva, dar acum e altfel: E vorba de a învăța să te descurci în viața singur!

E...asta învață orice copil, râdeți voi.
Da, e adevărat. Acolo unde părinții sunt conștienți că trebuie să-i învețe să se descurce și nu le dau totul copiilor lor. Dar câte exemple am unde este invers...Of!
Oricum nu de asta e vorba astăzi.

Astăzi mă gândesc doar la omul adult, care trebuie să învețe să se descurce singur!
Păi nu știe? o să spuneți voi mirați.
Da...în mod normal ar trebui să știe. Dar...vedeți voi după ce ești într-o relație fiecare membru își stabilește ce face. Cum să vă zic: își împart responsabilitățile.
De aici intervine...oarecum rutina și ceea ce puteai face și tu, nu faci din simplu motiv că este altcineva care o face!
Acum nu ar trebui să fie nimic rău în asta, spuneți voi. E normal.
Dar vedeți voi...e o problemă pe care am observat-o la foarte mulți oameni...
Reproșul!

Reproșul? ridicați voi din sprâncene.
Da. Există un moment în viață când partenerul îți reproșează că habar nu ai să faci lucrurile pe care el le face! Tu...tu însă ești conștient la început că nu e adevărat, dar auzind același și același lucru ajungi să crezi că...este așa!
Și uite așa am ajuns la problemă!

Ești în stare să faci lucrurile acelea? Sau pur și simplu te lași condusă sau condus de cuvintele necruțătoare care ți se repetă zilnic!

Am citit de dimineață un articol. Super! Mi-a plăcut expresia: "Ce dacă nu mai fac bulion! Nu mai pot face altceva?..."
Adică...(râd!) viața unei femei se reduce doar la a face bulion, a face ordine?
Nu, evident că nu. Trebuie să fie mai mult decât atât.
Trebuie să fie o dezvoltare permanentă a fiecărui membru al familiei.
Așa umăr la umăr!
Nu călcând peste celălalt!
Să te bucuri de fiecare reușită a celui de lângă tine, să îl sprijini în tot ce învață nou și să inversați responsabilitățile cel puțin o dată pe lună! Doar așa fiecare își dă seama de valoarea celuilat și poate îl prețuiește mai mult.

În umă cu mult timp cineva îmi spunea așa de simplu ca dacă el a făcut specializări în domeniul lui și soția lui a făcut! Pentru că...așa e normal!
M-am uitat tristă spre el pentru că eu am învățat, dar pentru că am avut o voință imensă, pentru că nu am vrut să mă las înfrântă...și am învățat îndeplinindu-mi toate celelalte atribuții!
Fără ajutor, pentru că exact în acel moment atât de important pentru mine...avea altceva de făcut, mai importat!

Sunt sigură că sunt foarte multe persoane ca și mine, care-și trăiesc drama singure, în tăcere...
Pot spune un lucru...
Prețuiți-vă pentru ce sunteți, nu lăsați să vi se taie aripile, nu acceptați să fiți altă persoană doar din simplul motiv ca așa își dorește partenerul de viață.
Nu vă schimbați pentru nimeni, pentru că nimeni nu se schimbă pentru voi!

Am învățat în facultate să mă descurc singură, apoi...am renunțaț la un moment dat!
Acum învăț iarăși să mă descurc singură...
Și știți ceva? E ca mersul pe bicicletă! Nu se uită! Pot să mă descurc, pot să învăț, pot să cumpăr, pot să plătesc facturi, pot să văd un film, POT!

Iar cei din jurul meu...RÂD!
De ce? Simplu.

Pentru că fericirea mea se răsfrânge asupra lor și devin și ei fericiți!
Pentru că liniștea sufletească se răsfrânge asupra lor și sunt și ei liniștiți!
Pentru că...iubirea mea pentru toți oamenii se răsfrânge asupra lor și îmi...zâmbesc fericiți!
Pentru că ...m-am regăsit pe mine!
Pentru că nu mai fac curat "numai în cercul meu" ( conform articolului citit) ci am depășit cercul și nu e nimic înspăimântător!
E doar...multă LINIȘTE SUFLETEASCĂ!

O să râdeți, dar am învățat să mă plimb prin magazine! (Până acum nu am avut timp!)
Și știți ceva?
Chiar este plăcut!

***
Liniștea sufletească vine din interiorul tău.
Iar atunci când ești liniștit împarți și tu la râdul tău...seninătate, bucurie, fericire și multă, multă iubire pentru toți oamenii din jurul tău.
***
Astăzi am simțit că e timpul să vă mai pun o părticică din cartea mea. Puțin, nu prea mult!
Doar atât cât să vă doriți...continuarea!
Iar pentru cei care încă nu știți: A învăța este o aventură deosebit de frumoasă!
Pentru voi,
           Eu!
( Cu un zâmbet larg, larg pe chipul meu!)

Comentarii

  1. Da , cat de adevarat ca nu merita sa te schimbi si sa te anulezi pe tine ca persoana caci celalalt nu o face pt tine !!!!!! Nici macar nu isi doreste sa o faca !!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Eu am crezut foarte mult timp că poți să-l schimbi pe cel de lângă tine. Dar m-am înșelat. Nu se schimbă. Din păcate pentru mine viața mi-a arătat acest lucru într-un mod nu prea plăcut. Dar...am învățat! Și poate acest lucru e cel mai important!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat