Treceți la conținutul principal

Bunicul Iosif

Viața se poate schimba de la o zi la alta, de la o clipă la alta sau chiar într-o secundă.
 Iată-mă în trenul meu drag mergând spre ... 
Am tot spus în ultima vreme că vreau să recuperez tot timpul pierdut, anii în care nu am călătorit. Ciudat este că îmi place să călătoresc, îmi place să văd lumea, îmi place să văd locuri noi și cel mai mult îmi place să îmi încarc sufletul cu energie pozitivă. 
De ce e ciudat? întrebați voi nedumeriți. 
Păi pentru simplu fapt că mi s-a repetat mereu în ultimii ani că: mie nu-mi place schimbarea, că nu-mi plac călătoriile, încât la un moment dat am crezut și eu acest lucru. 
Acum, ce să zic eram așa de liniștită în căminul meu, aveam o sigurață greu de descris în cuvinte, dar acum nu mai am un cămin...așa că nu-mi rămâne decât să vizitez cât mai mult.

De fiecare dată când plec am câte o aventură. Este ceva inevitabil și incredibil ( râd eu din tot sufletul). Acum sunt ferm convinsă că într-un fel sau altul Cineva de sus are grijă de mine și câteodată îmi trimite așa mesaje codificate. Așa am văzut eu întâmplarea de acum zece minute.

Să vă povestesc. Ajung în gară, pe peron și după ce mi-am dus gentile grele, (de parcă plec o lună nu o săptămână!!!) se oprește lângă noi un bătrânel. Barba albă, ochii albaștri, îmbrăcat într-un palton uzat...sincer mă întrebam de ce atrag tot timpul astfel de oameni. Primul meu gând a fost că o să-mi ceară ceva, dar spre surprinderea mea 20 de minute cât a stat și a povestit,  nu a făcut-o! 
Așa că l-am cunoscut pe bătrânul Iosif. 
Și am văzut în el chipul bunicului meu. 
Nu pot să vă explic de ce am simțit acest lucru. 
L-am lăsat să vorbească despre copii lui, despre vreme, despre anul care o să vină. 
Ciudat e că la un moment dat a spus așa: "Anul viitor o să fie mai bun, o să fii fericită!" 
M-am uitat uimită la acest bătrânel pe care nu-l mai văzusem în viața mea și care așa știutor îmi spunea că viața mea o să se schimbe și că în anul care sosește o să fie bine.

Știu poate o să râdeți, dar eu am învățat că nimic nu e întâmplător în viața aceasta că totul are un sens în universul acesta, că oricât ne opunem unor lucruri nu putem schimba nimic. Eu sunt un exemplu concret.  Degeaba am încercat să salvez ceva că oricât m-am străduit nu am reușit. Unde nu se vrea, nu se vrea și gata.

Acum două zile am hotărât că e timpul să nu mai mă lupt cu destinul, să nu mai schimb ceva pentru că oricum dacă o fac  totul se întoarce împotriva mea cu o forță mai mare.  
Sunt convinsă că fiecare acțiuniune are și o reacțiune. O forță care dacă pune în mișcare mersul lucrurilor nu se mai oprește. 
Am citit în zilele trecute despre cea mai mare forță din univers, care  este iubirea și mi-a plăcut foarte mult ideea. 
Iubirea atrage și respinge, iubirea unește și dezbină, iubirea  adună și desface. 
Totul se raportează la iubire. 
Poate de aceea atunci când nu mai e, simți pustiul acela imens în suflet și nu-ți mai găsești locul. Acum iubirea este de mai multe feluri, însă  cea mai intensă este cea dintre părinți și copii. Nu știu dacă voi aveți aceeași convingere, dar eu cred cu tărie acest lucru. 
Iubirea aceasta este atât de puternică încât simți durerea copilului tău, simți bucuria lui, simți tristețea lui, simți fericirea lui...

Trenul mă poartă tot mai departe și simt liniștea care se lasă peste sufletul meu, fericirea izvorăște din inima mea inundându-mi chipul! 
Afară noapte s-a lăsat, din când în când se vede zăpada care acoperă pământul și luminițe se văd în depărtare. 
Viața e ciudată v-am mai spus, câteodată îți ia, câteodată îți dă. 
Eu, acum ...primesc! Așa că-i dau dreptate bunicului Iosif. Anul care vine o să fie mai bun, cu fericire, cu împlinire profesională, cu iubirea copiilor. Sigur.
Povestind bunicul Iosif mi-a spus să-i trasmit soțului meu că astăzi am întâlnit un om bun, de 75 de ani. Nu am vrut să-l supăr și să-i spun că nu am cui să-i spun, așa că m-am gândit și...(râd spre voi): 

"Astăzi am întâlnit un om cu suflet mare, un om înțelept, un om care mi-a povestit viața lui, un om care m-a ajutat să urc în tren, asemeni unui părinte!"
 Cumva pentru câteva clipe am simțit că sunt iarăși copil și bunicul meu este lângă mine. 
"Mulțumesc, bunicule Iosif."

Trenul a ajuns.
Un nou început... 
Frumusețea locului îmi taie respirația...



***
Mulțumesc prietenie mele Dorina.
Pentru că anul nou bate la ușa noastră eu vă urez tuturor un an liniștit cu fericire, bunătate și iubire!
Sunt convinsă că anul meu o să fie multtt mai bun decât acesta.


Pentru voi,
                încă...Eu.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un m...

Doar...supărare?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu mai am puțin și ... Fără cuvinte. Cei care urmăriți relatările mele știți deja că doar când sunt supărată nu mai am cuvinte. Și chiar sunt. Păi încerc de 2 luni să mă educ, să fiu calmă, calmă să accept tot ce ni se zice, deși mintea mea logică îmi spune că nu e chiar așa. Încerc să dau speranță celor din jur, să-mi educ răbdarea... Măi, dar până când? Aștept soluții. Aștept decizii concrete, nu abureli. Și da, am așteptări, așa ca un simplu cetățean al țării acesteia. De ce să nu am? Muncesc AICI. Cotizez AICI. Fac voluntariat AICI. Imi cresc copii AICI. Și nu pot să am așteptări? Vreau să văd ceva concret, nu povești, nu certuri. Nu mă interesează certurile lor și acuzațiile, mă interesează faptul că stau de 2 luni în casă ca să nu pun presiune pe sistemul medical. Serios? Dar de ce? Sistemul medical de ce să nu mă vindece? Ha? De ce să nu primesc tratament dacă am nevoie? Sau alții? Nu am nimic cu oamenii care pleacă- vin. Dar ei...