Timpul meu...

Mi-am dorit așa de mult să scriu încât acesta a devenit visul meu!
De fiecare dată când eram tristă, când mi se părea  că viața e așa de nedreaptă cu mine, închideam ochii și îmi imaginam că scriu, că degetele mele cântă pe tastatură! Atunci, în acele momente, zâmbeam așa printre lacrimi...

Astăzi sunt fericită că pot să scriu, că visul meu s-a împlinit, că fac ceea ce am visat o viață întreagă. Sunt așa ca un copil care a primit în cadou un joc preferat și e fericit, și are grijă de el, și se joacă doar el, ca nu cumva cineva să îl strice.

Așa e blogul acesta pentru mine! E visul meu, devenit realitate!
Darul acesta minunat a venit în perioada cea mai tristă a vieții mele, dar a fost un dar care mi-a adus zâmbetul pe buze, care mi-a dat putere de a merge mai departe, care mi-a arătat că totul, chiar totul poți să faci în viață dacă vrei!

Astăzi la șapte luni de activitate vreau să-i mulțumesc fratelui meu pentru darul minunat pe care mi l-a făcut.
Mulțumesc din suflet, dragul meu drag!
Vedeți voi dragostea dintre frați e așa de importantă, e simțirea celuilalt, e bucuria din ochii acestuia când te vede fericită, e tristețea din ochii lui când te vede tristă! Legătura aceasta strânsă dintre noi, frații a fost pecetluită de mama, care a știut cum să ne țină uniți chiar dacă suntem la distanță foarte mare...Sufletele noastre sunt unite! (Toate trei!)

Aș vrea să știți că nici acum după atâta timp nu știu sigur dacă fac bine ceea ce fac!
Dar cred că în momentul acesta nu e important, chiar deloc.
Eu știu un singur lucru: că mă simt așa de fericită când reușesc să scriu ceva frumos și sunt așa de liniștită de câte ori degetele mele ating tastatura! Așa că...las fericirea să-mi cuprindă sufletul și mă bucur că încrederea în mine, în forțele mele...a revenit.

Așa că imaginați-vă un om care ascultă muzică și....SCRIE!!!
Care se joacă așa cu ideile, cu literele, care-și bea cafeaua amară cu puțin...doar puțin lapte ( că așa a învățat-o un prieten vechi și drag!) recitind ce a scris, care râde atunci când mai vede că are cititori din țări de  care nici măcar nu știe pe unde se află în lumea aceasta mare...
Care se pierde câteodată în scris, care își pierde ideile, dar care în acel moment zâmbește, închide ochii și...gata!

Astăzi, la ceas târziu, vă spun că-mi doresc din tot sufletul să am puterea de a merge mai departe, să vă trasmit speranță, să vă fac să zâmbiți când citiți, să vă văd că râdeți sau să plângeți alături de mine, să vă dau încredere că viața chiar dacă e grea...e doar, viață!
Că totul se poate schimba, că nimic nu e întâmplător, că fiecare primim cât putem duce!
Ce să fac dacă eu pot duce mai multă suferință!!!
O duc și gata.

Trebuie să termin în stilul meu caracteristic: să ne jucăm doar un minut!
Închideți ochii pentru câteva clipe priviți în sufletul voatru și vedeți dacă sunteți împăcați cu toate faptele voastre. Eu voi știi dacă da sau nu. O să vă spun secretul! Pe chipul vostru va apărea imediat un zâmbet! Acesta îmi arată că totul e ok, dacă însă nu apare...mai aveți de lucru, cu voi, cu faptele voastre, cu viața voastră.
Pentru voi,
            Eu, cu un zâmbet larg pe chip.
            Eu îmi urez: La mai multe luni de scrieri!
            Eu...care vă dau câte o picătură din....Timpul meu...
***
Un buchet de flori pentru mine, pentru voi!
Normal...o poză făcută de mine!