Trecem prin viață uneori fără să vedem nimic, fără să învățăm din greșeliile noastre...doar trecem.
Uneori ne oprim privirea pe o fotografie veche și ne gândim uimiți că noi suntem în ea, că zâmbeam, că eram fericiți, că amintirea este așa de prețioasă. Rămâne însă doar o amintire...
Viața, viața nu stă pe loc!
Trece, trece de la noi și indiferent ce am face nu putem să o oprim.
Să ne petrecem timpul cât mai frumos, să nu privim înapoi cu tristețe, ci numai cu ...bunătate.
Greu sfat, primit în urmă cu șapte luni, de la un om pe care-l văzusem în viața mea de două ori...Și totuși legat de viața mea, atât de legat! Interesant e că nici nu am știut asta până atunci!
Așa că...
Să ascultăm de cei care au trecut prin durerea despărțirii și să încercăm să uităm...
E greu, așa de greu, dar ce este ușor în viața asta?
E ușor să dai viață copiilor?
E ușor să-ți porți copilul în sufletul tău?
E ușor să-i ștergi lacrimile copilului tău când îi ies dinții?
E ușor să stai trează noapte de noapte lângă copii să vezi dacă le scade febra?
E ușor?
Nu. Nu e. E greu, e foarte greu să fii părinte. Și știți de ce? Pentru că nu există o școală a părinților! Nimeni nu te învață cum să fii părinte. Trebuie să improvizezi, trebuie să înveți să râzi cu ei, să plângi cu ei, să te joci cu ei, să gătești cu ei, să te arunci pe jos, să dansezi și să faci festin!
E așa de ușor pentru unii să judece...dar doar mama...știe.
Știe când zâmbetul de pe chipul copilului este adevărat.
Știe când ...ochii copilului îi arată supărarea...
Știe...
E așa de legată!
Doamne!
Nonsens, cât nonsens!
Viața, viața asta păcătoasă!
E așa de nedreaptă, uneori e așa de nedreapă!
Să ierți, da...știu și încerc...
Dar...lacrimile îmi străbat fața și palmele mele se strâng în pumni, și strig, strig din tot sufletul meu: De ce? De ce?
Iar răspunsul e:
Nonsens, nonsens...
Viața aceasta...e grea, e deosebit de grea. Am învățat însă ceva în ultimele luni că orice bucurie sau tristețe pe care o ai trebuie să o porți singură. Nimeni nu-ți poate lua suferința din suflet, nimeni nu poate trăi în locul tău! Așa că sunt momente în viață când vrând, nevrând trebuie să duci povara vieții!
Mama mi-a spus cuvinte care m-au cutremurat, care m-au umplut de tristețe:
"Eu, am învățat să nu mai aștept nimic de la copii!"
Doamne, câtă tristețe, câtă simplitate în vorbele ei, cât adevăr și câtă tristețe pentru un om care a fost trup și suflet numai pentru copii ei! Adică și eu...
Iar eu, copilul...ce am făcut pentru ea?
Iar eu, copilul...de câte ori am făcut-o să plângă?
Iar eu, copilul...de câte ori nu am ascultat vorbele ei înțelepte?
Iar eu, copilul...de câte ori am uitat să intru acasă să văd ce face?
Iar eu, copilul...de câte ori am sunat: Hai! Am nevoie de ajutor! fără să o întreb dacă poate!
Iar eu, mama...să învăț să ...nu mai aștept nimic.
Iar eu, mama...să învăț iarăși că viața merge înainte, că timpul nu se oprește în loc.
Viață nebună!
Uneori mă trezesc că privirea mea se apleacă peste cei din jur, dar nu înțeleg nimic din ceea ce spun, din ceea ce fac, pentru că gândul meu este în sufletul meu, în durerea care-mi inundă mintea și mă pierd în ea...până când o mână micuță mă prinde și atunci cobor...
Îmi iau în brațe fiica și-i șoptesc încet în vorbe de cântec cât de mult o iubesc și cât de mult îi iubesc pe amândoi, iar ea...ea îmi șterge lacrimile, îmi mângâie fața și-mi șoptește încetițor:
"Mama mea, frumoasă!
Mama mea, bună!"
Și eu mă uit mirată la ea, cât de matură e, cât de mult mă poate sprijinii, cât de frumoasă e, cât de delicată e, cât de mult o iubesc!
Și-mi șoptesc în gând, în ființă, în minte: "Sunt mamă și o mamă bună!"
Așa că restul...e doar nonsens.
O mamă e mamă și gata! E mamă din primul moment în care ființa aceea dragă a luat viață, e mamă până când ochii ei se închid, e mamă și după...pentru că se roagă și veghează asupra copiilor!
E mamă!
Trecem prin viața aceasta uneori fără să vedem adevărul...
Trecem prin viața asta așa cu o nepăsare, fără să ne bucurăm de moment, pentru că suntem prea obosiți ca să o mai facem.
Trecem prin viață fără să vedem adevărata valoare a vieții.
Liniștea e așa de prețioasă, prețuirea celuilalt e necesară, bunătatea în mișcări în gesturi e așa de importantă pentru copii!
Trecem prin viață, fără să ne bucurăm de un apus de soare, sau răsărit!
Trecem prin viață fără să ne dăm seama că...suntem oameni!
Pentru voi,
o imagine surprinsă de mine acum o săptămână
un el și ...o ea
el o proteja!
