E prima dată după mult timp când sunt fericită.
E ciudat poate ar trebui să fiu tristă, dar nu sunt.
Cineva o să ridice din sprâncene și o să mă întrebe: "Te-ai prostit? Tocmai ți-am dat iarăși vești proaste".
Dar...nu sunt, râd eu din tot sufletul meu.
Chiar nu sunt.
E prima dată când mă simt eliberată deplin. Sunt propriul meu stăpân.
Nu sunt naivă știu că o să fie greu, că o să mă lovesc de multe greutăți, dar sunt încrezătoare că le pot face față cu brio.
Așa sunt de fericită că nici nu pot să dorm!
Așa că...scriu, normal.
Mai degrabă recuperez, că în ultima vreme am fost cam posomorâtă!
Apropiații mei mă tot întreabă: "Ți-ai revenit?"
Eu mă uit așa zâmbind și-mi spun în gând: "Omul acesta nu pricepe că nu ai cum să-ți revii după așa ceva! Doar poți uita, sau mai degrabă poți ascunde acele lucruri urâte într-o parte a inimii tale unde nu prea cauți".
Norocul meu e că eu...sunt expertă în a face acest lucru!
Așa că nu trebuie să-mi revin, trebuie să o găsesc pe vechea Eu!
Iar pe acesta am găsit-o din momentul în care am început să scriu.
Așa că nu, nu mi-am revenit, dar...am revenit!
Simpatic joc de cuvinte, nu?
Astăzi se împlinesc exact 8 luni de activitate.
La multe luni și ani! îmi doresc eu singură. Să reușesc să scriu cât mai mult și cât mai bine, pentru că acesta e sensul. Să reușesc să fiu coerentă în ceea ce scriu și să-mi îmbunătățesc tot mai mult exprimarea. Doamne, dă!
În seara aceasta am tot filozofat în gândul meu despre realitatea aceasta văzută din unghiuri diferite. E o temă care m-a preocupat și prin mai dacă îmi aduc eu bine aminte, dar astăzi a revenit așa în forță.
Poate de vină e și faptul că în ultimele patru zile dacă tot am staționat forțat în pat am citit...vreo 1000 de pagini. Nu e o laudă, întotdeauna am avut o memorie vizuală de invidiat și am citit super repede.
Știu, știu întrebarea...da pricep tot ce citesc.
Cumva cartea pe care am citit-o m-a pus pe gânduri. Am învățat din ea că oamenii au cumva capacitatea de a face față tuturor provocărilor vieții. Uneori avem impresia că nu o să mai putem face nimic, dar după câteva clipe o luăm de la capăt. Ideea e că încercăm permanent.
Cred că fiecare dintre noi are tăria sufletească să iubească, să sufere, să piardă iubirea, iar apoi să o ia de la capăt.
Ține doar de persoană cât de repede poate să o facă. Eu v-am mai spus învăț foarte repede și am trecut peste perioade așa...cam ca Făt Frumos din Lacrimă! ( știți povestea...creștea într-o lună cât alții într-un an! Așa și eu dacă altora le-a trebuit 6 luni să se învețe cu ideea, mie mi-a trebuit câteva săptămâni! Ce să fac dacă sunt cea mai cea!)
Acum...ce să vă zic eu, în urmă cu câteva luni o doamnă foarte deșteaptă îmi vorbea de "timp de jale".
Ați auzit de așa ceva? Vă spun eu dacă nu.
Timpul în care jelești după cineva.
Stați nu râdeți, nu era vorba de timpul meu de jale, era vorba de timpul lui de jale, care era...inexistent!
Da...lungă poveste.
Am deviat! Scuzeee
Revin. Realitatea văzută din unghiuri diferite.
Ai o problemă care pare imposibil de rezolvat. Știi însă că matematic se poate rezolva în cel puțin trei feluri. Deci trebuie să găsești acele rezolvări privind problema din unghiuri diferite. Și le găsești după ce gândești logic pas cu pas.
Așa și viața. Apare o problemă.
Ce fac?
Plâng?
Găsesc rezolvarea sau stau și jelesc?
