Treceți la conținutul principal

Singurătate...

Am fost așa de furioasă pe tot ce e în jurul meu, am furioasă pe fiecare persoană din viața mea...am fost furioasă pe viață, am fost furioasă pe nedreptate...
Acum, sufletul meu e așa de pustiu încât privirea mea este așa în gol.
Nimeni nu te învață cum să trăiești, nimeni nu îți spune cum să faci ca să nu suferi în viața aceasta, nimeni nu te pregătește de provocările vieții, nimeni...

Mă tot gândesc că poate nu ascultăm sfaturile părinților...
Cât de important e să asculți, Doamne, cât de important!
Dar...suntem tineri și avem impresia că le știm pe toate, că dragostea rezolvă totul, că dragostea e veșnică...Suntem tineri și așa de proști pentru că speranțele noastre sunt infinite, iar încrederea e așa de puternică încât avem impresia că putem muta munții!
Dar nu e așa!
Chiar nu e așa.
Rar când totul e bine, rar...
De cele mai multe ori nedreptatea triumfă, răul te face să suferi, valorile sunt  răsturnate!
Viața te învârte câteodată atât de tare...

Cum să-ți croiești viața într-o astfel de lume?
Să ajungi să faci rău pentru simplu motiv că alții îți fac ție?
Să ajungi să nu mai faci binele pentru simplu fapt că nimeni în jurul tău nu o mai face?
Merită să te schimbi pentru a intra în tipare? Chiar merită?
Gânduri nebune care îmi tulbură mintea de o săptămână...
O săptămână grea, poate cea mai grea din viața mea.
O săptămână în care mi-am revizuit încă o dată întreaga viață.

Cineva mă întreba acum două săptămâni: Norocul ni-l facem noi, nu?
M-am uitat la ea și nu am știut să răspund...
Norocul...Poate eu nu am știut să mi-l fac. Poate eu nu am știut să aleg.
Nu știu, chiar nu știu.

Astăzi privesc viața dintr-un alt unghi, din perspectiva omului care este singur.
Mă uit la oamenii din jurul meu și la început nu pot să le spun nimic, iar ei nu știu ce să-mi spună pentru că nu reușesc să deslușească din privirea mea nimic. Văd doar o femeie care privește prin ei și care este acum în lumea ei...Vedeți până și eu îmi dau seama! ( râd )
Singurătatea e...apăsătoare.
Singurătatea...te poate face trist, deznădăjduit.
Singurătatea e...periculoasă dacă nu știi să o gestionezi.

Vă privesc trist pe toți. Mie nu îmi este frică de singurătate. Nu am sufletul plin de ură, chiar dacă am trăit cea mai mare nedreptate a vieții. Nu pot nici să râd, nu pot nici să plâng.
Încerc însă să privesc viața mea așa cum este ea acum.
E bine.
E liniște.
E calm.
E zâmbet.
E culoare.
E bunătate.
Sunt o luptătoare.
Sunt ceea ce sunt și nu vreau să mă schimb, pentru nimeni și pentru nimic.
Îmi împodobesc sufletul de bunătate și fericire cu fiecare acțiune de voluntariat pe care o organizez.
Ajut oameni.
Ajut copii.
De mulți, mulți ani.
Fiecare sclipire de fericire din ochii celui ajutat mă face să zâmbesc.
Atunci, în momentul acela știu că aceasta e viața mea, că acesta este scopul meu în lume, că trebuie, e obligatoriu să fac acest lucru.
Și dacă viața mi-a dat un șut în ....acum zbor!
Cei care mă cunosc o să râdă și o să zică: durerea o face să vorbească așa!
Eu le spun că nu durerea, ci speranța!
Speranța e așa de mare în sufletul meu încât luminează totul în jur!
Speranța este cea care-mi mângâie sufletul.
Speranța e cea care mă face să privesc fără sentimente spre cel care atâta timp a fost în centru inimii mele și să-l văd pe adevăratul om.
Speranța mă face să zâmbesc spre oamenii din jurul meu, să râd, să împart îmbrățișări.
Speranța mă face să cred că în lumea aceasta mare...ce-i al meu, e pus deoparte! ( râd așa copilărește, din tot sufletul)
Speranța...mă face să gândesc așa: nu e sfârșitul vieții, e continuarea ei, doar că de data aceasta pot să gândesc singură, pot să iau decizii pentru mine. Nu știu dacă toate vor fi bune, dar învăț din greșeli.
Viața aceasta trebuie prețuită, clipele nu trebuie pierdute, momentele frumoase trebuie ținute cu sfințenie în inima noastră. Iar eu...asta fac.
Nu sunt supărată pe...el. Am fost mai degrabă șocată, dar acum e bine, m-am împăcat cu gândul așa că...pot merge înainte!
Vedeți voi, cred că...m-am maturizat!!!!

Ieri o prietenă dragă mi-a spus așa de simplu că nu mai crede în omenie, că degeaba face bine că binele acela nu se întoarce niciodată. Nu am avut puterea să o contrazic, dar m-am gândit toată ziua la cuvintele ei.
Cred că are dreptate, de multe ori facem bine și oamenii nu ne zic nici măcar mulțumesc, dar asta nu înseamnă că nu apreciază ceea ce am făcut pentru ei.
Uneori viața e nedreptă așa pur și simplu...

Crăciunul e un moment din viața fiecăruia în care familia se unește, e adevărat...
Dar vedeți voi, oamenii au uitat că magia aceasta a sărbătorii Nașterii poate fi în fiecare zi din viața noastră, dacă suntem alături de cei dragi.
În fiecare zi poate fi Crăciunul în sufletul vostru dacă sunteți lângă cineva drag, dacă e cineva care te înțelege, care reușește să-ți arate dragostea prin fiecare gest.
Dragostea se vede...în privirea lui, plină de admirație!
Crăciunul e... simțirea celuilalt pentru tine, e momentul acela în care simți că nu ești...singură!

Singurătatea...
Singurătatea e ceea ce simți când nu mai ai pe nimeni drag în jurul tău.
Eu, eu am slavă Domnului!
Așa că nu mi-e frică de statutul de femeie singură, nu mi-e frică de singurătate pentru că sunt înconjurată de oameni minunați și ...sunt fericită că nu am lăsat loc de ură în sufletul meu!

Zâmbesc spre voi așa în stilul meu specific și vă zic:
Crăciunul sosește! ( iar eu aștept cu nerăbdare...cadoul!)

Pentru voi,
           Eu, neschimbată!

***
Imagini făcută de mine, normal.
De prima sunt foarte mândră!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat