Mi-am petrecut viața ajutând oamenii...
Nu am putut însă să mă ajut pe mine. Cred că e regretul meu cel mai mare...Dar îmi spun mereu că poate așa trebuia să fie.
Astăzi sunt așa puțin tristă, nu pentru că vine Crăciunul, nu.
Pentru că mi s-a spus că sunt rea!
Nu știu ce să răspund. Sunt aspră, da.
Nu e același lucru? o să mă întrebați voi.
Nu, nu e același lucru. Sunt aspră cu mine, cu viața mea. Mă ghidez în viața după principiile mele și am încercat cât s-a putut să nu mi le încalc, chiar dacă sufăr, chiar dacă pierd.
Oamenii înțeleg ce vor, eu nu pot să-i schimb pot însă să-i înțeleg în judecata lor limitată, în prejudecățile în care trăiesc...pot să-i ajut când au nevoie, chiar dacă ei nu m-au ajutat, ci mi-au făcut rău!
Știu. Nu, nu e prostie, e doar dorința de a face bine...
Mă tot întreb și eu de ce este!
Mă tot întreb și eu de ce? dar încă nu am găsit răspuns. Poate...e educația care am primit-o.
Așa că dragii mei nu sunt rea, sunt aspră în ținută, în principii, în gândire! Și nu, nu am vrut să mai fac compromisuri, atunci când am aflat adevărul. ( cam târziu, dar asta e o altă poveste!)
Crăciunul e perioada cea mai frumoasă a anului.
Momentele acelea frumoase în care împodobești bradul, în care cânți o colindă, felul în care-i privești pe cei dragi, prăjiturile pregătite în casă...
Eu anul acesta fac grevă!
Grevă? râdeți voi.
Da. Trebuie să vă povestesc odată cum am făcut grevă în adevăratul sens al cuvântului, în familia mea. (Din păcate nu au înțeles nimic din mesajul meu!)
Acum, în momentele acestea, în anul acesta...greva mea se reduce la a nu face prăjituri... Le spun la toți simplu: sunt alergică la termenul "gospodină"!
Asta e, poate o să-mi treacă, dar deocamdată refuz să fac ceva.
Așa că...simt spiritul Crăciunului în cel mai frumos mod posibil: adică merg la cumpărături! (și le fac așa...cu talent!)
Păi până acum nu ai fost?
Nu prea am avut timp că am fost...gospodina model!
Dar acum mă plimb cu plăcere printre oameni, le zâmbesc, am răbdare, pregătesc totul pentru Crăciun! Pentru că dragile mele să știți de la mine că în fiecare moment din viața voastră trebuie să investiți în voi, obligatoriu. Nimeni nu o să vă mulțumească că totul e perfect, nimeni nu vede munca voastră. Vă spun eu ce văd: doar o femeie obosită!
Așa că nu le mai băgați în seama mofturile și faceți-vă timp de voi.
Și faceți Crăciunul să fie o sărbătoare a familiei, adică toată familia muncește, toată familia petrece!
Găsiți bucuria sărbătorii în lucrurile mărunte, în fericirea de pe chipurile copiilor, în zâmbetul oamenilor pe care-i ajutați, în fericirea din ochii părinților pe care-i vizitați și colindați.
Aceasta e frumusețea Crăciunului, să fim în mijlocul oamenilor!
Toată lumea îmi spune că o să-mi fie greu.
Dar mie mi-e greu permanent, nu numai de Crăciun! Mi-e greu în fiecare zi ( de câte ori deschid ochii îmi spun că nu mă mai ridic din pat că nu are rost! Dar apoi mă ridic, fac sfânta cruce și încep...) Am o putere extraordinară și o credință așa de puternică încât foarte puțini oameni îmi văd durerea.
Sincer chiar și eu mă minunez câteodată cum de pot duce această povară, dar uite că pot!
