Treceți la conținutul principal

privire în viitor

"Te rog, nu închide ochii!
Privește spre cerul împodobit de mii de stele, privește spre mine.

 Te rog, nu înceta să visezi!
Visează la ziua de mâine, visează la fericire, visează la viitor.

 Te rog, nu închide ochii!
Privește spre valurile mării care se sparg de stânci și nu se lasă înfrânte de nimeni și de nimic.

 Te rog, nu înceta să speri!
Speră așa cum n-ai sperat în viața ta că totul se învârte...

 Te rog, nu închide ochii!
Privește la fericirea din ochii mei, la zâmbetul meu.

 Nu, nu închide ochii!
Privește fericirea din fața ta!

 Nu, nu închide ochii!
Uneori e bine să vezi dincolo de aparențe, 
dincolo de trăiri, 
dincolo de întâmplările care-ți umbresc chipul. 

 Nu, nu închide ochii!
Fericirea te atinge, 
fericirea te îmbrățișează, 
fericirea îți sărută lacrimile care-ți izvorăsc din ochii tăi adânci, 
fericirea te ia în brațele și îți oferă liniștea ei.

 Fericirea aleargă cu tine prin valurile vieții, 
fericirea te ridică în brațe și te strânge la piept.

 Fericirea îți dă aripi să zbori peste munți și ape alături de rândunele, 
fericirea te face să le șoptești acestora secretul tău, 
fericirea te face frumoasă.

 Fericirea e chipul tău, 
fericirea e privirea ta, 
fericirea e iubirea ta care se revarsă valuri, valuri spre mine.

 Nu, nu închide ochii!
Lasă lumina să pătrundă în inima ta chinuită, 
lasă rănile să se vindece de iubirea mea.
Lasă soarele să-ți mângâie fața și să-și sărute pleoapele și genele lungi și dese.
Lasă razele să se joace în pletele tale și să-ți încununeze fruntea gânditoare.
Lasă speranța să-ți lumineze chipul în fericire.

 Nu, nu închide ochii!
Privește dincolo de tine, 
privește dincolo de suferință, 
privește spre mine.

 Privește și lasă speranța să-ți încălzească inima și sufletul, 
să vindece vechile răni, 
să aprindă flacăra speranței și lumina dragostei.

 Nu, nu închide ochii!
Nu, nu și de data aceasta!
Nu! 
Încearcă pentru prima dată  
să vezi cât de frumoasă este viața!"

                                                                
***
Normal, imagine făcută de mine.
Fragment din cartea aceea care se țese cu fire magice, care prinde tot mai mult contur în mintea mea, cea care mă face să sper, care-mi dă aripi de vis!

                                              Eu

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Reconectare la umanitate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi. Î n ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate.   M ă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...
2 comentarii
Citiți mai multe

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe