Am revenit!
Am lipsit o săptămână! Nu știu voi, dar eu...am simțit furnicături prin degete. Am scris ceva, dar o să vă arăt în zilele următoare. Trebuie, chiar trebuie să vă spun până atunci că singurul lucru care mi-a lipsit în zilele acestea a fost...internetul! Păi să nu pot scrie eu? Să nu pot transmite?
A fost îngrozitor! Încet, încet scrisul devine parte din mine!
Hai că te întreci! o să spuneți voi râzând.
Da, cred că...da! Mă alintam și eu puțin, așa... Dar mie chiar mi-a fost dor! Uite, în loc să mă odihnesc, scriu!
Păi cine te pune? spuneți voi ridicând din sprâncene.
Of! Nimeni. Îmi place mie să-mi împărtășesc gândurile. Nu știu de ce, dar am impresia că v-ați cam plictisit fără mine! Nuuuuu?
Să revin.
Astăzi vreau să vă vorbesc despre....CURAJ!
Despre curaj? o să spuneți voi uimiți. După ce ai lipsit o săptămână, ne vorbești despre curaj?
Da. Este timpul...să vorbim despre curajul de care dau dovadă oamenii în situații limită.
V-ați întrebat vreodată ce este curajul? De unde îl avem? Nu, cred că nu...
Oare cine este curajos, omul care strigă ( cel puternic?) sau cel care ascultă în tăcere?
Este nevoie de putere să ai curaj, sau este suficient să privești în tăcere și să ai curaj?
Toate aceste întrebări mă chinuie de o vreme îndelungată...
Teoretic știu răspunsul pentru că avem atâtea exemple în istorie de oameni curajoși, practic...în zilele noastre când toate valorile s-au răsturnat...e greu de descifrat cine are curaj!
Dar e simplu, spuneți voi șoptit...curajul este atunci când faci un lucru cu determinare.
Da...simplu, șoptesc eu...dar ați încercat?
Păi...nu!
Vedeți voi, eu cred că fiecare om are sădit în sufletul lui acest curaj. Este nevoie de practică multă pentru a ajunge curajul tău o virtute. Este un drum lung și obositor, dar când ajungi să deții această virtute, atunci...
Atunci? șoptiți voi cu lacrimi în ochi.
Atunci poți să îți înfrângi teama.
Frica, teama este cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla omului.
FRICĂ - CURAJ!
CURAJ - FRICĂ!
Totul se leagă, totul se întrepătrunde cu fire invizibille, cu legături puternice...Omul trece prin cele două, sau de la una la alta în câteva secunde! Nu este ceva ce poți controla, este ceva care-ți inundă sufletul și care...
Vedeți voi, frica...e cumplită! Sentimentul acesta este atât de pătrunzător încât îți paralizează toți mușchii. Vă dau un exemplu simplu: poți simți frica în vis, poți simții frica in fața cuiva, poți simții frica în fața necunoscutului...
Dar dacă te educi singur poți să scapi de teamă, de frică!
Cum poți să te educi? șoptiți voi.
Simplu îți spui mereu: "Pot. Trebuie să pot. Nu mi-este frică. Orice lucru are o rezolvare și eu voi găsi acest răspuns. Dacă nu-l găsesc, o să mai incerc până când voi reuși!"
M-am gândit mult în ultima vreme. Suntem un popor de oameni inteligenți, dar nu avem mândria!
Ne lipsește SPERANȚA!
Ne lipsește ÎNCREDEREA!
Ne lipsește DETERMINAREA!
Ne lipsește DORINȚA DE A ÎNCERCA MEREU, până REUȘIM!
De ce ne lipsește? o să mă întrebați triști.
Pentru că nu ne educăm copii în spiritul acesta. Pentru că nimeni nu ne învață cum să o facem, pentru că noi nu am fost educați așa, pentru că suntem așa...cum să spun, oscilăm în societatea aceasta care nu-ți mai dă adevărate valori.
Copiii nu mai au repere, ei sunt debusolați, noi suntem debusolați și uite așa...ajungem iarăși la TEAMA de necunoscut!
Și atunci mă întreb eu: Cum să reușesc în societatea aceasta? Cum să-mi infrâng teama?
Simplu, îmi răspund tot eu, trag aer în piept, privesc drept în față și îmi spun: "Dacă ai credință poți muta munții!"
[...]
Curajul este felul în care fiacare dintre noi reușește să-și înfrângă temerile, reușește să meargă mai departe, reușește să ia o hotărâre și să nu mai dea înapoi.
Curajul...este atunci când îți pui viața în pericol pentru alți oameni.
Curajul...este atunci când o femeie naște un copil, pentru că ea este conștientă că poate muri în orice clipă.
Curajul...este atunci când spui NU, dacă așa crezi că e bine.
Curajul...este când înfrunți lumea întreagă pentru convingerile tale.
Curajul...vine atunci când ai credință.
Astăzi gândurile mele sunt așa într-o oarecare învălmășeală. Pentru că aș vrea să vă spun multe lucruri în puțin timp! (Asemeni copiilor care vor să povestească totul cât mai repede!).
Dar încet, încet...îmi șoptesc eu, nimeni nu pleacă! Cine vrea să citească, citește! Cine nu, nu!
Așa că eu, care nu sunt din fire o ființă curajoasă, eu pot să vă spun așa: "Trebuie să vă educați să luați decizii și să credeți în ele, să aveți curaj în situații limită, să luptați pentru cei dragi, să încercați să faceți imposibilul, posibil".
Eu...sunt calmă, liniștită și încerc să-i educ pe toți cei din jurul meu să aibă curaj. Să hotărască ei pentru ei, nu altcineva. Să recunoască dacă au greșit și să poată merge mai departe, să înțeleagă că nimic nu este întâmplător în viața aceasta, că totul se întâmplă cu un scop.
Așa să priviți viața: cu zâmbetul pe buze!
Să încercați să nu lăsați să treacă ziua pe lângă voi!
Să opriți timpul dacă se poate, să-l prindeți și să-l împletiți ușor în lucruri frumoase, amuzante, care vă încântă inima și mintea. Și calm, mult calm...pentru că mâine dacă ne trezim începe o nouă zi cu alte provocări.
Și așa cum v-am obișnuit, pentru că sunt fan Urzeala Tronurilor: Nu știm nimic!
( Am văzut episoadele noi. Impresionante. Mulțumesc prietenilor mei care au grijă de mine!)
***
În scurta mea călătorie am întâlnit oameni interesanți.
Am învățat ceva: că educația...se vede!
Părinții au un rol atât de important în educația copiilor. Iar din păcate avem atâția copii care nu au iubirea părintească. Aceasta este cred eu drama societății în acest moment. Copiii care sunt VIITORUL ( așa cum îmi place mie să spun de vreo cinci ani!), ei nu mai au iubire. Dacă nu o au, nu o pot da mai departe.
Aici ar trebui găsită o soluție.
Pentru că revin...dacă ai iubire, nu ai teamă, dacă ai iubire...ai curaj!
Dacă ai iubire...poți muta munții!
***
Pentru voi, eu...omul care se simte bătrân, nu neaparat înțelept!
Imaginați-vă o persoană cu părul albit de timp ( Nu l-am putut opri!), care încearcă să-i ajute pe toți așa cum poate.
Eu...încerc să...mut munții!
***
În plimbările mele am găsit ceva care mi-a atras atenția prin frumusețe.
Priviți, admirați, bucurați-vă sufletul și inima.
Mă bucur că am...revenit!
Am lipsit o săptămână! Nu știu voi, dar eu...am simțit furnicături prin degete. Am scris ceva, dar o să vă arăt în zilele următoare. Trebuie, chiar trebuie să vă spun până atunci că singurul lucru care mi-a lipsit în zilele acestea a fost...internetul! Păi să nu pot scrie eu? Să nu pot transmite?
A fost îngrozitor! Încet, încet scrisul devine parte din mine!
Hai că te întreci! o să spuneți voi râzând.
Da, cred că...da! Mă alintam și eu puțin, așa... Dar mie chiar mi-a fost dor! Uite, în loc să mă odihnesc, scriu!
Păi cine te pune? spuneți voi ridicând din sprâncene.
Of! Nimeni. Îmi place mie să-mi împărtășesc gândurile. Nu știu de ce, dar am impresia că v-ați cam plictisit fără mine! Nuuuuu?
Să revin.
Astăzi vreau să vă vorbesc despre....CURAJ!
Despre curaj? o să spuneți voi uimiți. După ce ai lipsit o săptămână, ne vorbești despre curaj?
Da. Este timpul...să vorbim despre curajul de care dau dovadă oamenii în situații limită.
V-ați întrebat vreodată ce este curajul? De unde îl avem? Nu, cred că nu...
Oare cine este curajos, omul care strigă ( cel puternic?) sau cel care ascultă în tăcere?
Este nevoie de putere să ai curaj, sau este suficient să privești în tăcere și să ai curaj?
Toate aceste întrebări mă chinuie de o vreme îndelungată...
Teoretic știu răspunsul pentru că avem atâtea exemple în istorie de oameni curajoși, practic...în zilele noastre când toate valorile s-au răsturnat...e greu de descifrat cine are curaj!
Dar e simplu, spuneți voi șoptit...curajul este atunci când faci un lucru cu determinare.
Da...simplu, șoptesc eu...dar ați încercat?
Păi...nu!
Vedeți voi, eu cred că fiecare om are sădit în sufletul lui acest curaj. Este nevoie de practică multă pentru a ajunge curajul tău o virtute. Este un drum lung și obositor, dar când ajungi să deții această virtute, atunci...
Atunci? șoptiți voi cu lacrimi în ochi.
Atunci poți să îți înfrângi teama.
Frica, teama este cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla omului.
FRICĂ - CURAJ!
CURAJ - FRICĂ!
Totul se leagă, totul se întrepătrunde cu fire invizibille, cu legături puternice...Omul trece prin cele două, sau de la una la alta în câteva secunde! Nu este ceva ce poți controla, este ceva care-ți inundă sufletul și care...
Vedeți voi, frica...e cumplită! Sentimentul acesta este atât de pătrunzător încât îți paralizează toți mușchii. Vă dau un exemplu simplu: poți simți frica în vis, poți simții frica in fața cuiva, poți simții frica în fața necunoscutului...
Dar dacă te educi singur poți să scapi de teamă, de frică!
Cum poți să te educi? șoptiți voi.
Simplu îți spui mereu: "Pot. Trebuie să pot. Nu mi-este frică. Orice lucru are o rezolvare și eu voi găsi acest răspuns. Dacă nu-l găsesc, o să mai incerc până când voi reuși!"
M-am gândit mult în ultima vreme. Suntem un popor de oameni inteligenți, dar nu avem mândria!
Ne lipsește SPERANȚA!
Ne lipsește ÎNCREDEREA!
Ne lipsește DETERMINAREA!
Ne lipsește DORINȚA DE A ÎNCERCA MEREU, până REUȘIM!
De ce ne lipsește? o să mă întrebați triști.
Pentru că nu ne educăm copii în spiritul acesta. Pentru că nimeni nu ne învață cum să o facem, pentru că noi nu am fost educați așa, pentru că suntem așa...cum să spun, oscilăm în societatea aceasta care nu-ți mai dă adevărate valori.
Copiii nu mai au repere, ei sunt debusolați, noi suntem debusolați și uite așa...ajungem iarăși la TEAMA de necunoscut!
Și atunci mă întreb eu: Cum să reușesc în societatea aceasta? Cum să-mi infrâng teama?
Simplu, îmi răspund tot eu, trag aer în piept, privesc drept în față și îmi spun: "Dacă ai credință poți muta munții!"
[...]
Curajul este felul în care fiacare dintre noi reușește să-și înfrângă temerile, reușește să meargă mai departe, reușește să ia o hotărâre și să nu mai dea înapoi.
Curajul...este atunci când îți pui viața în pericol pentru alți oameni.
Curajul...este atunci când o femeie naște un copil, pentru că ea este conștientă că poate muri în orice clipă.
Curajul...este atunci când spui NU, dacă așa crezi că e bine.
Curajul...este când înfrunți lumea întreagă pentru convingerile tale.
Curajul...vine atunci când ai credință.
Astăzi gândurile mele sunt așa într-o oarecare învălmășeală. Pentru că aș vrea să vă spun multe lucruri în puțin timp! (Asemeni copiilor care vor să povestească totul cât mai repede!).
Dar încet, încet...îmi șoptesc eu, nimeni nu pleacă! Cine vrea să citească, citește! Cine nu, nu!
Așa că eu, care nu sunt din fire o ființă curajoasă, eu pot să vă spun așa: "Trebuie să vă educați să luați decizii și să credeți în ele, să aveți curaj în situații limită, să luptați pentru cei dragi, să încercați să faceți imposibilul, posibil".
Eu...sunt calmă, liniștită și încerc să-i educ pe toți cei din jurul meu să aibă curaj. Să hotărască ei pentru ei, nu altcineva. Să recunoască dacă au greșit și să poată merge mai departe, să înțeleagă că nimic nu este întâmplător în viața aceasta, că totul se întâmplă cu un scop.
Așa să priviți viața: cu zâmbetul pe buze!
Să încercați să nu lăsați să treacă ziua pe lângă voi!
Să opriți timpul dacă se poate, să-l prindeți și să-l împletiți ușor în lucruri frumoase, amuzante, care vă încântă inima și mintea. Și calm, mult calm...pentru că mâine dacă ne trezim începe o nouă zi cu alte provocări.
Și așa cum v-am obișnuit, pentru că sunt fan Urzeala Tronurilor: Nu știm nimic!
( Am văzut episoadele noi. Impresionante. Mulțumesc prietenilor mei care au grijă de mine!)
***
În scurta mea călătorie am întâlnit oameni interesanți.
Am învățat ceva: că educația...se vede!
Părinții au un rol atât de important în educația copiilor. Iar din păcate avem atâția copii care nu au iubirea părintească. Aceasta este cred eu drama societății în acest moment. Copiii care sunt VIITORUL ( așa cum îmi place mie să spun de vreo cinci ani!), ei nu mai au iubire. Dacă nu o au, nu o pot da mai departe.
Aici ar trebui găsită o soluție.
Pentru că revin...dacă ai iubire, nu ai teamă, dacă ai iubire...ai curaj!
Dacă ai iubire...poți muta munții!
***
Pentru voi, eu...omul care se simte bătrân, nu neaparat înțelept!
Imaginați-vă o persoană cu părul albit de timp ( Nu l-am putut opri!), care încearcă să-i ajute pe toți așa cum poate.
Eu...încerc să...mut munții!
***
Priviți, admirați, bucurați-vă sufletul și inima.
Mă bucur că am...revenit!
Comentarii
Trimiteți un comentariu