Iubirea mamei...

"Am prins în ochii tăi două stele și ți-am împletit soarele în păr, am luat luna și am pus-o să-ți sărute obrajii bucălați și am șoptit vântului să te gâdile ca să râzi în hohote...
Ți-am îmbrățișat palmele mici și le-am mângâiat cu sărutările mele pline de iubire...

Degetele mele ating delicat pielea de catifea într-o încercare disperată de a imprima în mintea mea, plină de fericire fără de seamăn, chipul tău, chip de înger venit să-mi dea aripi să zbor.

Unde să zbor? Până la cer, să îngenunchez în fața divinității și să-i mulțumesc...pentru că te am, pentru că exiști, pentru că-mi luminezi sufletul, pentru că-mi înseninezi fiecare zi ploiasă a vieții mele.

În plecăciunea mea ating pământul reavăn și simt căldura care emană din puterea Lui. Nu îndrăznesc să ridic privirea, nu trebuie pentru că spre mine vine...adierea fericirii.
Mă alintă, îmi șoptește încetișor ceva la ureche și eu inevitabil... râd!

Râsul meu răsună straniu în Cerul deschis, propagându-se în mii și mii de sunete. Ciudat însă urechile mele aud doar o melodie ușoară care-mi încântă inima și îmi  trezește toate simțurile cunoscute și necunoscute.

Fericirea mă cuprinde în îmbrățișarea ei și...simt cum mă poartă în dans de vals pe norii pufoși. Nu mă ridic, nu-mi ridic ochii, dar îmi simt tălpile atingând discret fiecare nor în sunetul cristalin al unei voci șoptite...

Îmi ascut simțurile pentru că îmi dau seama că sunt cuvinte spuse încet, încet...ca să mă protejeze de puterea Cuvântului său..

Mulțumesc! răspund emoționată  cu sufletul prins într-o stare de fericire supremă.
Nu aud răspuns, dar simt...simt mângâierea de pe părul meu lung și negru...

Ascult cum vântul îmi răsfiră părul și-mi aduce aproape de față sărutarea ta, delicată, surprinzătoare...
Mă ridic pentru că știu că este timpul, timpul reîntoarcerii la ...mirosul tău, la zâmbetul tău, la chipul tău de înger...

Ating lin zâmbetul tău fericit și-ți sărut obrajii bucălați, mânuțele tale le iau încetișor și le pun pe pieptul meu...

Inima bate nebună, nebună aducând mii de informații despre tine în mintea mea...
Iar gândul, gândul care se formează din înformațiile primite e unul singur: COPILUL  MEU!"

***

Este unul din fragmentele promise...Cele din cartea mea!
Iubirea mamei se  poate descrie în cuvinte? Este peste Cuvânt, este Simțirea pură...
Iubirea mamei este ceea ce definește femeia, este...bunătate în cel mai adânc sens al cuvântului.
Iubirea mamei...este până la moarte și dincolo de moarte!

Privesc tristă spre voi, astăzi nu am avut o zi bună. Nu contează motivul, contează că am fost așa de supărată și revoltată...Pe mine! Pe situație! Pe tot!
Dar...am recitit ce am scris aseară și am reușit...să redevin EU!
Vedeți voi, cuvintele mele mă liniștesc și cred eu, încep să-i liniștească și pe alții.
E prima dată când au început comentarile! V-am mai spus dacă vreți să-mi scrieți, selectați ANONIM! Nu pentru că nu-mi doresc să vă scrieți numele, nu...pentru că trebuie să facă ceva schimbări administratorul blogului meu. Până atunci: Anonim, dar cu semnătură dacă vreți!

Revin la tema de azi, o temă așa de delicată...
De ce delicată? Pentru că...familia este formată din cei doi: soț și soție. Apoi unii primesc binecuvântări: copii.
Cât de multe facem pentru copii? Eforturi uriașe, amândoi părinții, împreună!
Dar...mama este mai aproape de copii.
De ce? Pentru simplul fapt că există o legătură indestructibilă care se crează în interiorul mamei.

Această legătură nu dispare niciodată...este ceva peste simțirea omenească.
Toate la un loc fericire, bucurie, zâmbet, culoare...totul este în mintea ta când bebelușul își cere drepturile lovind din ce în ce mai tare în interiorul tău.

Mă văd pe mine, cu ochii minții, cum mângâiam burta, cum îi cântam și-i spuneam povești, cum râdeam gâdilându-i pumnii și tâlpile care-i apăreau pe pielea întinsă și cum simțeam fiecare lovitură în toată ființa mea.

Am privit mii de mame în ochi și nu a fost UNA, care să-mi spună...că nu este legată de copii ei!
Orice ar fi, mama rămâne mama!
Copilul rămâne copil!
Iubirea rămâne...iubire!
Dragostea maternă...este până la cer, unde-I sărutăm picioarele...și înapoi!

Astăzi după luni de zile am simțit cu ochii minții mele că...sunt pentru câteva clipe Aya!
De ce?
Pentru că m-am simțit ca ea, atunci când a văzut cireșul plin de cireșe coapte.
Pentru că în inima mea am plâns tânguit ore în șir, clipe, momente...până când glasul sufletului meu a amuțit.
Am privit apoi fiecare celulă a inimii mele și m-am întrebat: Pentru ce...?

Răspunsul...trăim pentru a da informațiile dobândite mai departe, pentru a transmite tot ce avem mai bun în noi...generației viitoare!

Iar eu...am transmis: bunătate, înțelepciune, răbdare, frumusețe sufletească, modestie, blândețe, dorința de a-i ajuta pe alții...

***
Pentru un copil excepțional,
                                MAMA!