Aya...revoltă...

     Aya privește calmă la apa cristalină a lacului. E singură, îi place această singurătate. A devenit așa în ultimul timp momentul ei de calm, de aducere aminte, de punere în ordine a ideilor.
E liniște în jur, până și vrăbiuțele dolofane se ascund de gerul de-afară... 
E frig, așa de frig. Zăpada s-a așternut noaptea trecută  peste dealuri, peste brazii care străjuiesc lacul...

O parte din lac e înghețat. De dimineață a aruncat mâncare la pești, a hrănit pisicile și câinele, care s-a ascuns imediat de gerul de-afară.
     S-a învelit, apoi, în pătură și sorbind cafeaua fierbinte a început să citească din...caietul ei, cu file îngălbenite de vreme...
Ani de zile de când nu l-a mai deschis, dar astăzi, astăzi...e timpul!
Timpul aducerii aminte, timpul privirii în trecut...

***

"Viață nebună sunt supărată pe tine!
Atât de supărată încât dacă aș fi râu aș ieși din matcă și aș distruge totul în cale.
Dacă aș fi vânt, mi-aș întinde brațele și aș ridica tot de pe fața pământului.
Dacă aș fi ploaie aș cădea zile întregi până când pământul e  apă...să spele tot, să ducă  gândurile și toate tristețile.

Viață ciudată, sunt furioasă pe tine!
Atât de furioasă încât îmi frâng mâinile mereu și mereu într-o încercare disperată să pot țipa, dar nu reușesc și asta mă înfurie și mai mult.
Atât de furioasă că dac-aș fi soare aș pârjoli tot în jurul meu...
Aât de furioasă că dac-aș fi furtună aș distruge tot în calea mea...

Viață nebună, de ce-mi faci asta?
Sunt tristă, de o tristețe care ar aduce tăcere  mulțimii de oameni de la concertele lui Havasi...
Sunt fără lacrimi, pentru că lacrimile mele...s-au terminat.
Sunt fără vedere, pentru că ochii mei...s-au stins.

Viață ciudată, de ce te joci cu mine?
Sunt furioasă. Auzi? Furioasă. Pe nedreptate, pe ...tot.
Dac-aș putea aș țipa până nu aș mai avea voce.
Dac-aș putea fi viscol aș spulbera totul în fața mea...
Dac-aș putea ...să vorbesc...
Aș pune la pământ totul în calea mea.

Viață nebună, de ce?
Of! Dacă aș fi un brad mi-aș ridica fruntea până la cer, ca Dumnezeu să-și plece mâna în mângâiere
Of! dacă aș fi pădure m-aș îmbrăca în culorile toamnei ca să-mi încălzesc sufletul de gheață.
Of! câtă durere stă sub zâmbetul meu senin,
Of! cum aș vrea să pot ...plânge!
O lacrimă, Doamne!
O lacrimă care să-mi spele sufletul și inima,
Care să lase totul pustiu...
Gol,
Dar liber!

Viață ciudată, de ce te joci cu sufletul meu?
Povestea lui "dragă și a dragului meu"?
Viață pustie, de ce?
Lacrimă, Doamne strecoară în sufletul meu!

Poveste ciudată, poveste nebună
O lume nebună, o lume ciudată!
Privesc trecător peste ...câmpuri și dealuri
Peste ape și munți,
Peste țară,
Peste nori,
Peste cer și pământ...
Peste zăpad-așternută,
Și vreau doar atâta...
Un zâmbet din suflet, un râs de copil, 
O îmbrățișare dragă
Și...un cuvânt:
MAMĂ!"

***
Aya închide încet caietul...
lacrimile-i îngheață pe față...
e greu, până și acum după atâția ani...
Soarele răsare din nori poleind totul în jur, 
închide ochii ...lumina e puternică, albul strălucitor,
pisica-i sare în brațe, răsturnând cana de cafea pe zăpada imaculată,
Aya râde și mângâie blana pufoasă a pisicii și-i vorbește așa cum vorbești unui copil:
"A trecut..."
"A trecut...timpul șterge tot, toată durerea, toată suferința, totul. Viața e așa ca ea, cu bune, cu rele, dar în mintea și sufletul tău trebuie să ai mereu: speranța și încrederea!"
Pisica ridică privire-ai spre Aya și se cuibărește mai bine în brațele ei.
Aya râde și râsul ei trezește vrăbile dolofane, care imediat își încep ciripitul gălăgios...
Liniștea e străbătută acum de ciripituri vesele,
soarele topește zăpada...
câinele se întinde și latră,
iar pisica fuge din brațele ei la fel de brusc, așa cum venise...
Două brațe o îmbrățișează...

***
Poveste-n poveste, poveste!

Mă tot întreabă lumea: Ce nume ai pus?
Și când le spun ei râd, de ciudatul nume, iar eu râd cu ei!
Numele însă...se potrivește perfect și am mai spus asta și o mai spun: tehnologia e bună, dar trebuie să o folosim cu folos.
Tehnologie amară...
Pentru că timpul, timpul în care am început să scriu e...amar! Pentru că viața câteodată "face glume" cu noi! Pentru că uneori descoperi ceva, care te-a definit... într-un timp amar.

Tehnologie amară e pentru mine, pentru că nu am folosit-o mai repede în acest scop: al scrierii!
Pentru că m-am pierdut în...viață, uitând de speranță, uitând de încredere, uitând ...de mine!
În articolul trecut nu am vrut să mă mândresc, departe de mine gândul! Doar am vrut să-i salut pe cei care urmăresc scrierile mele. O parte din ei sunt prietenii mei, o parte ( cea mai mare!) nu-i cunosc și nu mă cunosc decât din ceea ce scriu. Dar...în curând!

În ultima vreme mă tot gândesc că nu am o ordine în scris și e drept, dar nici nu vreau să-mi fac ordine! E bine deocamdată să scriu așa cum cred eu, în timpul meu, în ordinea mea. E un mod de a mă descopiri pe mine!
Citesc în schimb foarte mult, îmi comand cărți, cele mai noi și descopăr lucruri noi!
Nu uitați, fac sport! Ceea ce pentru mine e haios, dar sănătos!

Apropo de citit: cartea "Testamentul lui Abraham" de Igor Bergler,  e super!
Vă spun sincer câteodată îmi vine s-o arunc, dar apoi citesc iarăși și iarăși și e prima dată după mult timp...când recitesc pasaje din carte! Încă nu am terminat-o, dar sincer nici nu mă grăbesc. Am impresia că din fiecare pagină mai învăț ceva, sau îmi aduc aminte de cursurile de literatură universală...Iar felul în care vorbește despre poezie e...superb! Planurile de înțelegere a unei poezii...
Oricum o să vă mai scriu despre această carte, așa părerea unui simplu cititor...
Dar trebuie să mă credeți pe cuvânt: cartea aceasta chiar trebuie citită! Savurată! (știu, o să râdeți!)

În fine, o să închei cu un citat din ea:

"...educația are un rol central. Pentru că doar cu o educație de foarte bună calitate putem să pătrundem în zone care le sunt inaccesibile celor needucați." (p.366)

Pentru voi,
                   Eu.

***
Pozele...cea cu brazii e de la prietena mea dragă, cu prima zăpadă de anul acesta! Îți mulțumesc!
Iar caietul...e al meu, cu scrierile mele!
Vă place...ironia, nu?
                                Eu!