Treceți la conținutul principal

Aventura învățării...

" Aya închide încet ușa și zgomotul vijeliei rămâne afară...
Nu știe ce să facă, se uită în tăcere la prietenul ei care a străbătut atâta drum...
Se duce în tăcere spre fotoliul ei preferat, cel verde, se așează... ghemuindu-se ca un copil și se acoperă. Inevitabil tremură...Nu știe de ce, doar mintea care caută febrilă un răspund își dă seama că din cauza emoției revederii...
Se uită doar și nu scoate un cuvânt...
Ascultă cum povestește, cum explică, cum râde și cum dă din mâini în timp ce încearcă să-i spună cum s-a rătăcit și cât de greu a găsit drumul spre...ea!
Îl privește trist și mintea, mintea ei nu poate decât să spună: De ce? De ce...acum? 
Apoi închide ochii și lasă inima și mintea să se întretaie, să gândească împreună, să-și spună ideile, să se hotărască ce va face mai departe...
Nu știe...
Tresare!
Fruntea ei e mângâiată...ușor, parcă vrând să-i ia gândurile și să i le arunce departe...
E...liniște! 
Furtuna s-a potolit și cerul s-a înseninat!"


Învățarea...
E bine să învățăm?
Ce ne trebuie nouă învățare? o să mormăiți voi.
Pentru că avem nevoie de ea. Acum îmi dau seama cât de importantă este!
Nu râdeți, eu am învățat tot timpul câte ceva, dar acum e altfel: E vorba de a învăța să te descurci în viața singur!

E...asta învață orice copil, râdeți voi.
Da, e adevărat. Acolo unde părinții sunt conștienți că trebuie să-i învețe să se descurce și nu le dau totul copiilor lor. Dar câte exemple am unde este invers...Of!
Oricum nu de asta e vorba astăzi.

Astăzi mă gândesc doar la omul adult, care trebuie să învețe să se descurce singur!
Păi nu știe? o să spuneți voi mirați.
Da...în mod normal ar trebui să știe. Dar...vedeți voi după ce ești într-o relație fiecare membru își stabilește ce face. Cum să vă zic: își împart responsabilitățile.
De aici intervine...oarecum rutina și ceea ce puteai face și tu, nu faci din simplu motiv că este altcineva care o face!
Acum nu ar trebui să fie nimic rău în asta, spuneți voi. E normal.
Dar vedeți voi...e o problemă pe care am observat-o la foarte mulți oameni...
Reproșul!

Reproșul? ridicați voi din sprâncene.
Da. Există un moment în viață când partenerul îți reproșează că habar nu ai să faci lucrurile pe care el le face! Tu...tu însă ești conștient la început că nu e adevărat, dar auzind același și același lucru ajungi să crezi că...este așa!
Și uite așa am ajuns la problemă!

Ești în stare să faci lucrurile acelea? Sau pur și simplu te lași condusă sau condus de cuvintele necruțătoare care ți se repetă zilnic!

Am citit de dimineață un articol. Super! Mi-a plăcut expresia: "Ce dacă nu mai fac bulion! Nu mai pot face altceva?..."
Adică...(râd!) viața unei femei se reduce doar la a face bulion, a face ordine?
Nu, evident că nu. Trebuie să fie mai mult decât atât.
Trebuie să fie o dezvoltare permanentă a fiecărui membru al familiei.
Așa umăr la umăr!
Nu călcând peste celălalt!
Să te bucuri de fiecare reușită a celui de lângă tine, să îl sprijini în tot ce învață nou și să inversați responsabilitățile cel puțin o dată pe lună! Doar așa fiecare își dă seama de valoarea celuilat și poate îl prețuiește mai mult.

În umă cu mult timp cineva îmi spunea așa de simplu ca dacă el a făcut specializări în domeniul lui și soția lui a făcut! Pentru că...așa e normal!
M-am uitat tristă spre el pentru că eu am învățat, dar pentru că am avut o voință imensă, pentru că nu am vrut să mă las înfrântă...și am învățat îndeplinindu-mi toate celelalte atribuții!
Fără ajutor, pentru că exact în acel moment atât de important pentru mine...avea altceva de făcut, mai importat!

Sunt sigură că sunt foarte multe persoane ca și mine, care-și trăiesc drama singure, în tăcere...
Pot spune un lucru...
Prețuiți-vă pentru ce sunteți, nu lăsați să vi se taie aripile, nu acceptați să fiți altă persoană doar din simplul motiv ca așa își dorește partenerul de viață.
Nu vă schimbați pentru nimeni, pentru că nimeni nu se schimbă pentru voi!

Am învățat în facultate să mă descurc singură, apoi...am renunțaț la un moment dat!
Acum învăț iarăși să mă descurc singură...
Și știți ceva? E ca mersul pe bicicletă! Nu se uită! Pot să mă descurc, pot să învăț, pot să cumpăr, pot să plătesc facturi, pot să văd un film, POT!

Iar cei din jurul meu...RÂD!
De ce? Simplu.

Pentru că fericirea mea se răsfrânge asupra lor și devin și ei fericiți!
Pentru că liniștea sufletească se răsfrânge asupra lor și sunt și ei liniștiți!
Pentru că...iubirea mea pentru toți oamenii se răsfrânge asupra lor și îmi...zâmbesc fericiți!
Pentru că ...m-am regăsit pe mine!
Pentru că nu mai fac curat "numai în cercul meu" ( conform articolului citit) ci am depășit cercul și nu e nimic înspăimântător!
E doar...multă LINIȘTE SUFLETEASCĂ!

O să râdeți, dar am învățat să mă plimb prin magazine! (Până acum nu am avut timp!)
Și știți ceva?
Chiar este plăcut!

***
Liniștea sufletească vine din interiorul tău.
Iar atunci când ești liniștit împarți și tu la râdul tău...seninătate, bucurie, fericire și multă, multă iubire pentru toți oamenii din jurul tău.
***
Astăzi am simțit că e timpul să vă mai pun o părticică din cartea mea. Puțin, nu prea mult!
Doar atât cât să vă doriți...continuarea!
Iar pentru cei care încă nu știți: A învăța este o aventură deosebit de frumoasă!
Pentru voi,
           Eu!
( Cu un zâmbet larg, larg pe chipul meu!)

Comentarii

  1. Da , cat de adevarat ca nu merita sa te schimbi si sa te anulezi pe tine ca persoana caci celalalt nu o face pt tine !!!!!! Nici macar nu isi doreste sa o faca !!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Eu am crezut foarte mult timp că poți să-l schimbi pe cel de lângă tine. Dar m-am înșelat. Nu se schimbă. Din păcate pentru mine viața mi-a arătat acest lucru într-un mod nu prea plăcut. Dar...am învățat! Și poate acest lucru e cel mai important!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…