Aventura învățării...

" Aya închide încet ușa și zgomotul vijeliei rămâne afară...
Nu știe ce să facă, se uită în tăcere la prietenul ei care a străbătut atâta drum...
Se duce în tăcere spre fotoliul ei preferat, cel verde, se așează... ghemuindu-se ca un copil și se acoperă. Inevitabil tremură...Nu știe de ce, doar mintea care caută febrilă un răspund își dă seama că din cauza emoției revederii...
Se uită doar și nu scoate un cuvânt...
Ascultă cum povestește, cum explică, cum râde și cum dă din mâini în timp ce încearcă să-i spună cum s-a rătăcit și cât de greu a găsit drumul spre...ea!
Îl privește trist și mintea, mintea ei nu poate decât să spună: De ce? De ce...acum? 
Apoi închide ochii și lasă inima și mintea să se întretaie, să gândească împreună, să-și spună ideile, să se hotărască ce va face mai departe...
Nu știe...
Tresare!
Fruntea ei e mângâiată...ușor, parcă vrând să-i ia gândurile și să i le arunce departe...
E...liniște! 
Furtuna s-a potolit și cerul s-a înseninat!"


Învățarea...
E bine să învățăm?
Ce ne trebuie nouă învățare? o să mormăiți voi.
Pentru că avem nevoie de ea. Acum îmi dau seama cât de importantă este!
Nu râdeți, eu am învățat tot timpul câte ceva, dar acum e altfel: E vorba de a învăța să te descurci în viața singur!

E...asta învață orice copil, râdeți voi.
Da, e adevărat. Acolo unde părinții sunt conștienți că trebuie să-i învețe să se descurce și nu le dau totul copiilor lor. Dar câte exemple am unde este invers...Of!
Oricum nu de asta e vorba astăzi.

Astăzi mă gândesc doar la omul adult, care trebuie să învețe să se descurce singur!
Păi nu știe? o să spuneți voi mirați.
Da...în mod normal ar trebui să știe. Dar...vedeți voi după ce ești într-o relație fiecare membru își stabilește ce face. Cum să vă zic: își împart responsabilitățile.
De aici intervine...oarecum rutina și ceea ce puteai face și tu, nu faci din simplu motiv că este altcineva care o face!
Acum nu ar trebui să fie nimic rău în asta, spuneți voi. E normal.
Dar vedeți voi...e o problemă pe care am observat-o la foarte mulți oameni...
Reproșul!

Reproșul? ridicați voi din sprâncene.
Da. Există un moment în viață când partenerul îți reproșează că habar nu ai să faci lucrurile pe care el le face! Tu...tu însă ești conștient la început că nu e adevărat, dar auzind același și același lucru ajungi să crezi că...este așa!
Și uite așa am ajuns la problemă!

Ești în stare să faci lucrurile acelea? Sau pur și simplu te lași condusă sau condus de cuvintele necruțătoare care ți se repetă zilnic!

Am citit de dimineață un articol. Super! Mi-a plăcut expresia: "Ce dacă nu mai fac bulion! Nu mai pot face altceva?..."
Adică...(râd!) viața unei femei se reduce doar la a face bulion, a face ordine?
Nu, evident că nu. Trebuie să fie mai mult decât atât.
Trebuie să fie o dezvoltare permanentă a fiecărui membru al familiei.
Așa umăr la umăr!
Nu călcând peste celălalt!
Să te bucuri de fiecare reușită a celui de lângă tine, să îl sprijini în tot ce învață nou și să inversați responsabilitățile cel puțin o dată pe lună! Doar așa fiecare își dă seama de valoarea celuilat și poate îl prețuiește mai mult.

În umă cu mult timp cineva îmi spunea așa de simplu ca dacă el a făcut specializări în domeniul lui și soția lui a făcut! Pentru că...așa e normal!
M-am uitat tristă spre el pentru că eu am învățat, dar pentru că am avut o voință imensă, pentru că nu am vrut să mă las înfrântă...și am învățat îndeplinindu-mi toate celelalte atribuții!
Fără ajutor, pentru că exact în acel moment atât de important pentru mine...avea altceva de făcut, mai importat!

Sunt sigură că sunt foarte multe persoane ca și mine, care-și trăiesc drama singure, în tăcere...
Pot spune un lucru...
Prețuiți-vă pentru ce sunteți, nu lăsați să vi se taie aripile, nu acceptați să fiți altă persoană doar din simplul motiv ca așa își dorește partenerul de viață.
Nu vă schimbați pentru nimeni, pentru că nimeni nu se schimbă pentru voi!

Am învățat în facultate să mă descurc singură, apoi...am renunțaț la un moment dat!
Acum învăț iarăși să mă descurc singură...
Și știți ceva? E ca mersul pe bicicletă! Nu se uită! Pot să mă descurc, pot să învăț, pot să cumpăr, pot să plătesc facturi, pot să văd un film, POT!

Iar cei din jurul meu...RÂD!
De ce? Simplu.

Pentru că fericirea mea se răsfrânge asupra lor și devin și ei fericiți!
Pentru că liniștea sufletească se răsfrânge asupra lor și sunt și ei liniștiți!
Pentru că...iubirea mea pentru toți oamenii se răsfrânge asupra lor și îmi...zâmbesc fericiți!
Pentru că ...m-am regăsit pe mine!
Pentru că nu mai fac curat "numai în cercul meu" ( conform articolului citit) ci am depășit cercul și nu e nimic înspăimântător!
E doar...multă LINIȘTE SUFLETEASCĂ!

O să râdeți, dar am învățat să mă plimb prin magazine! (Până acum nu am avut timp!)
Și știți ceva?
Chiar este plăcut!

***
Liniștea sufletească vine din interiorul tău.
Iar atunci când ești liniștit împarți și tu la râdul tău...seninătate, bucurie, fericire și multă, multă iubire pentru toți oamenii din jurul tău.
***
Astăzi am simțit că e timpul să vă mai pun o părticică din cartea mea. Puțin, nu prea mult!
Doar atât cât să vă doriți...continuarea!
Iar pentru cei care încă nu știți: A învăța este o aventură deosebit de frumoasă!
Pentru voi,
           Eu!
( Cu un zâmbet larg, larg pe chipul meu!)