Culorile visului meu

"În curcubeul privirii tale m-am așezat copilărește și am privit așa matur, cu fața în mâini, viața cu bune și cu rele. 

Mi-am prins stelele-n păr și m-am îmbrăcat în razele soarelui jucăuș.
Mi-am croit o rochie din picăturile de rouă și am rugat Luna să-i dea strălucire.
M-am învârtit în sunetele cristaline ale vântului, am dansat cu norii și am privit spre...tine.

 Am alergat pe curcubeul sufletului tău și m-am jucat de-a v-ați ascunselea cu inima ta.
Am prins-o în privirea mea catifelată și am atins-o cu sărutări ușoare.
Am zâmbit când inima ta a tresărit într-un spasm al fericirii!
Am prins-o într-o îmbrățișare mută și nu i-am mai dat drumul!

Nu, nu am mai vrut să-i dau drumul!
Așa...simplu, copilărește.

Mi-am făcut culcuș în inima ta și mi-am plecat capul încet cu atenție și am ascultat fiecare bătaie, fiecare pulsație a vieții tale.
Am adormit fericită în cântecul respirației tale și am visat...am visat cum alerg fericită pe dealurile mele dragi, cum râd la soare, cum ploaia mi-a spălat sufletul, cum fericirea răzbate din fiecare celulă a trupului meu.
Am visat cum privesc cerul întinsă pe iarbă, cum mă joc cu norii, am visat cum n-am mai visat niciodată, un vis al fericirii desăvârșite!

M-am trezit...uimită, sub sărutările ușoare ale sufletului tău.
Mi-am deschis ochii și ți-am văzut zâmbetul și atunci am înțeles: 
Sunt Acasă! " 

Acum, ce să mai zic că o să râdeți de mine, dar de câteva luni am impresia că trăiesc într-un vis, din păcate nu tocmai frumos. Dar am așa siguranța că totul se termină, că visul ( pentru că e vis!!!) se poate schimba!
Știu, știu, nu mă certați, doar privesc spre partea bună. Doar atât. Cel mai important lucru este că pot să aștern cuvintele pe hârtie. Aceste cuvinte picurate în sufletul meu chinuit sunt asemeni unui cântec șoptit delicat care-mi atinge sufletul și-l transformă în lumină.

Iată lumina mea!

Vedeți voi durerea unei mame atunci când e despărțită de copilul ei e așa de uriașă încât nu poate fi exprimată în cuvinte. Dar...o mamă poate să le ducă pe toate. Are așa o tărie sufletească așa de puternică, o tărie nestrămutată, nimeni și nimic nu o poate convinge că nu mai există iubire între ea și copilul ei...

În urmă cu 6 luni am scris articolul despre fericire intitulat: Două luni...
Astăzi pot spune același lucru: aș vrea să iau fericirea și să dau cu ea de pământ, să o scutur bine, să țip la ea, și apoi să o strâng în brațe și să nu-i mai dau drumul!
Aș vrea să iau fericirea și să o strecor în sufletele voastre, să vă văd pe toți zâmbind.
Aș vrea să iau fericirea și să pictez cu ea cel mai frumos tablou din viața mea.
Aș vrea să iau fericirea și să o pun în albumul de fotografii.
Aș vrea să iau fericirea și să o arunc până la cer și apoi să o prind în brațele mele tremurânde și să nu-i mai dau drumul.
Aș vrea să iau fericirea și să mă uit în ochii ei să să-i spun simplu:
E timpul!
Aș vrea să iau fericirea la dans...un dans al fericirii desăvârșite

Of! Doamne!
Fericirea...e simțirea celuilalt, e bunătatea în privirea lui.
Fericirea...e râsul acela din toată inima.
Fericirea...e privirea aceea...când fluturii zboară în jurul tău.
Fericirea...

Fericirea astăzi am luat-o în mâinile mele și v-am întins-o tuturor.
Pentru voi,
                  Eu ( cu un zâmbet cald pe chipul meu)

***
Astăzi imaginea este preluată și doar așa puțin prelucrată.