Cum faci diferența?

Cum poți trăi cu suferința?

Cum poți să mai ai încredere în cineva? 

Cum să mai privești lucrurile în felul în care le-ai privit până acum? 

Cum să te schimbi și să-ți păstrezi în același timp valorile morale? 

Grele întrebări...mă chinuie de o vreme și chiar nu știu ce să răspund. 

Îmi închipui doar că e ca și când mi-am pierdut echilibru și...trebuie să-l găsesc iarăși. 

Dar...cum să mai am încredere?

Ce este încrederea?

Este felul în care noi relaționăm cu alți oameni, e modul în care începem să credem în ideile lor, în simplu fapt că omul de lângă noi își dorește ca nouă să ne fie bine. E...poate un sentiment de liniște care ne-o oferă cel sau cea de lângă noi.

Când însă totul se zdruncină din temelii, când totul se mișcă amețitor în jurul tău... 

Ce trebuie să faci? 

Cum să treci mai departe? 

Cum să mai crezi că există oameni care îți vor binele? 

Știți voi...ați fost la Lacul Roșu? Acolo din apă ies trunchiuri de copaci, niște cioturi...tot ce a mai rămas dintr-o pădure...Așa rămâne și sufletul...doar cu niște rămășițe pustiite de un foc, cu un mare gol lăuntric. Iar durerea, durerea e  insuportabilă, este peste limitele omenești...

Și totuși așa am fost făcuți să putem trece peste această durere, pentru că până la urmă încet, încet se estompează...și nu o mai simți la intensitatea aceea...

Rămân la întrebarea mea de azi: 

Cum faci diferența între un om care îți vrea binele și altul care doar vrea să te facă să crezi că îți vrea binele. Cum? 

Poate trebuie să trecem încet, încet prin mai multe etape, etapele vieții, dar oare e necesar să le luăm pe toate așa în piept? De ce  nu se poate...fără?

Nu știm, șoptiți voi, nu știm.

Da...până și eu îmi dau seama că e o întrebare fără rost. Nimeni nu te învață cum să trăiești, tu ești singur în fața vieții, alegerile sunt ale tale și consecințele le suporți tot tu! Știu teoria, dar practica ne omoară, ați uitat?

Mi-a plăcut să cred că știu să judec oamenii. 

Că văd...binele din ei. 

Astăzi nu mai sunt așa de sigură de acest lucru. Adică BINELE există acolo, dar oamenii nu mai vor să-l folosească. Cineva spunea demult: "Să găsești oameni de calitate!" Acum ...

Eu nu mai cred în această expresie, toți suntem oameni, doar că unii luptă prin toate mijloacele posibile să-și atingă scopul. Nu contează că ei calcă pe ceilați sau mai degrabă pe sufletele lor, contează doar să-și atingă țelul.

Alții ca mine privesc în jur și încearcă să-i mulțumească pe toți.  Nu contează scopul, pentru că nu ne propunem să atingem ceva, doar dorința de a-i vedea pe cei din jur fericiți. Cred că e greșit, sunt sigură, dar...

E greșit.

Cel mai rău e atunci când primești așa o lecție! Of! Cât de greu îți găsești echilibru, cât de greu!

Dar în momentul în care l-ai găsit, nu mai vrei să-l dai nimănui. 

Ai învățat de fapt că trebuie să fi: EGOIST! 

Poate din simpla dorință de a nu mai suferi, poate din dorința simplă de a trece mai ușor peste tot. 

Nu mai contează de ce, contează doar că ai mai luat o lecție de la viață și începi să te maturizezi!

Așa că să luam partea bună a lecție și să spunem:

Am învățat că:

1. Nu trebuie să-ți arăți bunătatea, să o păstrezi cu sfințenie în sufletul tău și să dai cu zgârciene picătură cu picătură celor care merită cu adevărat.

2. Că nu trebuie să faci totul pentru toți uitând de persoana ta.

3. Și cel mai important lucru: Dacă tu ești fericit și cei de lângă tine sunt!

De câteva luni de când scriu cred că v-am înebunit cu dragostea mea de pământul natal. Dar trebuie să înțelegeți că în el îmi găsesc echilibru. Acolo ...așezată pe pământ, privind norii ...mă regăsesc pe mine. E liniștea mea, e siguranța mea.

Ideea de siguranță o ai în casa ta. Dacă o pierzi...e grav. 

Pământul nu ai cum să-l pierzi și oricând te poți întoarce la el. Iar când ești departe e așa de simplu...închizi ochii și îți imaginezi. Și inevitabil zâmbești din toată inima la tot ce este în mintea ta!

Acum să nu credeți că trăiesc doar în mijlocul naturii!

Nuuuu? o să râdeți voi din toată inima.

Nu. Doar echilibrul mi-l iau de acolo, restul...orașul cu toate frumusețile lui și cu părțile mai puțin frumoase. 

Așa că...la pas pe Calea Victoriei într-o seară frumoasă în amintirea zilelor de odinioară când toți bucureștenii se plimbau seară de seară.

Ce pot să spun...frumusețe îmbinată cu amintiri, culoare și muzică!

Muzică? șoptiți voi.

Da, muzică...muzică de calitate: Festivalul George Enescu! Superb!

Pașii ne-au purtat mai departe prin  Centru vechi al Bucureștiului într-o seară frumoasă de septembrie. 

Cel mai important lucru din toată aventura mea urbană este că am fost însoțită de o prietenă bună...

M-am bucurat să o văd, să povestim, să vizităm și să simțim că timpul a trecut peste noi, dar...noi suntem la fel! 

Zâmbim cu bunătate, ascultăm pe cel de lângă noi înțelegându-l și îl ajutăm...în goana nebună a cumpărăturilor!!!

Ce pot să spun decât un simplu "Mulțumesc!" 

Mulțumesc pentru încrederea ce mi-o dau cei din jurul meu, pentru felul în care în momentul în care simt că totul se prăbușește în jurul meu cineva...îmi întinde o mână și mă ridică. 

Cred că acesta e lucrul cel mai frumos din viața mea urâtă, că sunt înconjurată de oameni deosebiți care mă ajută și mă sprijină în tot ce fac.

Așa că...da, am învățat că toată lumea te poate trăda, că suferința e imensă, dar...cred că este uman.

Etape le vieții! 

Iar acum etapa cea mai importantă a vieții mele este: SĂ  ÎNVĂȚ !!!!

***

Am lipsit câteva zile și astăzi am fost certată!!!

Uite Gabi că scriu pentru tine, pentru mine, pentru voi!

Eu mă bucur că așteptați scrierile mele și că încă nu v-am plictisit.

Oricum vreau să vă arăt ceva frumos.

Ce ziceți?

Mi-am propus ca într-o zi...să călătoresc cu el! Și să vă scriu  de acolo!

Până atunci...astăzi citiți ce am scris într-un tren...în care se vorbea mai mult engleza ( turiștii!!!!) care a mers cam așa...

Să vă povestesc... un călător vorbea la telefon și spunea așa:

"După cum merge ai impresia că îl împing alții!!!"

M-am uitat la călătorul din fața mea ( un student) și am pufnit în râs amândoi!

Dar...mie mi-a plăcut să merg cu trenul...

Am privit norii, cerul, ploaia, soarele, copacii, munții, lanurile, păsările ...și mi-am trimis sufletul în toate pentru a se limpezi... 

Echilibrul meu!