I have a dream...

Este posibil să știi că ai găsit sufletul pereche, dar să nu poți face nimic?
Este posibil să știi că e tot ce ai căutat o viață întreagă, dar să nu faci nimic?
Este posibil ca viața aceasta să-ți împovăreze sufletul așa de tare încât să nu mai ai încredere în nimeni?
Este posibil, să vrei să speri?

Întrebări la care aș vrea să pot răspunde, dar îmi lipsesc cuvintele.
Fiecare dintre noi are speranță.
Nu cred că am mai putea respira dacă acolo, în sufletul nostru, nu ar fi o fărâmă de speranță.
Ea, doar ea, ne ridică de jos.
Ea, doar ea, ne face să  respirăm după o durere insuportabilă.
Ea, doar ea, ne face să visăm la zile fericite.
Doar ea ne aduce zâmbetul pe chip.

Zâmbesc spre voi, așa trist...
Am lipsit.
Știu.
Câteodată îmi pierd acea fărâmă de speranță și atunci prefer să nu scriu. Apoi ea revine încetișor în sufletul meu și îmi spun: "Trebuie să scriu. Trebuie. Pentru voi și pentru mine!"
Așa că...

O poză făcută de mine, normal. În săptămâna aceasta una dintre colegele mele mi-a spus că atunci când zăpada împodobește copacii, noi le vedem...sufletul! Mi-a plăcut așa de mult expresia încât am vrut să vedeți și voi prin ochii mei, sufletul copacilor.
Și o...scriere, un vis, o speranță!

I have a dream...

"Inima i-a săltat când a văzut că pe ușă intră prietenii lui. A căutat cu privirea înfrigurată, dar ea nu era în grup. Ochii i s-au întristat, dar și-a salutat cu bucurie prietenii. A început  să vorbească cu ei și să se bucure de prezența lor. Voia bună a umplut localul. Toți vorbeau, râdeau și glumeau. Pentru prima dată după mult timp a simțit mulțumire în suflet. 
I-a fost dor de prietenii lui nebuni!

Maria l-a luat la dans și i-a povestit ultimele noutăți. A început să râdă ascultând isprăvile nepoților lui, așa cum îi plăcea lui să le zică! 
A sărutat-o pe obraz când muzica s-a oprit și a condus-o spre soțul ei, prietenul lui cel mai bun din facultate.

Inima i s-a oprit. 
Sufletul i s-a strâns într-o dureroasă respirație.
Ea...era acolo. 
Se uita la el zâmbind fără să rostească nici un cuvânt.

Nu știa ce să facă. 
Să o ia în brațe? 
Nu îndrăznea, îi era frică că poate o să dispară asemeni unui miraj. 
Să o salute? 
Parcă nu-i venea pe buze nici un cuvânt. 
Doi oameni care se privesc și își zâmbesc...

Un hohot de râs răsunător l-a făcut să-și revină. Prietenul lui râde din toată inima și cumva hohotele lui i-a molipsit pe toți. 
  - Am reușit! a strigat prietenul lui și s-a ridicat și l-a strâns în brațe.
  - La mulți ani, bătrâne! i-a rostit el la ureche.

Ochii lui priveau hipnotizați ochii ei, chipul ei...
Prietenii lui vorbesc, râd, zic glume, dar el nu mai are ochi decât la chipul acela atât de drag de care i-a fost așa de dor.

Muzica!
E melodia lor...

Ea...ea se ridică. 
Vine până lângă el. 
Se apleacă și-i șoptește la ureche: 
  - Dansăm?
  - Normal! aproape strigă el, făcându-i pe cei din jur să zâmbească.

A prins-o în brațe, i-a simțit mirosul de flori de primăvară...
Pași de dans în tăcere.
Mâna lui îi mângâie încetișor degetele. 
E tot ce și-a dorit de la viață.

  - La muți ani! i-a șoptit ea. La mulți ani, dragul meu!
A strâns-o și mai tare în brațe și i-a șoptit:
  - Mulțumesc, draga mea. Nu o să te mai las să pleci niciodată. Înțelegi?
Privirea ei i-a cuprins inima, i-a cercetat fiecare cotlon și apoi i-a răspuns simplu:
  - Știu.

Melodia răsună încet în localul plin de veselie... "


Speranța.
Speranța ne dă aripi să zburăm.
Speranța ne face să luăm viața de la început.
Speranța ne determină să luptăm permanent.
Speranța, doar ea.

Când simțiți că ați întâlnit sufletul pereche...să luptați pentru el!
Cu toată ființa voastră!
Din tot sufletul vostru!

Și...să nu plecați ochii!
Să nu plecați capul!
Pentru că...
Fiecare om merită să fie...fericit!

Pentru voi,
             Eu