Viața...

Viața e ciudată...chiar ciudată.
Când am ales numele a fost așa...râzând. Astăzi îmi dau seama încă o dată că nimic nu e întâmplător, toate au un rost...
Tehnologia mea este amară...pentru că...bucuria, bucuria care trebuia să o împart cu cel de lângă mine, nu e. Dar...
Hei, ne ai pe noi! strigați voi veseli. Suntem aici! râdeți voi din tot sufletul.
Și eu...eu îmi ridic privirea spre voi și mi se luminează chipul, pentru că sunteți lângă mine, pentru că mă sprijiniți, pentru că...îmi dați aripi să zbor!
Printre primele mele scrieri a fost și "Aripi de vis". E una din preferatele mele, pentru că atunci, în ianuarie anul acesta, am început aventura primelor cuvinte așternute pe hârtie.
Cuvintele...îmi dau aripi de vis.

Mai sunt două scrieri care se numesc: "Fluturi". Încă nu vi le-am arătat...dar cine știe, poate cândva...
De ce ești tristă, șoptiți voi nevrând să-mi tulburați gândurile.
Nu sunt. Poate doar gânditoare...
Vedeți voi de foarte multe ori deși suntem conștienți că trebuie să facem un lucru, pentru că ne place, nu îl facem. Poate din lipsă de timp, poate că ne este frică, poate că gândim prea mult...Nu știu. Doar că oamenii renunță la visele lor, la dorințele lor, la ceea ce le face cu adevărat plăcere.

Prietena mea mi-a spus săptămâna trecută ceva de genul: "Spiritul de sacrificiu..."
Da, are dreptate. Uităm de noi datorită spiritului de sacrificiu.
E bine? ridicați voi din spânceană.
Nu, nu este. Viața e prea scurtă. E obligatoriu să încercăm să găsim un echilibru între dorința de a face ce îți place și restul...pentru că orice ai face sacrificiul tău nu va conta pentru nimeni.
Ești tristă, șoptiți triști și voi.
Nu. Nu sunt, zâmbesc eu. Cum aș fi? Scrisul e ceva care-mi izvorăște din adâncurile ființei mele, începe să mă definească. E ciudat cât de mult m-am schimbat de la primele scrieri. Poate doar pentru că am prins curaj, poate doar că m-am maturizat, poate doar că vă simt prezența permanent. Nu contează motivul, contează că este un lucru pe care-l fac cu cea mai mare plăcere.

Am urmărit un film de desene animate ( Sing) și mi-a plăcut o expresie:
"Fă ce-ți place și vei fi grozav!"
Cred că așa e.
Sunt tot mai bună! Și modestăăăă!!!!râd eu acum pe înfundate.
O să încerc ceva...pentru fiica mea.

" Prima adiere a atingerii tale minuscule a străbătut ființa mea și mii de senzații mi-au transformat mintea și sufletul în fericire. Ești acolo! Te miști neîncetat jucându-te în ființa mea.
Te ating cu gândul și-ți trimit un sărut pe care scrie simplu: de la mama!
Și tu-l primești și te bucuri în tumbele din ființa mea. Lovești încet ca o adiere în culcușul pe care ți l-am pregătit special pentru tine.

Îți cânt și sunetul vocii mele se aude în leagănul tău și nu mai faci tumbe, ci încet asemeni frunzei care se desprinde toamna și cade încetișor atingând pământul, încet te așezi...
Asculți cu mirare VOCEA. Cuvintele mele din melodia mea dragă ( Mociriță cu tri foi) îți fac să-ți tresare sufletul în...fericire, în...culoare, în...bucurie.
Cânt încet cu grijă, mângâindu-te delicat cu degetele mele...Și tu tresari simțind acolo în casa ta mângâierea mea. Iar eu...zâmbesc.

Mă opresc din cântat și-ți povestesc...
Despre lume, despre viața care te-așteaptă, despre cum o să arăți: cu ochii negrii și mari, cu părul negru ondulat ușor, cu glasul duios...
Și o să cânți asemeni mie, asemeni bunicii tale, asemeni străbunicei tale...

În palma mea lipită de locul în care stai atât de bine simt o lovitură, apoi două, apoi mai multe.
Parcă-mi răspunzi și eu zâmbesc pentru că știu. Știu că îmi spui:
Sunt eu, eu cea cu ochii negrii și ...sunt fetița ta. Și cânt!
Cumva în adâncul ființei mele ți-am simțit cântecul. O melodie de o frumusețe de nedescris, care mi-a inundat ființa și a umplut-o de fericire.
Mi-am alintat fetița, mângâind forma rotundă a burții mele și am șoptit cu lacrimi în ochi:
Copila mea talentată, copila mea minunată, copila mea frumoasă...sunt aici, 
Mama e aici..."

***
Talentele le moștenim.
Eu le am de la părinții mei, cărora nu pot decât să le mulțumesc pentru ceea ce sunt.
Tatălui meu îi mulțumesc în gând și sunt sigură că de acolo de sus mă veghează permanent.
Tata scria...
Pe mama o îmbrățișez cât mai des. Un om de o putere morală deosebită, care a știut întotdeauna să treacă prin viață cu demnitate. Un exemplu pentru mine și pentru toți.
Mama cântă...

Eu...sunt eu, cânt câteodată, dar scriu tot mai des.
Fiica mea însă cântă...dumnezeiește.
Astăzi în bucuria tristeții mele pot să spun doar atât:
Copil frumos mi-ai furat inima, m-ai schimbat în bine, mi-ai dat putere, m-ai făcut să fiu EU. Mama.

***
Fericirea are mai multe chipuri. Trebuie doar să încerci să le găsești pe cele potrivite.

***
Imaginea nu este făcută de mine, este preluată și prelucrată.
Astăzi sunt EU, fluturele care are ARIPI de VIS!
Și...ZBOARĂ!