Treceți la conținutul principal

Flacăra speranței

Vedeți dacă m-am răsfățat puțin, astăzi m-am trezit cu un zâmbet uriaș pe față și am radiat, spre disperarea unora! Și toată ziua a fost una plină de bucurii și răsfăț. Doar pentru mine.
Știți acum, doar acum, încep să înțeleg ce înseamnă să îți faci timp pentru tine.
Eu, eu nu am avut timp de persoana mea niciodată. De fiecare dată am pus copii, soțul, familia în față. Am fost omul care a legat totul, am fost femeia care a încercat din toate puterile să fac imposibilul-posibil.

Și...când am văzut realitatea, a fost așa de cumplit încât am simțit că mintea mea nu poate cuprinde adevărul. Acum îl accept, spre disperarea unora!
De ce disperare? întrebați voi ridicând sprâncenele.
Pentru că unii oameni nu înțeleg cum mai pot zâmbi, cum mai pot merge, cum mai pot respira...după!
Ei nu pot pricepe de ce mă schimb, râd eu spre voi, așa din toată inima.
Ei nu înțeleg de ce acum arăt altfel...( trebuie să recunosc mai bine decât acum zece ani!)
Și? șoptiți voi mirați.

Ei, trebuie să vă spun toate secretele mele, șmecherilor? râd eu.
Bine...fie.
Să încep cu începutul: mi-am reorganizat viața.
Simplu și foarte eficient.
Mi-am schimbat alimentația total, doar cafeaua e plăcerea mea nevinovată!
Și cel mai important: sportul! Oooo da!
Atâtea schimbări? spuneți voi uimiți.

Da! Da! Da! Și se vede pe fața mea că e din ce în ce mai bine.
Dar trebuie să vă mai spun un secret.
Încă unul? râdeți voi acum din tot sufletul.
Da, încă unul. E foarte important să faci ordine în sufletul tău.
Trebuie să îți spui în mod sincer tot, tu ție. Apoi gândești la rece și le împarți, pas cu pas. Când ai în față numai ce te distruge...atunci cauți partea de bine sau pur și simplu îți promiți că nu le mai bagi în seamă, că nu mai faci acele greșeli.

Vedeți voi speranța e cea mai importantă, de fapt.
Și tu...mai poți avea speranță, acum? șoptiți voi.
Da. Am.
Trebuie pentru mine, pentru cei dragi, pentru cei din jurul meu, pentru voi. Am.
E poate ceea ce nu a putut să distrugă niciodată ura...
E cea care apare de zece ori mai mare, sau de o sută, sau de o mie, sau la infinit.
E acolo în suflet și o împart permanent tuturor, iar când nu mai pot mă așez în pat ghemuită, îmi pun capul pe pernă și mă rog așa din tot sufletul meu...iar dimineața o iau de la capăt.

Trebuie să vă spun că astăzi am avut o mare revelație.
Revelație? spuneți voi neîncrezători.
O, da. Astăzi a fost prima dată când mi-am dat seama că nu trebuie să-mi fac griji pentru...după!
Pentru că acest "după" este acum, îl trăiesc, e aici și nu mai este așa de înfricoșător.
Sunt așa de mulțumită cu persoana mea așa cum e ea acum încât pot zâmbi de fiecare dată când văd un zâmbet sau o privire mai insistentă.
Păi...ce vrei să ne spui? râdeți voi.

Nimic, doar că sunt mulțumită de viața mea.
Sunt încântată că pot face sport, că fac progrese uimitoare, că alerg pe bandă nu doar mă plimb, că studiez, învăț și scriu ceea ce mi-am dorit din totdeauna. Că boala e sub control...
Iar cel mai important că îmi petrec cât mai mult timp cu minunea mea cu ochii negri.
Privesc cu încredere spre viitor, iar acest lucru se vede în ființa mea, în sufletul meu și pe chipul meu. Nu mai cred că am nevoie de cineva ca să mă facă fericită, cred că trebuie să fiu fericită cu mine în primul rând ca să pot da mai departe.
Și...o să râdeți, dar mă simt tot mai mult...tehnologie amară!

Așa că...(pentru cei care vă uitați ciudat!) fericirea stă în lucruri mărunte!
Fericirea nu ți-o dă cineva, ci o ai în suflet alături de liniște.
Fericirea e atunci când poți să râzi, poți zâmbi alături de cei dragi.
Fericirea e în ființa ta atunci când vrei să fie acolo.
Iar eu, care am fost privată de atâta timp de ea...acum fiecare clipă liniștită, e fericire!

Cu speranța în suflet că o să aveți grijă de voi și de sufletul vostru,
să simțiți fericirea pură,
vă salut astăzi râzând fericită după mult, mult timp,
                                                                                  Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…