"Aya privește tristă pe geamul trenului...
Totul se perindă prin fața ochiilor ei, dealurile golașe, pomii dezbrăcați de frunze, munții...Nimic din frumusețea aceea din vară, din bucuria imensă presărată în sufletul ei în verdele crud...
Vede tot, dar nimic nu-i face să-i pulseze sufletul, nimic nu o face să zâmbească, nimic nu-i atinge privirea încremenită în tristețe.
Ochii sunt de fapt întorși în durerea sufletului ei.
O durere ca marea întinsă, o durere sfâșietoare care te face să simți că nu ai aer să respiri, care ...te pune la pământ.
Ciudat. Pe fața ei nu se vede nimic, dar acolo...este bocetul acela de jale supremă, în care-și varsă durerea, își varsă furia, își varsă tristețea.
Plânge, plânge cu lacrimi uriașe, plânge așa clipe întregi fără oprire...
Își plânge durerea așa în liniște ca strămoșii, își spală sufletul de toată tristețea acumulată în ultima perioadă, îi frământă mâinile în încercarea disperată de a se liniști.
În întunericul durerii începe încet, încet să șoptească...
...ajută-Mă, ajută-Mă...
Iar lumina apare mică, ușoară gata, gata să se stingă.
Pâlpâie tot mai tare și crește la fiecare cuvânt din rugăciune...
Iar noaptea durerii prinde contur, începe să se întrevadă tot: suferințele una după alta, perioadele triste din viața ei, dar iată!
Iată o clipă fericită, îi șoptește sufletul ei clătinat de revelație.
Uite! Uite cele două chipuri cum privesc spre tine, cum se pierd în îmbrățișarea plină de fericire a ta! Uite!
...ajută-Mă, ajută-Mă...
Rugăciune rostită iar și iar în jalea durerii în care sufletul țipă: De ce? Pentru Ce?
Flacăra e tot mai mare, iar ea vede tot mai mult din sufletul ei: clipe frumoase, clipe urâte, clipe nebune, clipe pline de fericire, clipe...
...ajută-Mă, ajută-Mă...
...două lacrimi i se rostogolesc pe obrajii palizi.
Două lacrimi care cuprind în ele tot oceanul sufletului ei, două lacrimi care îi limpezesc sufletul, care-i aduc mângâiere.
O, Doamne! Sufletul ei tresare într-un spasm al durerii și al fericirii supreme...
Două brațe o cuprind într-o îmbrățișare caldă, iar palmele acelea, care au stat în palmele ei atâția ani și care acum sunt mai mari decât ale ei, palmele au șters încet, cu grijă cele două lacrimi.
O îmbrățișare a readus-o în timpul real, în trenul ei drag, la chipurile celor doi copii care sunt lumina ochiilor ei.
...mulțumesc, a șoptit ea.
Și i-a îmbrățișat pe rând spre uimirea călătorului din fața ei, care privea în tăcere la cei trei...
Aya i-a zâmbit și i-a zis: Știți...dragostea doare!"
Îmi place să cred că există legea compensației. Am învățat asta de la prietena mea. Ea este cea care mi-a arătat ani la rând că totul se întâmplă cu un motiv în viața asta, ea este cea care mi-a arătat că totul are rost dacă vezi dincolo de...tine!
Am privit ani la rând spre ea și i-am spus: uite am dat și ce crezi, am primit!
De fiecare dată m-a îmbrățișat și mi-a zis: aceasta e legea compensației.
Acum eu, într-o zi de o tristețe uriașă, când lumea mea, construită cu muncă multă, zi și noapte, lumea mea...s-a năruit, nu pot decât să mă întreb: ce va urma?
Privesc tristă asemeni personajului meu și încerc să deschid ochii sufletului meu și să văd dincolo de durere. Să văd stelele de pe cer, să văd luna, să văd norii, să mă joc asemeni copiilor, să mă joc cu ele, să le strâng la piept și să le șoptesc dorința mea!
