Dimineață superbă de august...

Verde crud împletit cu roua dimineții...

Liniște ...De mult mi-am dorit liniștea aceasta. 

Iată-mă în tren! 

De data aceasta nu mai am caietul  și stiloul, direct unealta de scris, pentru că nu mai am timp să scriu! 

Ciudat, timpul se comprimă atunci când reușești să faci fel de fel de lucruri.

Dacă în urmă cu o lună vă scriam de călătoria mea în tren, de faptul că doar eu eram cu un caiet în care scriam, iată-mă astăzi în alt tren mergând mai departe...

În fața mea însă, un cuplu simpatic de englezi! A dat norocul peste mine! Eu și engleza mea! Râde Cineva de mine, așa cum eu m-am distrat ieri de povestea aceea simpatică!

Dar...ce credeți ce face doamna cu o ținută tipic englezească? Păi...și-a scos un caiet și își notează impresiile în el. Am tras cu ochiul ( nu-i frumos, dar nu m-am putut abține! Nu m-am holbat, așa...discret!) și are și desene cu locurile prin care a trecut! Eeee...

Așa că de data aceasta... frumusețea locurilor o văd în privirea turiștilor din fața mea. 

Cât de atenți sunt la tot ce îi înconjoară! 

Aș vrea să vă imaginați doi oameni simpatici care privesc asemeni mie ținuturile mele dragi.

De ce îți sunt așa de dragi? o să mă întrebați voi. Sunt doar dealuri, sau eventual munți, sau cine știe pe unde mai umbli de data aceasta!

Nu știu nici eu, mi-e dragă țara aceasta...

Aș vrea să vedeți prin ochii mei...

Mă îndrept spre munți. Culmile domoale ale dealurilor încep să se ridice semn că în curând vor apărea munții. Copaci bătrâni își întind crengile parcă trezindu-se din somn...Îi atinge roua dimineții într-o poleire de diamante mici pline de lumină. Culorile se-mbină trecând de la verde crud la ruginiu.

Soarele își întinde razele într-o îmbrățișare blândă peste câmpia înconjurată de dealurile străjuite de munții care se văd în depărtare...

Mi-aduc aminte de dimineața aceea în care Aya urca  pe deal pentru a prinde răsăritul de soare, sau mai exact curcubeul din roua dimineții. 

Uite că Dumnezeu îmi dă astăzi un cadou: 

Am prins curcubeul în roua dimineții, într-o zi superbă de august! 

Nu pot să o ating, deși cu ochii minții îmi întind degetele pentru a prinde sclipirea de smarald. Imaginați-vă așa: fiecare fir de iarbă scânteind în soarele domol de august... și trenul care merge în ritmul lui, adică așa cum v-am învățat... cu viteza melcului turbat!  

Dar ce contează, acesta este farmecul! Dacă ar merge mai repede nu am mai vedea toată aceasta frumusețe.

Și știți ceva, nu numai eu apreciez acest lucru o fac și turiștii, iar lucrul acesta nu poate decât să mă bucure nespus. Avem o țară frumoasă! 

Și uite vorbind cu voi, trenul în sfârșit a prins viteză!

Mă gândeam...că în ultimii ani am pierdut foarte multe lucruri frumoase. 

Știu... o să-mi ziceți că a fost mai comod să merg cu mașina și vă dau dreptate, dar din mașină nu ai timp atât să privești. Poate doar la mine a fosta așa, poate voi puteți să simțiți și să priviți locurile prin care treceți și din mașină, eu însă nu am putut.

O să mă râdeți spunând: Nu ai avut ochi să vezi? 

Ba da, am avut, dar nu știu de ce ( sau poate nu vreau să recunosc!) eram mereu stresată și agitată încât nu reușeam să mă bucur de peisaj, de frumusețea locurilor, de tot.

Poate doar nu aveam liniștea necesară să zâmbesc... Cine știe... poate nu era liniște deloc în jurul meu pentru că mereu mergea o stație în care se auzeau cele mai frumoase cuvinte! 

Până la urmă chiar nu mai contează, important este că descopăr LINIȘTEA! Și odată cu ea încep să văd și frumusețea din jurul meu.

În urmă cu o lună râdeam de mine și de aventura mea din tren când nu mi-am găsit locul plimbându-mă din vagon în vagon. Atunci, pentru că era prima dată după 10 ani de când nu am mai fost cu trenul, atunci aveam impresia că numai eu sunt tare, tare înapoiată! 

Dar astăzi mi-am dat seama de un lucru interesant: Nu eram eu cea înapoiată, ci trenul este așa!

Cum? o să spuneți voi, râzând zgomotos.

Simplu, să vă spun: în gara din Brașov s-au urcat foarte mulți oameni. 

Credeți că au știut unde să se așeze? 

Nu, evident că nu! S-au plimbat mai mult decât mine cu biletele în mâini negăsindu-și locul! 

De ce? 

Simplu că nicăieri nu scrie ce număr are vagonul!  

Și uite așa... și-au început și ei aventura în tren asemeni mie în urmă cu o lună. 

Doar că eu...( mândră!!!!) de data aceasta am stat calmă și ce credeți, am dat și indicații! Avantajul celor care merg cu trenul de mai multe ori!

Tocmai am intrat în munți...este superb! Ascult muzică, scriu pentru voi, dar și pentru mine, mă opresc și privesc afară...ce aș mai putea dori, e liniștea mea sufletească... 

Știți ce ascult? 

Nu, normal că nu știți este „Coming home” în interpretarea deosebită a lui Havasi. 

De ce? Simplu, pentru că într-un fel sau altul am revenit acasă!

Dar tu...tu nu ai fost plecată nicăieri, ne-ai spus chiar tu în articolele tale, șoptiți voi. 

Da, doar că în anii din urmă nu am mai simțit casa, casă. 

Acum...simpatic lucru văd altfel, simt altfel, gândesc altfel...și am redevenit Eu! Poate de aceea mă simt ACASĂ! 

Acum sunt acasă în trenul acesta care în sfârșit a prins viteză, între oameni pe care nu-i cunosc ( culmea, majoritatea străini!), privind la frumusețea care mă înconjoară din toate părțile.

Natura, natura este...cea care-mi dă energia și așa cum v-am promis aseară...vă transmit și vouă această energie. 

O simțiți? 

Dacă da...zâmbiți. 

Dacă nu...închideți ochii și imaginați-vă brazi uriași străjuind falnic... un cer de un albastru intens, și...verdele, verdele este peste TOT!

***

Am scris ieri în tren pentru că am simțit că trebuie să vă arăt frumusețea care mi se deschidea în fața ochilor. Nu numai eu sunt impresionată. Toți turiștii erau încântați. Cred că 80% din tren era cu turiști străini!

Astăzi...sunt în civilizație!

Pot însă să vă spun un lucru: Acasă este locul în care sufletul tău este liniștit.