Treceți la conținutul principal

Prin ochii tai...

In nenumarate randuri v-am vorbit despre realitatea vazuta din unghiuri diferite.
De fapt e aceeasi relitate doar ca fiecare om o percepe intr-un anumit fel, sau o vede prin prisma sentimentelor lui, sau a trairilor, sau de ce nu, asa cum isi doreste sa fie!

Astazi, ascultand  Schubert incerc sa ...privesc realitatea din mai multe unghiuri.
De ce? o sa ma intrebati.
Simplu. Ma chinuie un gand de o saptamana. Un gand care poate parea ciudat pentru unii, dar mie nu-mi da pace...
Ce gand? intrebati voi ridicand asa zambind dintr-o spranceana.
O sa radeti...dar nu-mi inteleg linistea!
Linistea? spuneti voi mirati.
Da, linistea...Ma tot intreb de ce sunt asa de calma, de ce am sufletul asa de linistit, de ce pot sa rad din tot sufletul...De ce?
Ieri insa am primit un raspuns spectaculos: pentru ca tu ( mi s-a spus), tu esti cea care ai rezistat cel mai mult!
Uite cum eu chiar daca privesc simplu, matematic, logic problema nu reusesc sa dau un raspuns, iar cineva din afara vine si imi spune ceva asa de simplu incat nu am cuvinte!

M-am simtit cumva in bataia vantului...

Dar...nu ma mai simt. Viata este o insiruire de evenimente, unele frumoase, unele triste, unele pline de emotii, altele pline de lacrimi, unele linistitoare, unele in care iti vine sa te urci pe pereti... Trebuie sa acceptam ca fiecare moment din viata noastra in felul lui a avut farmecul lui. Nu mai putem schimba trecutul! El ramane asa cum a fost cu bune sau rele!

Putem insa sa mergem mai departe, putem!
Avem o putere extraordinara in noi care ne face sa pasim pas cu pas INAINTE!
Sa nu credeti ca daca ati trecut prin momente grele ale vietii ati devenit mai destepti!
Hei! strigati voi.
De ce, hei? va intreb eu. Credeti ca sunteti mai intelepti? Ca viata v-a invatat ceva?
Nu, viata aceasta va aratat...anumite lucruri. Insa oamenii in general fac aceleasi greseli! Le repeta.
Cum le repeta? spuneti voi mirati.
Simplu. Credem ca...totul e vesnic! Si nu este. Oamenii sunt la fel. O sa te certi la fel, o sa te superi la fel, o sa ai momente fericite la fel, o sa ai momente in care iti va veni sa pleci, la fel...
Totul e la fel! Nimic nu se va schimba!

Nu esti...putin pesimista? soptiti voi.
Nu. Sunt doar foarte SINCERA. In aceasta consta ASPRIMEA mea! Sunt de o sinceritate care doare.
Nu cred ca exista o relatie ideala. O relatie este...o relatie si nimic mai mult.
Insa trebuie sa te accepti cu bune si rele. Cand nu mai vezi decat partea rea... gata!

                                                                                                        Sa vezi din ce parte bate vantul!

Totusi, nu intelegem...spuneti voi.
Of! Cat de greu! La inceput totul este minunat, nu? Dar apoi cand urmeaza problemele...devine interesant!( Acum zambesc in stilul meu specific!) Atunci trebuie sa ai tarie sa treci peste. Si va spun ca nu-ti prea convine sa mai faci atatea compromisuri, cum ai facut prima data!

Muzica aceasta pe care o ascult imi da o energie uimitoare. Imi linistete sufletul...
Nu exista ceva mai frumos decat sa ai puterea de a face ceea ce iti place! sa intelegi ca doar TU, poti sa iti faci viata frumoasa! Nimeni nu o va face pentru tine!

Nu intelegem...soptiti voi. De ce ne vorbesti de relatii?
Nu stiu! Acum am trecut la Vivaldi! Si este superba muzica!
Apropo, nu despre relatii vreau sa va vorbesc. Despre PUTEREA pe care o avem in noi.

Putere? intrebati voi.
Da. Puterea de a merge mai departe, de a te regasi, de a privi realitatea asa cum este: cumplita, de a o accepta, de a-ti accepta greselile, de a intelege ca nimic nu se schimba daca nu este o dorinta comuna...
Vedeti voi, nu sunt specialista, nu am facut lucrurile poate cum mi-as fi dorit, dar stiu ca Omul invata permanent, ca Omul se adapteaza permanent, ca poate reusi daca si numai daca are vointa.
Eu am aceasta VOINTA spre surpriderea tuturor! Vreau sa fiu Eu! Asa cum m-am vazut eu pe mine! Simplu. Nu vreau schimbare, nu mi-am dorit libertate! Mi-am dorit doar sa fiu EU, sa pot incuraja pe ceilalti, sa zambesc, sa pot sa-i fac pe cei din jurul meu sa zambeasca...Si sa am grija de cei dragi...
Iar vointa aceasta o am de la cineva care..."opreste" bataia vantului!

Priviti palma aceasta micuta:


Realitatea este...asa relativa.
Prin ochii mei vad o realitate. A mea, personala.
Prin ochii tai eu vad o alta realitate! Asa cum ma vezi tu!
Dar...am un gand care nu-mi da pace. Cum ar putea o alta persoana care nu ma cunoaste sa vada realitatea mea? Cum? Cum sa-si dea cu parerea daca...nu stie nimic din realitatea mea?
Pai, poate o stie din alta parte, spuneti voi.
Da. Dar nu este relevant. Nu ai cum sa judeci o persoana decat daca o cunosti personal. Asa ca imi pare rau sa spun, dar eu nu pot sa cred realitatea privita de un om care nu ma cunoaste! Nu cred nimic din ceea ce spune despre realitatea mea.




Asa ca sa inchei intr-o nota optimista:

Realitatea este ca m-am regasit!
Realitatea este ca am o putere sufleteasca uriasa!
Realitatea este ca am facut totul!
Realitatea este ca pentru prima dat sunt linistita!
Realitatea este ca iert ca sa pot merge mai departe!
Realitatea este ca nimic nu este vesnic si ca Dumnezeu are planuri ascunse cu fiecare dintre noi. ( Va spun un secret: e foarte greu sa "vezi" sau sa "cunosti" chiar particele mici ale planului lui Dumnezeu cu tine! Din pacate...eu mai "vad"...)
Realitatea este ca o suferinta puternica te intareste si mai mult!
Realitatea este ca energia o iei din natura, nu de la oameni!
Realitatea este ca...viata este frumoasa!
Realitatea este ca trebuie sa traiesti cu zambet pe buze, cu credinta puternica in suflet ca maine o sa fie o zi si mai frumoasa!
Iar EU sunt...simplu: Eu!

***
Imagini facute de mine asa cum v-am obisnuit.
Cuvintele mele imi doresc sa va inspire, sa va linisteasca si sa intelegeti ca trebuie sa va regasiti pe voi in orice relatie pe care o aveti, ca doar asa puteti sa mergeti mai departe, sa aveti echilibru si liniste sufleteasca.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Reconectare la umanitate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi. Î n ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate.   M ă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...