gânduri în noapte

Gânduri în noapte...
M-am trezit și gândurile nu-mi dau pace, așa că mi-am luat unealta de scris și iată-mă!

Cât de greu este să acceptăm realitatea?
Am tot scris încă din mai-iunie despre realitatea văzută din unghiuri diferite. Dar ieri...au început să vadă și alți apropiați ai mei această realitate!
Cât de trist!
Chiar trist...spun eu, așa cumva mâhnită.
Oare viața aceasta este doar o luptă în care persoanele trebuie să câștige cu orice preț?
Să calci peste celălalt pentru a ajunge în față?
Doar atât? Doar asta urmărești în viața aceasta?
Trist...chiar trist, jenant de trist.

Valoarea unui om, spun eu acum în noapte când somnul nu se mai prinde de genele mele, deși am fost frântă de oboseală și de o tristețe fără seamăn...valoarea unui om stă în capacitatea acestuia de a trece prin situații limită. Atunci, doar atunci, vezi adevărata față umană.
Unii au fața  de-a dreptu schimonosită!
Alții, deși trec prin cel mai negru coșmar, au fața plină de lumină!
Oare de ce?
Puteți să-mi răspundeți?
Vă uitați la mine...muți?

Da...spun eu tare tristă, e greu răspunsul, dar atât de evident.
Se vede sufletul omului.
În situațile limită se vede sufletul omului, iar sufletul ne definește ca persoane. Aceia suntem noi, cei adevărați.

Așa că valoarea unui om în ce constă? În cuvinte spuse doar? Doar în cuvinte...doar în mândrie?
Nu. Nu. ( tristă, chiar tristă...)
În fapte. În, fapte...
Valoarea unui om se vede în faptele pe care le face, în felul în care-i ajută pe cei de lângă el, în felul în care vorbește despre oameni,în felul în care vorbește cu oamenii,  în felul în care-i încurajează pe cei din jur, în...tot!
Iar mai presus decât orice, valoarea unui om se vede în felul în care vorbește despre partenerul sau partenera de viață!

Acum la ceas târziu...pot să spun doar atât: am admirat întotdeauna puterea partenerului meu de a merge înainte, am admirat întotdeauna dorința de a învăța, am admirat întotdeauna ochii  asemeni cerul meu preferat...
Am admirat...zâmbetul
Am admirat...totul!
Nu pot, nu ar fi drept să vorbesc urât.
Am avut perioada de furie ( puțină, foarte puțină cei drept!) și am trecut peste ea.
Ce folos să arunci cu noroi în cel sau cea, care a fost lângă tine așa de mult timp? Merită?
Nu, nu merită.

Sunt tristă...de o tristețe ca adâncul mării, de o tristețe care străbate fiecare celulă a corpului meu...
Acum, doar acum îi înțeleg pe cei care au trecut prin asta ca mine.
Cât de greu e! Câtă durere! Câtă tristețe!
Îmi plec fruntea  îngândurată...
Valoarea umană...
Suntem noi, noi cei adevărați, doar văzuți de oamenii din jurul nostru...

Viață, viață...grea mai ești.
Viață, viață...te joci cu mine...
Viață, viață...nebună
Viață, viață...ciudată
Viață, doar...viață!

Pentru voi, în noapte, doar,
                                        eu.
***
Acum îmi dau seama că:

               E dimineață!!!!