Deschid ochii mei adânci ca noaptea și-mi șoptesc încrezătoare: sunt la capăt de furtună, sunt acolo unde totul e pustiu, dar plin de liniște, sunt acolo unde totul e distrus, dar...cerul e neschimbat!
Viața, viața...merge înainte!
Soarele răsare în fiecare zi și îmi luminează chipul, îmi mângâie sufletul și îmi repet încet: e o nouă zi, o zi în care trebuie să zâmbesc pentru cei din jurul meu, să-i învăț că există speranță, să-i învăț că omul este capabil să-și depășească limitele!
O zi în care împart îmbrățișări din tot sufletul, în care învăț să iert, pentru că doar așa pot merge mai departe, o zi în care îmi zic: Hello, is me!
Sunt eu, doar eu cea care luptă pentru copii ei, pentru ea, pentru ceilalți.
Sunt doar eu, neschimbată, chiar dacă am trecut prin furtună.
Sunt eu, doar eu!
Când o să-ți pleci ochii peste rândurile mele, atunci să știi că-ți spun: Hello, is me!
Eu...cea care a făcut imposibilul, posibil pentru tine!
Care a adus stropi de fericire în viața ta!
Care a știut întotdeauna să-ți găsească partea frumoasă a sufletului tău!
Care ți-a dat speranță! Hello, Is Me!
Doar eu am știut cum să te fac să privești viața cu încredere, cu dorința de a merge mai departe, cu puterea iubirii!
Sunt eu cea care a ...adus magie în viața ta!
Cea care ți-am atins sufletul cu sărutatea mea, cea pe care azi...ai pierdut-o!
Hello!
Astăzi dacă aș vrea ceva, este să-mi strâng în brațe copii și să mă bucur de ei.
Lucruri simple, care sunt sigură că se vor petrece.
De ce? șoptiți voi, cu lacrimi în ochi.
Pentru că...zâmbesc eu spre voi...există legea compensației!
Acum, acum e timpul! Timpul în care viața mea să fie plină de bucurie, de fericire, de liniște sufletească.
Pentru că...suntem în perioada în care ani de zile am dăruit și în care dăruiesc...
Dăruiești? murmurați voi.
O, Da! Dăruiesc dragoste, dăruiesc speranță, dăruiesc un cuvânt bun, dăruiesc un zâmbet, dăruiesc prin oameni, prin cei din jurul meu și de ce nu vă dăruiesc vouă cuvintele mele!
Știți ceva...de fapt, îmi împodobesc sufletul!
Da, asta fac, clipă de clipă și cum aș putea să nu cred?
Da, cred în puterea compensației. Iar eu nu cer decât...să-mi strâng copilul la piept.
Când el o să-și aplece ochii pe rândurile mele, să știe că dragostea mea e infinită, că fiecare rând este scris pentru el...pentru că el este cel care mi-a dat speranța și cel care m-a ținut în îmbrățișare ani la rând.
Astăzi viața a fost nedreaptă cu mine...cu noi cu toți, dar uneori trebuie să trecem prin aceste momente grele, așa ca să prețuim viața! Să prețuim fiecare moment al vieții!
Știți ce este curios? ( zâmbesc)
Păi...? șoptiți voi.
Toți cei care sunt în jurul meu și-au reevaluat viața.
Toți! ( râd!)
În perioada aceasta, toți cunoscuții mei au început să-și schimbe obiceiurile proaste!
Iată că exemplul meu, chiar într-o perioadă urâtă, a reușit să schimbe vieți!
Și atunci mă întreb: Oare așa trebuia să fie?
Nu, nu știu răspunsul. Nici nu îl caut.
Știu doar un lucru: a fost și s-a sfârșit!
Într-o zi în care tristețea a ajuns la cote maxime, în care s-a stins totul, în care durerea m-a lăsat fără suflu, în care sufletul meu a fost redus la tăcere, în care totul s-a șters cu buretele, în această zi...am privit viața cu alți ochii și am șoptit:
Hello, is me!
My life begins!
My life is beautiful!
My life is kindness!
My life ...you are!