Privesc problema din mai multe unghiuri, găsesc ce e bine și ce e prost și apoi elimin ce nu e bine din viața mea în așa fel încât să sufere cât mai puțină lume.
Simplu.
Eficient. ( apropo...greu de înfăptuit pentru că intervin sentimentele, manipularea emoțională, dar nu imposibil)
Și acum pentru voi o continuare la ce am scris ieri și azi noapte când somnul nu voia să vină.
Se trezește devreme. Încet cu grijă coboară din pat. Se îmbracă în grabă. Își netezește părul, trage căciula pe cap, ghetele în picioare, geanta pe umeri și deschide ușa în cea mai mare liniște. Apoi, o închide la fel.
Merge cu pas hotărât spre prima mașină de taxi. Știe că trebuie să plece pentru că...
Aseară au avut o discuție și s-au contrazis pentru prima dată în relația lor ciudată.
Repetă în minte, cuvânt cu cuvânt toată discuția, o sucește pe toate părțile și nu ajunge la nici o concluzie.
Știe că are dreptate, dar...
Privirea-i coboară asupra brazilor plini de zăpadă, soarele încă nu și-a făcut apariția, totul e într-o liniște înghețată. Doar scârțiitul zăpezii zdrobite de ghete se mai aude...
Ironic în depărtare vede cei doi cai care-și pleacă capul într-o sărutare...Doamne! Cât de greu...
Cine, cine are dreptate? se întreabă.
Cum poate un om să iubească în același timp mai multe persoane? Poate se joacă doar cu ele. Poate le ține pe unele de rezervă! Ciudată gândire.
Dar cu ce drept să judece?
Trebuie să înțeleagă, doar cunoaște sentimentul acesta așa de bine. Oare nu a vrut să se răzbune pe toți după ... Ooo, ba da. Și a făcut-o cu maree, maree plăcere.
A folosit iar apoi a dat deoparte, fără nici un sentiment.
Dar acum...e alfel.
I-a făcut capul calendar aseară vorbind despre libertate-libertinaj!
Câtă patimă în această problemă, o adevărată dezbatere.
Parcă aude cuvintele:
"Libertate e atunci când poți să faci ceva, dar ai o limită a bunului simț.
Libertinaj e atunci când faci ce vrei tu fără să mai ții cont de nimic și de nimeni".
Dar cine este el să înțeleagă cuvintele acestea?
Doar le știe, însă ea nu vrea să priceapă că pentru un bărbat nu contează. E simplu se ghidează astfel: "Ce vine, e bine venit! Dacă se poate, de ce nu?"
Două gândiri diferite, două lumi diferite, cea a femeilor și cea a bărbaților...
Cândva citise o carte despre bărbații care erau de pe o planetă și femeile de pe alta.
Da! râde așa în sine, suntem de pe planete diferite.
Așa e, cine ar putea înțelege mintea omenească, cine?
Mașina a ajuns în gară. Coboară și se îndreaptă spre peron. Trenul trebuie să sosească din minut în minut. Își aruncă privirea spre brazii plini de zăpadă, spre casele ascunse de nămeți, spre...fericirea care o lasă în urmă.
Trenul a ajuns. Urcă. Își găsește repede locul. Nimeni nu e în vagon, toată lumea e acasă, e perioada sărbătorilor...
Și pleacă...cu sunetul specific trenul se urnește din loc, trecând prin ținutul de poveste, ținutul ei de vis.
În liniștea așternută telefonul începe să sune strident.
Privește ecranul și nu știe ce să facă...
Răspunde.
"Unde ești?" șoptește vocea veselă. "Te aștept".
"Am...am plecat".
"De ce?" spune uimit.
"Pentru că...iubirea nu este de ajuns, ea trebuie să se bazeze pe încredere. Iar eu...mi-am pierdut încrederea", șoptește ea și închide telefonul.
E singură pentru prima dată în viață, dar nu e tristă știe că poate merge mai departe, se poate rupe de tot pentru simplul fapt că: "Așa e corect și cel mai bine!"
Un călător urcă grăbit și o salută pe doamna tristă care privește pe geamul trenului.
"E frumos, nu? Demult nu am mai avut un Crăciun așa de frumos, cu zăpadă!" spune călătorul zâmbind spre ea.
"Da...e frumos".
"Mergeți spre casă?" întreabă curios călătorul.
"Da...spre...lumea reală..." șoptește Aya privind atentă la albul imaculat al zăpezii.
"Spre lumea reală..." șoptește cu glasul întretăiat de suspine.
***
Uneori e mai bine să vezi realitatea din mai multe unghiuri. Realitatea mea poate nu e reală dacă nu e aceeași cu realitatea văzută de ceilalți oameni. Când cei din jurul tău îți spun despre un om că e altfel decât îl vezi tu, atunci poate e timpul să te gândești de două ori în ce investești timp și suflet și de ce nu viața ta.
E ciudat cum ne formăm o părere despre cineva și avem impresia că tot ce credem e real, când de fapt faptele celuilat ne arată clar că nu e așa.
Când aveți un sâmbure de îndoială în suflet să nu pregetați să căutați adevărata realitate, chiar dacă doare spulberarea speranțelor.
Vă spun eu speranțele ne împodobesc sufletul și în câteva zile le veți avea iarăși. Atunci însă veți fi liniștiți, cu sufletul împăcat că nimeni din jur nu vă mai minte, că toți cei care vă sunt alături sunt oameni de care sunteți mândri.
Când vă este rușine cu faptele cuiva, să-l lăsați deoparte că nu merită nici măcar să stea lângă voi.
Lumea reală e lumea formată din cei din jurul vostru, cei în care aveți încredere.
Lumea reală o vezi în momentul în care călătorești și eu asta voi face cât mai mult.
Nu, nu mai trăiesc în vise, trăiesc printre oameni dragi.
Călătoresc, gândesc, zâmbesc, râd și fac multeee cumpărături! ( nu oricum, cu stil!!!)
***
Imaginile nu sunt făcute de mine, ci de prietena mea bună, astăzi, într-un ținut de poveste.
Mulțumesc Cris și sper să ajung și eu curând!
Pentru voi,
vechea Eu!
E ciudat poate ar trebui să fiu tristă, dar nu sunt.
Cineva o să ridice din sprâncene și o să mă întrebe: "Te-ai prostit? Tocmai ți-am dat iarăși vești proaste".
Dar...nu sunt, râd eu din tot sufletul meu.
Chiar nu sunt.
E prima dată când mă simt eliberată deplin. Sunt propriul meu stăpân.
Nu sunt naivă știu că o să fie greu, că o să mă lovesc de multe greutăți, dar sunt încrezătoare că le pot face față cu brio.
Așa sunt de fericită că nici nu pot să dorm!
Așa că...scriu, normal.
Mai degrabă recuperez, că în ultima vreme am fost cam posomorâtă!
Apropiații mei mă tot întreabă: "Ți-ai revenit?"
Eu mă uit așa zâmbind și-mi spun în gând: "Omul acesta nu pricepe că nu ai cum să-ți revii după așa ceva! Doar poți uita, sau mai degrabă poți ascunde acele lucruri urâte într-o parte a inimii tale unde nu prea cauți".
Norocul meu e că eu...sunt expertă în a face acest lucru!
Așa că nu trebuie să-mi revin, trebuie să o găsesc pe vechea Eu!
Iar pe acesta am găsit-o din momentul în care am început să scriu.
Așa că nu, nu mi-am revenit, dar...am revenit!
Simpatic joc de cuvinte, nu?
Astăzi se împlinesc exact 8 luni de activitate.
La multe luni și ani! îmi doresc eu singură. Să reușesc să scriu cât mai mult și cât mai bine, pentru că acesta e sensul. Să reușesc să fiu coerentă în ceea ce scriu și să-mi îmbunătățesc tot mai mult exprimarea. Doamne, dă!
În seara aceasta am tot filozofat în gândul meu despre realitatea aceasta văzută din unghiuri diferite. E o temă care m-a preocupat și prin mai dacă îmi aduc eu bine aminte, dar astăzi a revenit așa în forță.
Poate de vină e și faptul că în ultimele patru zile dacă tot am staționat forțat în pat am citit...vreo 1000 de pagini. Nu e o laudă, întotdeauna am avut o memorie vizuală de invidiat și am citit super repede.
Știu, știu întrebarea...da pricep tot ce citesc.
Cumva cartea pe care am citit-o m-a pus pe gânduri. Am învățat din ea că oamenii au cumva capacitatea de a face față tuturor provocărilor vieții. Uneori avem impresia că nu o să mai putem face nimic, dar după câteva clipe o luăm de la capăt. Ideea e că încercăm permanent.
Cred că fiecare dintre noi are tăria sufletească să iubească, să sufere, să piardă iubirea, iar apoi să o ia de la capăt.
Ține doar de persoană cât de repede poate să o facă. Eu v-am mai spus învăț foarte repede și am trecut peste perioade așa...cam ca Făt Frumos din Lacrimă! ( știți povestea...creștea într-o lună cât alții într-un an! Așa și eu dacă altora le-a trebuit 6 luni să se învețe cu ideea, mie mi-a trebuit câteva săptămâni! Ce să fac dacă sunt cea mai cea!)
Acum...ce să vă zic eu, în urmă cu câteva luni o doamnă foarte deșteaptă îmi vorbea de "timp de jale".
Ați auzit de așa ceva? Vă spun eu dacă nu.
Timpul în care jelești după cineva.
Stați nu râdeți, nu era vorba de timpul meu de jale, era vorba de timpul lui de jale, care era...inexistent!
Da...lungă poveste.
Am deviat! Scuzeee
Revin. Realitatea văzută din unghiuri diferite.
Ai o problemă care pare imposibil de rezolvat. Știi însă că matematic se poate rezolva în cel puțin trei feluri. Deci trebuie să găsești acele rezolvări privind problema din unghiuri diferite. Și le găsești după ce gândești logic pas cu pas.
Așa și viața. Apare o problemă.
Ce fac?
Plâng?
Găsesc rezolvarea sau stau și jelesc?
Privesc problema din mai multe unghiuri, găsesc ce e bine și ce e prost și apoi elimin ce nu e bine din viața mea în așa fel încât să sufere cât mai puțină lume.
Simplu.
Eficient. ( apropo...greu de înfăptuit pentru că intervin sentimentele, manipularea emoțională, dar nu imposibil)
Și acum pentru voi o continuare la ce am scris ieri și azi noapte când somnul nu voia să vină.
Ținut de poveste
Se trezește devreme. Încet cu grijă coboară din pat. Se îmbracă în grabă. Își netezește părul, trage căciula pe cap, ghetele în picioare, geanta pe umeri și deschide ușa în cea mai mare liniște. Apoi, o închide la fel.
Merge cu pas hotărât spre prima mașină de taxi. Știe că trebuie să plece pentru că...
Aseară au avut o discuție și s-au contrazis pentru prima dată în relația lor ciudată.
Repetă în minte, cuvânt cu cuvânt toată discuția, o sucește pe toate părțile și nu ajunge la nici o concluzie.
Știe că are dreptate, dar...
Privirea-i coboară asupra brazilor plini de zăpadă, soarele încă nu și-a făcut apariția, totul e într-o liniște înghețată. Doar scârțiitul zăpezii zdrobite de ghete se mai aude...
Ironic în depărtare vede cei doi cai care-și pleacă capul într-o sărutare...Doamne! Cât de greu...
Cine, cine are dreptate? se întreabă.
Cum poate un om să iubească în același timp mai multe persoane? Poate se joacă doar cu ele. Poate le ține pe unele de rezervă! Ciudată gândire.
Dar cu ce drept să judece?
Trebuie să înțeleagă, doar cunoaște sentimentul acesta așa de bine. Oare nu a vrut să se răzbune pe toți după ... Ooo, ba da. Și a făcut-o cu maree, maree plăcere.
A folosit iar apoi a dat deoparte, fără nici un sentiment.
Dar acum...e alfel.
I-a făcut capul calendar aseară vorbind despre libertate-libertinaj!
Câtă patimă în această problemă, o adevărată dezbatere.
Parcă aude cuvintele:
"Libertate e atunci când poți să faci ceva, dar ai o limită a bunului simț.
Libertinaj e atunci când faci ce vrei tu fără să mai ții cont de nimic și de nimeni".
Dar cine este el să înțeleagă cuvintele acestea?
Doar le știe, însă ea nu vrea să priceapă că pentru un bărbat nu contează. E simplu se ghidează astfel: "Ce vine, e bine venit! Dacă se poate, de ce nu?"
Două gândiri diferite, două lumi diferite, cea a femeilor și cea a bărbaților...
Cândva citise o carte despre bărbații care erau de pe o planetă și femeile de pe alta.
Da! râde așa în sine, suntem de pe planete diferite.
Așa e, cine ar putea înțelege mintea omenească, cine?
Mașina a ajuns în gară. Coboară și se îndreaptă spre peron. Trenul trebuie să sosească din minut în minut. Își aruncă privirea spre brazii plini de zăpadă, spre casele ascunse de nămeți, spre...fericirea care o lasă în urmă.
Și pleacă...cu sunetul specific trenul se urnește din loc, trecând prin ținutul de poveste, ținutul ei de vis.
În liniștea așternută telefonul începe să sune strident.
Privește ecranul și nu știe ce să facă...
Răspunde.
"Unde ești?" șoptește vocea veselă. "Te aștept".
"Am...am plecat".
"De ce?" spune uimit.
"Pentru că...iubirea nu este de ajuns, ea trebuie să se bazeze pe încredere. Iar eu...mi-am pierdut încrederea", șoptește ea și închide telefonul.
E singură pentru prima dată în viață, dar nu e tristă știe că poate merge mai departe, se poate rupe de tot pentru simplul fapt că: "Așa e corect și cel mai bine!"
Un călător urcă grăbit și o salută pe doamna tristă care privește pe geamul trenului.
"Da...e frumos".
"Mergeți spre casă?" întreabă curios călătorul.
"Da...spre...lumea reală..." șoptește Aya privind atentă la albul imaculat al zăpezii.
"Spre lumea reală..." șoptește cu glasul întretăiat de suspine.
***
Uneori e mai bine să vezi realitatea din mai multe unghiuri. Realitatea mea poate nu e reală dacă nu e aceeași cu realitatea văzută de ceilalți oameni. Când cei din jurul tău îți spun despre un om că e altfel decât îl vezi tu, atunci poate e timpul să te gândești de două ori în ce investești timp și suflet și de ce nu viața ta.
E ciudat cum ne formăm o părere despre cineva și avem impresia că tot ce credem e real, când de fapt faptele celuilat ne arată clar că nu e așa.
Când aveți un sâmbure de îndoială în suflet să nu pregetați să căutați adevărata realitate, chiar dacă doare spulberarea speranțelor.
Vă spun eu speranțele ne împodobesc sufletul și în câteva zile le veți avea iarăși. Atunci însă veți fi liniștiți, cu sufletul împăcat că nimeni din jur nu vă mai minte, că toți cei care vă sunt alături sunt oameni de care sunteți mândri.
Când vă este rușine cu faptele cuiva, să-l lăsați deoparte că nu merită nici măcar să stea lângă voi.
Lumea reală e lumea formată din cei din jurul vostru, cei în care aveți încredere.
Lumea reală o vezi în momentul în care călătorești și eu asta voi face cât mai mult.
Nu, nu mai trăiesc în vise, trăiesc printre oameni dragi.
Călătoresc, gândesc, zâmbesc, râd și fac multeee cumpărături! ( nu oricum, cu stil!!!)
***
Imaginile nu sunt făcute de mine, ci de prietena mea bună, astăzi, într-un ținut de poveste.
Mulțumesc Cris și sper să ajung și eu curând!
Pentru voi,
vechea Eu!
Comentarii
Trimiteți un comentariu