Treceți la conținutul principal

Lumea văzută prin ochii mei



Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine!
Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu...

Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează...

Lumea pe care o văd eu nu este perfectă!
Lumea pe care o văd eu este complicată!

Aș vrea să pot schimba ceva.
Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți.
Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărate...Niciodată nu am fost în stare să iau o decizie, cum aș proceda.

Să revin...
Lumea văzută prin ochii mei...
Văd oameni nefericiți, văd oameni fără speranță, văd oameni care nu mai știu să zâmbească. Suntem o generație de oameni care trăiește muncind până la epuizare fără să punem preț pe lucrurile mărunte, care ne fac să zâmbim.

Văd copii care nu mai știu să răspundă la întrebarea simplă: Ce te face pe tine fericit?
Unde vom ajunge dacă dorința unui copil de 7 ani este să primească...o dronă!
M-am uitat așa de uimită când am auzit. Eu ( recunosc sunt cam depășită în privința asta!) am încercat să văd ce ar putea face un copil cu o dronă și cum aceasta l-ar putea face fericit. Sincer în afară de faptul că se plimbă prin casă, spionează, face poze...nu am descoperit!
Așa că, eu care încă mai scriu de mână, am întrebat după sărbătorile de iarnă același copil: Și...ce ai primit de la Moș Crăciun? ( sperând în sufletul meu că răspunsul e altul!!!!)
 - O dronă! a strigat el vesel nevoie mare.
Eu am zâmbit, dar în sufletul meu mi-am zis: Doamne, Moș Crăciun ăsta a luat-o razna?

Așa că...lumea din jurul meu începe să prindă culoare: o dronă, care ne urmărește permanent să nu cumva să ne mai simțim singuri și în siguranță cu gândurile noastre, copii care se plimbă ca extratereștrii pe hoverboard, și oameni obosiți, nervoși, agitați de toate schimbările din țara aceasta!

Acum îmi dau seama că în cele opt luni de când scriu niciodată nu am vorbit de ceea ce se întâmplă în țara mea minunată.
Oare de ce? zâmbesc eu amuzată spre voi.
Poate că nu ai nici o părere, sau nu ești în stare să spui ceva! râdeți voi spre mine.
Da, poate...Doar poate! râd eu din tot sufletul. Într-o țară în care toată lumea are o părere, eu să nu am? Într-o țară în care oamenii sunt așa de deștepți, eu să nu am o părere?
Păi...am!

Lumea pe care o văd în jurul meu...
Lumea aceasta se împarte în două: o parte, cea mai mare, care se chinuie să supraviețuiască și cealaltă parte care își poate permite...să trăiască! ( să călătorească, să vadă lumea, să înțeleagă că frumusețea este pretutindeni, dar dragostea adevărată o găsești numai în familia ta!) 
Cel mai comic însă e că toți sunt înverșunați în ceea ce privește schimbările din țară!
Toți se agită, toți își dau cu părerea, dar nici unul nu mișcă un deget să facă ceva.
Eu cred că "teoria" ne "omoară" în țara asta!
Dacă am trece peste faptul că suntem deștepți și am vrea să facem ceva pentru oameni, pentru țară atunci cu siguranță s-ar schimba ceva!

Așa că eu...după ce am privit cu mare, mare atenție în jur, am ajuns la concluzia:
"Nu se vrea d-le și gata!"
Și atunci...am încercat să privesc doar în partea unde pot să-mi încălzesc sufletul, unde râd din tot sufletul meu, unde simt că trăiesc cu adevărat.

Așa că eu îmi pun ochelarii mei "puțin mov" pe ochi și privesc lumea din jurul meu cu sufletul deschis.
Nu mă înconjoară frumuseți de nescris! Nu...

Doar dealurile mele dragi, pe care le străbat la pas în orice anotimp simțind că inima îmi bate nebună, că obrajii mei se rumenesc de sfială la atingerea soarelui.

Doar de lacul meu bătrân care se "topește" parcă cu trecerea anilor. E din ce în ce mai mic.
Doar că de fiecare dată când poposesc pe malul apei simt mirosul copilăriei mele, cu momentele fericite petrecute acolo. Mirosul, mirosul așa cum spunea Proust ( În căutarea timpului pierdut) mă face să mă întorc la vremea când eram de o șchioapă și îmi făceam undiță dintr-un băț pe care puneam un fir și un cârlig, și pescuiam!
Parcă aud și acum țipetele mele vesele de fiecare dată când prindeam câte un peștișor.

Doar de un orășel micuț care nu are nimic special, doar o liniște din alte timpuri...
O liniște care din când în când e tulburată de câte un eveniment.
Totul se dă uitării în câteva zile și oamenii își văd de munca lor din fiecare zi...

Doar de oameni frumoși și înțelepți, care într-un fel sau altul au ales să rămână în acest loc pentru că le place liniștea, pentru că asemeni mie sunt, cum să zic, iremediabil prinși în vraja acestuia!

Lumea prin ochii mei...
E proiectul care l-am dat la generații întregi și de fiecare dată am fost fascinată să citesc...
În urmă cu o săptămână am vorbit cu Adriana, v-am mai scris de ea. I-am propus să facem amândouă un articol cu tema: Lumea prin ochii mei...
Ea a fost mai harnică și a scris foarte frumos. (mult mai frumos decât mine!)

Eu, eu mi-am dat seama cât de greu este să privești cu atenție în jur și să vezi albul, alb...verdele, verde...albastrul, albastru.
Știți de ce?

Pentru că de multe ori vrem să vedem albastru acolo unde e gri, vrem să vedem roșu acolo unde e roz!
Ce vreau să spun e că uneori sufletul nostru schimbă realitatea, ca noi să credem că totul e bine, ca noi să avem speranță.
Doar că poate ar trebui să fim în stare să vedem adevărul așa simplu cum e!

Poate doar atunci putem spune, cu lacrimi în ochii care au stat larg deschiși, că lumea aceasta în care trăim nu este frumoasă, dar e a noastră.
Poate atunci putem afirma: lumea nu e dreaptă, dar trebuie să înțelegem că dreptatea e un lucru așa de relativ.
Poate doar atunci putem spune viața pe care o avem o putem trăi în lumea aceasta, în mediul pe care l-am ales pentru noi și pentru copii noștri, frumos! Doar frumos!

Așa că eu...văd în jurul meu...
Doi ochi mari, negri, adânci ca marea care-mi șoptesc:
Ești cea mai frumoasă...
Aceasta e lumea mea astăzi, mâine...cine știe!
Mi-e dor nebun de cei doi ochi albaștri, dar eu știu că într-o zi...

Lumea văzută prin ochii mei e specială, e de fapt lumea pe care vreau eu să o văd!
E lumea mea și numai a mea!
Astăzi însă preț de câteva minute, v-am lăsat să o vedeți și voi!

Pentru voi,
            Eu.
***
P.s. Poze făcute de mine, normal! Cred că aștept primăvara! Mi-e așa de dor de copacii înfloriți, de florile de cireși, de florile de gutui! ( flori roz mari, mari și așa de frumoase!!!) De flori de măr rozali și ele și de mănunchiurile de flori de prun...Mi-e dor de rugii care înfloresc pe lângă lacul meu bătrân și de cerul acela așa de albastru netulburat de nici un nor!
Primăvară adu-mi în suflet speranța, adu-mi în suflet bucuria de a trăi!
Primăvară, vino!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Atelierul unui pictor

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg pe chip. Cuvintele pot să te facă fericit. Iar fericirea aceasta nu are seamăn. M -am întrebat mereu ce aș face dacă aș ajunge în atelierul unui pictor. Ce mi-aș dori să văd? Tablourile! ziceți voi, râzând. Poate, vă răspund eu, gânditoate. Poate. Dar nu cred că ar fi prima opțiune. Cred că mi-aș dori să văd culorile. S ă observ fiecare culoare în parte. Să văd cum le combină, cum le amestecă, cum le presară pe pânză. Uneori nu finalitatea e importantă ci munca aceea făcută pas cu pas. Transpunerea în lucru, ideile care-ți curg în mâni, în degete... Culori care se întrepătrund în mii de idei, în imagini care-ți deschid sufletul în visare. Culori care te înseninează și-ți luminează mintea și inima. Culori care te întristează și-ți redau omenia din tine. Culori care te duc de fapt la sentimente, trăiri, stări. F elul în care lucreză artistul mi-ar plăcea să-l văd acolo în atelier. Omul din spatele pânzei, omu

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea... Așa mă simt. Așa sunt. Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți. Draga mea prietenă și dragul meu prieten, Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun. In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită. Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu! Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi. De ce? o să mă întrebați. Păi pentru că indiferent ce cred