Totul se perindă prin fața ochiilor ei, dealurile golașe, pomii dezbrăcați de frunze, munții...Nimic din frumusețea aceea din vară, din bucuria imensă presărată în sufletul ei în verdele crud...
Vede tot, dar nimic nu-i face să-i pulseze sufletul, nimic nu o face să zâmbească, nimic nu-i atinge privirea încremenită în tristețe.
Ochii sunt de fapt întorși în durerea sufletului ei.
O durere ca marea întinsă, o durere sfâșietoare care te face să simți că nu ai aer să respiri, care ...te pune la pământ.
Ciudat. Pe fața ei nu se vede nimic, dar acolo...este bocetul acela de jale supremă, în care-și varsă durerea, își varsă furia, își varsă tristețea.
Plânge, plânge cu lacrimi uriașe, plânge așa clipe întregi fără oprire...
Își plânge durerea așa în liniște ca strămoșii, își spală sufletul de toată tristețea acumulată în ultima perioadă, îi frământă mâinile în încercarea disperată de a se liniști.
În întunericul durerii începe încet, încet să șoptească...
...ajută-Mă, ajută-Mă...
Iar lumina apare mică, ușoară gata, gata să se stingă.
Pâlpâie tot mai tare și crește la fiecare cuvânt din rugăciune...
Iar noaptea durerii prinde contur, începe să se întrevadă tot: suferințele una după alta, perioadele triste din viața ei, dar iată!
Iată o clipă fericită, îi șoptește sufletul ei clătinat de revelație.
Uite! Uite cele două chipuri cum privesc spre tine, cum se pierd în îmbrățișarea plină de fericire a ta! Uite!
...ajută-Mă, ajută-Mă...
Rugăciune rostită iar și iar în jalea durerii în care sufletul țipă: De ce? Pentru Ce?
Flacăra e tot mai mare, iar ea vede tot mai mult din sufletul ei: clipe frumoase, clipe urâte, clipe nebune, clipe pline de fericire, clipe...
...ajută-Mă, ajută-Mă...
...două lacrimi i se rostogolesc pe obrajii palizi.
Două lacrimi care cuprind în ele tot oceanul sufletului ei, două lacrimi care îi limpezesc sufletul, care-i aduc mângâiere.
O, Doamne! Sufletul ei tresare într-un spasm al durerii și al fericirii supreme...
Două brațe o cuprind într-o îmbrățișare caldă, iar palmele acelea, care au stat în palmele ei atâția ani și care acum sunt mai mari decât ale ei, palmele au șters încet, cu grijă cele două lacrimi.
O îmbrățișare a readus-o în timpul real, în trenul ei drag, la chipurile celor doi copii care sunt lumina ochiilor ei.
...mulțumesc, a șoptit ea.
Și i-a îmbrățișat pe rând spre uimirea călătorului din fața ei, care privea în tăcere la cei trei...
Aya i-a zâmbit și i-a zis: Știți...dragostea doare!"
Îmi place să cred că există legea compensației. Am învățat asta de la prietena mea. Ea este cea care mi-a arătat ani la rând că totul se întâmplă cu un motiv în viața asta, ea este cea care mi-a arătat că totul are rost dacă vezi dincolo de...tine!
Am privit ani la rând spre ea și i-am spus: uite am dat și ce crezi, am primit!
De fiecare dată m-a îmbrățișat și mi-a zis: aceasta e legea compensației.
Acum eu, într-o zi de o tristețe uriașă, când lumea mea, construită cu muncă multă, zi și noapte, lumea mea...s-a năruit, nu pot decât să mă întreb: ce va urma?
Privesc tristă asemeni personajului meu și încerc să deschid ochii sufletului meu și să văd dincolo de durere. Să văd stelele de pe cer, să văd luna, să văd norii, să mă joc asemeni copiilor, să mă joc cu ele, să le strâng la piept și să le șoptesc dorința mea!
Deschid ochii mei adânci ca noaptea și-mi șoptesc încrezătoare: sunt la capăt de furtună, sunt acolo unde totul e pustiu, dar plin de liniște, sunt acolo unde totul e distrus, dar...cerul e neschimbat!
Viața, viața...merge înainte!
Soarele răsare în fiecare zi și îmi luminează chipul, îmi mângâie sufletul și îmi repet încet: e o nouă zi, o zi în care trebuie să zâmbesc pentru cei din jurul meu, să-i învăț că există speranță, să-i învăț că omul este capabil să-și depășească limitele!
O zi în care împart îmbrățișări din tot sufletul, în care învăț să iert, pentru că doar așa pot merge mai departe, o zi în care îmi zic: Hello, is me!
Sunt eu, doar eu cea care luptă pentru copii ei, pentru ea, pentru ceilalți.
Sunt doar eu, neschimbată, chiar dacă am trecut prin furtună.
Sunt eu, doar eu!
Când o să-ți pleci ochii peste rândurile mele, atunci să știi că-ți spun: Hello, is me!
Eu...cea care a făcut imposibilul, posibil pentru tine!
Care a adus stropi de fericire în viața ta!
Care a știut întotdeauna să-ți găsească partea frumoasă a sufletului tău!
Care ți-a dat speranță! Hello, Is Me!
Doar eu am știut cum să te fac să privești viața cu încredere, cu dorința de a merge mai departe, cu puterea iubirii!
Sunt eu cea care a ...adus magie în viața ta!
Cea care ți-am atins sufletul cu sărutatea mea, cea pe care azi...ai pierdut-o!
Hello!
Astăzi dacă aș vrea ceva, este să-mi strâng în brațe copii și să mă bucur de ei.
Lucruri simple, care sunt sigură că se vor petrece.
De ce? șoptiți voi, cu lacrimi în ochi.
Pentru că...zâmbesc eu spre voi...există legea compensației!
Acum, acum e timpul! Timpul în care viața mea să fie plină de bucurie, de fericire, de liniște sufletească.
Pentru că...suntem în perioada în care ani de zile am dăruit și în care dăruiesc...
Dăruiești? murmurați voi.
O, Da! Dăruiesc dragoste, dăruiesc speranță, dăruiesc un cuvânt bun, dăruiesc un zâmbet, dăruiesc prin oameni, prin cei din jurul meu și de ce nu vă dăruiesc vouă cuvintele mele!
Știți ceva...de fapt, îmi împodobesc sufletul!
Da, asta fac, clipă de clipă și cum aș putea să nu cred?
Da, cred în puterea compensației. Iar eu nu cer decât...să-mi strâng copilul la piept.
Când el o să-și aplece ochii pe rândurile mele, să știe că dragostea mea e infinită, că fiecare rând este scris pentru el...pentru că el este cel care mi-a dat speranța și cel care m-a ținut în îmbrățișare ani la rând.
Astăzi viața a fost nedreaptă cu mine...cu noi cu toți, dar uneori trebuie să trecem prin aceste momente grele, așa ca să prețuim viața! Să prețuim fiecare moment al vieții!
Știți ce este curios? ( zâmbesc)
Păi...? șoptiți voi.
Toți cei care sunt în jurul meu și-au reevaluat viața.
Toți! ( râd!)
În perioada aceasta, toți cunoscuții mei au început să-și schimbe obiceiurile proaste!
Iată că exemplul meu, chiar într-o perioadă urâtă, a reușit să schimbe vieți!
Și atunci mă întreb: Oare așa trebuia să fie?
Nu, nu știu răspunsul. Nici nu îl caut.
Știu doar un lucru: a fost și s-a sfârșit!
Într-o zi în care tristețea a ajuns la cote maxime, în care s-a stins totul, în care durerea m-a lăsat fără suflu, în care sufletul meu a fost redus la tăcere, în care totul s-a șters cu buretele, în această zi...am privit viața cu alți ochii și am șoptit:
Hello, is me!
My life begins!
My life is beautiful!
My life is kindness!
My life ...you are!
Comentarii
Trimiteți un comentariu