Treceți la conținutul principal

Timpul meu...

Mi-am dorit așa de mult să scriu încât acesta a devenit visul meu!
De fiecare dată când eram tristă, când mi se părea  că viața e așa de nedreaptă cu mine, închideam ochii și îmi imaginam că scriu, că degetele mele cântă pe tastatură! Atunci, în acele momente, zâmbeam așa printre lacrimi...

Astăzi sunt fericită că pot să scriu, că visul meu s-a împlinit, că fac ceea ce am visat o viață întreagă. Sunt așa ca un copil care a primit în cadou un joc preferat și e fericit, și are grijă de el, și se joacă doar el, ca nu cumva cineva să îl strice.

Așa e blogul acesta pentru mine! E visul meu, devenit realitate!
Darul acesta minunat a venit în perioada cea mai tristă a vieții mele, dar a fost un dar care mi-a adus zâmbetul pe buze, care mi-a dat putere de a merge mai departe, care mi-a arătat că totul, chiar totul poți să faci în viață dacă vrei!

Astăzi la șapte luni de activitate vreau să-i mulțumesc fratelui meu pentru darul minunat pe care mi l-a făcut.
Mulțumesc din suflet, dragul meu drag!
Vedeți voi dragostea dintre frați e așa de importantă, e simțirea celuilalt, e bucuria din ochii acestuia când te vede fericită, e tristețea din ochii lui când te vede tristă! Legătura aceasta strânsă dintre noi, frații a fost pecetluită de mama, care a știut cum să ne țină uniți chiar dacă suntem la distanță foarte mare...Sufletele noastre sunt unite! (Toate trei!)

Aș vrea să știți că nici acum după atâta timp nu știu sigur dacă fac bine ceea ce fac!
Dar cred că în momentul acesta nu e important, chiar deloc.
Eu știu un singur lucru: că mă simt așa de fericită când reușesc să scriu ceva frumos și sunt așa de liniștită de câte ori degetele mele ating tastatura! Așa că...las fericirea să-mi cuprindă sufletul și mă bucur că încrederea în mine, în forțele mele...a revenit.

Așa că imaginați-vă un om care ascultă muzică și....SCRIE!!!
Care se joacă așa cu ideile, cu literele, care-și bea cafeaua amară cu puțin...doar puțin lapte ( că așa a învățat-o un prieten vechi și drag!) recitind ce a scris, care râde atunci când mai vede că are cititori din țări de  care nici măcar nu știe pe unde se află în lumea aceasta mare...
Care se pierde câteodată în scris, care își pierde ideile, dar care în acel moment zâmbește, închide ochii și...gata!

Astăzi, la ceas târziu, vă spun că-mi doresc din tot sufletul să am puterea de a merge mai departe, să vă trasmit speranță, să vă fac să zâmbiți când citiți, să vă văd că râdeți sau să plângeți alături de mine, să vă dau încredere că viața chiar dacă e grea...e doar, viață!
Că totul se poate schimba, că nimic nu e întâmplător, că fiecare primim cât putem duce!
Ce să fac dacă eu pot duce mai multă suferință!!!
O duc și gata.

Trebuie să termin în stilul meu caracteristic: să ne jucăm doar un minut!
Închideți ochii pentru câteva clipe priviți în sufletul voatru și vedeți dacă sunteți împăcați cu toate faptele voastre. Eu voi știi dacă da sau nu. O să vă spun secretul! Pe chipul vostru va apărea imediat un zâmbet! Acesta îmi arată că totul e ok, dacă însă nu apare...mai aveți de lucru, cu voi, cu faptele voastre, cu viața voastră.
Pentru voi,
            Eu, cu un zâmbet larg pe chip.
            Eu îmi urez: La mai multe luni de scrieri!
            Eu...care vă dau câte o picătură din....Timpul meu...
***
Un buchet de flori pentru mine, pentru voi!
Normal...o poză făcută de mine!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…