Astăzi pentru voi,
cu tristețe,
Eu.
Uneori ne oprim privirea pe o fotografie veche și ne gândim uimiți că noi suntem în ea, că zâmbeam, că eram fericiți, că amintirea este așa de prețioasă. Rămâne însă doar o amintire...
Viața, viața nu stă pe loc!
Trece, trece de la noi și indiferent ce am face nu putem să o oprim.
Să ne petrecem timpul cât mai frumos, să nu privim înapoi cu tristețe, ci numai cu ...bunătate.
Greu sfat, primit în urmă cu șapte luni, de la un om pe care-l văzusem în viața mea de două ori...Și totuși legat de viața mea, atât de legat! Interesant e că nici nu am știut asta până atunci!
Așa că...
Să ascultăm de cei care au trecut prin durerea despărțirii și să încercăm să uităm...
E greu, așa de greu, dar ce este ușor în viața asta?
E ușor să dai viață copiilor?
E ușor să-ți porți copilul în sufletul tău?
E ușor să-i ștergi lacrimile copilului tău când îi ies dinții?
E ușor să stai trează noapte de noapte lângă copii să vezi dacă le scade febra?
E ușor?
Nu. Nu e. E greu, e foarte greu să fii părinte. Și știți de ce? Pentru că nu există o școală a părinților! Nimeni nu te învață cum să fii părinte. Trebuie să improvizezi, trebuie să înveți să râzi cu ei, să plângi cu ei, să te joci cu ei, să gătești cu ei, să te arunci pe jos, să dansezi și să faci festin!
E așa de ușor pentru unii să judece...dar doar mama...știe.
Știe când zâmbetul de pe chipul copilului este adevărat.
Știe când ...ochii copilului îi arată supărarea...
Știe...
E așa de legată!
Doamne!
Nonsens, cât nonsens!
Viața, viața asta păcătoasă!
E așa de nedreaptă, uneori e așa de nedreapă!
Să ierți, da...știu și încerc...
Dar...lacrimile îmi străbat fața și palmele mele se strâng în pumni, și strig, strig din tot sufletul meu: De ce? De ce?
Iar răspunsul e:
Nonsens, nonsens...
Viața aceasta...e grea, e deosebit de grea. Am învățat însă ceva în ultimele luni că orice bucurie sau tristețe pe care o ai trebuie să o porți singură. Nimeni nu-ți poate lua suferința din suflet, nimeni nu poate trăi în locul tău! Așa că sunt momente în viață când vrând, nevrând trebuie să duci povara vieții!
Mama mi-a spus cuvinte care m-au cutremurat, care m-au umplut de tristețe:
"Eu, am învățat să nu mai aștept nimic de la copii!"
Doamne, câtă tristețe, câtă simplitate în vorbele ei, cât adevăr și câtă tristețe pentru un om care a fost trup și suflet numai pentru copii ei! Adică și eu...
Iar eu, copilul...ce am făcut pentru ea?
Iar eu, copilul...de câte ori am făcut-o să plângă?
Iar eu, copilul...de câte ori nu am ascultat vorbele ei înțelepte?
Iar eu, copilul...de câte ori am uitat să intru acasă să văd ce face?
Iar eu, copilul...de câte ori am sunat: Hai! Am nevoie de ajutor! fără să o întreb dacă poate!
Iar eu, mama...să învăț să ...nu mai aștept nimic.
Iar eu, mama...să învăț iarăși că viața merge înainte, că timpul nu se oprește în loc.
Viață nebună!
Uneori mă trezesc că privirea mea se apleacă peste cei din jur, dar nu înțeleg nimic din ceea ce spun, din ceea ce fac, pentru că gândul meu este în sufletul meu, în durerea care-mi inundă mintea și mă pierd în ea...până când o mână micuță mă prinde și atunci cobor...
Îmi iau în brațe fiica și-i șoptesc încet în vorbe de cântec cât de mult o iubesc și cât de mult îi iubesc pe amândoi, iar ea...ea îmi șterge lacrimile, îmi mângâie fața și-mi șoptește încetițor:
"Mama mea, frumoasă!
Mama mea, bună!"
Și eu mă uit mirată la ea, cât de matură e, cât de mult mă poate sprijinii, cât de frumoasă e, cât de delicată e, cât de mult o iubesc!
Și-mi șoptesc în gând, în ființă, în minte: "Sunt mamă și o mamă bună!"Așa că restul...e doar nonsens.
O mamă e mamă și gata! E mamă din primul moment în care ființa aceea dragă a luat viață, e mamă până când ochii ei se închid, e mamă și după...pentru că se roagă și veghează asupra copiilor!
E mamă!
Trecem prin viața aceasta uneori fără să vedem adevărul...
Trecem prin viața asta așa cu o nepăsare, fără să ne bucurăm de moment, pentru că suntem prea obosiți ca să o mai facem.
Trecem prin viață fără să vedem adevărata valoare a vieții.
Liniștea e așa de prețioasă, prețuirea celuilalt e necesară, bunătatea în mișcări în gesturi e așa de importantă pentru copii!
Trecem prin viață, fără să ne bucurăm de un apus de soare, sau răsărit!
Trecem prin viață fără să ne dăm seama că...suntem oameni!
Pentru voi,
o imagine surprinsă de mine acum o săptămână
un el și ...o ea
el o proteja!
Astăzi pentru voi,
cu tristețe,
Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu