Treceți la conținutul principal

privire în viitor

"Te rog, nu închide ochii!
Privește spre cerul împodobit de mii de stele, privește spre mine.

Te rog, nu înceta să visezi!
Visează la ziua de mâine, visează la fericire, visează la viitor.

Te rog, nu închide ochii!
Privește spre valurile mării care se sparg de stânci și nu se lasă înfrânte de nimeni și de nimic.

Te rog, nu înceta să speri!
Speră așa cum n-ai sperat în viața ta că totul se învârte...

Te rog, nu închide ochii!
Privește la fericirea din ochii mei, la zâmbetul meu.

Nu, nu închide ochii!
Privește fericirea din fața ta!

Nu, nu închide ochii!
Uneori e bine să vezi dincolo de aparențe, 
dincolo de trăiri, 
dincolo de întâmplările care-ți umbresc chipul. 

Nu, nu închide ochii!
Fericirea te atinge, 
fericirea te îmbrățișează, 
fericirea îți sărută lacrimile care-ți izvorăsc din ochii tăi adânci, 
fericirea te ia în brațele și îți oferă liniștea ei.

Fericirea aleargă cu tine prin valurile vieții, 
fericirea te ridică în brațe și te strânge la piept.

Fericirea îți dă aripi să zbori peste munți și ape alături de rândunele, 
fericirea te face să le șoptești acestora secretul tău, 
fericirea te face frumoasă.

Fericirea e chipul tău, 
fericirea e privirea ta, 
fericirea e iubirea ta care se revarsă valuri, valuri spre mine.

Nu, nu închide ochii!
Lasă lumina să pătrundă în inima ta chinuită, 
lasă rănile să se vindece de iubirea mea.
Lasă soarele să-ți mângâie fața și să-și sărute pleoapele și genele lungi și dese.
Lasă razele să se joace în pletele tale și să-ți încununeze fruntea gânditoare.
Lasă speranța să-ți lumineze chipul în fericire.

Nu, nu închide ochii!
Privește dincolo de tine, 
privește dincolo de suferință, 
privește spre mine.

Privește și lasă speranța să-ți încălzească inima și sufletul, 
să vindece vechile răni, 
să aprindă flacăra speranței și lumina dragostei.

Nu, nu închide ochii!
Nu, nu și de data aceasta!
Nu! 
Încearcă pentru prima dată  
să vezi cât de frumoasă este viața!"

                                                               
***
Normal, imagine făcută de mine.
Fragment din cartea aceea care se țese cu fire magice, care prinde tot mai mult contur în mintea mea, cea care mă face să sper, care-mi dă aripi de vis!

                                             Eu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...