Treceți la conținutul principal

Dă-mi iubirea ta...

În fiecare zi când mă trezesc mă întreb cum o să fie ziua mea, mă privesc cu atenție în oglindă și-mi repet: Pot, trebuie să pot! Apoi în timp ce-mi trasez linia verde care-mi accentuează ochii mari și adânci îmi spun că prin viață poți trece cu zâmbetul pe buze sau cu lacrimi în ochi.
  - Tu, strig la chipul din oglindă, tu trebuie să poți! Ești o luptătoare.
 Îmi aranjez părul puțin, nu prea mult că nu am răbdare și gata...la treabă!
Normal, cu un zâmbet pe chip!

Să vă spun ceva! strig eu spre voi veselă.
Uimește-ne, râdeți voi așa din tot sufletul.
Păi...am început să ascult muzică veche și e atât de frumoasă și mă inspiră.
Asta da veste! râdeți voi.
Păi este, pentru că muzica e foarte importantă. Cred că am uitat să vă spun că scriu ascultând muzică. E așa o întrepătrundere de sentimente, de idei, de reflecții care-mi unesc mintea cu sufletul. E o stare. E modul meu de a...cugeta.
Uneori ascult muzică clasică ( sunt o fană!), alteori ascult folk, sau cele mai recente melodii, dar acum...am ales anii 1950-1980...Și nu-mi pare rău, sunt niște melodii superbe.

"Dă-mi iubirea ta...doar pentru o oră!" spune cântecul...
M-am întrebat toată viața mea ce este iubirea.
Am căutat-o.
Am crezut că am găsit-o...dar acum îmi dau seama că nu a fost așa.
Și atunci mă întreb ce-i iubirea?
Doar dorința aceea puternică de a fi cu cineva?
Doar obișnuința că ești cu acel cineva lângă tine...
Putem descrie în cuvinte iubirea?

Pot oare să găsesc răspuns la această problemă care m-a frământat toată viața?
Mi-aduc aminte că eram de vreo 12 ani când aveam grijă de două fete mai mici și când a venit mama lor am mai rămas puțin să povestim. După câteva minute a apărut soțul ei care a luat-o în brațe ca să-i spună că a murit tatăl ei.
Atunci mi s-a părut cel mai frumos gest, atunci am văzut și am simțit iubirea lor, era cumva palpabilă, în acele momente triste...
Un moment care m-a marcat, un moment de o încărcătură emoțională uriașă.

M-am tot gândit că și eu voi găsi pe cineva în viața aceasta care să-mi poarte de grijă, să simtă că am nevoie de grija lui în anumite momente ale vieții...
Să văd doar că-i pasă dacă în ochii mei apar lacrimi.
Mă gândesc tot mai mult că dorințele mele nu au fost niciodată uriașe, erau dorințe simple, ale unui om simplu...
Dar de ce nu le-am obținut?
Pentru că erau prea simple?
Pentru că nu am știut niciodată să cer mai mult?
Pentru că am acceptat permanent...puțin?

Vedeți ce greu e să răspunzi la întrebări așa de simple...
Uneori mă gândesc, sincer, să nu mai scriu, dar apoi îmi dau seama că dacă aș face lucrul acesta e ca și când mi-aș smulge sufletul din mine și l-aș arunca într-o prăpastie uriașă. Tot ce am făcut în ultimele luni, e munca mea și mă gândesc că poate cuvintele mele vor ajuta oameni. Poate vor vedea altfel viața, poate nu vor face greșelile pe care eu le-am făcut...

Cred că iubirea este iubire.
Uneori îți frânge inima.
Alteori te face să zbori!
Foarte rar sunt iubiri care durează o veșnicie, cele mai multe se sting asemeni flacării care nu are jar...

Viața este asemeni unui vals.
Te învârte,
te face să-ți privești partenerul în ochi,
te face să zâmbești,
te face să-ți razimi capul de umărul lui și să te lași purtată în brațe prin întreaga lume...

"Un, doi...trei! Un, doi...trei!
Ultimul vals dansat cu tine a fost valsul în care m-am îndrăgostit pentru totdeauna!
Doar privindu-ți ochii adânci ca marea am simțit că este primul și ultimul vals... pentru totdeauna!
Valsul e dansul iubirii,
dansul simțirii adevărate,
e încrederea pe care-o ai în celălalt,
e viața însăși plutind împreună..."

De multe ori aș vrea să pot da timpul înapoi, să îmi imaginez că totul este altfel.
Din păcate nimic nu mai poate fi schimbat, destinul a fost scris...
Viața, dragii mei, nu este cum o vrem noi, e așa cum o vrea Cineva.
Sunt momente triste sau vesele,
sunt momente în care ura și dragostea sunt legate printr-un fir aproape invizibil,
sunt momente când ai vrea să renunți,
dar nu poți.

Viața...este a unor nebuni frumoși!
Viața este plină de ...vise!
Dacă nu ar fi visele în viața noastră nu am mai avea pentru ce trăi.
E așa de bine să visăm...
la o iubire în care cineva să ne poarte de grijă,
la o iubire în care să-l simțim aproape pe cel de lângă noi,
la o iubire adevărată!
Visele dau aripi imaginației.
Visele uneori se împlinesc, iar atunci...
Fericirea e desăvârșită.

Viața, viața este un vals al trăirilor fiecăruia.
E momentul unic în care sentimentele se împletesc zburând în libertate.
Libertatea este atunci când cel de lângă tine râde alături de tine, deși gluma ta nu a fost bună deloc,  se întristează când lacrimile izvorăsc din ochii tăi...
Libertatea...îți face sufletul ușor.
Libertatea se împletește cu fire invizibile de vise și ... poate aduce adevărata iubire!

Pentru voi,
         tristă, așa de tristă
                                 Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…