Se mai uită câteodată la mine câte un om și mă întreabă: "Dar cum poți să zâmbești, cum poți să râzi?" ( fie vorba între noi, e o întrebare idioată!!!)
Eu le spun simplu: "Există două lucruri pe care le poți face: să nu te mai ridici de jos sau să lupți". Simplu. Eu am ales să lupt.
Că unora li se pare ciudat, asta e. Treaba lor.
Nu pot trăi în locul meu, așa că să-și vadă de viața lor "perfectă"!
Sunt aspră...pentru că lupt, pentru că nu vreau să plec capul, pentru că nu vreau să mă schimb, pentru că...așa sunt eu și gata.
Știu o să ziceți că sunt cam revoltată.
Da, așa e.
Pot doar să le spun: "Tot ce știți e varianta soft! Așa că...nu-i mai judecați pe oameni, încercați să vă vedeți de viața voastră, măcar de Crăciun".
Acum în perioada aceasta încerc să fac cât mai multă lume fericită și reușesc.
Acest lucru îmi umple sufletul de bucurie, de mulțumire sufletească.
Așa simt eu în fiecare an spiritul Crăciunului.
Singurul lucru de care îmi pare rău...e că aveam o tradiție.
În fiecare an în ajun plecam la colindat.
Prietenii mei știu pentru că mult i-am purtat prin frig toată noaptea din casă în casă.
Vedeți voi...aceasta e educația pe care am primit-o.
De când eram copii mergeam la colindat. Când mi-am întemeiat o familie am plecat împreună să anunțăm bucuria Nașterii. Apoi când au venit pe lume copii, i-am luat de mână și i-am purtat la colindat...Era, cum să vă spun, tradiția mea!
Acum...sincer nu știu dacă o mai pot continua.
Mi se pare așa ciudat să plec de una singură. Dar cine știe, poate...
( Până la urmă e tradiția mea! Așa că să nu vă mirați dacă vă treziți cu mine, știu să colind!)
Pentru voi câteva imagini spectaculoase făcute de mine.
Tristă...
Eu.
Nu am putut însă să mă ajut pe mine. Cred că e regretul meu cel mai mare...Dar îmi spun mereu că poate așa trebuia să fie.
Astăzi sunt așa puțin tristă, nu pentru că vine Crăciunul, nu.
Pentru că mi s-a spus că sunt rea!
Nu știu ce să răspund. Sunt aspră, da.
Nu e același lucru? o să mă întrebați voi.
Nu, nu e același lucru. Sunt aspră cu mine, cu viața mea. Mă ghidez în viața după principiile mele și am încercat cât s-a putut să nu mi le încalc, chiar dacă sufăr, chiar dacă pierd.
Oamenii înțeleg ce vor, eu nu pot să-i schimb pot însă să-i înțeleg în judecata lor limitată, în prejudecățile în care trăiesc...pot să-i ajut când au nevoie, chiar dacă ei nu m-au ajutat, ci mi-au făcut rău!
Știu. Nu, nu e prostie, e doar dorința de a face bine...
Mă tot întreb și eu de ce este!
Mă tot întreb și eu de ce? dar încă nu am găsit răspuns. Poate...e educația care am primit-o.
Așa că dragii mei nu sunt rea, sunt aspră în ținută, în principii, în gândire! Și nu, nu am vrut să mai fac compromisuri, atunci când am aflat adevărul. ( cam târziu, dar asta e o altă poveste!)
Crăciunul e perioada cea mai frumoasă a anului.
Momentele acelea frumoase în care împodobești bradul, în care cânți o colindă, felul în care-i privești pe cei dragi, prăjiturile pregătite în casă...
Eu anul acesta fac grevă!
Grevă? râdeți voi.
Da. Trebuie să vă povestesc odată cum am făcut grevă în adevăratul sens al cuvântului, în familia mea. (Din păcate nu au înțeles nimic din mesajul meu!)
