Surprizele toamnei..

Cu pași mărunți dar siguri, ajung la cinci luni de activitate. Mie sincer nu îmi vine să cred, e visul meu de ani de zile.
Astăzi am râs singură pentru că mi-am dorit așa de mult să scriu și ani de zile nu am făcut-o, iar astăzi am al doilea blog! Viața aceasta plină de surprize frumoase!

M-am maturizat e sigur lucrul acesta, am realizat cât de valoroasă este viața pentru oameni, am realizat cât de important este să poți să-ți strângi copilul la piept, am realizat cât de mare poate fi o durere sufletească...Dar în același timp sufletul, inima, mintea mea s-au întărit, s-au transformat.
Sunt tot eu, dar mult mai determinată în tot ceea ce fac!

Uneori mă surprind pe mine cu rândurile mele... E ceea ce simt, sau am simțit, sau voi simții, transpus în cuvinte. Poate de aceea impresionează. Nu știu.
Scrisul a devenit ceva...ușor, plăcut și necesar. Nu-mi găsesc locul dacă nu aștern cuvintele pe hârtie.

Astăzi am ceva deosebit pentru voi...din capitolul 4 al cărții mele: "Călători prin țară".
Nu în lume! Încă nu, cine știe, poate curând!
Să vedem dacă recunoașteți ținutul de poveste!

"Într-o barcă micuță, albastră  stau rezemați unul de altul. Nu vorbesc, nu se uită unul la altul ci privesc cu interes tot ce este în jurul lor. Barca înaintează în ritmul ei și păsările își iau zborul spre cerul de un albastru ireal.

Ea...atinge cu degetele apa care scânteiază sub atingerea delicată a soarelui de septembrie.
El...privește dincolo de trestii la păsări, vrând să le ia din iscusința lor, pentru el, pentru mâinile lui dibace. A mai fost aici, dar de fiecare dată peisajul îl lasă fără cuvinte, fără respirație.

Ea...se simte ca și când a intrat într-o lume de basm. Își privește gândul care atinge într-o mângâiere mută totul: păsările gălăgioase, nuferii galbeni și albi, caii sălbatici, peștii care se joacă în apă...
El...îl roagă pe cârmaci să-i ducă printr-un canal...
Soarele-și revarsă razele printre copacii care străjuiesc apa...


Câtă liniște în gălăgia din jur!
Câtă fericire în sufletele lor chinuite!
Ce frumusețe!

Ea...privește cu admirație tot ce i se ivește în cale...Se amuză teribil și se bucură ca un copil. Încearcă să imortalizeze frumusețea de vis. Cadru cu cadru...
El...zâmbește.
Zâmbește la soarele care luminează crengile copaciilor, la verdele crud, la apa azurie străbătută de mii și mii de scâteieri argintii.
E liniștea lui...
E visul lui...
E locul în care vrând-nevrând te încarci cu energie pozitivă...
Zâmbește...

Ea...ridică privirea spre el...
Zâmbetul îi cuprinde pe amândoi, e tot ce-și doresc să poată să-și zâmbească, să poată să râdă, să poată să se bucure împreună de frumusețea care-i înconjoară.

Nu vorbesc, nu au nevoie...
Simt...
Uite, spune privirea ei.
Știu, răspunde el în gând, știu.
Uite, îi arată privirea ei...
Știu, zâmbește el șugubăț.

Gânduri care zboară de la unul la altul, într-o îmbrățișare mută.
Zâmbesc...

Doi nuferi...unul lângă altul, de o frumusețe ieșită din comun, plutind îmbrățișați unul lângă pe valurile domoale...

Uite, strigă minte ei. Uite! Privește!

Văd, șoptește el încetișor...văd.
Caii sălbatici într-o îmbrățișare...
Cât de frumos!
Câtă liniște!
Câtă frumusețe!

Uite, șoptește ea...
Da, spune el. Și brațele lui o cuprind într-o îmbrățișare mută și nu mai vor să-i dea drumul. 

Nu acum, nu aici, nu în locul acesta minunat.
Bine...șoptește ea.
Și privirea ei se revarsă în apele adânci ale privirii lui...
Iar nuferii privesc zâmbind spre cei doi...
Uite, spun ei zâmbind, uite-i!
Cât de frumos!"

***

Ați recunoscut locul?
Este unul din cele mai frumoase din țară.
Delta Dunării...
Frumos, nu?
Impresionant.

***

Aș vrea astăzi să-i mulțumesc prietenei mele, Luciana, pentru imaginile minunate, pentru felul în care mi-a povestit de acest loc de poveste. O să ajung și eu cândva și sunt absolut sigură că totul îți taie respirația.
Un loc special de vizitat.
Și vreau să-i urez ceva: La mulți, mulți ani împreună!
Pentru voi, cu mare drag,
                          Eu.

"