Treceți la conținutul principal

I have a dream...

Este posibil să știi că ai găsit sufletul pereche, dar să nu poți face nimic?
Este posibil să știi că e tot ce ai căutat o viață întreagă, dar să nu faci nimic?
Este posibil ca viața aceasta să-ți împovăreze sufletul așa de tare încât să nu mai ai încredere în nimeni?
Este posibil, să vrei să speri?

Întrebări la care aș vrea să pot răspunde, dar îmi lipsesc cuvintele.
Fiecare dintre noi are speranță.
Nu cred că am mai putea respira dacă acolo, în sufletul nostru, nu ar fi o fărâmă de speranță.
Ea, doar ea, ne ridică de jos.
Ea, doar ea, ne face să  respirăm după o durere insuportabilă.
Ea, doar ea, ne face să visăm la zile fericite.
Doar ea ne aduce zâmbetul pe chip.

Zâmbesc spre voi, așa trist...
Am lipsit.
Știu.
Câteodată îmi pierd acea fărâmă de speranță și atunci prefer să nu scriu. Apoi ea revine încetișor în sufletul meu și îmi spun: "Trebuie să scriu. Trebuie. Pentru voi și pentru mine!"
Așa că...

O poză făcută de mine, normal. În săptămâna aceasta una dintre colegele mele mi-a spus că atunci când zăpada împodobește copacii, noi le vedem...sufletul! Mi-a plăcut așa de mult expresia încât am vrut să vedeți și voi prin ochii mei, sufletul copacilor.
Și o...scriere, un vis, o speranță!

I have a dream...


"Inima i-a săltat când a văzut că pe ușă intră prietenii lui. A căutat cu privirea înfrigurată, dar ea nu era în grup. Ochii i s-au întristat, dar și-a salutat cu bucurie prietenii. A început  să vorbească cu ei și să se bucure de prezența lor. Voia bună a umplut localul. Toți vorbeau, râdeau și glumeau. Pentru prima dată după mult timp a simțit mulțumire în suflet. 
I-a fost dor de prietenii lui nebuni!

Maria l-a luat la dans și i-a povestit ultimele noutăți. A început să râdă ascultând isprăvile nepoților lui, așa cum îi plăcea lui să le zică! 
A sărutat-o pe obraz când muzica s-a oprit și a condus-o spre soțul ei, prietenul lui cel mai bun din facultate.

Inima i s-a oprit. 
Sufletul i s-a strâns într-o dureroasă respirație.
Ea...era acolo. 
Se uita la el zâmbind fără să rostească nici un cuvânt.

Nu știa ce să facă. 
Să o ia în brațe? 
Nu îndrăznea, îi era frică că poate o să dispară asemeni unui miraj. 
Să o salute? 
Parcă nu-i venea pe buze nici un cuvânt. 
Doi oameni care se privesc și își zâmbesc...

Un hohot de râs răsunător l-a făcut să-și revină. Prietenul lui râde din toată inima și cumva hohotele lui i-a molipsit pe toți. 
  - Am reușit! a strigat prietenul lui și s-a ridicat și l-a strâns în brațe.
  - La mulți ani, bătrâne! i-a rostit el la ureche.

Ochii lui priveau hipnotizați ochii ei, chipul ei...
Prietenii lui vorbesc, râd, zic glume, dar el nu mai are ochi decât la chipul acela atât de drag de care i-a fost așa de dor.

Muzica!
E melodia lor...

Ea...ea se ridică. 
Vine până lângă el. 
Se apleacă și-i șoptește la ureche: 
  - Dansăm?
  - Normal! aproape strigă el, făcându-i pe cei din jur să zâmbească.

A prins-o în brațe, i-a simțit mirosul de flori de primăvară...
Pași de dans în tăcere.
Mâna lui îi mângâie încetișor degetele. 
E tot ce și-a dorit de la viață.

  - La muți ani! i-a șoptit ea. La mulți ani, dragul meu!
A strâns-o și mai tare în brațe și i-a șoptit:
  - Mulțumesc, draga mea. Nu o să te mai las să pleci niciodată. Înțelegi?
Privirea ei i-a cuprins inima, i-a cercetat fiecare cotlon și apoi i-a răspuns simplu:
  - Știu.

Melodia răsună încet în localul plin de veselie... "


Speranța.
Speranța ne dă aripi să zburăm.
Speranța ne face să luăm viața de la început.
Speranța ne determină să luptăm permanent.
Speranța, doar ea.

Când simțiți că ați întâlnit sufletul pereche...să luptați pentru el!
Cu toată ființa voastră!
Din tot sufletul vostru!

Și...să nu plecați ochii!
Să nu plecați capul!
Pentru că...
Fiecare om merită să fie...fericit!

Pentru voi,
             Eu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…