Acum, în momentele acestea, în anul acesta...greva mea se reduce la a nu face prăjituri... Le spun la toți simplu: sunt alergică la termenul "gospodină"!
Asta e, poate o să-mi treacă, dar deocamdată refuz să fac ceva.
Așa că...simt spiritul Crăciunului în cel mai frumos mod posibil: adică merg la cumpărături! (și le fac așa...cu talent!)
Păi până acum nu ai fost?
Nu prea am avut timp că am fost...gospodina model!
Dar acum mă plimb cu plăcere printre oameni, le zâmbesc, am răbdare, pregătesc totul pentru Crăciun! Pentru că dragile mele să știți de la mine că în fiecare moment din viața voastră trebuie să investiți în voi, obligatoriu. Nimeni nu o să vă mulțumească că totul e perfect, nimeni nu vede munca voastră. Vă spun eu ce văd: doar o femeie obosită!
Așa că nu le mai băgați în seama mofturile și faceți-vă timp de voi.
Și faceți Crăciunul să fie o sărbătoare a familiei, adică toată familia muncește, toată familia petrece!
Găsiți bucuria sărbătorii în lucrurile mărunte, în fericirea de pe chipurile copiilor, în zâmbetul oamenilor pe care-i ajutați, în fericirea din ochii părinților pe care-i vizitați și colindați.
Aceasta e frumusețea Crăciunului, să fim în mijlocul oamenilor!
Toată lumea îmi spune că o să-mi fie greu.
Dar mie mi-e greu permanent, nu numai de Crăciun! Mi-e greu în fiecare zi ( de câte ori deschid ochii îmi spun că nu mă mai ridic din pat că nu are rost! Dar apoi mă ridic, fac sfânta cruce și încep...) Am o putere extraordinară și o credință așa de puternică încât foarte puțini oameni îmi văd durerea.
Sincer chiar și eu mă minunez câteodată cum de pot duce această povară, dar uite că pot!
Se mai uită câteodată la mine câte un om și mă întreabă: "Dar cum poți să zâmbești, cum poți să râzi?" ( fie vorba între noi, e o întrebare idioată!!!)
Eu le spun simplu: "Există două lucruri pe care le poți face: să nu te mai ridici de jos sau să lupți". Simplu. Eu am ales să lupt.
Că unora li se pare ciudat, asta e. Treaba lor.
Nu pot trăi în locul meu, așa că să-și vadă de viața lor "perfectă"!
Sunt aspră...pentru că lupt, pentru că nu vreau să plec capul, pentru că nu vreau să mă schimb, pentru că...așa sunt eu și gata.
Știu o să ziceți că sunt cam revoltată.
Da, așa e.
Pot doar să le spun: "Tot ce știți e varianta soft! Așa că...nu-i mai judecați pe oameni, încercați să vă vedeți de viața voastră, măcar de Crăciun".
Acum în perioada aceasta încerc să fac cât mai multă lume fericită și reușesc.
Acest lucru îmi umple sufletul de bucurie, de mulțumire sufletească.
Așa simt eu în fiecare an spiritul Crăciunului.
Singurul lucru de care îmi pare rău...e că aveam o tradiție.
În fiecare an în ajun plecam la colindat.
Prietenii mei știu pentru că mult i-am purtat prin frig toată noaptea din casă în casă.
Vedeți voi...aceasta e educația pe care am primit-o.
De când eram copii mergeam la colindat. Când mi-am întemeiat o familie am plecat împreună să anunțăm bucuria Nașterii. Apoi când au venit pe lume copii, i-am luat de mână și i-am purtat la colindat...Era, cum să vă spun, tradiția mea!
Acum...sincer nu știu dacă o mai pot continua.
Mi se pare așa ciudat să plec de una singură. Dar cine știe, poate...
( Până la urmă e tradiția mea! Așa că să nu vă mirați dacă vă treziți cu mine, știu să colind!)
Pentru voi câteva imagini spectaculoase făcute de mine.
Tristă...
Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu