Uneori e nevoie de un imbold să începi ceva, cred că știți cu toții asta, iar eu nu mă deosebesc cu nimic de voi! Acum...fie vorba între noi, depinde cine îți dă acel imbold și în ce fel! Eu trebuie să vă spun că l-am primit de la prietenii mei la începutul anului, când s-au uitat la mine și mi-au spus: "Trebuie să așterni pe hârtie cuvintele tale. Noi credem în tine".
Aceste cuvinte au fost imboldul și ele sunt și astăzi în sufletul meu la loc de cinste.
Acum, astăzi, într-o zi în care amintirile mă poartă înapoi, vreau să le fac un cadou celor care m-au încurajat în ianuarie, care mi-au spus: "Poți! Ești bună în meseria ta. Poți!"
Vă mulțumesc din tot sufletul și vă dedic prima scriere din...Capitolul V - Regăsire
Pași de vals...
Ploaia s-a oprit. Stelele și-au făcut apariția una câte una dintre nori. Luna maiestoasă își face apariția îmbrățișând cu lumina ei de argint...banca...lacul. Brazii freamătă în adierea vântului și picături uriașe de apă cad peste ei. Râd. Așa din toată inima, din tot sufletul, din toată simțirea, din...
Cândva își propuseseră că o să privească stelele împreună...
Viața, însă i-a dus pe căi diferite zi cu zi, iar timpul, timpul s-a scurs clipă cu clipă pe lângă ei...
Visul, visul a dispărut undeva în timp.
Astăzi...e timpul!
Râsul răsună straniu în noaptea strălucitoare.
Câinele începe să latre și asta îi determine să râdă și mai puternic.
Sunt pe bancă...
Au întins o pătură pe bancă și ea stă întinsă pe spate uitându-se la stele, numărându-le, zâmbind, dându-le nume, discutând despre fiecare...Capul i se odihnește pe piciorul lui, părul lung și negru îi încadrează fața și ochii caută, privesc cu atenție în noaptea argintie.
El, el...o privește. O lasă să vorbească și-i mângâie încet părul și fruntea. Se apleacă și-i sărută ochii și apoi zâmbește fericit.
Câinele nu mai latră, liniștea a pus stăpânire peste tot. Luna, luna șăgalnică s-a ascuns într-un nor azuriu lăsându-i singuri pentru o clipă...
Aya se ridică și se ghemuiește în brațele lui.
Două umbre îmbrățișate în noapte.
Două zâmbete ascunse în noaptea adâncă...
O fericire.
***
Uneori avem nevoie de un imbold...
Visele rămân vise, dacă nu reușești să le transformi în realitate. Dar cât de greu e să ai curaj să iei viața așa în piept, să mergi înainte, să faci din lucrurile imposibile, posibile?
De multe ori mă gândesc la cei cunoscuți ai mei care au trecut prin ce trec eu acum și îmi dau seama că nu i-am înțeles atunci, deși am fost lângă ei.
De ce? o să mă întrebați.
Pentru că nu ai cum să înțelegi anumite lucruri decât atunci când le trăiești. Și e greu, așa de greu.
Momentul trece și muncești până la epuizare ca să uiți de toată tristețea, ca să uiți de tine, de toate...
Apoi urmează o perioadă în care te-apucă furia, apoi liniștea...
Și iară-și furia pe viața nedreaptă...
Liniștea care alternează cu furia te fac să vrei să faci toate lucrurile pe care altădată nu le făceai...
Dar trece și această perioadă și liniștea e tot mai adâncă și predomină tot mai mult, însă întrebarea obsedantă e mereu: De ce, eu?
Trece însă și perioada asta și apoi...
Apoi? șoptiți voi.
Apoi, sincer nu știu.
Eu am străbătut toate aceste etape într-un timp foarte scurt ( cam așa cum creștea Făt-Frumos din Lacrimă într-o lună cât alții într-un an!!!) așa că nu știu ce urmează!
Dar sper, cred, știu că totul se așează.
Și cred pentru prima dată în viață că uneori e așa de bine să pornești de la început, cu o experiență de viață în "spate", adică cu multă, multă înțelepciune.
Așa că azi, pentru voi, prietenii mei, astăzi vă spun:
"Viața merge înainte, în pași de vals!"
Eu
***
imaginea, normal e făcută de mine...
pentru voi,
pentru mine,
pentru sufletul meu,
care astăzi e trist, de o tristețe adâncă ca apa mării,
o tristețe care nu se mai termină,
care aș vrea sincer, să o arunc undeva departe,
dar ea, ea șmechera s-a prins de inima mea și nu-i mai dă drumul!
Așa că privesc spre cerul albastru,
spre albul zăpezii,
spre verdele brazilor...
Spre speranță,
spre normalitate,
spre schimbare!
Eu.
Aceste cuvinte au fost imboldul și ele sunt și astăzi în sufletul meu la loc de cinste.
Acum, astăzi, într-o zi în care amintirile mă poartă înapoi, vreau să le fac un cadou celor care m-au încurajat în ianuarie, care mi-au spus: "Poți! Ești bună în meseria ta. Poți!"
Vă mulțumesc din tot sufletul și vă dedic prima scriere din...Capitolul V - Regăsire
Pași de vals...
Ploaia s-a oprit. Stelele și-au făcut apariția una câte una dintre nori. Luna maiestoasă își face apariția îmbrățișând cu lumina ei de argint...banca...lacul. Brazii freamătă în adierea vântului și picături uriașe de apă cad peste ei. Râd. Așa din toată inima, din tot sufletul, din toată simțirea, din...
Cândva își propuseseră că o să privească stelele împreună...
Viața, însă i-a dus pe căi diferite zi cu zi, iar timpul, timpul s-a scurs clipă cu clipă pe lângă ei...
Visul, visul a dispărut undeva în timp.
Astăzi...e timpul!
Râsul răsună straniu în noaptea strălucitoare.
Câinele începe să latre și asta îi determine să râdă și mai puternic.
Sunt pe bancă...
Au întins o pătură pe bancă și ea stă întinsă pe spate uitându-se la stele, numărându-le, zâmbind, dându-le nume, discutând despre fiecare...Capul i se odihnește pe piciorul lui, părul lung și negru îi încadrează fața și ochii caută, privesc cu atenție în noaptea argintie.
El, el...o privește. O lasă să vorbească și-i mângâie încet părul și fruntea. Se apleacă și-i sărută ochii și apoi zâmbește fericit.
Câinele nu mai latră, liniștea a pus stăpânire peste tot. Luna, luna șăgalnică s-a ascuns într-un nor azuriu lăsându-i singuri pentru o clipă...
Aya se ridică și se ghemuiește în brațele lui.
Două umbre îmbrățișate în noapte.
Două zâmbete ascunse în noaptea adâncă...
O fericire.
***
Uneori avem nevoie de un imbold...
Visele rămân vise, dacă nu reușești să le transformi în realitate. Dar cât de greu e să ai curaj să iei viața așa în piept, să mergi înainte, să faci din lucrurile imposibile, posibile?
De multe ori mă gândesc la cei cunoscuți ai mei care au trecut prin ce trec eu acum și îmi dau seama că nu i-am înțeles atunci, deși am fost lângă ei.
De ce? o să mă întrebați.
Pentru că nu ai cum să înțelegi anumite lucruri decât atunci când le trăiești. Și e greu, așa de greu.
Momentul trece și muncești până la epuizare ca să uiți de toată tristețea, ca să uiți de tine, de toate...
Apoi urmează o perioadă în care te-apucă furia, apoi liniștea...
Și iară-și furia pe viața nedreaptă...
Liniștea care alternează cu furia te fac să vrei să faci toate lucrurile pe care altădată nu le făceai...
Dar trece și această perioadă și liniștea e tot mai adâncă și predomină tot mai mult, însă întrebarea obsedantă e mereu: De ce, eu?
Trece însă și perioada asta și apoi...
Apoi? șoptiți voi.
Apoi, sincer nu știu.
Eu am străbătut toate aceste etape într-un timp foarte scurt ( cam așa cum creștea Făt-Frumos din Lacrimă într-o lună cât alții într-un an!!!) așa că nu știu ce urmează!
Dar sper, cred, știu că totul se așează.
Și cred pentru prima dată în viață că uneori e așa de bine să pornești de la început, cu o experiență de viață în "spate", adică cu multă, multă înțelepciune.
Așa că azi, pentru voi, prietenii mei, astăzi vă spun:
"Viața merge înainte, în pași de vals!"
Eu
***
imaginea, normal e făcută de mine...
pentru voi,
pentru mine,
pentru sufletul meu,
care astăzi e trist, de o tristețe adâncă ca apa mării,
o tristețe care nu se mai termină,
care aș vrea sincer, să o arunc undeva departe,
dar ea, ea șmechera s-a prins de inima mea și nu-i mai dă drumul!
Așa că privesc spre cerul albastru,
spre albul zăpezii,
spre verdele brazilor...
Spre speranță,
spre normalitate,
spre schimbare!
Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu