Treceți la conținutul principal

Întâlniri întâmplătoare?

Sunt întâlnirile întâmplătoare?
Nu cred. Nu mai cred în întâmplări.
Interesant...

Ce e interesant? De ce ne vorbești de întâlniri? întrebați voi surprinși.
Păi așa...mă gândeam. Astăzi am văzut o persoană pe care am mai întâlnit-o în urmă cu un an...
Și? Ce e chiar așa de important! V-ați întâlnit, ați vorbit, și?

Oooo...Nu! râd eu în stilul meu specific. De fapt nu ne cunoaștem...
Păi...nu înțelegem, spuneți voi încurcați.
Vedeți? Doar eu pot înțelege unele lucruri. Nu cunosc persoana, adică nu ne-a făcut cunoștință nimeni. Eu știu cine e, dar...Și totuși am așa un presentiment că nimic nu e întâmplător! Nu mă întrebați de ce. A fost doar așa: doi oameni în același loc, în același timp. Atât.
Nu înțelegem nimic! râdeți voi de mine.

Știu...
Astăzi am mai avut o surpriză. Nu știu cum să o interpretez, dar nu cred că este întâmplător...
Iarăși? ridicați voi din sprâncene.

Da...iarăși. Vedeți voi, eu sunt omul care nu mă rog de nimeni...prefer să mă descurc singură.
Viața asta însă mi-a arătat că...
Iarăși începi? șoptiți voi.

Nu. Viața este dificilă. Uneori ai impresia că ești sus, în vârf, că ai totul...și căderea este grea. Trebuie să știi cum să plutești sau pur și simplu trebuie să știi să te menții acolo sus.
Eu sunt acum în echilibru, acest fapt e sigur.
Cum o să fie mai departe, habar nu am!
Apropo de expresia aceasta: habar n-am! ieri râdeam de ea. Vă aduceți aminte de cartea numită: Habarnam în Țara Soarelui? Erau vreo trei volume, cred că acesta e ultimul, dar ideea era frumoasă.
Chiar dacă nu știi nimic, totuși știi!
Chiar dacă ai impresia că știi totul, nu știi nimic!

Uite cum ultima idee o avem și în Urzeala Tronurilor! V-am mai spus că sunt fan, nu?Am citit cărțile, aștept să apară următoarea.
Până atunci aș vrea să vă recomand o carte care m-a fascinat...De foarte mult timp nu am mai citit în ritmul acesta nebun!
Nebun? adică...

Of! Când încep să citesc ...cine credeți că mă mai oprește! râd eu. Nebun, adică așa, sute de pagini. Am o memorie vizuală foarte bună!
Cartea? Cum se numește? râdeți voi cât de tare puteți. Astăzi chiar ne-ai înnebunit!
Ooo...cartea se numește: "Născută din ceață" de Brandon Sanderson.

Frumoasă ideea...
Mă tot gândesc de un timp că fiecare din noi, oamenii, avem o putere spirituală uriașă. Sunt convinsă că uneori o folosim, alteori uităm cu desăvârșire de ea. Dar dacă o folosim la maxim? Oare ce se va întâmpla?

Da...
Astăzi sunt așa gânditoare...
Să nu vă supărați, așa sunt câteodată.
Am cam lipsit, știu, doar că acum este o perioadă foarte aglomerată....
Dar...Nu renunț la scris! Cum v-am spus? Mă "mănâncă degetele" dacă nu scriu! Interesant, nu?
Normallll...spuneți voi, râzând. Astăzi ai scris așa fără o logică!

E, hai! Credeți voi asta. În mintea mea totul are o logică. Să vă explic:
   - cândva...o să mă întâlnesc cu persoana respectivă și o s-o cunosc! Simplu.
   - cineva...o să mă ajute, pentru că e un semn! Simplu.
   - cititul e pasiunea mea și v-am prezentat o carte și...am uitat să vă spun de Habarnam! De fapt voiam să vă povestesc de ce am râs. Ne gândeam noi la un titlu: "Habarnam în lumea cunoașterii!" Nu sună simpatic? Simplu.
   - puterea sufletească o avem toți. Putem să facem un lucru dacă vrem. Depinde doar de noi. Simplu.

Ați văzut? Asta logică! râd eu.

Ești veselă? șoptiți voi.
Într-un fel...zâmbesc eu.
Mi-a fost dor de munca mea, poate de aceea sunt așa! Chiar mi-a fost dor!


                                         Iar viața, viața îți oferă surprize tot mereu!

                                               
                                                       
***
Mulțumesc prietenei mele pentru imaginea frumoasă.
Este întâmplătoare?
Nu, cu siguranță, nu.
Trebuia să fie aici, în articolul acesta fără o logică anume, dar cu atâta logică!
De ce?
Simplu. E răsăritul!
Când răsare soarele vine speranța!
Speranța că într-o zi...fericirea bate ușor la ușă! Că într-o zi...îmi voi îmbrățișa cele două ființe dragi. Că într-o zi...mă voi trezi și voi spune: Uite ce răsărit frumos!
Speranța...

Ești tristă?
Da...
Dar răsăritul este...așa de frumos!
Sufletul meu este acolo pe malul mării cu ochii mari privind la globul de aur cum se ridică din valurile înspumate strigând spre mine:
"Sunt aici, răsar în fiecare zi pentru...tine, pentru...toți! Doar că voi, voi oameniii uitați de mine în grijiile voastre multe! Eu...eu nu uit. Sunttttt aiciiiii!!!!! 
Și nimic, nimic nu este întâmplător!"

Pentru voi astăzi, simplu
                     Eu.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat